Răfueli mafiote între ilegaliştii PCR

Răfueli mafiote între ilegaliştii PCR  

Autor: Paul LEU

Kenmore, Washington USA

Duminică, 15 august 2010, la o emisiune de la Antena 3, proprietatea lui Dan Voiculescu-Felix, Radu Tudor, pe un ton de mare pompă şi cu afectuoasă recomandare, a difuzat un interviu cu Gheorghe Gaston Marin (Grossman), fost partizan în Franţa, demnitar de rang înalt în epoca celui mai dur stalinism şi ultimul susţinător al lui Dej.

Constatând că o parte a mass-mediei  româneşti desfăşoară, fără jenă, o campanie susţinută de reabilitare a diverşi lideri comunişti, din anii 1950 şi pune problema reînfiinţării PCR, am hotărât să precizez locul ce l-a ocupat Gheorghe Grossman printre tovarăşii săi cominternişti.

„Revoluţionarii de profesie” înscăunaţi la cârma României de Armata Roşie: Gheorghiu Dej, Emil Bodnăraş, Ana Pauker, Gheorghe Gaston Marin, etc. etc., nu pot fi absolviţi de crimele regimului comunist, de lagărele de muncă forţată, de închisorile cu regim de exterminare, de execuţii fără procese, de exproprieri, expulzări, de jefuirea, de distrugerea României Mari.

Deşi Grossman, se numără printre cei trimişi de Stalin spre a sovietiza România, actualii criptocomunişti de la Antena 3, asociaţi cu neocomuniştii baronizaţi, încearcă să-l reabiliteze şi să-l transforme în ceea ce nu a fost.

Spre exemplu, ca şi actualii “baroni” neocomunişti[i], crescuţi sub aripa ocrotitoare a lui Ion Iliescu, Emil Bodnăraş, dispunând de impresionante resurse financiare, a efectuat, în ilegslitate, numeroase acţiuni ordonate şi finanţate de Stalin, de poliţia politică sovietică, sau determinate de interesele unei găşti mafiote, cu apucături gangstereşti, cum a fost cazul intimidării, izolării, destituirii şi asasinării primului secretar al PCdR din ilegalitate, numit de Kremlin, pentru a forţa Moscova să-l înlocuiască cu Gheorghe Gheorghiu Dej  etc. etc.  

Acestea sunt adevăratele merite pentru care cetăţeanul sovietic şi agentul NKVD-ului, Bodnăraş şi alţii de teapa lui, au fost răsplătiţi, lăudaţi, stipendiaţi de patronii lor din Kremlin, decoraţi de Guvernul RPR, Comitetul Central al PCR şi reciclaţi de gazetarii obedienţi.

La Congres al V-lea al PCR, ce a avut loc la Moscova,  coordonat de Béla Kun şi condus de polonezul Alexander Daniliuk Ştefanski, s-a hotărât, între altele, ca România să fie divizată între mai multe republici sovietice, care să aparţină proiectatei “Federaţii Sovietice Balcanice”.

Republica Moldova urma să se extindă până la curbura Carpaţilor Răsăriteni şi Obcinele Bucovinei, Dobrogea era anexată Bulgariei, Transilvania Ungariei, iar RPR urma să rămână numai cu Muntenia şi Oltenia.

În 1937, agentul spionajului sovietic Bodnăraş, ca şi alţi cominternişti, au venit clandestin în România pentru a pune în practică directivele Cominternului cu privire la pregătirea aplicării hotărârilor Congresului al V-lea al PCR şi a procura „documente şi informaţiuni de ordin militar, interesând apărarea naţională” a fost depistat şi arestat.

Sub învinuirea că “s-a asociat in scopul de a provoca revoluţia comunistă în România, de a schimba, prin violenţă, ordinea socială existentă şi a indemnat pe Domany Akos să se introducă în sediul Marelui Stat Major, în scopul de a procura pentru URSS documente şi informaţiuni de ordin militar, interesând apararea naţională”, Bodnăraş a fost condamnat la şase ani de muncă forţată. Eliberat în 1942, a continuat să primească bani şi să îndeplinească ordinele date de Kremlin. În vreme ce Armata Roşie ocupase o parte din România, grupusculul mafiot de comunişti ilegalişti: Gheorghiu Dej, Emil Botnăraş, Constantin Pârvulescu, Iosif Rangheţ şi alţi câţiva, pentru a fi siguri că vor accede imediat la putere după ce sovieticii vor ocupa România, au hotărât înlăturarea, prin orice mijloace, a lui Ştefan Foriş, ce deţinea funcţia de secretar general al Comitetulu Central al PCdR, aflat în ilegalitate.

Mai întâi, Bodnăraş a iniţiat o campanie de discreditare, de satanizare, a primului secretar al PCdR, Foriş, după care a urmat atacul frontal.

Conform unui plan dinainte stabilit, la 4 aprilie 1944, Emil Bodnăraş, ajutat de Rangheţ, cu pistolul în mână, având la brâu un ciocan, a pătruns în locuinţa conspirativă, situată pe strada Carol Knappe, din cartierul Domenii, Bucureşti,  unde se afla ascuns Ştefan Foriş, l-a înştiinţat că a fost eliberat din funcţia de secretar general al PCdR, prezentându-i un document fals, fără nici o semnătură, l-a somat să-i dea o declaraţie că renunţă necondiţionat la funcţia de prim secretar şi să-i înmâneze  toate cifrurile, cheile, întâlnirile, legăturile, tot…´

Despre momentul când trimisul lui Dej a intrat în posesia servietei cu documentele secrete ale PCdR şi i-a confiscat pistolul din dotare, Ştefan Foriş dă câteva detalii într-o scrisoare, din decembrie 1944, adresată Comitetului Central al PCR:

“La 4 aprilie, el (Emil Bodnaraş – n.n.) mi-a comunicat prin scris demiterea mea din postul de secretar general al partidului.

Cu toate că scrisoarea nu era iscălită, m-am supus deciziei, fără nici o rezervă, văzând că am pierdut încrederea tovarăşilor noştri din Uniunea Sovietică. (…)

Pentru a evita orice complicaţii şi pentru ca partidul să execute sarcinile sale în ajutorul Armatei Roşii, am predat imediat toate legăturile.

Am făcut o declaraţie în scris de supunere fără nici o rezervă pe baza căreia noul CC a putut prelua imediat conducerea partidului fără nici o piedică“.

Cu privire la destituirea fortuită a lui Foriş mai multe amănunte aflăm dintr-o epistolă cifrată a lui Bodnăraş, redactată la 16 aprilie 1944, în care executantul îi raporta lui Gheorghiu Dej, aflat în închisoare, că misiunea a fost îndeplinită:

“Pe cât de lungă a fost pregătirea, pe atât de rapidă şi concentrată a fost acţiunea. În trei ore, măsurile au fost completate. Moştenirea (documentele partidului) ne-a fost predată, iar capul familiei (Foriş), nevasta sa (Victoria Sârbu) şi prietenul casei (arhivarul Remus Koffler, asistentul lui Foriş) au fost mutaţi la un sanatoriu bun (o casă conspirativă sigură). La ora 1 noaptea am depus cheile şi toată averea familiei în mâinile bunului nostru prieten cel mai bătrân şi cel mai priceput dintre noi cei de aici (Constantin Pârvulescu), astăzi stâlpul principal al familiei”[ii].

După ce Bodnăraş i-a luat banii, documentele şi pistolul, Foriş, împreună cu cei doi amintiţi mai sus, au fost ascunsi în diverse case conspirative din Bucureşti şi păzit cu străşnicie.

Dupa ce Armata Roşie a invadat întreg teritoriul ţării, în 1945, mafiotul ilegalist a fost „ales” secretar general al PCR şi a demarat procesul de sovietizare a României.

În octombrie 1946, Gheorghiu Dej, aflând că Ana Pauker şi Vasile Luca interveniseră la Kremlin pentru a-l înlocui cu Foriş, a plecat de urgenţă la Moscova pentru a preîntâmpina marginalizarea sa.

Aci a trebuit să aştepte mai bine de o lună la Hotelul Bucureşti, până când Stalin a decis ca el să deţină, în continuare, functia de secretar general al PCR.

Între timp, Dej a ordonat lui Gh. Pintilie [Pantiuşa Botnarenko] să-l suprime pe prizonierul sechestrat încă din vremea ilegalităţii, în subsolul fostei ambasade poloneze din Bucureşti,

”Pantiuşa s-a dus la Foriş cu şoferul său, un agent rus pe nume Petre Bulgaru, povestea complicele Teohari Georgescu, în ianuarie 1968. Erau amândoi înarmaţi cu pistoale, dar nu le-au folosit, ca să nu facă zgomot.

Şoferul a luat o rangă şi a lovit. Dar Foriş era mai înalt, astfel încât a fost aşezat în faţa unui scaun. Şoferul s-a suit pe scaun şi a început să lovească, repetat, până când nu s-a mai auzit nici o suflare.

Corpul l-au îngropat sub duşumeaua camerii la doi metri adâncime”[iii], de unde, după reabilitarea din aprilie 1968, victima rivalităţilor fratricide a fost scoasă şi dusă în Mausoleul eroilor pentru socialism.

Răfuiala mafiotă a lui Dej şi Bodnăraş cu grupa lui Foriş, este doar unul din multiplele aspecte ce au ieşit la iveală din istoria PCdR, din perioada când comuniştii ilegalişti din România, în aşteptarea Armatei Roşii, işi reglau conturile între ei după bunul plac, fără amestecul direct al Moscovei.

Note

---

[i] Din topul celor mai bogaţi oamen din România, circa 80% dintre ei au fost securişti sau activişti ai PCR.

[ii] Lavinia Betea, “Bodnăraş – cetăţean sovietic“, în ziarul Jurnalul Naţional, din 4 octombrie 2005

[iii] Mai multe amănunte vezi în: Adrian Criş, Ucis de partid, în Săptămânalul Bihoreanul, din 19 decembrie 2005