Cum se rateazã un critic lefegiu

 Cum se rateazã un critic lefegiu

POLEMOS:

“În ultimii ani am citit mai mult de o mie de cãrți proaste”, Alex Ștefãnescu în volumul sãu “Cum te poți rata ca scriitor”

 Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)          

DRAGÃ DOMNULE ALEX ȘTEFÃNESCU,

            Mã aflu în România. Printre cãrțile primite și discutate cu amicii mei se aflã și volumul DVS despre ratați prin ratãri, cunoscându-mi-se atracția fațã de critica argumentatã obiectiv și polemica picantã, indiferent din ce domeniu. Volumul DVS m-a interesat mult, chiar dacã sunteți doar un critic literar, deci un intermediar limitat, limitat în aria literaturii, vã apreciez, dar în același timp simpatia mea fațã de DVS este doar din compasiune, adicã milã mai pe românește, acum, când înțeleg ce traumã neuropsihicã v-a cauzat citirea a o mie de cãrti proaste în ultimii ani. O adevãratã torturã a scoarței cerebrale, ce vã poate chiar deregla definitiv, pentru cã din punct de vedere neurofiziologic o mie de cãrți proaste citite, una dupã alta, va poate prosti definitiv. S-a întâmplat și cu alții mai mari.

 Deasemenea, amicii mei sunt îngrijorați de consecințele acestei actiuni neglorioase – cum o numiti – dar profund dãunãtoare intelectului DVS de mare critic literar, când împreuna am analizat intensitatea cu care v-ați autoflagelat neuronii. Am calculat, e drept cu aproximație, cã ații citit o carte proastã la douã zile și în a treia zi, ați scris despre ea cât vi s-a pãrut de proastã, în conformitate cu standardele personale de critic cu vechime la Nicolae Manolescu. Astfel, iatã, acoperim timpul ultimilor ani, cuprinzând aproape un deceniu, ținând cont cã, oricât de mare critic marathonist ar fi cineva, cineva ca DVS, are nevoie de timp și pentru altele, cel puțin pentru necesitãțile fiziologice (necesitãțile fiziologice nu sunt numai cele de la WC, cum știu criticii literari).

Sãracu’ domn‘ Alex, a fost concluzia amicilor mei din jurul unei mese de terase unde ne aflam și cu toții am ridicat paharul, compasional, în sãnãtatea lui domn’Alex, saracu, cum s-a nenorocit el citind o mie de cãrți proste, jerfindu-se pentru prestigiul literaturii!! Unul dintre noi v-a comparat cu un veritabil Don Quijote de București, care nu se luptã cu învechite mori  de vânt, ci cu o maree neagrã pe hârtie. Tulai Doamne, ce critic titan! Din aceastã stare de compatimire admirativa sau de admirație compãtimentoare, s-a iscat o nedumerire: cum a știut el cã sunt o mie de carți proaste dacã nu a citit și o mie de carți bune? Lipsesc elementele necesare de comparație!! Poate ca a citit și o mie de cãrți bune în același timp și-a dat unul dintre noi cu pãrerea, nefastã, pentru cã imediat a fost penalizat sã plãteascã, peste  rând, la toți de fațã un alt rãnd fiindcã îi lipseau argumentele: nu se putea citi în același timp și o mie de cãrți bune din douã motive. Unul era timpul, celãlalt cãrțile bune. Timpul era potrivnic: nu-i mai rãmânea nici de necesitãtile fiziologice. Cel ce trebuia sã plateascã având dreptul la apãrae, a  replicat cã marii critici bucureșteni nici nu citesc, ca lumea, cãrțile pe care le recenzeazã  doar le rãsfoiesc superficial, apreciazã subiectiv în fucție de bisericuțe și clanuri literare, obligații, simpatii și antipatii. În acestã manierã de criticã literarã bucureșteana Alex Ștefãnescu poate digera douã cãrți pe zi: una buna și una rea, deci poate compara. Astfel, de dragu’ lu’ domn’ Alex s-ar putea înghesui rãsfoirea a douã mii de cãrți în ultimii ani.  Aiurea, dar toleranți fiind, l-am lãsat sã vedem cât se va zbate sã dovedeascã ca s-au scris o mie de cãrți bune în ultimii ani. Amicul nostru s-a chinuit adunând la un loc “ușa” lui Liiceanu cu “femeile iubite” de Cãrtãrescu cu “îngerii” lui Pleșu și “prezervativele” supleantului Petre Popescu. Degeaba! Nu s-a lãsat, a mai adãugat și pe cei ce îi perie cu lauda criticã domn’ Alex: Patapievici & ICR company, Manolescu & USR company, Tismaneanu & Bãsescu company. Tot degeaba, deși am acceptat și gogoașa cã și Bãsescu are multã literaturã buna de sertar, rãmasã prin sertare, dosare și în  groapa de la Berevoiești!! În aceastã hilarã eferveșcența, în care încercam sã adunam o mie de carți bune pentru comparație, aflu cu stupoare, cã domn Alex, dupã douãzeci de ani de redactorie la Romania Literarã a zburat de acolo la Cultura lui Gusti Buzura. Argumentul a fost: s-a prostit!! Era  previzibil  dupã ce citise o mie de cărți proaste. Chestie de cauzã și efect, pe care o cunoștea și dobașul din Dorolea, numai marele critic de Romania Literarã habar nu avea. A avut totuși noroc, putea fi mai rãu, în literatura de specialitate a psihiatriei se dau cazuri de tâmpenie definitivã dupã lectura doar a câtorva cărți proaste. Si norocul nu l-a pãrăsit din moment ce a ajuns la baciu Gusti, care o fost mare doctor pe la clinicile cele mari ale Clujului, îl va ține sub observație. Noi, însã, înlocuim  Manolescu & USR company cu Gusti & cultura.

Ne-am posomorât, privind cu scepticism prognosticul și viitorul criticului Alex Ștefãnescu, care s-a ratat datoritã lecturilor proaste sau doar rasfoind-le și nu a mai ramas redactot-șef pânã la sfârșitul vieții precum rãmân papii, rabinii sau patriarhii, sã pãstoreasca dupã canoanele sale critice  literatura românã. Ce soarta paradoxalã; acum când toți cititorii de rând se lumineazã citind, numai domn Alex s-a întunecat, s-a prostit  citind și a fost trimis la plimbare. Ce soartã de ratat!

Pe undeva, mã simt și io jenat având in vedere ca printre cele o mie de cãrți proaste a trecut și POLEMOS, volumul meu de pamflete și polemici, ce ar fi contribuit la deteriorarea neuropsihicã a marelui critic. Îmi pare rău, maiestre dacă e așa, dar, trebuie sã recunoașteți, cel puțin în sinea DVS, cã și în cazul meu ați dat în gropi!! Întâi, io nu-s scriitor înregimentat, dar am dreptul sã scriu ce vreau io, cum vreau io!! Dacã credeți cã am sãvârșit o infractiune chemați-mă în instanțã, mi-ați face mare placere!! Dupã pãrerea DVS sunt nepriceput, rudimentar și agramat, se prea poate, dar trebuia sã știți pânã acum, cã și noi, aștia, cu un IQ mai mititel facem parte din marea democrație care stã pe buzele elitelor literare bucureștene la TV prin singtama libertatea de expresie garantatã! Bunã glumã.  Al doilea, prin acest op de 250 de cãrți proaste, printre care ati afișat și volumul meu POLEMOS, pentru cã l-am criticat argumentat pe Roman Patapievici, ați dat dovadã de superficialitate în lecturã și gândire, subiectivism de trupã mãruntã și de slugarnicie cât vi se pretinde. Vã întreb: dacã îl lãudam pe Patapievici și Tismaneanu era o carte bunã, îmi dãdea-ți și-un  premiu, îmi punea-ti poza la gazetã?!? Știu cã nu raspundeți, v-am mai scris o scrisoare foarte deschisã, despre folosința inteligenței în diferite scopuri, a fost  publicatã. Ați tãcut, ca struțul  african  în anumite situații, poltron!

În volumul pe care-l discutãm, Cum te poți rata ca scriitor, vã erijați în mare maiestru al criticii literare, judecator de drept divin, când în fapt un critic literar nu este mai mult decât un intermediar oarecare între cel ce scrie ce vrea, cum poate și cititorul ce își alege ce vrea, ce-i place lui. Gusturile-s pe mãsura fiecãruia, zice și Mãtușa Augustina din Prundul Bârgãului. În opul DVS, cântăriți și judecați poeții și scriitorii mai abitir decât în  judecata de apoi pictatã de Michelangelo în Capela Sixtina. Bravo domn Alex! Sunt convins ca știți prea bine cã în restul lumii critica literarã nu se face precum la București, unde vã comportați ca niște sfinți ortodocși cu  sufletele sãrmanilor condeieri, care vor și ei sã ajungã mai aproape de altarul literaturii române pe care s-au așezat cu curul boierii minții dâmbovițeni: Pata, Preșu, Lichi, Cârta. În al treilea rând, mulți cititori români se întreabã între ce fel de cãrți veti așeza și volumul  POLITICE  a lui Roman Patapievici, care a scris: “Pututuroșenia  abisalã a sufletului românesc¼, spirocheta romaneascã își urmeazã cursul pânã la erupția terțiarã, subreptice, tropãind vesel într-un trup inconștient, pânã ce mintea va fi în sfârșit scobitã, inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” – pag.49, ediția 1996. Aud, maiestre, rãspundeți?!? Roman Patapievici, nu scrie asta despre Ion Iliescu cum îl scuzați in notița DVS. Ce nu spune omul la nervi ci despre sufletul românesc, adicã al nostru, al romanilor. Am impresia că DVS, pânã  acum la 63 de ani, cât și aveți, nu vă este clara noțiunea noastrã de suflet românesc, pe care o persiflați precum Roman Patapievici, pe care l-ați uns drept unul dintre cei mai inteligenți români. Prostituție literarã, maiestre!! Iar prostituția asta nu vi se trage de la lecturi proaste, are cauze mult mai adânci, mai grave, incurabile.

În încheiere, vreau sã vã spun; prin acest volum ați ratat sã fiți un onest critic literar, și nu numai în cazul meu. Subliniez,  în cazul meu, ați coborât la nivelul unui vardist intermediar viclean ocãrându-mã pe mine și aparându-l pe Roman Patapievici care a denigrat/denigreazã românii, țara, limba și cultura lor. Nu ne dați un exemplu asemãnãtor cu el din Israel, Rusia sau Anglia?!? Cât privește ratarea mea ca scriitor pentru cã l-am criticat pe patibularul patapievici sã nu țopãiți de bucurie, nici sã vã doarã în olecran. Ceea ce scriu rãmâne absolut la latitudinea și judecata cititorului, pentru el scriu, nu pentru intermediarii critici de azi care nu se deosebesc cu nimic de cei de dupa 23 August  1944. 

Reamintiți-vã, maiestre, unde sunt laudãtorii si laudații literaturii dintre 1945 și 1965 de pe malul bucureștean al Dâmboviței?!? Acolo veți fi și voi, cei de azi, în urmãtorii douazeci de ani. Parol!!

              CORNELIU  FLOREA      

             Mai  2010,  Casa cu Flori – România