October 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Jilava – muzeu al comunismului. Scrisoare deschisa adresata Presedintelui României

3 min read

Scrisoare deschisa adresata Presedintelui României
Domnule Presedinte al României,
Traian Basescu

La inceputul anului 2008 scriitorul si fostul detinut politic pentru 13 ani si jumatate, domnul Aurel Sergiu Marinescu a adresat in scris Domniei Voastre, dorinta fostilor detinuti politici ca Fortul 13 Jilava sa devina un Muzeu al Comunismului – al terorii rosii. Scrisoarea a fost insotita de publicatia „Curentul International” din SUA, in care a aparut textului dumnealui din data de 3 ianuarie 2008.
Apreciem ca scrisoarea adresata Domniei Voastre, insotita de publicatia respectiva, a fost directionata la Ministerul Culturii si Cultelor.
Cu adresa nr.191 din 26 iunie 2008, Ministerul Culturii si Cultelor raspunde favorabil ideii si propunerii facute de domnul Aurel Sergiu Marinescu a transformarii Fortului 13 Jilava intr-un Muzeu al Comunismului.
La numai doua luni de la primirea raspunsului Ministerului Culturii si Cultelor, adica in luna august 2008, scriitorul Aurel Sergiu Marinescu a decedat, dar nu inainte de a ma ruga sa transmit acest mesaj.
Initiativa infiintarii unui Muzeu National la Jilava s-a nascut inca din anul 1990 si apartine domnului Banu Radulescu, fondatorul si presedintele publicatiei „Memoria” – revista gândirii arestate – fost detinut politic si care in colaborare cu doamna arhitect Ligia Popp, a intocmit si planul proiectului.
In anul 1999 domnul Banu Radulescu a decedat, iar documentatia proiectului a fost preluata de actuala presedinta a publicatiei „Memoria”, doamna Micaela Ghitescu, fosta detinuta politic, care impreuna cu doamna arhitect Ligia Popp a depus-o la Institutul de Investigare a Crimelor Comuniste.
Jilava este inchisoarea prin care au trecut absolut toti detinutii politici, unii pentru câteva saptamâni in vederea transportului lor la inchisorile din tara, iar altii pentru a muri acolo.
Martirii inchisorilor, luptatorii pastratori ai istoriei adevarate, dispar biologic, iar Fortul 13 Jilava care asteapta de peste 20 de ani sa fie declarat „Monument Istoric” se deterioreaza din neglijenta voita sau necunoastere.
Asumându-ne istoria, Fortul 13 Jilava trebuie sa existe peste veacuri, el nu trebuie sa fie afectat de interese politice caci pe lânga valoarea lui memorialistica el este un simbol al suferintelor nedrepte ale unui neam incatusat.
Construit cu un secol inainte, cu scop de aparare a tarii, a fost transformat intr-un malaxor al nimicirii neamului românesc.
Având exemplul lui Take Ionescu, liderul partidului conservator-democrat, care in anul 1889, in Parlamentul României afirma: „Noi facem fortificatiuni nu pentru ofensiva, fie contra Rusiei sau Austriei, noi facem fortificatiuni pentru apararea solului si a demnitatii noastre”, cei peste un milion de fosti detinuti politici care au trecut prin Jilava afirma: „dorinta infiintarii acestui muzeu al comunismului nu este ca o razbunare impotriva tortionarilor, ci ca o denuntare a terorii comuniste, ca aceasta sa se cunoasca si sa nu se mai permita sa se repete asemenea atrocitati”.
Si iata ce spune domnul Vladimir Tismaneanu, politolog, la capitolul aprecieri in cartea scriitorului Aurel Sergiu Marinescu – Prizonier in propria tara, vol.III, pag.345-346:
„Stimate domnule Aurel Marinescu, tin sa va multumesc pentru cartea trimisa, pe care am citit-o pe nerasuflate. Trilogia memorialistica pe care o propuneti va juca un rol insemnat in actiunea de restituire a memoriei, mai cu seama in conditiile in care observam tendinte de minimalizare ori chiar de a nega faptele abominabile pe care tot atât de minutios le analizati dumneavoastra. Opera dumneavoastra nu este doar una de ordin autobiografic, ci contribuie la asanarea morala a lumii românesti in aceste complicate clipe de nastere a democratiei. Cu cele mai bune gânduri, Vladimir Tismaneanu”.
Domnule Presedinte,
Infiintarea „Muzeului Jilava” va reprezenta o reconciliere intre victime si calaii slujitori ai terorii rosii comuniste. Suntem incredintati ca dorinta celor carora li s-a distrus tineretea, idealurile, sperantele, sanatatea, familia si viata, va gasi ecou in inima Domniei Voastre si implinirea ei.
Va rugam sa primiti incredintarea sentimentelor noastre de respectuoasa consideratie.
Sotia scriitorului Aurel Sergiu Marinescu,
Manon Marinescu

Foto. Aurel Sergiu Marinescu isi revede sotia – Manon si fiul – Sorin, dupa ce regimul comunist le-a acceptat plecarea in SUA, in 1976.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.