Printesa Ileana (recenzie)

autor Ioan Ispas

Prin librariile americane

Din amintirile Printesei Ileana despre Maresalul Ion Antonescu

Intr-o o biblioteca americana am gasit intâmplator o carte de memorii foarte interesanta „I live Again”, scrisa de Ileana, Princess of Romania, Arhiduchess of Austria, publicata in 1951, 1952 de editura Reinhart and Company Incorporated, New York, Toronto, in limba  engleza. Nu am cunostinta sa fi fost publicata si in limba româna, ar merita sa fie tradusa pentru ca este scrisa cu dragoste si simpatie fata de România si fata de români. Iata ce spune despre Maresalul Ion Antonescu, un membru al familiei regale, Printesa Ileana, una din surorile Regelui Carol al II-lea, la pag.148: ”Multi l-au criticat pe Maresalul Antonescu. Actiunile sale politice pot fi condamnate, aplombul sau regretabil, dar nu este nici un dubiu asupra adâncului sau patriotism. El a fost un implacabil inamic al comunismului si pentru aceasta comunistii nu l-au iertat. Moartea sa a fost miseleasca si brutala in totala contradictie cu recunostinta pe care o merita pentru ce a facut in perioada cât a fost la putere (…). Când  vorbesc despre Maresal, eu nu vorbesc despre el ca politician, desi poate intr-o zi o voi face ,.Eu vorbesc acum despre el ca despre un prieten personal, si pentru mine prietenia inseamna sa-ti iubesti prietenii asa cum sunt cu greseli cu tot, chiar daca nu iubesti greselile lor“.
In primavara lui 1944, Printesa Ileana a vizitat pentru ultima oara casa Antonestilor, de la Predeal. Ea o descrie drept o vila simpla si incântatoare, construita din busteni intregi iar salonul de primire  mobilat cu  gust, oferea una din cele mai incântatoare privelisti pe care  le-a vazut vreodata. Din insorita veranda de sticla simteai ca ai fi  undeva deasupra lumii: panorama muntilor si padurilor insiruita una dupa alta pâna departe la intâlnirea cu un incredibil orizont albastru. A inteles dragostea Maresalului Antonescu pentru vila sa si de ce a ales acest loc pentru odihna si refacere. (Când vom putea monta macar o placa comemorativa pe vila din Predeal a maresalului, n.a.). Ea a petrecut in acest loc toata ziua, simtindu-se in afara timpului, uitând dificultatile  zilnice. Ar fi vrut sa ramâna cu aceasta amintire pentru totdeauna si nu cu cea care a marcat-o doi ani mai târziu, când intâmplator a trecut printr-o piata din Bucuresti unde “o mica si nefericita multime” era fortata de armele soldatilor rusi sa ceara “spontan“ moarte pentru  Maresal, “cererea spontana“ amplificata de megafoane si radio.
Printesa Ileana l-a cunoscut pe Ion Antonescu inca din timpul  primului razboi mondial când era aghiotant al maresalului Prezan, prieten intim cu familia regala. La Iasi, in timpul retragerii, famila regala  locuia intr-o casa din oras, dar familia Prezan a avut o mica vila in afara orasului, amplasata la liziera unei paduri, oferind privelistea unor delusoare inverzite. ”Papa Prezan“ si sotia sa au invitat-o sa petreaca o zi acolo si sa se bucure de viata de la tara. Antonescu era atunci capitan, tânar, viguros, si care iubea copiii cu adevarat. ”El s-a implicat cu entuziasm in jocurile imaginatiei mele, si si-a facut un obiectiv de a ajuta un copil sa uite scenele neplacute in care era obligat sa traiasca. Imi amintesc ca eu m-am bucurat ca mi-a permis sa-i fac o fotografie, cu un aparat stilou pe care l-am primit de la Crucea Rosie Americana.  El a pozat foarte serios s-a aratat surprins laudând pozele pe care le-am facut dupa ce am developat “fotografiile“. Când am fost la scoala in Anglia si el era atasat militar la Legatia din Londra si in câteva sâmbete când m-a vizitat s-a amuzat foarte tare de refuzurile mele invariable de a bea “ginger beer“ (bautura gazoasa cu ghimbir). Standardele sale pentru orice lucru erau foarte inalte. Pentru  mine el a fost acelasi, chiar si când a urcat cele mai inalte trepte ale puterii in viata publica si dupa multi ani dupa casatoria mea. Am facut aceasta remarca odata si el mi-a raspuns râzând “Când suntem impreuna tinereta ta ma face sa ma simt si eu tânar “.
De aceea n-a fost surprinsa când facându-le o vizita lui si sotiei sale, l-a gasit intr-o seara furios si dezlantuit pe generalul Zwiadinecki, s-a calmat imediat când m-a vazut. El a fost un om nu prea inalt dar bine proportionat, cu fata rumena si par roscat, acestea impreuna cu severitatea lui i-au adus porecla de “Câinele rosu“. El si-a pastrat aspectul tineresc si l-a gasit inca practicând ski-ul. Aceste aspecte il deosebeau  desemenea de alti generali români care de obicei prindeau rotunjimi pe masura ce avansau in ranguri si demnitati.
La pag.151 Printesa Ileana continua amintirile despre Antonescu: “Noi am vorbit despre situatia generala din România. Antonescu era in mod evident ingrijorat si nefericit, dar mai credea inca in masina de razboi germana. “Eu stiu“, mi-a spus el, “multi cred ca eu ar terbui  sa-i parasesc pe nemti si sa capitulez in fata aliatilor, dar daca aceasta se face fara o avertizare, eu as fi un tradator  al cuvântului dat de patria mea. Mai este faptul ca germanii sunt inca puternici si pot sa ne distruga intr-o singura zi. Dar mai mult decât toate acestea, eu nu voi semna cu mâna mea un document care sa permita intrarea trupelor rusesti pe teritoriul României. Noi am invatat in ultimul razboi ce a insemnat sa-i avem ca prieteni! Cum va fi daca ii vom avea ca inamici victoriosi? Ei au dorit intotdeauna sa ne anexeze, dar in trecut n-au putut-o face pentru ca mai intâi au fost turcii aici.”
Sigur, oricâta simpatie avea fata de Printesa Ileana, Maresalul Antonescu nu putea sa-i spuna ca este in tratative cu rusii, din motive evidente, fiind un secret de stat. Se stie ca Antonescu a obtinut de la rusi tot ce a cerut, mai putin Basarabia, pentru acest punct, Antonescu dorea acordul sefilor de partide din România, dar acestia l-au amânat, eschivânadu-se si asa s-a ajuns la tradarea de la 23 august.
La pag.306, Printesa Ileana continua amintirile despre Antonescu: “Acum el a fost adus inapoi pentru a fi judecat de bataia de joc numita Tribunal al Poporului. El a fost judecat si condamnat nu pentru ca ar fi facut greseli in guvernarea tarii sale (pentru asemenea greseli ar fi putut fi judecat de cetatenii patriei sale), ci pentru ca a luptat impotriva Rusiei, pentru convingerea sa ca Rusia  a fost inamicul României. N-a fost vocea unui popor care ar fi vorbit prin justitie, dar a fost vocea Sovietelor aspra si metalica amplificata de megafoane cu artificiale cereri de “Moarte pentru Antonescu“, venite din partea simpatizantilor comunisti, asa cum eu insumi am vazut si am auzit la radio. A fost  straniu ca s-a intâmplat sa circul prin Piata Universitatii in aceea zi si sa vad cum este inscenata aceasta  “demonstratie a vointei populare“. Piata imi trezeste multe amintiri din trecut. In fiecare an, din câte imi amintesc, eu revad parazile care aveau loc aici cu prilejul zilei noastre nationale la 10 mai. Aici tatal meu primea parada militara, alaturi de mama mea in uniforma sa de colonel al Regimentului 4 Rosiori. Acum, câtiva ani mai târziu, in aceasta zi de vara, o mica si stingherita multime a fost adunata si eu am oprit sa vad ce vor face. Camioane incarcate cu muncitori si femei din fabricile apropiate si insotite de soldati rusi inarmati, erau dati jos in piata, se intorceau apoi goale pentru a aduce alt  “popor“. Multi soldati rusi inarmati supravegheau  aceasta “entuziasta“ adunatura, dar in ciuda lor, barbatii si femeile dispareau  pe strazile si aleile din apropiere si printre case.“
N.A. Lipsa de entuziasm a oamenilor se explica printre altele si prin deteriorarea conditiilor de trai ca urmare a jafului la care a fost supusa România de catre rusi. Astfel indicele de cost al traiului zilnic era 99 in 1940, 282 in 1943, 2.506 in 1945, 15.416 in 1946 si 197.464 in 1947, cifrele se refera la Bucuresti, conform European Historical Statistics 1750 -1975, de B. R. Mitchell, 1980.
Dar sa continuam cu amintirile Printesei Ileana: “Din aceasta cauza “multimea“ niciodata nu crestea, desi camioanele continuau sa aduca incarcatura lor nefericita in piata. Prin mijlocul multimii erau membri de partid care incercau s-o incite cu strigatele “Moarte pentru Antonescu! Moarte!” Ei aveau un succes mic, dar vocile acestor lideri artificiali erau amplificate prin microfoane si retransmise afara din piata, inregistrate si retransmise in lume si-n curtea salii unde Antonescu nu era judecat pentru  viata  sa, ci pur si simplu astepta sentinta rusilor. Sunetul metalic, nenatural si inuman amplificat de “Moarte!, Moarte!” l-am auzit in urechi mult timp dupa aceea. O alta coincidenta, despre care n-am stiut decât mai târziu, a fost aceea ca decretul cu ziua mortii lui Antonescu, a fost adus la Rege care a fost silit sa-l semneze, simtind o mare tulburare in inima mea.”
Printesa Ileana descrie si vizita pe care a facut-o in acele zile mamei lui Antonescu, din care redau doar o fraza, pag.309. “Ea mi-a spus “ Tu nu stii ca daca fiul meu ar fi avut de ales intre mine si tara sa, el n-ar fi ezitat sa ma impuste pe mine ca sa-si salveze patria “… In continuare Printesa Ileana povesteste legenda cu mama lui Stefan cel Mare, facând o frumoasa legatura cu mama Maresalului Antonescu. La pag. 309 Printesa  Ileana isi continua amintirile:
“Stirea ca decretul de condamnare la moarte a lui Antonescu  a fost semnat am auzit-o in timp ce mergeam de la spital la castel -Decretul de condamnare la moarte al nostru a fost de asemenea semnat – am spus. Acum nu am suficienet elemente pentru a face istoric o analiza a lui Antonescu ca militar si politician, nu am facut o analiza nici pe vremea aceea si nici acum. In inima mea eu am plâns pentru Antonescu  care a fost prietenul meu.“
Când vom putea sa cinstim memoria militarului si omului politic Ion Antonescu asa cum o merita, cu meritele si greselile sale.
Incet, incet adevarul iese la iveala. Sa speram ca actualele gunoaie ridicate la suprafata de apele tulburi ale tranzitiei si ajunse la conducerea tarii vor disparea si va veni o elita adevarata care sa conduca poporul român si care sa-i respecte valorile nationale.