April 28, 2025

Curentul International

Curentul International Magazine

BALADA AFLĂTORILOR ÎN TREABĂ

3 min read

SAPTEZECI-ROMANI-STRES-wb

George PETROVAI

 

 

Cu harurile-i nepereche,

cândva de România se spunea

ba că-i grădina Maicii sfinte,

ba că Edenul o peţea.

 

Dar au trecut acele vremi

cum toate trec pe lume-n grabă –

azi ţara-i cum s-au străduit

s-o facă aflătorii-n treabă:

 

Ocean de vise în derivă

şi de speranţe obosite,

în care doar rechinii zburdă

printre grămezi de legi sucite!

 

Au fost din ăştia şi-nainte,

când omul nou era forjat

după reţete bolşevice,

căci la români nu-i un păcat

 

să te prefaci că doar munceşti

ca-n zisa foarte înţeleaptă:

„Timpul trece,

leafa merge,

noi ne vedem de-a noastră soartă…”

 

Dar şi mai şi, după schimbarea

politicilor de faţadă,

ei au ajuns majoritari

cum cere democratica obadă.

 

(Democraţia, aşadar,

e-n primul rând cantitativă

şi-abia pe urmă calitatea

va deveni forţă activă;

 

un adevăr necunoscut

într-un cuprins ca România,

unde-i acasă şmecheria

şi hoţii-s fruntea prin statut…)

 

Atâţia aflători în treabă

se-nghesuie la ce mai este,

încât puţini români roşesc

văzându-şi ţara de poveste.

 

Iar dintre ei, mulţi incapabili

de adaptare la şutit,

l-au ascultat pe preşedinte

şi-n grabă s-au cărăbănit

 

spre-abrupte zări din lumea largă

cu dorul înfăşat în ie,

lăsându-i pe aleşi să-şi facă

făcutele prin tâlhărie.

 

C-aşa e moda la românii

de parvenire îmboldiţi:

Pe găinari politica-i preschimbă

în nişte bravi nelegiuiţi,

 

care de jertfă şi onoare

vor trăncăni la nesfârşit,

fără să simtă pic de jenă

pentru ridicolul stârnit!

 

Şi-apoi să-i vezi pe şobolani

când barca apă stă să ia –

ei primii o vor părăsi

şi, demni, în alta vor urca…

 

Dar iarăşi spun că-i imposibil

să defineşti azi România

fără de toţi aceia care

nemuritoare fac mafia:

 

Ciocoi, tâlhari şi politruci

şi mulţi alţi aflători în treabă,

la ţâţa ţării dau năvală,

deşi o furajează ca pe-o gloabă.

 

*

 

Români,

pe de-alde ăştia

– nişte borfaşi înveteraţi –

voi îi trataţi

cu-ngăduinţă şi respect,

când an de an au dovedit

că scopul lor ticăloşit

este cu sacii să se vadă

în al puterii car hâit,

ca-ndată-apoi cu legea-n mână

şi-uniţi prin cumetrii suspecte,

din pungăşii să facă arte

şi-un crez să-şi facă din minciună.

 

Nu-i mai lăsaţi să vă trişeze

secătuind această ţară!

E ţara lor de-i toleraţi

să fure mai ceva ca-n codru,

iar voi grumazul vi-l plecaţi

ca sabia să nu-l reteze?…

 

Sau lumea-n cap voi v-o luaţi

printr-o revoltă mai aparte

ce-n jocul lor infect e parte,

când faptele îi recomandă

să fie grabnic alungaţi.

 

Dar nu oricum, ci despuiaţi

de bunurile tâlhărite,

ca-n ceas de cumpănă să-nveţe

pe pielea lor ca de toval,

că gol pe lume omul vine

şi gol apoi în lut se-ntoarnă

oricât ar fi de sus pe val…

 

Români,

e ceasul deşteptării

cum imnul nostru ne-o tot spune!

Nu v-amăgiţi cu vreo schimbare

care-i nutrită de răbdare,

c-atunci se-avântă resemnarea

cu sporul ei de-amărăciune.

 

Priviţi Balcanii cum se mişcă

prin turci, bulgari şi grecotei,

deşi ai lor sunt mult în urmă

de-ai noştri guvernanţi mişei,

 

care se ştie foarte bine

că miliarde au păpat,

ca România cu creanţe

s-ajungă stat înfeudat,

 

conform celebrei axiome

pentru infami şi a lor ceată:

În ape tulburi pescuitul

zadarnic nu e niciodată!

 

De-aceea spun:

Cum toţi aceştia

nu-s vrednici de tovărăşie

cu Ceauşeştii împuşcaţi,

măcar să piară înfieraţi

într-un afund de puşcărie.

————————————-

George PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

1-3 iulie 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.