Sergiu Nicolaescu, un luptator pentru eternitate

Sergiu Nicolaescu, un luptator pentru eternitate

 Autor: Grid Modorcea (New York)

Vestea mortii lui Sergiu Nicolaescu m-a uluit. El era “nemuritorul”. De cand am lucrat cu el ca producator delegat la filmul “Viraj periculos”, Sergiu Nicolaescu tot murea si invia, ca eroii din filmele sale politiste. Tin minte ca pleca din timpul filmarilor si zicea ca se duce pana in Germania, dar revenea a doua zi si continua filmarile. In acest interval am aflat ca a fost la “Elias”, unde a facut o operatie de hemoroizi. Si timp de 30 de ani cat l-am cunoscut indeaproape, Nicolaescu se interna, se opera si reinvia. El era mereu “Supravietuitorul”.

Si acum, de curand, alunecase pe gheata, isi rupsese niste coaste, dar eram sigur ca se reface. Mai cazuse de cateva ori de pe cal, de pe scara interioara a casei si s-a refacut. Ca sa aflu ca s-a operat de peritonita. Iata ca moartea a fost mai tare decat el. Mai tare decat Sergiu Nicolaescu, cel mai tare om pe care l-am cunoscut.

Intr-o zi, in biroul lui de la UARF, mi-a facut o demonstratie de forta. Si-a scos haina, camasa si a ramas gol pana la brau. Si mi-a arata pectoralii. Apoi cu o mana a luat un fotoliu de un picior si l-a ridicat ce pe un fulg.

Facea zilnic Fitness. Ducea o viata de atlet. Si se hranea ca o furnica. Nu l-am vazut la filmari sa manance mai mult de un sandwich pe zi. Cand venea ora mesei si echipa de filmare facea o masa campeneasca, el se retragea in padure, unde era locul filmarii, si isi desfacea pachetelul cu mancare si manaca neobservat de nimeni. O data l-am intrebat ce avea in pachetel. Cateva felii de salam intre doua felii de paine. Nu era omul paharulului, al carciumii. Nimeni nu cred ca l-a vazut vreodata pe Nicolaescu ametit. Nici la zilele lui onomastice nu se atingea de bautura. Era un model de comportament. Se purta hollywoodian, ca actorii americani.

Odata a venit la ziua lui cu un picior in ghips. Pe care si l-a pus pe birou si ne privea. Era fericit ca se afla in mijlocul atator oameni care il iubesc. Si era un povestitor deosebit. Intr-o zi mi-a povestit un vis de-al sau, cu un final demn de Zburatorul. Toata actiunea se petrecea intr-un lift, apoi a iesit pe terasa blocului si a zburat de acolo.

Nicolaescu era o personalitate fascinanta pentru cei care l-au cunoscut si un adversar de temut pentru ceilalti. Nu a avut prieteni apropiati, cred ca sunt printre putinii sai prieteni, caruia ii marturisea intimitatile lui. Iar prietenia noastra a pornit de la cartea mea “Baietii de bani gata”, cand a aflat ca e personaj principal cu numele Bo Serge, cum ii spunea familia Maurer, cu care el juca tenis si de unde s-a propulsat. Si m-a chemat la el la Senat, in biroul pe care il avea cand Senatul se afla in cladirea fostului CC. Era de fata si Geta Valcu, directoarea lui de productie. A spus ca vrea sa-mi cumpere drepturile de autor pentru roman, ca vrea sa faca un  film dupa el. Ramasese sa ne mai intalnim. Ca sa aflau de la d-na Valcu ca vrea sa-mi cumpere drepturile ca sa nu faca filmul, sa ingroape subiectul, sa nu-l faca altii. Nu stiu care e adevarul, dar filmul nu s-a mai facut, nici de catre el, nici de catre altii. Cartea a fost un best seller.

Sigur, am scris numeroase articole critice la adresa filmelor lui Nicolaescu. El insusi mi-a dat o replica in revista “Flacara”. Dar din momentul cand am scris elogios despre “Orient Express”, am devenit prieteni. In conditiile cand Noul Val nu se ridica la exigenta dorita, cand nu dovedea ca are un talent care sa concureze cu performanetele lui Nicolaescu, am vazut in el un reper necesar, un varf de lance al filmului romenesc.

Am scris: Daca Sergiu Nicolaescu n-ar exista, ar trebui inventat. Nu o data Nicoleascu mi-a spus ca din Noul Val nu apreciaza decat un regizor, pe Nae Caranfil, ceilalti sunt imberbi, nedezvoltati. Iar premiile lor il lasau rece, nu credea ca valoarea se masoara in premii, fiind chiar dezgustat cand afla ca premiile se obtineau dupa ce filmele erau plimbate la 150 de festivaluri! El nu si-a trmis toate cele 60 de filme la un loc, pe care le-a facut, la atata festivaluri la cate era trimis, pe banii contribuabililor, un singur film al Noului Val. Si de undeva trebuia sa cada un premiu.

Era un formidabil statistician. Avea zeci de tabele, prin care cantarea istoria filmului contemporan romanesc. Nu o data i-am analizat aceste tabele. Ba am facut-o si in cartea sa biografica, “Destin si film”, de care m-am ocupat. Regret ca nu a scris nici o carte de memorii. Nu “Ultimul corupt”, i-am spus. Ma asteptam de la dvs la un film numit “Ultima spovedanie”.

A participat constant si la crearea Legii cinematografiei. Filmul romanesc de azi functioneaza dupa “Legea Nicolaescu”. A facut enorm pentru filmul romanesc. Numele lui e legat in mare masura de cinematograful “Patria”, care ar fi bine sa-i poarte numele. Ii placea lupta, confruntarea. Tin minte ca dupa un articol de-al meu critic, lui Sergiu Nicolaeascu i-a placut si a dorit sa ne intalnim, sa-mi explice de ce n-am dreptate. Cu astfel de intamplari creatoare am inceput sa-l descoper, sa descoper fata lui ascunsa, care era aceea a unui luptator. 

In rest, a avut dusmani, o armata de dusmani, cat armatele din “Dacii”. Mai ales generatia tanara, Noul Val de cneasti, l-au urat inexplicabil, cum nu se poate imagina. Mi-aduc aminte ce afectat a fost de un  articol al lui Cristian Tudor Popescu, care l-a balacait cum nu se poate inchipui, l-a facut “impotent”, “batran libidinos”, “Alzheimer”, “escroc”, “curva” si multe altele. Vezi articolul “Cu sec” din “Gandul”. Eu i-am dat replica in articolul “Cap sec”. Cei interesati pot gasi aceasta polemica in volumul Dictionarul critic al filmului romanesc dupa 1989 (Ed. Axioma Print, 2011).

Tot atunci Noul Val de cineasti, cu Mungiu in frunte si cei de la Cinemagia, ii doreau pe fata moartea lui Sergiu Nicolaescu. Ei asa intelegeau sa-si exprime un punct de vedere fata de un film al sau, scriind “de ce nu moare asta odata, sa nu mai faca filme!”. Nici nu vreau sa-l numesc pe acest animal. El face parte dintr-o haita, asa actioneaza noii limbrici ai presei, in haita. Cred ca acum se bucura ca Nicoleascu nu mai e, in loc sa se intristeze de faptul ca a disparut un simbol al competitiei, un opozant serios al lor, o personalitate cum filmul romensc nu a mai avut si e greu de prevazut ca o sa mai aiba, dupa cum evoleaza tinerii cineasti. Vor deveni ca USL fara Nicolaescu. Iar fara opozitie, nu exista viata, nu exista progres. Sa nu uitam marea definitie a lui Eminescu: “Antitezele sunt viata”.

Nicoleascu regreta ca nici unul dintre ei nu a venit la el sa-i spuna, “Domnule, cum se face un film? Invata-ma si pe mine”. Ei nu aveau nevoie de un profesor ca Nicolaescu. Nu voiau sa invete de la el. Il aveau pe Puiu et co. Si Nicoleascu a facut inginerie din meseria de cineast. La masa de montaj pe care o avea acasa, masura cu cronometrul in mana cat tine un suspans la un film pecum “Conversatia”, sa spunem, ritm pe care il aplica la “Cu mainile curate”.

Stia film cat toti cneastii la un loc. A fost regizorul american al filmului romaneasc. E singurul regizor roman pe care IMDb il are pe lista sa. La capitolul film istoric, “Mihai Viteazul” ocupa locul trei din toate timpurile. “Mihai Viteazul” este studiat in America la multe facultati de profil.

Ultima mea intalnire cu el a fost in luna noiembrie, cand ma aflam in tara. Tot la UARF. Regreta ca nu a avut curajul sa plece in America. I-ar fi placut sa lucreze la Hollywood. Si regreta ultimii ani din viata cand a acceptat sa faca ultimele filme, “Pocker” si “Ultimul corupt”. Spunea: “Mi-au luat 5 ani din viata, puteam face altceva mai bun”. Si ca nu a castigat nimic. “La ultimul film, Lustig mi-a dat 300 mii de euro”. Sa faci film cu un asemnea deviz, e un eroism. Sigur, Sergiu Nicolaeascu a ratat cateva mari ocazii de a face Luceafarul eminescian sau Tiganiada lui Ion Budai-Deleanu, asa cum am discutat de multe ori cu el.

Ultima oara m-a intrebat, cine este cel mai important la un film, regizorul, scenaristul sau producatorul? I-am raspuns, producatorul, scenaristul si regizorul. Ba in America actorii sunt mai importanti decat regizorul. Uneori, regizorul este considerat doar un meserias, ca si operatorul sau editorul de imagine. Si ultimul lucru pe care i l-am spus, a fost: Dvs ati fost si sunteti de toate, scenarist, regizor, actor, un singur lucru va lipseste, sa fiti si producator, producatorul propriilor filme. In felul acesta nu veti mai depinde de nici un Lustig, de nici un CNC si nici Noul Val nu va mai spune ca ii luati malaiul.

Si deodata s-a luminat. “Da, voi fi producatorul urmatorului meu film”. Care e acela, numai Dumnezeu stie acum, care l-a luat pe nepregatite. Sergiu Niciolaescu avea de gand sa traiasca o suta de ani. Si putea. Ceva mai presus de noi a hotarat altfel. Dumnezeu sa-l odihneasca!

(Corespondenta de la New York)