Picatura de cerneala

PICĂTURA DE CERNEALĂ

Autor: Gheorghe Andrei NEAGU

Pornind de la mai multele dezvăluiri privind veniturile realizate de scriitori pe vremea comunismului, bietul scriitor din vremea guvernării portocalii începe să se întrebe dacă nu cumva era mai bine pe vremea culorii roşie. Pentru că atunci când primea Premiul de Stat, în 1949, peniţarul se alegea cu 30 de mii lei bani-cash. Pe când vremea culorii portocalii, nu se dau asemenea premii nici măcar lingăilor de curte. A fost o tentativă de onorare a condeierilor aserviţi puterii pe vremea culorii galbene când prim ministrul Tăriceanu i-a dat lui Cărtărescu un premiu de 30 mii de euro. Ce şi-o fi zis puternicul zilei? În ’49 30 mii lei aveau tot atâta putere de cumpărare ca în 2007 – 30 mii de euro.

Şi cum să nu zică Dan Deşliu… „comunism, mântuire din mişelnic destin… mai puternică-i steaua strălucind pe Kremlin, când cu 30 mii de lei, în 1949 putea să-şi ia ditamai viloiul confiscat de la un Auschnit sau Mociorniţă – da’ las’ că-l primea pe degeaba – sau un autobuz cât două trei automobile Pobeda, că tot fusese onorat majestatea sa, regele Mihai cu ordinul aferent „avtamabilului” sau cum să nu fi fost Marin Preda fericit şi să nu-şi fericească stăpânii roşii când a luat 30 mii lei în 1952 pentru nuvela Desfăşurarea – unde chiaburul Trafurică era demn de tot dispreţul – apoi în 1955 pentru Moromeţii, vol. I sau în 1964 pentru Moromeţii vol. II, când rolul principal în filmul omonim l-a avut actorul care venise cu hârtie higienică în studioul televiziunii democrate, îndemnându-ne să ne ştergem la gură.

Cred că la capitolul şters nenea actorul şedea foarte bine. Nici Fănuş Neagu sau Eugen Barbu sau Adrian Păunescu şi tribunul Vadim n-au dus-o mai rău. Numai că în vreme ce unii îşi tocau premiile prin cârciumile patriei sau îşi făceau turme de oi, confraţii lor zăceau prin puşcării sau erau alungaţi de prin redacţii ori de câte ori muşchiul lor avea poftă. Ai crede că s-a schimbat ceva. Da de unde! În fruntea bucatelor au ajuns alţi lingăi interesaţi doar să înfulece şi să strângă pentru sine tantiemele venite din preacurvirea şirei spinării. La mogulii vechi care habar n-aveau cum se scrie o cerere de angajare, pentru că n-o făcuseră niciodată, au apărut mogulii galbeni şi portocalii. Şi pentru că au la dispoziţie purcoaie de bani, îşi permit să stea cu rozeta în sus şi să se lase pupaţi de peniţari aduşi în pragul foametei şi sărăciei.

Un non-conformist aşa cum era Cristian Şişman, care s-a sinucis din cauza foamei, nu prea mai găseşti! Foamea ne îndoaie coloana vertebrală. Foamea ne face slugi. Foamea ne transformă în turme obediente de foşti intelectuali care se mulţumesc să capete măcar un colţ de pâine, dacă nu o pâine unsă cu untură roşie pe vremuri nu demult apuse dar care încep să fie din ce în ce mai prezente în memoria bieţilor peniţari. Imaginaţi-vă că în 1949 Varujan, Cărtărescu sau Liiceanu ar fi luat Premiul de Stat. Imaginaţi-vă că Patapievici ar fi fost în locul lui Marin Preda sau Deşliu! Ce credeţi că ar fi făcut? Norocul lor că n-au fost! De fapt ce li s-ar fi întâmplat? Probabil că ar fi devenit culturnicii  de astăzi, aşa cum mulţi dintre cei care au fost mai sunt şi vor mai fi încă.

Gheorghe Andrei NEAGU

Director al revistei „Oglinda Literară”

februarie 2010