„O privire teoretică asupra istoriei” – Recenzie

„O privire teoretică asupra istoriei” – Recenzie

Autor: Dorin Nădrău (USA)

Volumul recent apărut „O privire teoretică asupra istoriei” (Humanitas, 2022) denotă cu prisosință asiduitatea cu care autorul Lucian Boia se străuiește să convingă cititorul că istoria este captivantă, dar și derutantă, științifică în intenții, dar și imprecisă în rezultate, un domeniu de cercetare dificil, unde deseori un eveniment neprevăzut dă peste cap datele existente, o știință deschisă grație caracterului său relativ (nu dogmatic).

Lucrarea include patru studii anterioare, corelate prin interpretarea personală a teoriei istoriei. În primul, „Jocul cu trecutul” (1998), Lucian Boia evaluează însemnătatea subiectivității în cadrul cercetării istorice și își exprimă perspectiva sceptică atât asupra teoriilor deterministe, cât și asupra opiniilor că istoria ar fi o știință exactă. Cel de-al doilea studiu, „Pentru o istorie a imaginarului” (1998, în Franța), ne dezvăluie fidelitatea autorului față de structuralism, utilizând un jargon specific acestuia. Considerațiile din „Joc fără reguli” (2016) probează de ce identificarea relațiilor cauzale și raționamentul inductiv sunt aproximative sau chiar iluzorii pentru munca istoricului. În fine, în capitolul „Întrebări fără răspuns (Sau cu prea multe răspunsuri)” (2019), autorul revine la o serie de chestiuni spinoase, tratate de Boia și în alte studii, relative la previziunile noastre, avertizând că dacă trecutul este atât de anevoios de descifrat, viitorul n-are cum să nu fie și mai inabordabil. De asemenea, ne atenționează că neputându-ne abține de la prognoze, iar așteptările pe care le avem sunt permanent influențate de experiențele trecute și supradimensionate în imaginație, trebuie să evităm a comite erori grave de raționament.

Pe parcursul analizei, Lucian Boia subliniază că lipsa ordinii explicabile, absența legilor clar stabilite la scară universală – o anxietate grcească, la origine -, lipsa continuității (bunăoară, a continuității românilor pe teritoriul Daciei lui Burebista), nu sunt bine tolerate. „Tentația Absolutului”, cum numește istoricul predispoziția, are drept rezultat religiile instituționalizate și unele filozofii ale istoriei cu ambiții comparabile, mascate în exactitate științifică, precum pozitivismul lui Auguste Comte ori materialismul lui Karl Marx.

„Cele mai «științifice» abordări sunt, în ciuda aparențelor, și cele mai ideologizate”, ne asigură Lucian Boia. Involuntar istoricul este limitat de propriile idiosincrazii, de nișa temporală de unde studiază trecutul, de modul cum raportează la prezent anumite situații îndepărtate, de factorii conjuncturali trecuți cu vederea – schimbări climatice, inovații tehnologice, epidemii, erori politice aparent nesemnificative – ce vor fi sesizate de ochii altor istorici cu metode diferite, imperfecte, la rândul lor. Din iluzia identificării unor tipare se naște ipoteza falsă a ciclicității istorice. Contrar opiniei larg împărtășite, nu avem ce învățăminte să tragem din trecut ca să ne descurcăm cu problemele actuale. „Istoria nu se repetă”.

Lucian Boia demonstrează încă o dată că el se regăsește în mediul său ori de câte ori eludează poticnirile teoretice ale predecesorilor săi și meditează liber asupra propriului relativism, când expunerea lui coerentă și documentată aduce împreună reprezentările despre antichitate și lumile literaturii de anticipație ca pe două modalități – nu atât de diferite pe cum am crede la prima vedere – de a ne clarifica locul în lume.

Cuvintele autorului redate în cele ce urmează vor întregi neîndoielnic succinta prezenatre a cărții, un volum deosebit de interesant și incitant: „Pornind de la istorie, mă reîntorc la istorie după o lungă peregrinare prin lumi imaginare.Atunci când m-am lăsat sedus de istoria imaginarului, nu am inclus pentru început și istoria printre domeniile susceptibile de a fi interpretate tot prin imaginar. M-au preocupat mai întâi ficțiunile cosmice, apoi impresionantul arsenal al «sfârșitului lumii». M-am oprit asupra experimentului comunist, văzut ca mitologie științifică materializată. Am urmărit gama plăsmuirilor biologice, regulile potrivit cărora sunt inventați «oameni diferiți» sau devin «diferiți» oameni ca oricare alții. Aceste drumuri prin imaginar m-au pus în fața unor permanențe ale spiritului uman, în fața, de fapt, a unui adevăr simplu, atât de simplu, încât aproape nu-l mai luăm în seamă: acela că totul trece prin mintea noastră, prin imaginația noastră, de la cea mai sumară reprezentare până la cele mai savante alcătuiri. Ce altă sursă ar putea să existe? Iar ceea ce imaginăm nu este niciodată gratuit. Nu există ficțiune lipsită de sens. Până și pe planetele cele mai îndepărtate, proiectăm speranțele, prejudecățile și iluziile noastre, ideologiile noastre, preocupările noastre curente. Cu atât mai mult în istorie, mijloc privilegiat de exprimare a conștiinței colective. Istoria este și ea o construcție intelectuală, nu un dat obiectiv. A sosit momentul să mă aplec asupra ei, încercând să o aliniez la ceea ce mi se pare a fi un sistem global de interpretare. Istoria imaginarului nu poate lăsa în afară imaginarul istoric. Cercul este astfel închis”.

Foto. Dorin Nădrău