December 26, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Dacă politichie nu e nimic nu e cu Tudor Petruţ – România, martor ocular

3 min read

Dacă politichie nu e nimic nu e cu Tudor Petruţ – România, martor ocular

Autor: Tudor Petruţ (California)

 

În timpul campaniei electorale americane pentru alegerile prezidenţiale din 2020 orice menţiune a numelui Hunter Biden a însemnat cenzura în presa sau anularea conturilor de pe reţelele de socializare. Nu cu mult timp înainte preşedintele de atunci, Donald Trump, a fost supus procedurii de suspendare pentru că a menţionat „Biden” şi „corupţie” într-o convorbire telefonică cu omologul su ucrainean. Activiştii republicani au susţinut cu tărie că Hunter Biden ar trebui să fie în atenţia procuraturii, mai ales după ce New York Post a publicat ştirea cu calculatorul pierdut de către fiul prezidenţial (şi recuperat de FBI, dar şi de Rudy Giuliani), numai pentru a fi înfieraţi în mass media şi acuzaţi de (obişnuita) conspiraţie nefondată.

După ce Joe Biden a câştigat alegerile, îmbrăţişat cu dragoste pentru marea victorie de către iubitorul său fiu, purtătorii de cuvânt ai FBI au recunoscut că Hunter era deja sub urmărire penală şi că într-adevăr există un calculator care pare a fi al său şi care conţine o sumă de materiale acuzatoare. Cu Biden preşedinte, nu mai interesa pe nimeni.

Numai că afacerile lui Biden jr nu au dispărut din atenţia publică. Mai ales când au fost scoase la iveală nişte învârteli de prin China din care s-au câştigat foarte mulţi bani de care (există speculaţia că) a profitat şi decanul de vârstă al familiei. Actualul preşedinte al Statelor Unite.

Foto. Preşedintele Joe Biden, Hunter Biden, Louis Freeh

Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca următorul val de anchete să pornească de la celebra publicaţie New Your Times, un ziar anti-Trump, susţinător al stângii americane de decenii şi foarte prietenos cu administraţia Biden. Ziarul a cerut oficial, prin tribunal, copii după corespondenţa între administraţia de atunci Barak Obama şi Joe Biden, cu diplomaţii americani de la Bucureşti. Pentru a investiga în ce măsura oficialii americani au înlesnit relaţia între Hunter Biden, ajutat de către fostul şef FBI Louis Freeh, şi condamnatul corupt fugitiv Gabriel „Puiu” Popoviciu. În vreme ce tatăl, vice-preşedintele Joe Biden, sancţiona cu aplomb corupţia din Europa de Est. Aluzia voalată ar fi c s-au produs abuzuri în utilizarea resurselor federale pentru a susţine oameni de afaceri care nu reprezentau interesele guvernului american. Implicarea lui Freeh, director FBI pe vremea lui Bill Clinton, este, de asemenea, incitantă. În măsura în care se descoperă dovezi de utilizare inadecvată a mijloacelor federale, există posibilitatea ca organele abilitate să se autosesizeze. Şi să implice într-un scandal de familie incoruptibilă fosta administraţie Obama.

Cu România ca martor ocular şi prin bunăvoinţa unei părţi a presei disperată să recâştige masa de cititori independenţi, cu republicanii pregătiţi să trâmbiteze până la alegerile parlamentare din noiembrie fărădelegile familiei prezidenţiale, Joe Biden s-a trezit cu o nouă durere de cap care, de data asta, ar putea fi incurabilă.

Românii speră că implicarea indirectă a României să nu schimbe cu nimica bunăvoinţa faţă de ţara noastră şi suportul necesar împotriva oricărei fel de agresiuni ruseşti în bazinul est european.

Foto. Tudor Petruţ 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.