Trump vs Harris

Trump vs Harris

Autor: Gabriel Purcarus

În octombrie 2016, cu câteva săptămâni înainte de alegerile americane, am publicat în ziarul montrealez „Pagini românești” un articol intitulat „De ce va câștiga Trump”. La fel ca și acum, Trump era văzut de presa mondială și de mișcarea progresistă drept un aventurier, rasist, misogin și prostovan, iar a exprima în mod public încrederea în șansele sale de câștig era întâmpinat, tot ca și acum, de hăhăieli superioare din partea atotștiutorilor și moral superiorilor apologeți ai „progresului” cu orice preț.

După 8 noiembrie 2016, hăhăielile acestora s-au transformat rapid în smiorcăielile isterice. „Not my president!”. De parcă mai ținea cineva cont de ele…

Pe ce mă bazam atunci? Pe câteva argumente simple și pe date observabile de orice om cu un IQ de trei cifre care nu s-ar fi lăsat copleșit de abundența de intoxicări mediatice de atunci, și anume:

– Democratul Barack Obama avusese deja două mandate, iar setea de alternanță la putere are mereu rolul de a înclina balanța către opoziție;

– America venea după recunoașterea căsătoriei gay (decizia Curții Supreme din 2015) și tocmai începuse împingerea pe agenda politică a fenomenul trans, teme ce aveau darul să irite populația conservatoare;

– În iulie 2016 un terorist islamic atacase cu arme de foc un bar gay în Orlando, iar reacția democraților a fost una slabă, politic corectă și ambiguă, aceștia nedorind să-și supere nici sponsorii săi islamici, nici electoratul elgibitist;

– Economia americană mergea prost, marile companii mutându-și producția spre China și Mexic. Joburile erau mai proaste și mai prost plătite;

– Prestigiul internațional al Statelor Unite era tot mai șifonat: China își impunea supremația economică, Rusia anexase Crimeea, ISIS își făcea de cap prin Orientul Mijlociu și prin Europa, Kim Jong Un se juca cu rachetele pe deasupra Japoniei, în timp ce Obama promova elgibitismul prin Africa.

– Bernie Sanders, contracandidatul democrat al madamei Hillary tocmai fusese sabotat atât pe față cât și pe ascuns de către NDC (Convenția Națională a Democraților), și era de așteptat că cel puțin o parte din suporterii săi să se răzbune la vot (ceea ce s-a și întâmplat);

– Hillary era văzută chiar de o parte a democraților drept o femeie de conflict, răzbunătoare, care susținuse intervențiile americane în Irak și Libia;

– Era soția lui Bill Clinton, care terminase mandatul din anul 2000 cu imaginea zdrențe;

– Pe partea cealaltă, Trump era cunoscut în lumea afacerilor și media de mai bine de 30 de ani, clădirile sale tronând în marile orașe americane. Trump era încarnarea visului american, omul care pleacă de jos și reușește;

– O parte a serviciilor americane privea cu suspiciune tendințele politice ale madamei Hillary și o vedeau ca pe o potențială unealtă involuntară a Rusiei (vezi cartea lui Pacepa „Looming disaster”, august 2016);

– O parte importantă a oamenilor de afaceri americani își doreau un mediu economic stimulativ, în timp ce adminsitraţia Obama le oferea taxe mărite sub pretextul luptei contra încălzirii planetei.

În plus, Trump făcea campanie acolo unde trebuia (swing states) și exploata la maxim toate erorile inamicului. Suficient că pe 7 noiembrie să câștige respectivele state și să devină președinte.

În toamna lui 2020, colegii de la Marginalia m-au rugat să analizez șansele candidaților la prezidențialele americane. De data asta concluziile mele au fost diferite.

Dacă alegerile ar fi avut loc în februarie 2020, Trump ar fi câștigat detașat. Economia americană mergea bine, ISIS fusese practic distrus, Kim Jong Un fusese pus la respect, Rusia nu mai avansa în Ucraina, firmele americane începuseră să își repatrieze producția, inflația era mică, șomajul redus, iar țările NATO începuseră să își ia în serios cotizația de 2% din PIB după ani buni de amorțeală.

Dar a apărut pandemia, și după zece săptămâni de lock-down care au creat blocaje economice peste tot, inflația și șomajul din State au urcat exploziv. Practic tot efortul administrației din ultimii patru ani de a repara economia s-a spulberat în două luni. Trump a făcut și câteva greșeli: prea încrezător în forțele sale, s-a prezentat slab la prima dezbatere cu Biden și a omis importanța voturilor prin corespondență. Degeaba a fost mai bun la a doua dezbatere, mulți alegători votaseră deja în plic.

Încă un element, deloc de neglijat – mulți americani erau la acel moment sătui de scandal. Trump promitea practic încă patru ani de turbulență, în timp ce blajinul Biden, omul sistemului, promitea să nu fie Trump. Cunosc cetățeni americani ce la data respectivă mărturiseau deschis că deși politicile lui Trump au fost bune, vor vota cu Biden pentru liniște.

A mai fost trădat și de unii republicani, care nu îl considerau „de-al lor”, așa cum a fost cazul cu votul din statul Georgia. Plus misterioasele voturi prin corespondență, ajunse la numărătoare după data limită…

Cum stau lucrurile acum, în 2024? Situația este mult mai asemănătoare cu 2016 decât cu 2020. Aproape toate argumentele din 2016 se aplică și acum.

America se află după patru ani de administrație democrată, care a fost mai preocupată de drepturile minorităților de orice fel decât de economie. Prestigiul internațional al Americii este iarăși la cote reduse. Gafele lui Biden, retragerea din Afganistan după 20 de ani de lupte inutile, invazia Rusiei în Ucraina, tensiunile din Coreea și Marea Chinei, conflictul dintre Israel și lumea musulmană arată că America sub Biden și Harris a pierdut poziția de jandarm al planetei. Pe plan intern, inflația și șomajul se află la cote ridicate, iar imigrația e scăpată de sub control. Candidata Kamala Harris nu dă deloc impresia că ar stăpâni bine vreun subiect de importanță națională, în timp ce Trump pare mai experimentat și mai lucid pe teme de economie, imigrație și politică externă.

În plus nu trebuie neglijat că de data asta, serviciile de securitate americane, precum și miliardarii cei mai importanți văd în Trump un președinte mult mai potrivit pentru a regla situația din Orient și Ucraina, în timp ce Harris e văzută ca lipsită de viziune și experiență. Or influența acestor cercuri în politica americană nu este de neglijat. De partea lui Trump nu este numai Elon Musk, patronul platformei X, miliardarul cu 6.000 de sateliți, dar și, mai discret, acționarii din spatele unor companii ca Meta (Facebook) sau Microsoft, care au constatat că Iranul și alte state inamice susțin din umbră candidatura Kamalei.

După opinia mea, Filmul „The apprentice”, lansat în mod convenabil pe ecranele americane începând cu 12 octombrie, care își propune compromiterea lui Trump, va avea efect invers. Lumea s-a lămurit deja cu campaniile de mizerie ale democraților și nu se mai lasă impresionată de ce a făcut sau nu actualul candidat acum 40 de ani. Foamea și frica au darul de a aduce oamenii cu mintea în prezent. Ochii așadar pe Pennsylvania, Georgia, Arizona, Michigan și Wisconsin, statele unde se joacă de fapt finala. În ciuda sondajelor nu mereu favorabile (și mai niciodată exacte!), americanul va vota cu burta și portofelul, și mai puțin cu visul unei lumi diverse și inclusive.

Foto. Gabriel Purcarus