150 ani fără Eudoxiu Hurmuzachi

150 ani fără Eudoxiu Hurmuzachi: Să nu uităm de cele trei datorii mari și sfinte – Patria, Limba, Biserica!

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

Cele trei datorii mari și sfinte consfințesc testamentul lui Doxachi Hurmuzachi, părintele cuibului de românism de la Cernauca. E un testament lăsat nu doar fiilor săi, ci întregului neam românesc din Bucovina. E o vibrantă pledoarie către generațiile viitoare pentru păstrarea caracterului istoric românesc al Bucovinei prin limbă și credința ortodoxă. Toți fiii lui Doxachi au fost vrednici de tatăl lor, devotați cauzei naționale. Totuși, cel de-al doilea născut, Eudoxiu, este înscris în istoria Bucovinei ca mintea cea mai luminată, poate și datorită venirii sale pe lume în multă lumină. A rămas ca o poveste marea bucurie a boierului de la Cernauca la nașterea celui de-al doilea fiu, la 29 septembrie 1812, când a poruncit să fie aprinse toate luminile. Se pare că de la naștere i-a fost menit să răspândească lumină în întunericul vieții sub stăpânire străină. Pentru timpurile noastre e impresionant și incredibil cum un supus austriac, instruit în limba germană, cu funcții dintre cele mai înalte în imperiu, mareșal al Ducatului Bucovinei, președinte al Dietei, a fost totodată și un mare patriot al neamului său. Toată erudiția, cunoștințele acumulate la Viena și alte mari centre europene și le-a pus în slujba românismului, a luptat cu ardoare și a inițiat petiția către împărat pentru independența Bucovinei de Galiția și transformarea provinciei în ducat al coroanei.

Găsesc edificator evidențiate virtuțile patriotice și intelectuale ale ilustrului înaintaș untr-un fragment din cuvântarea președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, la Marea Serbare de la Putna, 16 august 2021: „Şi a venit un bucovinean mare, avut şi deştept, Eudoxiu de Hurmuzachi, care a scos prima colecţie de izvoare străine referitoare la români. Pe vremea aceea, aproape toate erau străine: şi izvoarele de la Cernăuţi erau pe teritoriu străin, şi cele de la Chişinău, şi cele de la Cluj, şi cele de la Oradea, şi cele de la Blaj, nu mai vorbesc de cele de la Viena şi Berlin. Şi a iniţiat cea mai mare colecţie de izvoare istorice a culturii româneşti, pe care Academia Română încearcă să o continue şi astăzi, după mai bine de o sută de ani”.

Toate aceste eforturi de a cerceta și a scoate la lumină adevăruri erau, în primul rând, folosite ca arme de luptă pentru drepturile românilor sub asuprirea imperiului austro-ungar, dar s-au răsfrânt asupra sănătății și i-au scurtat viața. Voi aminti doar că a adunat un imens tezaur de circa 6.000 de documente referitoare la istoria românilor. S-a stins la începutul lui 1874, 29 ianuarie/10 februarie, la nici 62 de ani împliniți. Cu câteva săptămâni înainte, la 30 decembrie 1873, a vorbit, răpus de tristețe, pentru ultima dată în Dieta Bucovinei. Era distrus moral din cauza inactivității multor deputați. Moartea l-a găsit în casa din Cernăuți, situată în vecinătatea Bisericii „Sfânta Parascheva”, al cărui enoriaș era. Frații au cerut permisiunea să-i fie transportat corpul neînsuflețit la Cernauca, unde a fost redat pământului natal și unde odihnește în cripta familiei, străjuit de o tradițională troiță românească.

În monografia „Eudoxiu Hurmuzachi, omul providențial al Bucovinei”, cercetătorului arborosean, scriitorul Dumitru Covalciuc a inclus un capitol despre înveșnicirea memoriei eruditului istoric, din care aflăm că în 1934, la împlinirea a 60 de ani de la moarte, la cripta familiei a fost instalată o troiță de stejar. Tot atunci, din inițiativa rectorului universității cernăuțene, ministrul Ion Nistor, au fost adunate fonduri pentru întreținerea mormântului. Inițial pe fațada Troiței sculptorul Serafim Iftinchi din Frătăuții Vechi a dăltuit modesta inscripție: „Aici odihnește Eudoxiu Hurmuzachi, Liberatorul Bucovinei și marele istoric român. Născut 1812, mort 1874. Fie-n veci neuitat”. Cu anii acea Troiță s-a șubrezit, iar după ocuparea nordului Bucovinei și ucrainizarea localității, nimeni nu mai avea grijă de mormânt.

Dar n-a lăsat Dumnezeu să se piardă urmele, odată cu alegerea în funcția de primar al Cernaucii a lui Gheorghe Botă, de etnie română. În perioada cât a fost el primar, activiștii societăților „Arboroasa”, „Mihai Eminescu”, „Casa Limbii Române” au făcut cărare bătută la Cernauca, reușind să aducă la mormânt, în anul 2005, o nouă Troiță, realizată de sculptorul Emil Ianuș și sponsorizată de Mihai Frunză, primarul din acea perioadă al Rădăuților. Îmi amintesc că încă mulți ani, ne porneam ca într-un sfânt pelerinaj la Cernauca. Însuflețiți de regretatul profesor dr. Ilie Luceac, un extraordinar admirator și cercetător al familiei Hurmuzachi, mergeam să ne închinăm la mormântul lui Eudoxiu Hurmuzachi – una din cele mai luminate minți românești din toate timpurile existenței noastre. Era o tradiție ca, saloanele de carte românească deschise la Cernăuți de principalul organizator, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, dr. Alexandrina Cernov, să finalizeze cu un popas la moșia familiei care i-a primit pe refugiații moldoveni și transilvăneni la 1848. La Hurmuzăchești se oprea viitorul Domn al Unirii, Alexandru Ioan Cuza, pe la ei iubea să-și poarte pașii de „rege al poeziei” Vasile Alecsandri. Lângă ilustra familia de la Cernauca, dar mai ales când ne amintim de Eudoxiu Hurmuzachi, ar trebui să ne simțim parcă mai români, mai responsabili față de identitatea noastră, mai îndatorați istoriei neamului nostru și mai interesați de a o cunoaște.

Foto. Maria Toacă