February 27, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

De la primul la ultimul capitol – Poetul nemărginirii sale, George Filip

4 min read

De la primul la ultimul capitol – Poetul nemărginirii sale, George Filip

Autor: Mihaela Dordea (Bucureşti)

 

In Memoriam – George Filip (1939-2024)

 

Poetul nemărginirii sale, George Filip

 

(fragment din cartea biografica „George Filip, poetul nemărginirii sale” de Mihaela Dordea)

Când se naște un Poet cântă universul! Muzele își acordează în falset harpa, apoi se pun pe cântat. Stelele se adună la ceas de taină să îi țeasă mantia de gala.

Poetul se naște întotdeauna într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Din acest loc își trage el seva, spiritul, lumina din priviri care nu dispare niciodată. Și vorbele. Aici e acasă. Aici e mama, aici frații și tot aici se nasc amintirile.

„V-am spus că Marea Neagră-i mama mea
şi că mi-a fost întâiu-nvăţător
şi v-am mărturisit că de la ea
în pragul vârstei am deprins să zbor.
M-a învăţat să cânt când eram trist,
să merg şi eu pe valuri – ca Hristos,
mi-a spus că-s important dacă exist
şi să azvârl ce-i rău din ce-i frumos.”
(George Filip – Liber ca marea)

Cu toate astea, Poetul nu are un loc al lui. El este pretutindeni, pentru ca Dumnezeu l-a trimis pe pământ să colinde lumea toată şi să lase peste tot o urmă ca o adiere de suflet. O rază, o amprentă invizibilă a nemărginirii sale.

Și chiar dacă este copil născut din lacrimă de zeu, Poetul este alcătuit asemenenea nouă din carne și sânge.

La ingredientele din care i-a creat sufletul, divinitatea a adăugat picătură cu picătură esență de sensibilitate, multă emoție și ceva în plus, ce nimeni nu poate descoperi ci doar bănui. E freamăt şi tăcere, e umbră și lumină și pace și neliniște și mai ales, multă iubire. Și mai are presărată pe gene și o pulbere de infinit, pentru că Poetul este un Nemuritor.

Bucurii și tristeți îl năpădesc și pe el, uneori se teme, alteori e gata să renunțe, dar mereu o ia de la capăt, nu se poate opri, nu are voie să renunțe pentru că Poetul are o misiune. Divinitatea i-a încredințat-o!

Rebel, iubit și detestat, mereu singur, el știe mai bine decât oricine din această lume, ce înseamnă libertatea. Libertatea cuvântului, libertatea spiritului, libertatea omului! E o pasăre rară Poetul, o pasăre pe care dacă o ții în colivie, fie ea și aurită, se eliberează și își ia zborul către nesfârșita zare unde își are izvorul lui de libertate, chiar dacă pentru a reuși să rupă zăbrelele, i-ar trebui o viață!

George Filip s-a nãscut la hotarele a douã infinituri. Este rezultatul aproape matematic al deplasării pe orbită a unui punct care jaloneazã atât dinspre interior spre afarã cât şi dinafarã spre interior.

?Marea mi-a zis „mai poţi!”… şi am putut./ ca ochii mamei mele-i briza ei,/ albaştri… cu etern mângâietor./ din Mare zboară-n slavă porumbei/ ce duc pe aripi cântece de dor.” (George Filip – Liber ca marea)

Și mai spune Poetul:
„Când a fost să plec în lumea largă
Și destinu-n cârcă să mi-l port
Fericirea mi-a rămas acasă.
Fericirea n-are pașaport.
(Fericirea – George Filip)

 

Ultimul capitol – 12 ianuarie 2024

 

În naivitatea ori poate nesăbuința noastră iubim pentru viață, fără să ne gândim la moarte natura ne înscrie în simțuri fiorul rece al gheții din exteriorul minții. Dar se întâmplă să ne lăsăm ademeniți, uneori de moarte mai mult decât ne permite promisiunea iubirii, ochii sufletului încep a se răci și inima se preface în pânză de păianjen.

Și, până la urmă de ce să ne înfricoșeze și să ne întristeze atât asocierea iubire-moarte ca o realitate străină ființei? Nu e oare firesc să iubești pentru a putea muri și să mori binecuvântând iubirea prin care și pentru care te-ai înfățișat lumii?

Iubirea și moartea, mereu acolo, mereu la timp, chiar la aceeași oră, minut, secundă, începutul și finalul, ca o adiere…o lacrimă și apoi tăcere.

12 ianuarie 2024, ultimul capitol al cărții vieții Poetului nemărginirii sale.

Drum lin în lumina, George Filip!

*

Foto. În curând, în prima săptămână a lunii februarie

***

George Filip s-a născut la 22 martie 1939, la Tuzla (Constanţa). A absolvit liceul la Bucureşti în 1964. A fost fotoreporter la revista Viaţa studenţească; corespondent la revistele şi ziarele Luceafărul, Albina, Viaţa militară, Scânteia tineretului şi România liberă. Din cauza convingerilor sale politice anticomuniste, poetul este judecat şi condamnat în 1971. Semnatar al Cartei Drepturilor Omului, iniţiată de Paul Goma, este judecat public în oraşul natal în 1977. La 7 ianuarie 1979, poetul a părăsit România. După o şedere la Paris, a emigrat în Canada, stabilindu-se la Montreal în 1982. În Canada, pe parcursul anilor, a colaborat la emisiuni de radio în limba română şi la „Télé-Roumanie”, program de televiziune în limba română (Montreal) precum şi la diverse publicaţii, a publicat plachete de versuri.

~

Foto. Mihaela Dordea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.