February 27, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Cu 180 de ani în urmă s-a născut Elisabeta României, regina care învăța pe de rost poeziile lui Eminescu

4 min read

Cu 180 de ani în urmă s-a născut Elisabeta României, regina care învăța pe de rost poeziile lui Eminescu

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

 

Fire sensibilă la frumos, înzestrată cu har poetic, prima regină a României Elisabeta, numită și regina-scriitoare (pseudonimul literar Carmen Sylva), a apreciat și ajutat oamenii de cultură. Îndeosebi, sunt cunoscute relațiile călduroase și de reciprocă susținere, în momente de grele încercări, cu Vasile Alecsandri, unul din cei mai apropiați prieteni. De asemenea, se știe că regina a avut un rol important în ascensiunea compozitorului George Enescu. Special pentru el, lângă Palatul Peleș a fost construită o sală de spectacole, compozitorul primind și un dar regesc de la prima regină – o vioară cu marca vestitului meșter italian Amati.

Însă, înaintea tuturor virtuților literare și omenești, Carmen Sylva le-a rămas dragă românilor prin prețuirea față de Eminescu și opera poetului. Deși s-au văzut numai de câteva ori și, după cum mărturisesc martorii acelor întâlniri, Eminescu nu era încântat de creația admiratoarei sale și n-a primit favorurile regale, Elisabeta/Carmen Sylva nutrea o admirație sinceră față de Poet.

…Nu știu dacă își alegeau soțiile din dragoste și voia lor, însă primul rege Carol I, precum și succesorul său Ferdinand au adus în România doamne de cea mai înaltă ținută intelectuală și strălucitoare noblețe, care au lăsat pagini luminoase în istoria țării. Având numeroase virtuți, prima regină a României, Elisabeta, fiică de prinț german, născută la 29 decembrie 1843 într-un castel pe Rin, a rămas în memoria românilor mai mult cu pseudonimul Carmen Sylva, dar și datorită admirației sale pentru poetul nostru național Mihai Eminescu. Cronicarii vremii consemnează că Majestatea Sa se fotografia în fața mașinii de scris pentru o companie producătoare de mașini de scris, completând astfel, prin publicitate, veniturile casei regale. A scris poeme, basme, povestiri, romane, opere dramatice, o parte din creația literară fiindu-i adunată în patru volume antologice. Cunoscând mai multe limbi (germana, franceza, engleza, româna, greaca și latina) a fost preocupată și de traduceri.

Nu mă așteptam s-o găsesc la Botoșani, adică chipu-i sculptat în basorelief, sub care se află o tăbliță cu versurile reginei, însă, cred că respectul ce i l-a purtat lui Eminescu, admirația pentru poezia Poetului ce o învăța pe de rost, i-a făcut pe botoșăneni s-o readucă și în mijlocul lor, prin locurile romantice eminesciene. Se consideră și astăzi că, regina care își semna versurile cu pseudonimul Carmen Sylva, este cea mai duioasă poetă a iubirii și durerii.

Contemporanii mărturisesc că Eminescu nu era încântat de talentul ei literar, avea o atitudine rigidă, mai bine zis obiectivă, spunându-i în față părerile critice. Cu toate acestea, regina i-a popularizat poezia în Europa, a tradus cu Mite Kremnitz 21 de poeme, inclusiv Scrisoarea III, Scrisoarea IV, Strigoii etc. Legendară a devenit întâmplarea cu ceaiul ce i l-a servit Carmen Sylva poetului, în timpul unei vizite la palat, despre care mai târziu Eminescu s-a exprimat că a fost un spectacol. Mai târziu Elisabeta a notat că poetul i-a lăsat impresia, după felul în care a privit-o, „a unui zeu servit de o muritoare“.

La fel de adevărat este că cel mai mare poet al românilor din toate timpurile a fost lipsit de orice decoraţii, de premii academice, pentru că a refuzat să le primească. În studiul „Eminescu şi poeziile lui”, scris în anul morţii poetului, ca prefaţă la ediţia a IV-a a Poeziilor, Titu Maiorescu evocă următoarea întâmplare: „Regina României, admiratoare a poeziilor lui, a dorit să-l vadă, şi Eminescu a avut mai multe convorbiri literare cu Carmen Sylva. L-am văzut şi eu la curte, şi l-am văzut păstrând şi aici simplicitatea încântătoare ce o avea în toate raporturile sale omeneşti. Dar când a fost vorba să i se confere o distincţie onorifică, un „bene merenti” sau nu ştiu ce altă decoraţie, el s-a împotrivit cu energie. Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt rege ar fi putut să-l distingă? Şi aceasta nu-i din vreo vanitate a lui, de care era cu desăvârşire lipsit, nu din sumeţia unei inteligenţe excepţionale, de care numai el singur nu era ştiutor, ci din naivitatea unui geniu cuprins de lumea ideală, pentru care orice coborâre în lumea convenţională era o supărare şi o nepotrivire firească”.

E imposibil să ni-l imaginăm pe Eminescu cântăreţ răsfăţat la curtea regală, zăngănind cu medalii la rever. Bunăstarea şi gloria sunătoare nu-l ademeneau pe cel chemat să cerceteze adevăruri. Nu-i aducea fericire nici tihna burgheză a unui cămin familial, dulcea pace găsind-o în singurătate, la masa de brad, printre vrafuri de cărţi. Am pornit cu gândul că la această dată, acum 180 de ani, s-a născut o regină, dar tot la Eminescu nostru am ajuns.

Foto. Maria Toacă 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.