June 22, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

G7 vs BRICS – competiţia pentru o noua ordine mondială (II)

9 min read

G7 vs BRICS – competiţia pentru o noua ordine mondială (II)

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Reuniuni ca BRICS, proaspăt devenit BRICS+, G20 scot în evidenţă o bătălie acerbă pentru reconfigurarea masivă a actualei ordini mondiale, o bătălie în care Occidentul este în defensivă.

Reacţiile faţă de aceste evoluţii sunt amestecate. Unii cred că asistăm la tranziţia către o nouă ordine mondială sub bagheta BRICS. Alţii, din contra, sunt sceptici considerând că extinderea va afecta grav coerenţa decizională a grupului şi că atacul la dolar are puţine şanse de reuşită din moment ce China nu oferă prin yuan o alternativă viabilă la dolar.

BRICS este un „castel de cărţi de joc”, nu o ameninţare strategică la adresa Statelor Unite, scrie Geopolitical Monitor. „Chiar dacă «blocul» reuşeşte să extindă tentaculele economice ale Chinei şi să proiecteze puterea chineză pe termen scurt, BRICS este în continuare afectat de interese divergente şi de tensiuni interne care îl condamnă la eşec. Iniţiativele conduse de SUA vor rămâne indispensabile pentru diplomaţia şi securitatea globală mult timp în viitor. Riscul de a fi ameninţate – şi cu atât mai puţin înlocuite – de un tigru de hârtie precum BRICS este aproape inexistent.”

Într-adevăr, noii membri vin la pachet cu tensiuni bilaterale importante. Precum cele dintre Egipt şi Etiopia, din cauza unui baraj construit de etiopieni pe Nilul Albastru. La fel, reluarea relaţiilor diplomatice dintre Arabia Saudită şi Iran nu înseamnă sub nici o formă că acestea sunt acum în termeni cordiali. De altfel şi relaţiile dintre India şi China sunt încordate, mai ales după ce Beijingul a făcut publică o hartă în care ridică pretenţii asupra unei părţi din teritoriul Indiei. În plus, analiştii occidentali aduc în discuţie problemele economice ale Chinei care se confruntă cu problemele create de o bulă imobiliară şi cu un şomaj ridicat printre tineri. Însă în Occident au fost adesea supraestimate în trecut problemele Chinei şi subestimate cele din propria sa ogradă, faliile culturale majore sau promovarea unor politici în dominantă ideologică, precum Green Deal-urile, care afectează sever ţările respective în plan economic şi din perspectiva securităţii energetice.

Şi oricâte rezerve am avea faţă de forţa reală a grupului BRICS, dorinţa unui număr mare de ţări oferă un indiciu puternic al motivaţiei strategice ale alinierii acestora la BRICS. Deşi nu este o alianţă formală, şi nici o uniune economică cuprinzătoare, BRICS este un grup unit prin dorinţa de a schimba actuala ordine internaţională dominată timp de 75 de ani de Statele Unite şi prin disconfortul multor ţări asiatice şi africane faţă de cereri pe care le percep ca fiind o atingere a suveranităţii lor, precum promovarea retoricii „democraţie vs. autocraţie”, emiterea de judecăţi intruzive asupra sistemelor politice străine şi, în general, încercarea Occidentului de a-şi universaliza valorile. Toate aceste elemente le apropie de ceea ce doresc şi China, şi Rusia şi creează complicaţii în relaţia cu Washingtonul.

Americanii sunt conştienţi de amploarea demersului de schimbare a actualei ordini internaţionale. Într-un discurs recent ţinut la Washington, secretarul de stat american Tony Blinken spunea că „Republica Populară Chineză reprezintă cea mai importantă provocare pe termen lung, deoarece nu numai că aspiră să remodeleze ordinea internaţională, dar are din ce în ce mai mult puterea economică, diplomatică, militară şi tehnologică pentru a face acest lucru”. Dar ceea ce reprezintă o imensă provocare pentru Statele Unite şi Occident, în ansamblul său, este văzută drept o oportunitate în multe ţări de pe glob care dorind şi ele o modificare a actualei ordini centrată pe America privesc cu simpatie „iniţiativele” Chinei.

Din acest punct de vedere şi ultima reuniune G20 de la New Delhi a trimis semnale importante, unele pozitive, altele negative pentru Occident. O reuniune care a evidenţiat „toate eşecurile diplomatice şi succesele timide ale Occidentului din ultimele luni”, notează Wall Street Journal. Pe de o parte am asistat la eşecul Occidentului de a-i convinge pe ceilalţi că Rusia poartă vina pentru război sau chiar măcar să descrie conflictul drept un război „împotriva Ucrainei”. Însă nici Rusia nu a reuşit să obţină o declaraţie care să critice sancţiunile economice occidentale. În plus, mai scrie cotidianul american, ţările occidentale au decis că era mai important să arate că G20 poate supravieţui ca forum multilateral serios şi să ofere o victorie de imagine gazdei lor, premierul indian Narendra Modi, un partener important pentru Washington în strategia sa privind Asia şi China.

Oricum, declaraţiile oficiale de la finalul unor astfel de reuniuni nu au nici un impact real, sunt şi repede uitate. Mult mai semnificativă a fost absenţa lui Xi de la reuniunea G20, o absenţă care a surprins pe toată lumea. Cu atât mai mult cu cât China nu a oferit nici o explicaţie. De regulă liderii chinezi nu ratau astfel de reuniuni globale. Xi a fost prezent la ultimul summit G20 din Bali unde s-a întâlnit şi cu Joe Biden. Şi să ne amintim că nu cu multă vreme în urmă a venit chiar şi la Davos.

S-au avansat diferite explicaţii, de la tensiunile dintre India şi China, la dorinţa sa de a evita o întâlnire cu Biden în contextul relaţiilor tot mai tensionate dintre cele două ţări sau la problemele interne de acasă unde economia dă semne vădite de slăbiciune şi şomajul printre tineri a atins cote alarmante. Numai că problemele interne existau şi cu o lună în urmă când liderul chinez a călătorit în Africa de Sud pentru un summit BRICS, unde, evident, s-a întâlnit şi cu premierul Indiei, Narendra Modi.

De aceea absenţa lui Xi ar putea fi mai degrabă văzută ca un semnal simbolic. Tăcerea Beijingului a alimentat neliniştile din alte capitale cu privire la intenţiile sale, iar diplomaţii Uniunii Europene au declarat că dacă Xi va lipsi de la viitoarele summituri G20, acest lucru ar submina serios forumul. Coincide cu scepticismul tot mai mare al Chinei faţă de actualele instituţii multilaterale internaţionale construite sub bagheta americană preferând să participe la reuniuni ale unor grupări în care Beijingul este vioara întâi, cum ar fi blocul BRICS.

„Xi ar putea să creadă că nu trebuie să investească atât de mult în G20 preferând alte platforme multilaterale prin care China poate exercita o influenţă mai mare şi poate controla agenda şi rezultatele”, scrie Wall Street Journal. Sub conducerea lui Xi, China a pus accent tot mai mare pe blocuri care cuprind ţări în curs de dezvoltare, în care poate juca un rol dominant. De pildă, în luna mai în acest an, el a găzduit o întâlnire cu liderii a cinci naţiuni din Asia Centrală, o dovadă a influenţei crescânde a Chinei în regiune.

O astfel de abordare contrazice opinia multor analişti şi politicieni occidentali care spun că Beijingul nu doreşte să distrugă actuala ordine mondială, ci doar să o ajusteze într-o formulă mai convenabilă pentru China. De fapt, împreună cu Putin, Xi Jinping şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a impune o nouă ordine mondială care să fie favorabilă frontului anti-occidental coagulat în jurul Chinei şi Rusiei. Iar analişti chinezi au lăsat să se înţeleagă că Beijingul doreşte să schimbe actuala ordine mondială de sorginte americană chiar dacă asta s-ar face cu costuri economice şi politice considerabile în ceea ce o priveşte.

Partea plină a paharului din perspectiva occidentală ar putea fi ascensiunea Indiei pe scena mondială, scrie cunoscutul analist american Walter Russell Mead, în Wall Street Journal, care totuşi subliniază că ne îndreptăm către un alt tip de ordine mondială. „Summitul G20 a fost un triumf diplomatic personal pentru premierul Narendra Modi. În absenţa liderilor chinez şi rus, dl Modi a dominat centrul scenei la o adunare mondială la doar câteva săptămâni după ce India s-a alăturat clubului de elită al ţărilor care au trimis sonde pe Lună (după ce o încercare similară a Rusiei eşuase cu puţin timp înainte).”

În ce măsură ar putea fi India un aliat al Occidentului este însă neclar. Pe de o parte există animozităţi serioase între New Delhi şi Beijing. Dar pe de altă parte însă India este parte din BRICS, în curând BRICS+, una dintre structurile cheie parte a demersului Rusiei şi Chinei de a construi o coaliţie antiamericană în Sudul Global. Moscova şi Beijingul îşi propun ca structuri ca BRICS+ să înlocuiască reuniuni precum G20 sau G7 ca forumuri principale în politica mondială.

India are totuşi o abordare diferită, consideră Walter Russell Mead. „Critica sa la adresa status quo-ului global are unele trăsături comune cu punctul de vedere sino-rus, dar, în cele din urmă, India doreşte să reformeze, nu să demoleze, sistemul mondial. Pe măsură ce Rusia se apropie de China şi pe măsură ce temerile Indiei cu privire la agenda Beijingului cresc, competiţia dintre China şi aliaţii săi şi India şi susţinătorii săi din Sudul Global se va intensifica.”

Din punctul său de vedere tendinţa cea mai îngrijorătoare este reprezentată de „declinul accelerat al influenţei şi a razei de acţiune a Europei la nivel mondial din cauza declinului demografic, slăbiciunii militare şi a abordării nerealistă a politicii mondiale”. Într-adevăr ponderea UE, care în urmă cu 40 de ani era cel mai mare bloc economic din lume, în PIB-ul mondial s-a înjumătăţit de la aproximativ 30% în 1980 la doar 15% în prezent. În aceeaşi perioadă, ponderea Americii a scăzut de la 25% din producţia mondială la 24% astăzi, iar China a depăşit UE în clasamentul mondial.

Cum reacţionează Occidentul şi în principal Statele Unite în faţa acestor imense provocări? Deocamdată răspunsul nu e încurajator. Şi administraţia Biden, şi UE par încă prizonierele unor bule ideologice care le fac vulnerabile în faţa asaltului concertat al frontului anti-Occidental. Pe de o parte politicile nerealiste şi dăunătoare asociate cu Green Deal-urile au un impact economic sever şi din punctul de vedere al securităţii energetice. Preţurile ridicate ale energiei în Europa grăbesc dezindustrializarea continentului. De pildă industria auto germană este extrem de vulnerabilă în faţa asaltului automobilelor electrice chinezeşti, iar BASF renunţă la o investiţie de 10 miliarde EUR în Europa în favoarea Chinei.

Pe de altă parte insistenţa de a impune valorile occidentale în restul lumii irită şi provoacă resentimente favorizând şansele Beijingului şi ale Moscovei de a atrage de partea lor ţări din Sudul Global. A descrie actuala confruntare geopolitică drept una dintre democraţie şi autoritarism este o abordare complet contraproductivă. Care nu a funcţionat în mod real nici înainte într-o lume dominată de America şi are cu atât mai puţine şanse acum.

Robert Kaplan critică această abordare a administraţiei Biden într-un articol în care se întreabă dacă America va avea soarta Imperiului Roman, o teză adusă tot mai mult în discuţie în ultima vreme. „Ea cere de fapt ca toate ţările din lume să devină democraţii, lucru pe care marii secretari de stat de la sfârşitul perioadei Războiului Rece, Henry Kissinger, George Shultz şi James Baker III, nu l-ar fi făcut niciodată. Acei diplomaţi erau mai interesaţi de reconcilieri decât de emiterea de ultimatumuri. Emiterea de ultimatumuri ideologice este un semn de decadenţă, care se potriveşte cu o ţară care se destramă pe plan politic şi cu o datorie naţională scăpată de sub control.”

În ce măsură va fi Occidentul capabil să se trezească la realitate, să se adapteze la noile condiţii de pe scena politică internaţională, iată o întrebare care ne va influenţa şi nouă, în mod decisiv, existenţa.

Foto. Alexandru Lăzescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.