September 7, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Poezioare în minuscule

3 min read

Poezioare în minuscule
Autor: Gabriela Marin

Familiei mele, cu toată dragostea şi recunoştinţa mea.

 

poezioară în minuscule

diafană boare
impresii de soare
trăiri ușoare
dulce licoare
vorbe de valoare
verbe inspiratoare
gânduri în vâltoare
multă candoare
rimă visătoare
pomi în floare

certitudine

știu cu siguranță că sunt
știu cu siguranță că ești
știu că iubim

știu fără speranță că da
știu fără speranță – așa…
știu că trăim

știu aproape sigur că noi
știu aproape sigur că doi
știu că plutim

știu și cred că tu și eu
știu și cred că noi mereu
nu știu… tu știi?

știu cu siguranță că râzi

 

definiție

cuvântul? putere măreață
cuvântul? aripi fremătânde de viață
cuvântul? șoapte în noapte
cuvântul? concepte-nțelepte, coapte
cuvântul? strigăt de glorie
cuvântul? cântec de victorie
cuvântul? sensul discursului
cuvântul? mátricea Universului
cuvântul? cunoaștere deplină
cuvântul? esență divină
cuvântul? Cântarea Cântărilor
cuvântul? mirarea mirărilor
cuvântul? ființare eternă
cuvântul? dulcea limbă maternă
cuvântul? oglindire de sine
cuvântul? exprimare în rime
cuvântul? liniștea dorurilor
cuvântul? strălucirea stelelor

poveste

va fi odată
ca niciodată
că de nu va fi
nu se va mai povesti

o lume viitoare, mare
așezată, înfloritoare
cu multe ființe bizare
dar iubitoare, de onoare

cu oameni mândri și drepți
nespus de-nțelepți
încrezători, îndrăzneți
binevoitori și atenți
călători prin galaxii
drumeți pe planete vii

Parmenide și noi

cine ești tu
cine sunt eu
cine suntem noi
tu ești eu
eu sunt tu
noi suntem 1

cine este ea
cine este el
cine sunt ei
ei sunteți voi
voi sunteți noi
noi suntem vechi

cine sunt ele
ele sunt iele
ele sunt zâne

noi suntem ele
noi suntem voi
noi suntem noi

așa am fost
așa suntem
așa vom fi
dincolo de 1
dincolo de infinit

rugăciune

ai ținut Lumina în mâinile tale
ai ținut totul în mâinile tale
ai ținut perfecțiunea în mâinile tale
ai ținut veșnicia în mâinile tale
ai ținut sori și luni în mâinile tale
ai ținut lumea în mâinile tale
ai ținut gândul în mâinile tale
ai ținut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ții pe mine
în sufletul meu te țin pe tine
mulțumesc

stropi de veșnicie

ploaie de luni și stele
în cerurile mele
eterne
ploaie de sori și comete
în universurile mele
concrete
ploaie de planete și culoare
în inima mea
iubitoare
ploaie de lumină divină
în ființa mea
deplină
ploaie de iubire infinită
în sufletul meu
care-ntruna palpită

vis în vis

visez în vis
c-adorm pe-un nor
visez în vis
că zbor pe-o stea
visez în vis
că beau nectar
visez în vis
că respir lunar
visez în vis
că trăiesc solar
visez în vis
c-amețesc în eter
acolo foarte sus
visez în vis
că nu te-ai dus
visez în vis
că ești aici
ca-n orice vis

cu bucuria la genitiv

mulțumirea inimii
euforia sufletului
preaplinul minții
beatitudinea gândirii
veselia spiritului
optimismul rațiunii
împlinirea visului
frumusețea vieții
iubirea aproapelui
binecuvântarea sinelui
măreția infinitului

parfum de înger

– cu livrare internațională rapidă
– doar la comanda liberului arbitru
– preț negociabil în crâmpeie de suflet

– ingrediente:

plutire ușoară
pudră stelară
inefabilă magie
multă poezie
eleganță senină
protecție divină
inspirație sublimă
frumoasă lumină
concentrat de iubire
aromă de iertare
puritate serenă
pace eternă

Foto. Gabriela Marin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.