June 15, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Intermarium sau teritoriul dintre mări

9 min read

Intermarium sau teritoriul dintre mări

Autor: Nicholas Dima (Arizona)

 

În ultima vreme a reapărut idea de Intermarium, cuvânt latin însemnând spaţiul dintre mări. În acest caz e vorba despre spaţiul dintre Marea Baltica şi Marea Neagră. Pentru o mai bună înţelegere a subiectului, din nou fierbinte în contextul războiului actual din Ucraina, recomand cartea cu acelaşi nume. Amplă lucrare, cu subtitlul „The Land between the Black and Baltic Seas”, semnată de istoricul polonez Jan Marek Chodakiewicz, a apărut în Statele Unite în 2012. La scurt timp după apariţia ei mi s-a cerut o recenzie critică a subiectului. Recenzia a fost postată şi se găseşte pe internet. Ulterior, am publicat-o în volumul meu de articole şi eseuri „The United States vs. Russia, 2009-2019”, editura Academică Press, Washington-London, 2020.

În principiu, Intermarium se referă la spaţiul est-european de la Marea Baltică până la Marea Neagră, disputat în ultimele două secole de Rusia şi Germania şi locuit în prezent de Polonia, ţările Baltice, Belarus, Ucraina şi tangenţial de provinciile româneşti Basarabia şi Bucovina de nord. Timp de câteva sute de ani (1386-1795) o bună parte a acestui teritoriu a fost controlată de marele ducat Lituano-Polon şi de aici interesul Poloniei pentru spaţiul respectiv. De-a lungul istoriei, regiunea a fost însă obiectul multor expansiuni şi imixtiuni externe. Partea sudică a regiunii adiacenta spaţiului locuit de români a fost controlată un timp de Tătari şi de Turci.

Primul război mondial a dus la formarea statelor naţionale moderne, dar Moscova nu a renunţat la Ucraina şi a încercat să recupereze chiar şi Polonia. În consecinţă, în perioada interbelică Varşovia a lansat ideea organizării teritoriului într-o zonă specială (Intermarium) care să separe Germania de Rusia şi să asigure stabilitatea Europei de Est. Al doilea război mondial a tulburat din nou apele şi a dus la ocuparea întregii regiuni de către sovietici. Apoi, prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991 a creat o nouă ordine europeană. Moscova nu a renunţat totuşi la teritoriul pierdut şi a lansat ideea străinătăţii apropiate vizând fostele republici sovietice care şi-au declarant independența şi pe care urmăreşte din nou să le controleze.

Intenţia recentă a Kievului de a se alătura Uniunii Europene şi alianţei NATO a determinat Rusia să invadeze Ucraina. Este interesant că în 2012 când a apărut cartea Intermarium nimeni nu mai vorbea de acest subiect. Acum mă întreb dacă autorul ştia cumva ceva confidenţial despre teritoriul dintre Marea Baltică şi Mare Neagră!? Se readuce oare în discuţie regiunea respectivă?

Autorul cărţii este profesor de istorie şi e titularul catedrei de studii poloneze a institutului „World Politics” din Washington. Studiul său, susţinut de o întreagă echipă de cercetători, reprezintă în mare măsură un punct de vedere polonez, dar angajează în mod evident şi interesele Americii în regiune. Că român preocupat de soarta ţării noastre, studiul m-a interesat din perspectivă istorică şi etnopolitica. În ce măsură consolidarea unui spaţiu Intermarium ar afecta România şi obiectivele ei geopolitice? Cartea face doar referiri marginale la fostele provincii româneşti, dar menţionarea lor în contextul reorganizării regiunii îmi dă de gândit.

***

Aici voi face o paranteză bazată pe experienţa mea de cercetător, jurnalist şi participant activ la un număr important de întruniri ştiinţifice internaţionale.

Secolele 19 şi 20 au fost controlate la nivel mondial de Europa occidentală şi soarta multor ţări mici a depins de sprijinul primit de la marile puteri europene. Prin afinităţi de limbă, origine şi cultură, ţara noastră a beneficiat de sprijinul Franţei. A doua parte a secolului 20 a fost dominată de America şi Uniunea Sovietică, dar România a fost aruncată în braţele Moscovei, ceace i-a distrus elita naţională şi a înstrăinat-o de vechile prietenii. Tocmai în acei ani ai războiului rece am participat la multe din întrunirile menţionate şi am avut prilejul să constat cât de izolaţi suntem noi românii.

Prin limbă şi prin tradiţii ne apropiem de popoarele latine şi de occident, dar prin religie suntem izolaţi. Ortodoxia ne apropie de greci, de ruşi, de bulgari, de ucrainieni, dar din punct de vedere etno-demografic aceste naţiuni au fost inamici ai naţiunii noastre. Acestea ne-au erodat şi ne erodează în continuare neamul. Grecii, de exemplu, i-au absorbit pe aromâni; bulgarii ne-au forţat confraţii să se asimileze; sârbii refuză să recunoască românii din Timoc; ucrainienii îi numesc moldoveni pe confraţii de peste Prut şi le refuza alfabetul latin şi educaţia în limbă proprie. Am observat totodată că la conferinţele internaţionale slavii se unesc aproape întotdeauna împotriva noastră. E adevărat însă că slavii catolici şi protestanţi nu ne duşmănesc, dar nici ei nu uită că sunt slavi.

În ce priveşte românii catolici şi greco-catolici, aceştia au sentimente profunde româneşti. La rândul lor, membrii deferitelor culte şi secte mici se simt români, dar se pierd şi se asimilează repede atunci când pleacă din ţară. O categorie aparte o constituie totuşi romanii baptişti, care sunt puternic legaţi de ţară, dar pun religia înaintea naţiunii.

Pe de altă parte, am constatat că naţiunile est-europene catolice şi protestante au afinităţi religioase adânci cu occidentul şi cu America. Polonezii, de exemplu, s-au impus prin biserică catolică. Prin poziţiile la care au ajuns ei au influenţat politica Washingtonului. Drept rezultat, când un om de ştiinţă ca Chodakiewicz lansează un studiu de proporţii ca Intermarium, specialiştii Americani îi acordă atenţia cuvenită.

Secolul al XXI-lea a erodat sentimentele naţionale şi afinităţile religioase, dar au rămas interesele materiale care se regăsesc în ideologii similare şi în vechi afinităţi. Panslavismul promovat de Rusia, care a favorizat toate popoarele slave din jurul nostru împotriva intereselor noastre, a slăbit dar nu a dispărut. Între timp, a slăbit însă în mare măsură simţământul care unea cândva ginta Latină. Prin limba şi tradiţii încă avem afinităţi cu popoarele Latine, dar fără o politică înţeleaptă, demnă şi curajoasă va fi aproape imposibil să mai putem transforma aceste afinităţi în avantaje economice sau geopolitice.

Între timp au apărut noi poli ai puterii internaţionale, precum China, şi spre deosebire de alte ţări, ca Ungaria de exemplu, România nu pare să fi înţeles imperativul adaptării la noile condiţii. Polonia, pe de altă parte, s-a reorientat şi un intelectual patriot ca Chodakiewicz a pregătit deja terenul pentru noul spaţiu… dintre mari.

***

Studiul Intermarium e obiectiv şi bine documentat. Autorul nu se sfieşte să scoată în evidenţă nici slăbiciunile ţării sale de origine şi nici greşelile ţărilor care au influenţat istoria recentă a Europei de Est. În acest sens, el critică Washingtonul pentru abandonarea întregii regiuni şi pentru acceptarea postbelică a expansiunii sovietice. Bazat pe o amplă cercetare Chodakiewicz are curajul să scrie că în cei mai grei ani ai secolului al XX-lea Polonia a fost abandonată şi „trădată” de aliaţii ei occidentali. Despre comunism el scrie că până şi în prezent istoriografia occidentală accepta propaganda stalinistă potrivit căreia URSS-ul ar fi „eliberat” ţările Europei de est. În acest sens, el afirmă şi citez: „Decenii întregi America a promovat minciunile oficiale Sovietice…”.

Cu multă demnitate şi curaj autorul pune deasemenea semnul egalităţii între atrocităţile comise în regiune atât de nazişti cât şi de comunişti. Şi citez din nou: „Teroare la scara masivă şi exterminări şi deportări au reprezentat etalonul de bază atât al Germanilor cât şi al Sovieticilor…” În plus, el susţine ferm că deşi naţionalismul a fost esenţial în lupta împotriva comunismului, noile regimuri post-sovietice au exclus naţionaliştii de la masa victoriei. Acest lucru s-a întâmplat în toate ţările foste comuniste. Şi adaug eu: a fost o mare miopie deoarece naţionalismul moderat reprezintă coloana vertebrală a naţiunilor; fără naţionalism, o naţiune devine un simplu consumator materialist şi dezorientat.

Să revenim însă la realitatea de azi. Nu ştim ce au discutat Washingtonul şi Moscova la întrunirea din insula Malta, dar e clar că s-a decis reorganizarea întregii regiuni dintre Marea Baltica şi Marea Neagră. A promis Washingtonul că nu va extinde alianţa NATO în regiune? Probabil că nu vom afla curând răspunsul, dar cert este că Moscova s-a opus categoric cooptării Ucrainei într-un pact militar occidental. De altfel, este evident că Ucraina şi republica (artificială) Moldova au fost lăsate, cel puţin temporar, în sfera Rusiei post-sovietice. Între timp, a fost extinsă alianţa NATO şi iniţial Polonia şi România au devenit noii piloni ai Americii în Europa de Est. Războiul actual din Ucraina a schimbat însă din nou echilibrul local de forţe şi a antrenat noi interese internaţionale. Drept rezultat, au ieşit la lumina câteva curiozităţi.

Ucraina a „redescoperit” importanța naţionaliştilor şi i-a organizat în forţe militare şi paramilitare să lupte împotriva Rusiei. Când ai nevoie de naţionalişti gata să se sacrifice pentru o mare cauză te foloseşti de ei. Când nu mai ai nevoie de ei, le întorci spatele! S-a întâmplat în trecut şi se întâmplă şi azi! Se pare că manipulatorii conflictelor nu cunosc proverbul românesc „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Rămâne de văzut cât timp se vor lăsa naţionaliştii folosiţi de alţii.

Pe de altă parte, în pofida presei occidentale „îndrăgostită” subit de „democrația” regimului de la Kiev, oamenii au început să înţeleagă că:… Crimeea fusese făcută cadou Ucrainei de către Hruşciov; regiunile din estul ţării sunt locuite preponderent de ruşi; partea de vest a Ucrainei făcuse parte din Polonia; Basarabia şi Bucovina de nord fusese anexate abuziv de Stalin; şi că practic Ucraina e în mare măsură un construct sovietic. Şi poate cel mai bizar element nou: Polonezii şi ucrainieni, cunoscuţi inamici de sute de ani, devin spontan prieteni şi deodată reapare noţiunea de spaţiu intermarium care să cuprindă ambele tari. În consecinţă, în mintea unor analişti, începe să prindă contur un fel de super-stat polono-ucrainian care să blocheze Rusia şi să apere interesele Vestului. Într-un asemenea plan, România îşi pierde importanța. Cine şi cum va trasă noile graniţe şi zone de influenţă? Ce se întâmplă cu Basarabia şi Bucovina de nord?

La începutul unui nou secol, studiul menţionat susţinea că Statele Unite nu au o viziune geopolitică clară cu privire la fostul spaţiu Sovietic din Europa de est. Se atrăgea atenţia că încurajând populaţia locală şi oferind oamenilor doar speranţe de viitor nu mai e suficient în zilele noastre. Pentru a contracara atmosfera crescândă antiamericană din occident, Washingtonul trebuie să acţioneze foarte judicios şi să-şi consolideze prezenta în estul continentului. E vorba evident de spaţiul dintre mări, de Intermarium.

Nu se ştie ce turnură va lua războiul din Ucraina, dar deocamdată ruşii au suferit un şoc neaşteptat iar globaliştii au primit o palmă usturătoare. Unii analişti se aşteaptă la o nouă escaladare în următoarele luni, dar judecând după aparenţe ostilităţile ar putea fi temporar suspendate. Ruşii păstrează Crimeea şi sud-estul Ucrainei şi conflictul îngheaţă până la următoarea rundă de violenţe care ar putea duce la o nouă realiniere mondială. Ca român, eu mă gândesc la pământurile noastre de dincolo de Prut…

(Prof. dr. Nicholas Dima, Tucson, Arizona, SUA, 25 aprilie 2023)

Foto. Nicholas Dima

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.