June 25, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Sanda Golopenția – Interviu

10 min read

Sanda Golopenția – Interviu

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

 

„Am pornit de la zero lucrând pe un post de student graduate și urcând treptat, prin concurs, treptele Assistant Professor, Associate Professor, definitivat (tenure). Mi-au trebuit 7 ani.”

Figură remarcabilă a diasporei intelectuale românești, în a cărei personalitate coexistă în mod armonios preocupările scriitoarei, lingvistei, folcloristei, statisticienei, eseistei, memorialistei, Sanda Golopenția a lăsat (și lasă în continuare) semne abundente ale strădaniei sale, concretizate în zeci de volume și articole, vizând toate domeniile de studiu menționate mai sus. Generozitatea și perseverența cu care se dedică fiecărei teme sunt calități prețuite și admirate de toți cei care o cunosc. Este o prezență activă a vieții culturale și științifice românești.

*

Dorin Nădrău: Stimată doamnă Sanda Golopenția, vă mărturisesc că oportunitatea de a purta o convorbire cu dumneavoastră îmi conferă o stare afectivă aparte și o vădită bucurie. Vă rog să relatați pentru început câteva date biografice personale privind copilăria, adolescența și părinții, ambii intelectuali de notorietate.

Sanda Golopenția: Tatăl meu, Anton Golopenția, sociolog, statistician, colaborator apropiat al lui Dimitrie Gusti, lucra la Institutul Central de Statistică (ICS) unde, pe vremea primei mele copilării, era director al Oficiului de Studii. A condus atunci o echipă de statisticieni care s-a deplasat la est de Bug spre a identifica populația românească din Ucraina. Sigla sub care era cunoscută activitatea lor era IREB (Identificarea românilor de la est de Bug). Ca rezultat al cercetărilor lor, făcute pe timp de război, au obținut un număr de peste 200.000 de români, mulți dintre ei aflați în sate compact românești. Dar s-a mers și în sate unde se afla o singură familie de români. Cercetarea a durat cca. 2 ani, din 1943 până în 1945. După plecarea în SUA a directorului Institutului, Dr. Sabin Manuila, A. Golopenția a devenit director general delegat al ICS.

Mama, Ștefania Golopenția, născută Cristescu, a studiat de asemenea cu Dimitrie Gusti, a participat la monografiile de la Runcu, Drăguș, Cornova (acolo s-au cunoscut părinții mei) și Șanț, a fost bursieră la Paris timp de doi ani, absolvind în acest răstimp Institutul de etnologie de acolo și, revenind la București, a lucrat cu prof. Gusti, fiind detașată în acest scop din învățământ. În anul 1943 ea l-a născut pe fratele meu, Dan Golopenția și apoi s-a adăpostit la Bozovici, în Banat, la bunica, unde eu fusesem adusă mai devreme de tata. Ulterior am revenit la București, am crescut și am intrat la școala elementară 15 Fete și apoi la Liceul Lazăr de unde, pe baza diplomei de merit, m-am înscris fără concurs la Facultatea de Filologie în anul 1956. Lucrul era important întrucât între timp, în anul 1949, A. Golopenția a fost arestat ca martor în procesul Pătrășcanu și, după 18 luni de detenție, a murit, nejudecat și necondamnat. De atunci, dosarul meu de cadre a fost marcat.

D.N.: Cum a decurs formarea dumneavoastră profesională?

S.G.: Și la școală, și la facultate, am avut parte de profesori luminoși cărora le păstrez o amintire caldă și recunoscătoare. La Lazăr le-am avut ca profesoare pe doamnele Kaetas și Georgeta Breazul. La Facultate am studiat îndeosebi cu Prof. Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Mihai Pop, Ion Coteanu și Em. Vasiliu. Grație Profesorilor Rosetti și Mihai Pop am publicat încă din anii de facultate în reviste de lingvistică și în Revista de Folclor.

D.N.: Cu tatăl dumneavoastră, apreciat de Henri H. Stahl ca „cel mai dotat sociolog din câți au luat parte la campaniile monografice” ale lui Dimitrie Gusti, ați avut o relație sufletească specială. Ce ne puteți destăinui despre personalitatea sa?

S.G.: Relația mea cu tata a fost cea firească  între un copil (de trei ani la primele amintiri, de nouă ani la ultimele) care-l vedea rareori și un părinte mereu în luptă cu timpul. Ea a crescut în intensitate pe măsură ce am aflat cum a murit, ce a scris, care i-au fost preocupările și idealurile.

D.N.: Vă rog să evocați câteva amintiri care vă sunt vii și astăzi în memorie, petrecute împreună cu Anton Golopenția.

S.G.: Am trei ani și, mama rămâne să nască la București iar tata a venit din Ucraina special ca să mă ducă în casa părintească de la Bozovici. Suntem împreună, într-un camion uriaș, sub o prelată și afară plouă molcom. Tăcem.

Merg la grădinița în limba franceză de la Biserica Albă, cu tata, pe jos. Trecem prin Cișmigiu, am adus mămăligă pentru castori și căprioare, pe Calea Victoriei ne oprim o clipă la Palat să mă uit la soldații de planton a căror costumație și nemișcare mă fascinează și ajungem, în spatele Bisericii Albe, la grădiniță.

Foto. Anton Golopenţia

Tata e director delegat la ICS, pleacă dimineața în zori, vine la prânz să mâncăm cu toții împreună, se culcă 10 minute și dispare apoi la institut până seara târziu.

Am crescut, merg cu tata la școală, pe jos, e iarnă, traversăm și alunec pe șinele de tramvai. Tata îmi explică: metalul e mai alunecos. Îndărătul cuvintelor, în intonație, percep o dezamăgire: s-ar fi așteptat ca eu să știu lucrurile astea.

D.N.: Când ați luat hotărârea de a părăsi România și care au fost împrejurările?

S.G.: La sfârșitul anilor 1970, Sorin Alexandrescu m-a invitat la un colocviu de românistică pe care îl organiza la Amsterdam. Am pregătit o comunicare și am depus cerere de pașaport. Mi-a fost refuzată, cu dreptul de a  da lucrarea cuiva s-o citească la colocviu. M-am dus la cei care se ocupau de pașapoarte pentru institutul nostru și le-am spus că, nefiind prima oară când se întâmpă lucrul, se va ajunge în mod inevitabil la plecarea unora ca noi din țară. Mi s-a răspuns în genul: „nu o s- faceți cum nu ați făcut-o nici până acum; leafa merge, aveți o vârstă…”. M-am dus la cimitirul din Jilava, unde fusese înmormântat A. Golopenția și unde, la dorința ei, am înmormântat-o pe mama. M-am gândit la câte fuseseră și, din clipa aceea, nu m-am mai opus plecării la care mă îndemnau și soțul și fratele meu.

D.N.: Cum a decurs acomodarea, la vârsta de 40 de ani, cu societatea americană și care au fost pașii parcurși pentru accederea la viața universitară din Statele Unite, mai precis la titlul de profesor la Brown University, una dintre cele mai prestigioase universități din America (membră a selectei Ivy League)?

S.G.: Am pornit de la zero lucrând pe un post de student graduate și urcând treptat, prin concurs, treptele Assistant Professor, Associate Professor, definitivat (tenure). Mi-au trebuit 7 ani.

Foto. Echipa de cercetare monografica, in jurul lui Dimitrie Gusti  

D.N.: Aveți o operă impresionantă, numărând peste 50 de cărți publicate, temele abordate aparținând unor variate domenii de studii. Enumerați câteva dintre acestea.

S.G.: În lingvistică am pornit de la structuralism, am lucrat apoi în poetică și, în spiritul timpului, am trecut la gramatica transformațională și după aceea la pragmatică și semiotică.  Am publicat la Editura Academiei (EA) Sintaxa transformațională a limbii române (1968, în colaborare cu Em. Vasiliu; traducere engleză la ed. Mouton); Current Trends in Romanian Linguistics (în colab. cu Al. Rosetti, 1980), Româna globală. Româna și vorbitorii ei în afara României (editura Secolul 21, 2009) și am regrupat, tot la EA, în volumele Structuri, sisteme, transformări. Studii de lingvistică și poetică (2016), Acțiune, interacțiune, identitate. Studii de pragmatică lingvistică (2017) și Studii de semiotică. Études sémiotiques. Semiotic Studies (2019), prestația mea apărută în reviste în aceste domenii.

În folcloristică, aș menționa volumele Desire Machines. A Romanian Love Charms Database (1998, Fundația Culturală), Intermemoria (2001, Eikon), Limba descântecelor românești (2007, EA), Constantin Brăiloiu sau despre globalizarea etnomuzicologiei (2016, Spandugino), Adusul pe sus (2018, Ed. Encicl.) între altele. Am republicat în volumul Folclor, etnologie, antropologie (2020, EA) ansamblul articolelor de folclor etc. apărute în reviste.

În semiotică aș menționa și volumele Voir les didascalies (1994, cu M. Martinez-Thomas, tradus și în spaniolă),  Chemarea mâinilor negative (2002, Cartea Românească), sau Perspective noi în studiul teatrului (2019, Spandugino).

Despre publicațiile mele în sociologie voi vorbi atunci când voi răspunde la întrebarea despre Ultima carte.

În sfârșit, am publicat la editura Spandugino eseuri și proze scurte regrupate în volumele Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri (2 vol., 2017), Bulevardele vieții (2018), Viața noastra cea de toate zilele (Curtea Veche, 2009 + traducere în engleză în 2019 la editura Cambridge Scholars sub titlul Surveillance and Memory).

D.N.: Spre deosebire de alți scriitori români, colegi și concetățeni americani, care au revenit în țara natală prin cărțile lor traduse și publicate la edituri românești, dumneavoastră v-ați întors în România cu cărți scrise în limba română și pentru români. Vă rog să ne vorbiți despre volumul „Ultima carte”, o lucrare ce ocupă un loc aparte în opera dumneavoastră.

S.G.: Am publicat volumul Ultima carte. Text integral al declarațiilor în anchetă ale lui Anton Golopenția aflate în arhivele S.R.I. în anul 2001, când am reușit să consult uriașul dosar 40002 consacrat Procesului Pătrășcanu. Am aflat atunci despre suferințele (morale și fizice) îndurate de tatăl meu dar și, prin ce spunea el, despre aspecte mai puțin cunoscute ale activității lui științifice. Dosarul conținea și 2 scrisori — una către Ștefania Golopenția, mama, care nu a primit-o niciodată și cealaltă către fratele meu Dan și către mine, pe care am citit-o cu o întârziere de 40 de ani, lucrând la volum. În partea care-mi era adresată din scrisoarea Sanda și Dănuț, dragii mei, tata scria: „Uită-te prin cărțile mele.” Și m-am uitat. Sociologia a devenit o misiune declanșând o acțiune masivă de descoperire de manuscrise inedite și de republicări.

Am editat astfel la Editura Enciclopedică 5 volume de Opere complete (I. Sociologie antume/2002, II. Statistică, demografie și geopolitică. Antume/ 2000, III. Literatură, estetică, filosofie. Antume și postume/ 2018), IV. Sociologie. Postume (2020) și V. Statistică, demografie și geopolitică. Postume (2019), 4 volume de corespondență (Rapsodia epistolară I–IV, 2004, 2020, 2012 și 2014) precum și Românii de la est de Bug (2 volume, 2006) sau Îndreptar pentru tineret (2015).

Din lucrările Ștefaniei Cristescu Golopenția am publicat 2 ediții ale volumului Descântece din Cornova–Basarabia (prima în 1984, la editura Hiatus pe care am creat-o la Providence, a doua, cu titlul ușor modificat, Descântatul la Cornova–Basarabia în 2003 la Paideia). Au urmat Sporul vieții. Jurnal, studii și corespondență (Paideia 2007) și volumul Ștefania Cristescu-Golopenția, o personalitate marcantă a sociologiei românești (1908–1978) în numărul special al „Revistei române de sociologie” (3–4/2013).

Am editat 2 volume despre Școala de la București: Școala sociologică de la București I. Monografiști, echipieri (nr. special „Secolul 21” (2012) și Școala sociologică de la București II. Publicații, Expoziții și Proiecte internaționale (nr. special „Transilvania”, 1/2014). Am scris volumele Arhipelagul gustian. Contribuții la istoria Școlii Sociologice de la București (Ed. enciclopedică, 2020, premiată de Academia Română) și Marele Proiect (2020/Spandugino).

Foto. Parinţii scriitoarei, Ştefania şi Anton Golopenţia

D.N.: Ce reprezintă pentru dumneavoastră și cum comentați apariția cărții „In honorem Sanda Golopenția” la Editura Spandugino din București?

S.G.: Editat de prietenii Zoltán Rostás și Theodora Eliza Văcărescu și reunind 50 de contribuții, volumul acesta mă bucură și îmi dă curaj de câte ori îl deschid. La fel se întâmplă cu volumul Sanda Golopenția, contemporanul nostru editat în „Secolul XXI”(nr. special, 2021) de Alina Ledeanu.

D.N.: Care sunt cele mai recente cărți publicate, purtând semnătura Sandei Golopenția?

S.G.: Prima este Anton Golopenția, Corespondența germană (1933–1936)/ Deutsche Korrespondenz (1933–1936) (Traducători fiind Maria Anghelescu, Rareș Munteanu, Gottfried Habenicht, Lidia Bradley, Werner Kremm și descifrarea datorând mult dnei Helga Stein). A doua, Learn to sing, my mother said. Hori de femei din Breb, traducători S.G. și Peg Hausman, ambele apărute în anul 2022 la editura Spandugino.

D.N.: Cum ați caracteriza pe scurt viața și cariera dumneavoastră?

S.G.: Am avut norocul de a lucra numai la proiecte care m-au pasionat și mi-au stat alături mulți editori de excepție dintre care țin să le mulțumesc aici în mod deosebit lui Marcel Popa (Editura Enciclopedică), Lavinia Spandonide (Editura Spandugino) și Eugenia Petre (Editura Paideia).

D.N.: Vă încredințez de toată admirația mea pentru meritul neîndoielnic de a sluji cu credință spiritualitatea românească și efortul depus pentru păstrarea limbii și continuitatea moștenirii culturale și vă mulțumesc pentru amabilitatea acordării acestui interviu.

Foto. Dorin Nădrău 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.