Radu Dobre Basarab – un rafinat om de teatru

Radu Dobre Basarab – un rafinat om de teatru

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie (Sibiu)

Pe Radu Dobre mi-l amintesc din anii școlii, căci eram amândoi elevii Liceului „Gh. Lazăr” din Sibiu. Era un băiat cu chip interesant, care, din felul cum conversa colegial, îmi lăsa nu doar bănuiala, ci convingerea că are o lectură temeinică. Îi plăcea muzica bună, fapt important pentru mine care studiam pianul, acompaniind corul liceului nostru.

Radu se născuse la Slatina în 22 august 1941, ca fiu al unui colonel de cavalerie, iar mama lui, Lucia Dobre, era profesoară de chimie, o ființă blândă și bună. Părinții au avut o iubire admirabilă, ei locuind pe Str. Tribunei, chiar în centrul Sibiului, vecini cu actrița Gigi Răchită, o ființă excepțională ca talent scenic și ca prietenă. Sora acestei vecine, Olimpia Arghir, a strălucit pe scena Teatrului Național din Cluj, unde eu am admirat-o ca Doamnă distinsă, rafinată, de mare demnitate scenică, până la finele carierei sale actoricești. O găsiți și azi cu o poză frumoasă afișată în holul Teatrului. Să nu uităm că fiica actriței a făcut regie de teatru și la TV. Așadar, o familie reputată cu oameni de teatru cu totul deosebiți. La Gigi Răchită veneau în vizită câțiva actori, între care Eugenia Barcan și Radu Stanca. Părinții intelectuali, care i-au asigurat lui Radu o educație aleasă și vecini care vorbeau adesea despre teatru, trăindu-l pe viu, și-au pus amprenta asupra băiatului care se ridica, dobândindu-și un solid bagaj de cultură și căutând un drum profesional pentru viitor.

Nu mă îndoiesc că regizorul Radu Stanca, așa cum se întâmpla în mod frecvent, l-a remarcat pe băiatul care creștea într-o familie de intelectuali, în care se cultiva dragostea de carte și de frumos. Extrapolez mărturisirea Danei Lăzărescu, fetița de 7 ani cu ochi frumoși, pe care văzând-o la Rm. Vâlcea regizorul sibian Radu Stanca, aflat în turneu, a întrebat-o dacă nu dorește să devină actriță. Este întrebarea care a marcat-o și ea s-a făcut actriță. Sunt convinsă că acea întrebare a putut să ajungă și la urechile lui Radu Dobre, rămânând acolo latentă mult timp, până la momentul propice când ea a rodit.

Întorcându-ne la anii liceului, eu făceam parte din prima promoție mixtă, cu băieți și fete în aceeași clasă, așa că noi, fetițele clasei a VIII-a, ne uitam în pauze cu admirație la liceenii claselor superioare. Careul școlii ne aducea aproape, iar elevii indisciplinați se vedeau scoși în față, ceea ce-i rușina, fără îndoială. Ce însemna indisciplină în anii aceia? Să fii găsit în oraș după ora 20, când regulamentul cerea să fii în casă. Să nu ai uniforma bleumarin, cordeluță și batic bleumarin sau chipiu la intrarea în liceu dimineața, când la poartă erai verificat și nu puteai ajunge în clasă, dacă nu aveai pe haină numărul matricol. Cazurile grave erau fumatul în wc-ul liceului sau chiulitul de la ore ca să vizionezi un film. Pentru asemenea culpă se dădeau pedepse drastice, cu eliminare pe mai multe zile și scăderea notei la purtare. Băieții cu păr mare erau trimiși la tuns, fără iertare și fără excepție. Așadar, disciplina în liceu era drastică și respectul față de profesori asigurat. Când trecea profesoara de chimie Elena Cojmenco pe coridor cu ținuta ei sobră, de o modestie salutară, elevii pur și simplu se lipeau de pereți, privind-o cum pășește majestuoasă, abstractă, desprinsă de lume. Băieții se simțeau vrăjiți de frumusețea unor profesoare, așa ca Dorina Duzinchievici, o ființă dulce și caldă. Profesoara de biologie Elena Cilievici, totdeauna elegantă și distinsă, a rămas în amintirea unei clase printr-o întâmplare deochiată. Elevul scos la răspuns, dacă rețin bine, la istorie, a motivat că nu a putut învăța pentru că toată noaptea „a lucrat la păsărica tovarășei profesoare Cilievici”. Încremenire generală! De fapt, elevul împăiase o pasăre pentru laboratorul de biologie al liceului. Povestea acelei replici a elevului nepregătit a colindat tot liceul, neuitată peste timp. Profesoara Maria Fanache preda literatura română într-un stil tensionat, făcând un veritabil exercițiu al minții elevilor, opriți să ia notițe, în timp ce colega ei de catedră, Elena Cosma, instala o stare de sărbătoare, dăruind elevilor toată căldura sufletului ei. Profesorul de matematică Vasile Vasu realiza performanțe cu elevii lui. Personalități diferite, tehnici didactice variate, ce marcau elevii care își plămădeau propria formare intelectuală și morală. Olimpiade și concursuri sportive sau artistice erau momentele de vârf ale activității didactice și Liceul „Gh. Lazăr” era mereu fruntaș. Așa s-a pus cărămida de bază a formației lui Radu Dobre la Sibiu, în atmosfera tonică, stimulativă a celui mai prestigios liceu din oraș.

După anii când a încercat alte traiectorii profesionale, el înscriindu-se la Politehnică în București, gândul dintâi a biruit și Radu a intrat în 1965 la IATC „Ion Luca Caragiale” din București. Primul spectacol de poezie la Casa studenților din capitală i-a dat șansa să citească poezii de Radu Stanca, creații încă nepublicate, preluate de la verișoara scriitorului, profesoara de actorie Zoe Anghel Stanca. Zoe și Radu contau drept genialii familiei Stanca. Tânărul Dobre s-a apropiat cu încetul  și a descoperit frumusețea versurilor baladistului Stanca. După alte cercetări documentare, a realizat cât de important a fost aportul regizorului la înflorirea vieții teatrale la Sibiu. Sub titlul Contribuții sibiene la dezvoltarea artei teatrale românești, formularea lui este superlativă: „Puține orașe din țară au avut șansa de a găzdui un om de valoarea, sensibilitatea, cultura, puterea de muncă și universalitatea lui Radu Stanca. Actor, regizor, poet, teoretician, dramaturg și pedagog, manifestându-se plenar în toate aceste domenii, Radu Stanca a fost cel care a fixat și la înalt nivel locul teatrului sibian în istoria teatrului românesc. Roadele muncii sale se manifestă până în ziua de azi, prin actorii pe care i-a format, prin dragostea de muncă pe care el a insuflat-o, prin piesele care se joacă pe toate scenele țării, prin contribuțiile teoretice pe care le-a adus și ale căror principii rămân actuale și în continuare.”[1] Într-un mod mai voalat sau mai vizibil, Radu Stanca i-a fost tânărului Dobre un model și o stea călăuzitoare.

Radu Dobre a studiat, așadar, între 1965 și 1969 la IATC „I.L. Caragiale”, în clasa lui Ion Finteșteanu, cu asistenți ca: Gh. Popovici Poenaru, Eva Pătrășcanu, Sanda Manu, Irina Petrescu, făcând la început dramatizări, cum au fost Diplomație, High life, apoi scene din spectacole și în anii III și IV spectacole întregi. El s-a remarcat în Mult zgomot pentru nimic în rolul Benedetto și în Vicleniile lui Scapin. În Bărbierul din Sevilla l-a întruchipat pe Basilio, jucând împreunăm cu Petrică Lupu și Cornel Constantiniu. Cu spectacolul Cui i-e frică de Virginia Wolf, unde a avut rolul principal, George, alături de actrița Domnița Mărculescu Constantiniu, a dat examenul de absolvire, acest spectacol de producție jucându-se la Teatrul Casandra din capitală.

În 1966 s-a căsătorit cu colega lui, Geraldina Perșoiu, și după absolvire amândoi au fost ceruți de Dan Nasta de la Teatrul de Stat din Sibiu, unde au ajuns prin repartiție guvernamentală. Actrița Eugenia Barcan își amintește momentul când i-a fost prezentată Geraldina, care fină, delicată, ca o balerină, i s-a părut un desen foarte frumos al unui grafician, nu o ființă reală. De aceea, i-a spus: „Parcă ești o statuetă de Tanagra.”

Primul spectacol la Sibiu a fost Al patrulea anotimp de H. Lovinescu în regia lui Dan Nasta, unde Geraldina era Iulia, iar Radu juca pe Andrei, alături de Papaiani, tocmai căsătorit cu o sibiancă. Era un început cu totul promițător. A urmat Moartea unui golan, de Virgil Stoenescu, în regia lui Andrei Zaharia, unde Radu interpreta pe Fony, alături de Geraldina. Radu Dobre Basarab, cum era numele lui de scenă, joacă alături de Geraldina în spectacolul Cu ochii legați de G. Feydeau, în regia artistului emerit Dan Nasta.

În 1970-1971, Radu face stagiul militar la Lipova, dar este transferat la Ansamblul Armatei, cu programe de estradă la Casa Armatei din Cluj. În sezonul estival era angajată și Geraldina Basarab, ei mergând astfel împreună la Mare. Bineînțeles că și la Sibiu soții Basarab joacă în Răzbunarea sufleurului de V.I. Popa, în regia lui Hans Schuschnig. Îl reîntâlnim în Nud cu vioară de Nöel Coward, în Camera de alături de Paul Everac, în regia lui Dan Alecsandrescu, și în Nunta lui Figaro de Beaumarchais, spectacol regizat de Petru Mihai. Evoluția actorului era constantă și atmosfera în Teatrul de Stat de la Sibiu, minunată. Mare iubitor al artelor, Radu era apreciat de colegi și pentru pasiunea de jazzman, căci el face o instalație cu care săptămânal oferea actorilor un program de jazz american autentic.

În stagiunea 1971-1972, soții Basarab joacă în Acești îngeri triști de D.R. Popescu și în Procesul Horia de Al. Voitin. Radu este distribuit în Omul care aduce ploaie de Richard Nash, spectacol regizat de Petru Mihail, având ca scenograf pe artistul emerit Liviu Ciulei. Fără să fie un cuplu de legendă, așa cum fuseseră în deceniul 1951-1961 Radu și Doti Stanca, cei doi actori îți trăiau gloria pe care și-o dobândeau cu fiecare nou rol jucat.

În stagiunea următoare, soții Basarab sunt distribuiți în spectacolul Dom Juan de Molière în regia lui Mihai Dimiu și în Tragedia Fecioarei de Francis Beaumont și John Fletcher. Teatrul de Stat din Sibiu începe o colaborare cu un teatru de la Cotbus din R.D.G. și altul din Polonia, astfel că Radu Basarab este distribuit în Răposatul de Branislav Nușici, cu regia și decorurile Liubișei Georgievski.

Noi, spectatorii sibieni, am trăit emoția unui reviriment regizoral, care a scos spectacolul de teatru din inerție atunci când a apărut regizorul Iulian Vișa, un om de teatru foarte ingenios. Din 1972 începe o rodnică colaborare cu regizorul Iulian Vișa, Radu făcând și muzica la spectacole. Cu un asemenea spectacol, Steaua fără nume, ei pleacă în Polonia. Cu Vicleniile lui Scapin se face un turneu la Teatrul din Piatra Neamț. Realitatea este că Radu Basarab a jucat în cele mai multe spectacole ale lui Vișa.

În stagiunea 1973-1974, soții Basarab joacă în Revizorul de N.V. Gogol, spectacol regizat de Hanns Schuschnig și în Munții de Maria Bratei, în regia artistei emerite Marietei Sadova, ceea ce dovedește că Sibiul nu este ocolit de numele unor mari oameni de teatru ai țării. Așa cum era de așteptat, în stagiunea 1975-1976, Radu a repurtat un frumos succes cu rolul jucat în Căsătorie prin concurs de Carlo Goldoni, în regia Nicoletei Toia. Soții Basarab joacă în Menajera de Al. Sever, în Vlaicu Vodă de Al Davila, și în Tineri căsătoriți caută cameră de Mihai Roscin, toate trei în regia lui Iulian Vișa. Cu Tineri căsătoriți caută cameră ei pleacă în Polonia.

Stagiunea 1976-1977 începe cu Aceste anotimpuri și cărări, creație a sibianului Eugen Onu, regizată de Dan Alecsandrescu. În prezența autorului,,îmi amintesc ca azi că  am realizat ca moderator, la final de spectacol, o dezbatere cu publicul din sală. A fost un eveniment interesant, menit să înlesnească înțelegerea spectatorilor tineri, liceeni în mod deosebit. Iulian Vișa a pus în scenă Sângele de H. Lovinescu având pe amândoi soții Basarab în distribuție. Dar, mai interesant a fost spectacolul Dealul cu fântână arteziană de Yannis Ritsos, în regia lui Yannis Veakis, unde a jucat atât Radu Basarab, cât și soția lui. Stagiunea s-a încheiat cu Peripețiile bravului soldat Sveik după Hașek, în regia lui Constantin Dinischiotu, unde, de asemenea, au fost distribuiți amândoi soții Basarab, ca dovadă că performanțele lor scenice erau deosebite și publicul îi prețuia. Le-am consemnat în „Transilvania”, nr. 12, 1977, p. 50, unde a fost remarcată Geraldina în rolul doamnei Kati, cu „intempestiva ei apariție”.

În stagiunea următoare, Teatrul de Stat din Sibiu pleacă într-un turneu în R.D.G. și în Polonia cu Sânziana și Pepelea de V. Alecsandri, în regia lui Sergiu Savin, protagonista fiind interpretată de Geraldina, iar Radu, distribuit în rolul lui Lăcustă. Am semnat o cronică de spectacol în revista „Transilvania”, nr.10, 1977, p. 10, din care citez: „Sânziana este interpretată convingător şi nuanţat de Geraldina Basarab, iar Pepelea găseşte în mimica şi gesturile actorului Dan Turbatu expresia nimerită a isteţimii, umorului şi cutezanţei. Alături de ei, Zmeul e interpretat cu ponderare de actorul Ion Buleandră, iar Lăcustă, personaj pus în seama lui Radu Basarab şi Pirlea, întâlnind în Mircea Hândoreanu un actor cu largi disponibilităţi şi cu un nedesminţit apetit de joc, trăiesc în spec­tacol nu ca individualităţi distonante, ci compun un ansamblu omogen, menit să ilustreze o lume fabuloasă, purtând însă amprenta omenescului.” Regizoarea Nicoleta Toia pune în scenă Joc de pisici de Örkeny István, unde amândoi soții Basarab primesc roluri.

În 4 mai 1978, la librăria Luceafărul din Sibiu, se lansează cartea lui Ion Vartic Poezie și teatru de Radu Stanca, cartea apărută recent la Editura Albatros din București. După prezen­tarea mea, actorii Geraldina Basarab, Radu Dobre Basarab și Sandu Bălan au recitat din creația poe­tică a baladistului. Am păstrat un afiș, ca amintire.

Așa a fost mereu Radu Dobre Basarab, prezent cu recitări literare la ma­nifestările organizate în oraș, îndeosebi în cele care implicau tineretul. Bineînțeles că atunci când s-a înființat Asociația intitulată Radu Stanca, el nu putea să lipsească și cred că îmi amintesc de câteva reuniuni la care am participat, mai ales că eram doctorandă și pregăteam o teză cu tema Un studiu monografic- Radu Stanca, viața și opera.

Ne apropiem de un apogeu al evoluției lui Radu Dobre Basarab care, după ce a jucat în spectacolul cu care debuta stagiunea 1979-1980, anume Neînțelegerea de Albert Camus, în regia lui Dragoș Galgoțiu, primește rolul sultanului Mahomed al II-lea „Cuceritorul” în spectacolul Răceala de Marin Sorescu, purtând semnătura regizorală a lui Iulian Vișa. Conceput ca un spectacol epopeic, cu cele 3 planuri, realizarea sibiană ia premiu de interpretare la Festivalul de la Craiova, pentru rolul lui Mahomed. Spectacolul sibian a fost socotit mai reușit decât cel de la Teatrul Bulandra, unde Mahomed era interpretat de Virgil Ogășanu. Sub titlul „Răceala”- un spectacol teatral eveniment, am comentat această realizare în „Tribuna Sibiului” din 26 decembrie 1979, p. 2. Izbânda actoricească cu totul excepțională este astfel comentată: „Radu Basarab făureşte personajul sultanului cu agilităţi gestice şi molcomiri orientale, dar şi cu momente de pătrunzătoare clarviziune, într-un rol-mănuşă, pe drept aşteptat.” (s.n.)

Tocmai lucrase în stagiunea 1978-1979 cu regizorul Gheorghe Teodorescu la piesa Clipa de Virgil Stoenescu, și cu Avram Besoiu la Sosesc diseară de Tudor Mușatescu. Cu experiența actoricească dobândită, Radu ia decizia să facă și muncă de regizor, care îi completa palmaresul de om al scenei. El regizează în noua stagiune 1980-1981 un spectacol de poezie pe versurile lui Radu Selejan intitulat Statornicie, dar prima izbândă ca regizor o va obține cu Capcană pentru un om singur de Robert Thomas și continuă cu realizarea regizorală a spectacolului Rujul meu nu lasă urme (Week-end de adio) de Sauvajon, cu care se vor realiza cele mai numeroase reprezentații. O altă reușită pe aceeași linie este Ziua cea nebună de Turrini din stagiunea 1986-1987.

În conștiința sibienilor, definitorie a rămas prestația sa de actor., unul care se adresa celor tineri prin recitări susținute și în Cenaclul „Radu Stanca”. Actorul strălucește în Oedip salvat, piesa lui Radu Stanca fiind valorificată într-o viziune modernă de Iulian Vișa, în stagiunea 1980-1981, ca un an mai târziu tot Vișa să monteze Camino Real de Tennessee Williams, Radu jucând unul dintre rolurile principale, cel al lui Don Quijotte. Radu joacă în Dirijorul de D.R. Popescu, în stagiunea 1981-1982, iar un an mai târziu în Fizicienii de Fr. Dürrenmatt, în regia Ludmilei Szekely-Anton.

Se știe că, după spectacolul Violetele de Parma de Shehadé din 1983, Iulian Vișa pleacă în Danemarca, unde la un moment dat a avut chiar propriul lui teatru. Sosit cu idei novatoare din Franța, regizorul Mihai Constantin Ranin se remarcă prin spectacolele montate la Sibiu, dar nu se va ridica la nivelul lui Iulian Vișa, după cum apreciază publicul.

Trecând printr-o dramă familială, produsă de divorțul pe care l-a cerut, Radu Basarab va mai face un rol bun în Puricele în ureche (Gelozia, bat-o vina) de G. Feydeau, ca apoi să plece și el la Târgu Mureș. Acolo va găsi un mediu propice continuării proiectelor sale, dedicându-se nu numai jocului actoricesc și regiei, ci și profesoratului la Universitatea de Artă Teatrală din noua sa reședință. Acolo ne-am reîntâlnit, activând într-o atmosferă de bună colegiaritate timp de peste 10 ani.

Decesul în 2009 al actorului Radu Basarab a stârnit regretul colegilor și publicului, iubitor de teatru, în egală măsură. În 13 martie 2023 o inițiativă a conducerii Universității de Arte din Târgu Mureș ne-a readus împreună în Foaierul Teatrului Studio, ca să participăm la evocarea intitulată In memoriam… Radu Dobre Basarab. Conf.univ.dr. Maria Magdalena Janosi a sistematizat exemplar toate materialele primite și a organizat expoziția comemorativă.

Rectorul, prof.univ.dr. habil. Sorin Crișan, și decanul, prof.univ.dr. Oana Veronica Leahu, colegi actori și foști studenți au împletit amintiri, din care s-au recompus momente din activitatea și din creațiile scenice ale celui evocat. Pe ecran l-am revăzut în rolurile care i-au dat celebritatea. L-am simțit revenind printre noi, mereu ingenios si special în idei, constructiv și generos cu cei apropiați. În cele două ore ale frumosului eveniment comemorativ, am fost convinsă că Radu Dobre Basarab va rămâne printre noi și că el merită să fie un model pentru oamenii de scenă ai viitorului.

Anca Sîrghie

Reportajul evenimentului

„Joi, 16 martie 2023, la Teatrul Studio al Universității de Arte din Târgu Mureș, a avut loc evenimentul comemorativ In memoriam Radu Dobre Basarab din seria Personalități ale Universității de Arte din Târgu Mureș, organizată de Institutul de Cercetări Teatrale și Multimedia al U.A.T. Publicul a beneficiat de o prezentare a biografiei actorului, regizorului, pedagogului Radu Dobre Basarab, un fotomontaj pe muzică de jazz, preferata maestrului. Au fost exprimate amintiri și gânduri laudative de către foști colegi, studenți, prieteni. Amintirile au continuat să se depene în momentul vizionării expoziției organizate prin expunerea de obiecte personale, fotografii, afișe și alte documente. Întregul material ilustrativ a fost în mod exemplar selectat, organizat și proiectat pe ecran de conf. univ. dr. Maria Magdalena Janosi. Pe această cale aducem mulțumiri participanților și personalităților care au transmis mesaje video: dl. Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, dl.Szabó K.István – regizor, dl. Zoltan Butuc – actor.

Evenimentul a fost îmbogățit de mesajele d-lui Rector, al U.A.T., prof.univ.dr.habil. Sorin Crișan, al d-nei Decan prof.univ.dr. Oana Leahu, de versurile rostite expresiv de actrița Geraldina Perșoiu (Basarab), care a venit de la Sibiu împreună cu dl Radu Dobre, fiul ei și al omului de teatru comemorat. Au urmat, în mod firesc,  cuvintele marcate de emoție ale d-nei Dobre Kothay Judit-scenograf. Mulțumiri deosebite d-nei prof.univ. Anca Sîrghie pentru efortul de a veni de la Sibiu spre a ne împărtăși amintiri neprețuite. D-na Doina Pană ne-a oferit bucuria de a afla lucruri neconsemnate sub nici o formă până acum, iar în final actorul și poetul Cătălin Neghină a încântat audiența cu amintiri ale unor fapte trăite de el alături de Radu Dobre Basarab.

Mulțumiri tuturor!

Janosi Maria Magdalena

Nr. de telefon:0721071798

Adresa de e-mail: janosimariamagdalena@gmail.com”

[1] Radu Basarab, Contribuții sibiene la dezvoltarea artei teatrale românești, în Anca Sîrghie, Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai, Editura TechnoMedia, Sibiu, 2016, p. 46.

Foto. Anca Sîrghie