Egalitate

Egalitate
(celor născuţi în jurul anilor ’50)
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

Îmi amintesc anii de şcoală,
Când profesoara ne spunea
Că toţi eram ca într-o oală,
Egali, adică-aşijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, „panoul de onoare”,
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntaşi,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznaşi,
Înconjuraţi cu un chenar;

Copil fiind, înţelegeam
Cam ce era „egalitate”,
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Aşa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, şapte, la… purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la „panou”,
Cu cei mai răi din şcoală,
Eu mă simţeam ca un erou,
Băgând pe toţi ȋn boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Şi nici un orişicare,
Mai mult, pe-acel „panou” din hol,
Eram o valoare!

Că… cei fruntaşi se comparau
Cu cei mai răi ştiuţi,
Iar cei „egali”, ce mulţi erau…
Erau… necunoscuţi!
*

Poza este din clasa a patra (anul 1961) împreună cu „tovăraşa” învăţătoare, Vrăjitoru (!). Acum câţiva ani am încercat să regăsesc vechii mei colegi de clasă, dar, din nefericire am aflat de la un coleg, că numai vreo cinci mai sunt în viaţă.

Foto. Valeriu Cercel