June 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

La întâlnire cu viitorul și cu cea mai mare dreptate a noastră – Limba Română!

5 min read

La întâlnire cu viitorul și cu cea mai mare dreptate a noastră – Limba Română!

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

 

Spunea Eminescu că „Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul și-a făcut-o sieși”. Cu acest gând și însuflețită de această credință am mers, de Ziua internaţională a limbii materne, la întâlnirea cu studenții de la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității Cernăuțene, invitată de șefa catedrei, dna dr. Cristina Paladean. Am suferit pierderi regretabile în ultimii ani. S-au retras în lumea umbrelor puținii dintre conaționalii care reprezentau scrisul românesc în nordul Bucovinei – Grigore Bostan, Mircea Lutic, Vasile Tărâțeanu, Grigore Crigan, Ilie Zegrea, Ștefan Broască. Am rămas noi, epigonii, aș zice, făcând abstrație de modestie. Or, nici măcar epigoni nu ne putem numi față de regretații noștri dispăruți. Dar e bine că ne menținem în fagurele limbii române, că mai scoatem câte o carte, dând lumii de știre că neamul românesc nu piere, că în pofida tuturor restricțiilor, a obstrucționării limbii române, a pandemiei și războiului, noi nu numai existăm, ci gândim, simțim și vorbim românește.

S-a simțit și s-a văzut acest fior dătător de speranță la întâlnirea cu un grup din cei 31 de studenți ai Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți și cu profesorii lor. Desigur, întâlnirea cu absolvenți ai catedrei din diferite promoții, a fost ancorată, după cum a menționat în cuvântul de salut șefa catedrei dr. Cristina Paladean, în substratul evenimentului la 21 februarie 1952, când mai mulți studenți au protestat în stradă, la Dhaka (în prezent capitala Bangladeshului), cerând recunoaşterea dreptului la limba lor, bengali, şi au fost ucişi de poliţie. În memoria lor, numiţi mucenici ai limbii materne, mai întâi, în Bangladesh, odată cu cucerirea independenţei în 1971, apoi şi în întreaga lume, data de 21 februarie a fost declarată de UNESCO (anul 1999) Ziua internaţională a limbii materne.

Foto. La poarta Universitatii din Cernauti

E un exemplu ce ne arată că pentru limba maternă se luptă şi chiar se moare și că în lume există mulți mucenici ai limbii române. I-am avut și în mijlocul neamului nostru. Drept mărturie servesc cărțile cu care am venit la întâlnire: volumul publicistei Felicia Nichita-Toma „Martirii. M-am identificat cu un pelerin pe drumul sufletului românesc”, cele trei cărți din colecția „Golgotei”, semnate de Maria Toacă, „Neamul nostru de martiri”, „Tragice despărțiri, cutremurătoare întâlniri” și „Veșnic adăpost al ființei noastre” (dedicate rezistenței românești prin Eminescu), precum și „Mesaje din trecut”, adunate între copertele unui prestigios tom de neostenitul cercetător al arhivelor, Dragoș Olaru. Poetul Nicolae Șapcă, redactorul-șef al săptămânalului „Monitorul Bucovinean”, regreta că n-a adus nici una din cărțile sale, mai ales – „Eternul dor”. Însă, având la palmares vreo 80 titluri de carte, mai bine zis, o întreagă bibliotecă, mai simplu ar fi să vină tinerii studenți la Nicolae Șapcă. În orice caz, tinerii au rămas cu promisiunea că vor primi cărțile cu alte ocazii, iar noi toți împreună ne-am ales cu plăcerea de a savura câteva sonete de dragoste de la Nicolae Șapcă, precum și cu evocarea personalității șefului de catedră, profesorul Grigore Bostan, de la care s-a molipsit de boala pasiunii pentru folclor și căruia trebuia să-i răspundă la orice întâlnire: „Ce mai este nou prin cotul Bostănenilor?”. Tatăl regretatului profesor, savant, poet, care a purtat atâția ani în spate Catedra de română, avea rădăcini la Iordănești, baștina lui Nicolae Șapcă.

Au fost evocați cu deosebită afecțiune sufletească și ceilalți șefi de catedră, îndeosebi Vitalie Sorbală. Dragoș Olaru, bunăoară, nu uită de lecțiile când profesorul le deschidea adevărul că limba noastră maternă este româna, i s-au întipărit în memorie și alte lucruri ce trebuiau să rămână doar în sufletele lor, dar nicidecum în conspecte. Tudor Andrieș, absolvent al promoției 1977, a depănat din poveștile studențești, pe care fiecare generație le are. Dintr-un timp mai apropiat, Vasile Bâcu, redactorul-șef al „Gazetei de Herța”, le-a citit din versurile sale, invitându-i pe tineri la cenaclul transfrontalier „Mașina cu poeți” și oferindu-le generos găzduire în paginile săptămânalului ce-l editează. Primul răspuns l-a primit de la studentul din anul III, Cătălin Șerbaneț din Movila, care a citit din creația sa poetică. De realizările, problemele și speranțele la viitor ale studenților era preocupat jurnalistul Vitalie Zâgrea, cel mai tânăr dintre absolvenții catedrei, nemaiavând timp să depene și el o amintire.

Cu lacrima limbii noastre, ne-am despărțit de acesti tineri porniți pe cel mai frumos drum al vieții, drumul ce duce spre și pornește din catedrala Limbii Materne. Studentele Maria Frunză și Cristina Hasnaș au dat glas melodiilor cu semnificație de imn, care răsună la toate manifestările de respirație românească – imnul Limbii Române „Pentru Ea la Putna clopot bate…” de Grigore Vieru și „Cât trăim pe-acest pământ” de poetul Nicolae Dabija. Mai avem lucruri sfinte, pentru că ținem minte trecutul, ne dor izvoarele, ne cheamă la rugăciune clopotnițele de pe deal și curg lacrimile râuri-râuri când naiurile cântă. Deși am fost unica dintre invitați care n-am absolvit Universitatea din Cernăuți, m-am simțit și eu parte a acestei inimi române din timpurile când universitatea era condusă de reputatul istoric Ion Nistor, iar șefi de catedră au fost Ioan Gh. Sbiera, Sextil Pușcariu, Leca Morariu… Oameni ce s-au înălțat deasupra vremurilor! Le dorim tinerilor de astăzi să le urmeze calea.

Foto. Maria Toacă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.