February 27, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

La Davos, agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei

11 min read

La Davos, agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Percepţia negativă şi criticile faţă de reuniunea de la Davos, în cadrul căreia vicepremierul chinez Liu He a anunţat dorinţa Beijingului de „re-globalizare”, au căpătat o tot mai mare amploare pe măsură ce propunerile avansate în timpul discuţiilor din cadrul Forumului s-au transformat într-o agendă radicală de inginerie socială motivată de titanică luptă cu „schimbările climatice”.

Cerul de deasupra Davosului este brăzdat de avioane private care îi aduc pe miliardarii care vin pentru a deplânge problemele create de schimbările climatice şi, aşa după cum am aflat de trimisul american pentru climă, John Kerry, să «salveaze planeta»”, îşi începe relatarea de la faţa locului cunoscutul politolog american Walter Russell Mead. „Ambuteiaje care blochează străzile, controale de securitate la fiecare hotel, petreceri non-stop şi recepţii în tot oraşul – Forumul Economic Mondial a revenit.” În format LIVE, pentru că din cauza pandemiei ultimele ediţii s-au desfăşurat online. Cotidianele Daily Mail şi New York Post adaugă pe listă şi o selecţie de „call girls” care oferă „servicii esenţiale” unora dintre participanţii de top.

În general percepţia negativă la adresa reuniunilor anuale de la Davos a ajuns în acest an la apogeu. Ecartul dintre opulenţa reuniunii şi mesajele transmise populaţiei din spaţiul occidental, pentru că în afara acestuia mai nimeni nu le ia în serios, căreia i se cere să-şi schimbe radical stilul de viaţă fie pentru a „salva planeta”, fie pentru a „lupta cu pandemia” a alimentat acuza de ipocrizie la adresa participanţilor, „oamenii Davos”, termen introdus de Samuel Huntington pentru a descrie membrii elitei mondiale care, spunea el, „au puţin apetit pentru loialitatea naţională, văd graniţele naţionale ca pe nişte obstacole care, din fericire, dispar şi văd guvernele naţionale ca reziduuri din trecut a căror singură funcţie utilă este de a facilita operaţiunile globale ale acestei elite”. O elită „cosmocrată”, descrisă tot mai des drept una „neo-feudală” care este acuzată că prin instrumente ca Forumul de la Davos, WEF, urmăreşte să-şi extindă dominaţia asupra „claselor inferioare”.

„Realitatea este că balivernele marca Davos sunt uşor de ironizat. Nu este vorba doar de amestecul discordant, dar neîncetat, de semnalizare a «virtuţii verzi» şi a «consumului ostentativ»”, mai scrie Walter Russell Mead. „Şi deşi auzi aici mai multe discuţii despre «răul inegalităţilor» decât oriunde în altă parte, cu excepţia Birourilor de Diversitate ale unor universităţi americane, la Davos toată lumea poartă o insignă care îi delimitează precis locul într-o ierarhie elaborată şi inflexibilă.” Iar în ultimii ani Davosul este locul în care pentru elitele corporatiste duşmanul nu mai este stânga tradiţională, care era criticul tradiţional al reuniunii. Din contra, stânga progresistă care i-a luat în bună măsură locul acesteia din urmă, este un aliat în lupta împotriva „populismului de dreapta”, etichetă care se aplică aproape oricărei formaţiuni conservatoare, de la Partidul Republican, la partidul Girogiei Meloni în Italia.

Sigur, nu ajută deloc faptul că în ultimul timp apar tot mai multe dovezi atât privind efectele secundare ale vaccinurilor, mai severe şi mai numeroase decât s-a spus la vremea respectivă, cât şi la presiunile exercitate de autorităţi pentru a compromite şi bloca orice puncte de vedere alternative pe acest subiect şi în general privind politicile promovate în timpul pandemiei. După cum nu ajută nici faptul că Albert Bourla, CEO Pfizer, Klaus Schwab, iniţiatorul Forumului de la Davos, şi alţi participanţi au refuzat orice discuţie cu jurnaliştii independenţi prezenţi la faţa locului, după cum s-a văzut dintr-o serie de clipuri video devenite între timp virale pe Internet (motiv pentru care, probabil, unul dintre subiectele discutate în acest an este lupta cu „dezinformarea” şi „hate speech”, formulări suficient de elastice pentru a permite eliminare punctelor de vedere „neconforme”). Poate că strada nu este neapărat locul potrivit pentru astfel de conversaţii şi nici tonul agresiv cel mai recomandabil însă pe de altă parte marile instituţii mediatice, prezente la faţa locului, au abordat interviurile luate cu acest prilej mai degrabă ca pe nişte produse mediatice de Relaţii Publice.

Sigur, din interiorul amplei reţele de influenţă WEF construită de-a lungul a cinci decenii de către Karl Schwab lucrurile se văd cu totul diferit. „Avem nevoie de Davos mai mult ca niciodată”, scria pe site-ul său corporaţia McKinsey în anticiparea evenimentului. Pe un ton aproape liric. Locul în care „o dată pe an, aceşti lideri şi gânditori globali se întâlnesc pentru a redescoperi bucuria dezbaterilor şi a legăturilor întâmplătoare, într-un spirit de deschidere şi de curiozitate benefică. Ideile şi relaţiile create săptămâna viitoare ar putea fi seminţele unor noi colaborări care să rezolve probleme care, altfel, par aproape imposibil de rezolvat”. Nimic surprinzător. McKinsey, o firmă veche de aproape o sută de ani, care oferă servicii globale de consultanţă de management şi are pe lângă succese şi o serie de eşecuri monumentale, cu K-Mart, General Motors şi Eron, se identifică practic cu globalizarea despre care spune că nu trebuie abandonată, ci „reimaginată” prin „diversificare” nu prin „decuplare”. În ce măsură poate fi posibil acest lucru în economia noului Război Rece, iată o întrebare al cărui răspuns nu îl vom găsi sigur la Davos, ci la Washington, Beijing, Moscova sau Teheran.

Vocabularul WEF conţine câteva sintagme obligatorii: sustenabilitate, un viitor „net-zero” (e vorba de eliminarea completă a emisiilor de Carbon) obiectiv pentru care s-a spus la Davos ar trebui cam $3,5 trilioane pe an în plus peste ceea ce se cheltuieşte acum şi, nu putea desigur să lipsească incluziunea, cu paritatea de gen şi diversitatea etnică. Cei care trebuie să decidă în privinţa celor $3,5 trilioane pe an suplimentare, adunaţi la Davos, guvernanţi sau corporatişti, nu ar avea de ce să fie neapărat reticenţi, la urma urmei cheltuiesc, vorba doamnei Thatcher, „banii altora”. Pentru că în marile corporaţii spiritul antreprenorial este în bună măsură extinct, sunt conduse de corporatişti, plătiţi cu milioane sau chiar zeci de milioane pe an, protejaţi de „golden parachutes” (prevederi prin care li se dau prin contract compensaţii financiare generoase atunci când sunt daţi afară), puşi în funcţie de alţi corporatişti, ca Larry Fink, CEO BlackRock (un fond de investiţii care gestionează fonduri de $10 trilioane), care face parte din Board-ul WEF. Problema e că, în condiţiile datoriilor publice explodate (Statele Unite, unde datoria publică a ajuns la $31,5 trilioane, au ajuns să plătească $520 miliarde pe an doar serviciul datoriei), banii sunt tot mai greu de găsit.

La reuniunea din acest an au fost menţionate şi o serie de „instrumente” utile în ampla operaţiune de inginerie socială despre care a vorbit şi a scris Karl Schwab, „Marea Resetare”, care ne readuce în minte retorica de la noi, dinainte de 1989, privind crearea „omului nou”. De pildă Yuval Harari a vorbit despre necesitatea de a face transferul de la realitatea fizică biologică, la cea virtuală (metaverse), cu sprijinul guvernelor şi al organizaţiilor internaţionale. Într-un videoclip promovat de WEF se vorbeşte despre „rescrierea codului vieţii” şi despre nişte „ochelari” care ţi-ar putea permite să nu mai vezi ceea ce nu îţi place, „persoane sau gunoaie”!, în timp ce Albert Bourla, CEO Pfizer, a menţionat o „pastilă electronică”, care ar fi fost aprobată de FDA, un chip introdus într-o tabletă pentru a semnala dacă ai luat sau nu tableta şi te-ai conformat astfel tratamentului prescris.

Dar dacă e să ne întoarcem la marea temă a Davosului, acum când cel puţin pe moment pandemia a trecut pe planul doi, nu şi controversele privind eficacitatea vaccinurilor şi a restricţiilor dure impuse cu acest prilej, obiectivul „net-zero” nu numai că este imposibil de obţinut, chiar dacă Occidentul ar decide să se sinucidă economic, pentru că în cazul Chinei, emisiile sunt cu 60% mai mari decât cele cumulate ale Statelor Unite şi Europei, iar dacă mai luăm în calcul şi India, procentul creşte spectaculos, dar nu este deloc clar că aceste emisii sunt de vină pentru schimbările climatice. Asta dacă asculţi oamenii de ştiinţă care nu mai sunt dependenţi de granturi de finanţare şi nu mai sunt afectaţi de respingerea lucrărilor în reviste de specialitate dacă se abat de la linia discursul oficial catastrofic. Deocamdată datorită acestui supliment de CO2, suprafaţa verde de pe Terra a crescut în ultimele decenii cu 15 procente, dar sigur despre asta nu se vorbeşte.

Interesant este că în acest an criticile la adresa Davosului nu au venit doar din partea celor descrişi aici drept „negaţionişti”, „extremişti de dreapta” etc. Lor li s-a alăturat, de pe partea cealaltă a baricadei, nimeni altcineva decât Greta Thunberg, figura simbol a luptei pentru „salvarea planetei”, plimbată în ultimii ani pe mai toate marile scene politice ale lumii, de la ONU, la Parlamentul European. Ea şi-a schimbat de altfel discursul, nu se mai limitează la lupta cu schimbările climatice. Într-o apariţie la Londra, în noiembrie anul trecut, prilejuită de lansarea cărţii ei „The Climate Book”, care cuprinde 100 de contribuţii, semnate între alţii de Naomi Klein, o avocată a „ecofeminismului”, Thomas Picketty şi Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul World Health Organization, Greta Thunberg s-a pronunţat împotriva capitalismului occidental, „rasist şi opresiv” care promovează „creşterea economică” (trecerea la un model de „descreştere economică” a fost de altfel vehiculată şi la Davos). Un „sistem definit de colonialism, imperialism, opresiune şi genocid de către aşa-numitul Nord global pentru a acumula bogăţii care încă ne modelează ordinea mondială actuală”.

Ceea ce i-a făcut pe unii să remarce că Greta urăşte pur şi simplu capitalismul, pentru motive care nu au nimic de a face cu schimbările climatice. Iar într-o reacţie pe Twitter, jurnalistul american Michael Shellenberger, sublinia că „«întregul sistem capitalist» la care s-a referit Greta Thunberg a dus la excedente alimentare mai mari decât oricând în istorie, speranţa medie de viaţă a oamenilor a crescut în ultimii 150 de ani de la 30 la 70 de ani şi a scăzut dramatic numărul total de decese cauzate de dezastre naturale”. Însă e puţin probabil ca astfel de realităţi factuale să schimbe opiniile Gretei sau a celor cu care împărtăşeşte aceleaşi convingeri ideologice.

Dincolo de felul în care privim gravitatea ameninţărilor climatice problema e că soluţiile vehiculate la Davos sunt confuze şi nerealiste, precum demonizarea combustibilii fosili şi apelurile pentru blocarea finanţării acestei industrii, aşa cum cere Al Gore, în condiţiile în care regenerabilele nu sunt în măsură să asigure sustenabilitatea energetică. În plus sunt profund nepopulare. „Toate acestea explică în mare măsură de ce elitele climatice de la Davos continuă să întâmpine rezistenţă din partea oamenilor de rând care ar trebui să suporte povara economică”, remarcă un editorial din Wall Street Journal. „Nimeni nu vrea să se înroleze sau să plătească pentru un război pe care generalii săi habar nu au cum să îl câştige, şi dispun cu atât mai puţin de mijloacele necesare pentru a o face.”

În ciuda fluturării obsesive a ideii că planeta ar fi în pericol din cauza carbonului, despre China, care dă în folosinţă câte o centrală pe cărbune pe săptămână, fiind de departe cel mai important emitent în materie de emisii de carbon, s-a vorbit în bună măsură doar elogios – scoţându-se în evidenţă faptul că este cel mai mare producător de regenerabile. O posibilă explicaţie ar putea fi aceea că printre sponsorii generoşi ai reuniunii de la Davos se află câteva corporaţii chinezeşti.

Delegaţia chineză, care a fost condusă de vicepremierul Liu He, absolvent al Harvard’s Kennedy School of Government, pare să fie într-o ofensivă de Relaţii Publice dorind să atenueze impresia negativă creată în jurul Beijingului după congresul Partidului Comunist Chinez, care s-a remarcat printr-o linie ideologică mai dură, şi politica „Covid-zero”. Iar alegerea lui Liu He, un liberal în plan economic printre liderii chinezi, este în sine un indiciu al ofensivei de şarm a Beijingului al cărui mesaj de fond, care nu putea să fie primit decât cu entuziasm la Davos, este acela că Beijingul e gata să se reîntoarcă la epoca de aur din trecut când „făceau bani împreună”.

„China a întins ramura de măslin atât democraţiilor occidentale, cât şi capitaliştilor globali, promiţând o nouă eră de detensionare după diplomaţia coercitivă cunoscută sub numele de a «wolf warrior» din ultimii cinci ani”, scrie Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph. „Este o modalitate subtilă de a spune lumii că febra neo-maoistă a celui de-al doilea mandat al lui Xi Jinping s-a domolit după cel de-al 20-lea Congres al Partidului din octombrie. Cel de-al treilea mandat al lui Xi va fi un pivot uriaş de revenire la armonia internaţională.”

„Trebuie să susţinem o ordine economică internaţională eficientă. Trebuie să renunţăm la mentalitatea de război rece”, a ţinut să sublinieze Liu He care, un lucru mai puţin obişnuit în ultimii, nu a avut nici un fel de remarci critice la adresa Statelor Unite sau Occidentului în ansamblu, promiţând un impuls pentru „re-globalizarea economică”. Semnalând astfel faptul că ţara sa doreşte să redevină un susţinător al ordinii globale promovate la Davos, mai degrabă decât puterea revizionistă hotărâtă să o răstoarne, aşa cum anunţa Xi Jinping alături de Vladimir Putin cu doar un an în urmă.

Dar cât de credibil este acest mesaj, nu e vorba mai degrabă de o repliere tactică? Există două interpretări. Fie, aşa cum se speculează, China traversează o perioadă de dificultăţi economice reale, fie obiectivul major al acestei ofensive de şarm este decuplarea în special a Europei de America, în competiţia geopolitică dintre Washington şi Beijing pe linia vechii recomandări a lui Deng Xiaoping de a creşte în linişte pentru a nu-şi alerta adversarii.

Iar semnalele venite de pe vechiul continent, unde marile economii, mai ales cea a Germaniei, traversează dificultăţi serioase, par încurajatoare. Deşi a criticat în discursul ţinut la Davos, chiar înaintea lui Liu He, subvenţiile substanţiale de care beneficiază companiile chinezeşti din domeniul regenerabilelor, Ursula von der Leyen a spus că opţiunea nu trebuie să fie decuplarea (iată, în consens cu McKinsey), ci „de-risking”, scăderea riscurilor, un concept din start nebulos. Pentru cei care se întreabă de ce, răspunsul e simplu: mai toate marile corporaţii sunt pur şi simplu terifiate să renunţe la imensa piaţă chineză din cauza competiţiei geopolitice. Nu e foarte clar dacă chiar nu înţeleg că Beijingul, ca şi India de altfel, nu are nici cea mai mică intenţie să se alăture, altfel decât declarativ, cauzei nobile a „salvării planetei” ruinându-şi astfel economia, de o manieră similară cu ceea ce face Occidentul, sau că realizează asta, dar se gândesc doar la beneficiile pe termen scurt şi mediu.

Însă dincolo de vorbele frumoase ale lui Liu He, care de altfel în curând va părăsi poziţia de premier atunci când noul guvern de la Beijing va fi instalat, realitatea geopolitică a momentului a rămas aceeaşi. China şi Rusia rămân în aceeaşi strânsă alianţă, la fel ameninţările la adresa Taiwanului şi pare destul de riscant să crezi în promisiunile Partidului Comunist Chinez care a încălcat grosolan tratatul semnat cu Marea Britanie în privinţa Hong Kong-ului.

Foto. Alexandru Lăzescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.