Olaf Scholz în China

Olaf Scholz în China

Autor: Alexandru Lăzescu (Iaşi)

Prin vizita în China, într-un moment de acute tensiuni globale, cancelarul Scholz ilustrează o dată în plus proverbiala „miopie geopolitică” germană; Berlinul este veriga slabă pe care Beijingul mizează, la fel ca Rusia de altfel, pentru a provoca decuplarea Europei de America.

Donald Trump se întreba la un moment dat dacă Germania este prieten sau duşman, stârnind un adevărat cor de indignare colectivă în rândul celei mai mari părţi a elitelor occidentale. Desigur, este exagerat să vezi la Berlin un duşman al Americii, însă vizita cancelarului Olaf Scholz la Beijing, în fruntea unei impresionante delegaţii de afaceri, într-un moment în care pentru Washington China este principalul adversar geopolitic, iar Xi Jinping, care tocmai a instituţionalizat un regim de dictatură personală, ameninţă deschis Taiwanul cu o invazie militară, e un semn clar că nu e totuşi foarte clar dacă Germania poate fi descrisă drept un prieten şi un aliat. În fapt, prin comportamentul său în interiorul Uniunii Europene, când a decis să aloce 200 miliarde de euro nu doar pentru sprijinul populaţiei, ci şi pentru sprijinirea industriei (spre iritarea altor ţări membre care s-au plâns de lipsa de solidaritate, companiile lor fiind dezavantajate în competiţia cu cele germane) şi prin deschiderea către China, o continuare a politicii promovate în trecut şi de Angela Merkel sub influenţa puternicului lobby industrial german, guvernul de la Berlin are o abordare cu nimic diferită faţă de mult hulita „America First” a lui Donald Trump. Singura diferenţă este aceea că are abilitatea să nu o declare public, ca fostul preşedinte american.

Cine şi-a imaginat că războiul din Ucraina şi ameninţările cât se poate de concrete din partea frontului anti-occidental, de la cele ale Chinei, la adresa Taiwanului, ale Coreei de Nord care vorbeşte de lovituri nucleare cu ţintă Coreea de Sud, Japonia sau Statele Unite, sau ale Iranului care sprijină deschis agresiunea militară a Rusiei în Ucraina (China face, tacit, acelaşi lucru), va fi liantul care va consolida un răspuns unit al Vestului, trebuie să-şi tempereze aşteptările. Vizita lui Olaf Scholz la Beijing reprezintă un succes major pentru China, al cărui obiectiv strategic major, similar cu cel al Rusiei, este decuplarea Europei de Statele Unite. Face asta acţionând asupra Germaniei, veriga cea mai slabă în frontul occidental. O Germanie panicată că modelul său economic, bazat pe energie ieftină din Rusia, a devenit nesustenabil. Iar în perspectivă, riscă să aibă un efect devastator asupra relaţiilor transatlantice şi capacităţii Vestului în ansamblu de a face faţă asaltului frontului revizionist reprezentat de ţări ca Rusia şi China, dar şi de Iran sau Coreea de Nord.

Spre deosebire de poziţia fermă în relaţia cu China adoptată de guvernele de la Londra, e drept după idila din perioada David Cameron, Germania, dar şi alte ţări precum Olanda, Austria sau Spania, subliniază cunoscutul thinktank britanic, RUSI, au fost mult mai reticente să meargă pe aceeaşi linie. „Continuarea investiţiilor chineze în infrastructura critică a Europei – de exemplu, în porturile Hamburg sau în Grecia – reprezintă un risc major şi ilustrează cât de divizaţi sunt membrii NATO faţă de relaţia cu China. O astfel de incoerenţă strategică slăbeşte rezilienţa alianţei.”

De altfel, chiar în perioada premergătoare vizitei în China, cancelarul s-a confruntat cu tensiuni şi cu o opoziţie semnificativă nu doar, previzibil, dinspre Washington, ci şi în sânul propriului guvern, în urma deciziei sale de a da undă verde unei investiţii a corporaţiei de stat chineze Cosco în terminalul portului Hamburg. Până la urmă cota potenţială de participare chineză a fost redusă de la 35 procente la 24,9 procente. Reacţia guvernului de la Beijing, care a declarat că Statele Unite nu au nici un drept să interfereze în relaţia dintre cele două state, ilustrează perfect cât de importantă este pentru China miza strategică reprezentată de influenţa asupra Germaniei prin intermediul căreia, speră Beijingul, va provoca o fisură consistentă în unitatea frontului occidental.

Vizita lui Olaf Scholz, care a declarat că se duce la Beijing, ca „european”, ceea ce a provocat iritarea altor ţări din UE, în special a Franţei (din varii motive, Parisul fiind deranjat că Scholz nu a acceptat o vizită în comun la Beijing, în timp ce alte ţări privesc cu îngrijorare influenţa Chinei în interiorul UE) reliefează enorma influenţă exercitată de lobby-ul de afaceri german care, la fel ca pe vremea Angelei Merkel, are un rol decisiv în formularea direcţiilor strategice ale agendei politice a guvernului de la Berlin. Din acest punct de vedere războiul din Ucraina, care a expus eroarea fundamentală a unei politici energetice care au dus la dependenţa toxică a Germaniei şi UE de gazele ruseşti, nu pare să fi modificat comportament tradiţional german, descris de mulţi drept „miopie strategică”, care sacrifică interesele strategice fundamentale ale Occidentului în ansamblu pentru beneficii economice pe termen scurt.

Foto. Pe vremea când Germania și Europa de Vest iubeau Rusia și gazele naturale livrate prin Nord Stream. Alături de Angela Merkel și liderul rus Dmitri Medvedev îl vedem pe Mark Rutte, premierul olandez care de ani de zile exprimă obiecții morale principiale față de aderarea României la spațiul Schengen

Olaf Scholz, care nu face decât să continue legăturile privilegiate cu China, cultivate intens de Angela Merkel, care în cei 16 ani de mandat a efectuat 12 călătorii la Beijing (la fel cum în trecut a cultivat relaţii privilegiate cu Moscova), a mers la Beijing în fruntea unei delegaţii în care s-au aflat şefii unor corporaţii majore: Siemens, BASF, Volkswagen, BMW, Merck. Însă de data aceasta există totuşi o diferenţă. Departe de a fi salutat entuziast, demersul cancelarului a provocat reacţii critice chiar în interiorul partenerilor din coaliţia de guvernare tripartită. Între altele, criticile scot în evidenţă faptul că vizita are loc în timp ce Ministerul de Externe condus de Annalena Baerbock lucrează la o nouă strategie privitoare la relaţiile cu China care ar urma să fie făcută publică în primăvară. Previzibil, nici liderul CDU, Friedrich Merz, nu a scăpat prilejul de a critica graba cu care cancelarul a decis să meargă la Beijing, la scurtă vreme după ce Xi Jinping a lichidat, la recentul congres al Partidului Comunist Chinez, ultimele rămăşiţe de conducere colectivă.

„Chinezii pot vedea dezbinarea de la Berlin şi din Europa şi credeţi-mă, vor găsi o modalitate de a o exploata. Este absolut fatal”, crede Noah Barkin de la German Marshall Fund. Şi influentul cotidian Suddeuttsche Zeitung scrie că Scholz nu pare să realizeze „vulnerabilitatea periculoasă la şantaj” pe care o reprezintă dependenţa economică masivă faţă de China. Ilustrată explicit de excluderea din delegaţie a şefului BDI, Confederaţia Industriilor Germane, Siegfried Russwurm, care a devenit persona non grata la Beijing după ce a avertizat asupra pericolelor reprezentate de comerţul cu regimuri autocratice precum cel de la Beijing, a cărei propagandă oficială descrie războiul din Ucraina drept o agresiune NATO. Sigur, se poate spune că nu este rezonabil să te aştepţi ca Germania să dea prioritate intereselor americane în relaţia cu China. Însă, în egală măsură, este de asemenea nerezonabil ca Germania, ca şi ceilalţi aliaţi europeni, să se aştepte ca în paralel să beneficieze de umbrela de securitate americană.

Pe de altă parte există însă şi argumente pro care trebuie şi ele precizate. Dezastruoasele politici energetice, „climatice”, promovate de Germania şi UE în ultimele două decenii, care mizează în mod nerealist pe „surse regenerabile” scumpe şi neviabile pentru a înlocui combustibilii fosili (nemaivorbind de faptul că pentru industria petrochimică gazele naturale sunt chiar materia primă), stau la baza deciziei gigantului BASF de a investi $10 miliarde într-o nouă platformă în China în timp ce îşi restrânge semnificativ prezenţa în Europa. În mod similar, marii producători de automobile germani sunt extrem de motivaţi să-şi menţină prezenţa pe piaţa chineză în condiţiile în care aceleaşi tip de reglementări nerealiste discutate la nivelul UE, motivate în principal ideologic, propun interzicerea vânzării vehiculelor cu motoare cu combustie internă într-o decadă sau o decadă şi jumătate.

Până la urmă, în mod ironic, chiar politicienii din zona „Verzilor”, ca Annalena Baerbock şi Robert Habeck, ministrul Economiei, foarte critici faţă de vizita lui Scholz în China, sunt responsabili în bună măsură pentru presiunile exercitate de către mediul de afaceri german pentru menţinerea unor strânse legături economice cu China. După cum observă Wall Street Journal, „în timp ce Germania se luptă cu ea însăşi în privinţa politicii în relaţia cu China, va trebui să aleagă între ostilitatea faţă de investiţiile companiilor în China şi o ostilitate faţă de aceleaşi activităţi comerciale atunci când sunt desfăşurate în Germania. Independenţa comercială faţă de capriciile Beijingului este un obiectiv demn de toată lauda. Dar întreprinderile au nevoie de o piaţă pe care să poată acţiona. Vom şti că Berlinul este serios în ceea ce priveşte strategia sa pentru China dacă politicienii germani îşi vor privi propria economie prin această lentilă”.

Dincolo de chestiunea de fond, exagerarea pericolului „existenţial” pe care l-ar reprezenta schimbările climatice, de parcă Terra nu ar fi trecut de multe ori în trecut prin altele semnificativ mai dramatice, emisiile de CO2 generate de centralele pe cărbune din China, dar şi din India, fac complet inutile demersurile Vestului în materie şi, aşa cum se vede din decizii precum cea a BASF, nu fac decât să erodeze semnificativ competitivitatea economiilor occidentale şi să crească dependenţa faţă de puteri ostile.

Într-o comunicat de presă, şeful Volkswagen din China, Ralf Brandstatter, scrie Le Point, a ţinut să respingă criticile faţă de vizita cancelarului. „În Europa şi Germania, mulţi cred că această vizită este nepotrivită. Nu sunt de acord. Decuplarea nu poate fi o opţiune serioasă pentru cele două ţări în condiţiile în care China este cel mai important partener comercial al Germaniei.” Unii ar putea considera o astfel de poziţie drept o dovadă de pragmatism. Problema e că aceeaşi corporaţie, care deţine o fabrică în Xinjiang, şi-a suspendat publicitatea pe Twitter, după preluarea acestuia de către Musk, din cauza „îngrijorărilor” faţă de aşteptata relaxare a politicii de „moderare a conţinutului”. Să faci trimitere la astfel de presupuse înalte principii morale în timp ce pledezi pentru relaţii comerciale cu o ţară care practică o draconică supraveghere a cetăţenilor şi respinge însuşi conceptul de libertate de expresie, iată o crasă dovadă de ipocrizie, tot mai des întâlnită în mediul corporatist occidental, de la Walt Disney, băncile de pe Wall Street sau studiourile de la Hollywood, la marile corporaţii germane care îl însoţesc pe Olaf Scholz în vizita la Beijing.

Foto. Alexandru Lăzescu