December 2, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Fraţii Bogos luptători pentru întregirea neamului

18 min read

Fraţii Bogos luptători pentru întregirea neamului

Autor: arh. Marina Antonia Negrilă (Cleveland, Ohio, SUA)

 

Activitatea Fraţiilor Bogos din anii 1917-1918 este cel mai bun exemplu că unirea Basarabiei cu Patria-Mamă nu s-a făcut de către persoane izolate, ci de către întregi familii de intelectuali moldoveni care au luptat, generaţie după generaţie, ca să menţină libertatea Moldovei, iar după anexarea ei de către imperiul rus, să menţină spiritul şi cultura românească trează în conştiinţa românilor basarabeni.

Descendenţi dintr-o veche familie moldovenească menţionată în cronici încă din veacul al XVII lea (Letopiseţul Ţării Moldovei, Ion Neculce) şi de istorici ca Nicolae Iorga, Radu Rosetti, Aurel Sava şi Gheorghe Bezviconi în lucrările lor, generaţia Bogos, contemporană cu evenimente din anii 1917-1918, se compune din cei cinci copii ai preotului Dimitrie Bogos şi a soţiei sale Vera, născută Vartic. Acesta a slujit ca preot în comunele Grozeşti şi Boldureşti şi şi-a educat copiii în spiritul credinţei în Dumnezeu şi al dragostei de Patrie. El însuşi era urmărit de Serviciul Special al Departamentului Poliţiei Chişinău, după cum aflăm din informarea făcută de colonelul rus Sokolov în 31 decembrte 1909, şi anume că preotul Dimitrie Bogos din comuna Boldureşti avea un comportament „îndârjit naţionalist”. El este descris ca „fiind unul din cei mai înfocaţi naţionalişti, care nu se jenează să poarte un brâu naţional sub veşmintele bisericeşti, iar în discuţiile cu enoriaşii moldoveni să exprime vederile sale naţional-separatiste”.  Cel puţin 4 din cei 5 copii ai cuplului Dimitrie şi Vera Bogos au participat activ la efortul de întregire a neamului. În ordinea vârstei aceştia sunt: Dimitrie D. Bogos, fiul cel mare, care, conform dorinţei tatălui său, a devenit avocat ca să poată apăra cauza românilor în tribunalele ruseşti; Sergiu D. Bogos, economist şi profesor; Vladimir D. Bogos, medic; Nina D. Bogos căsătorită Cazacliu, medic; iar Maria D. Bogos căsătorită Şerban, cel mai mic copil, născută în 1901, era prea tânără ca să fie activă în acea perioadă.

Cei trei fii ai cuplului Dimitrie şi Vera Bogos au urmat Seminarul Teologic din Chişinău, apoi şi-au continuat educaţia făcând studii superioare. Dimitrie D. Bogos (n. 14 iunie 1889 în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna –  d. 14 mai 1946 la Bucureşti) a urmat Dreptul la Universitatea din Varşovia, iar ca teză de absolvire a elaborat lucrarea cu calităţi previzionale Statele Unite ale Europei, teză premiată de Senalul Universităţii; Sergiu D. Bogos (n. 1891 în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna – d. 1976 la Bucureşti) a urmat Economia la Universitatea din Kiev; Vladimir D. Bogos (n. 1 aprilie 1893 în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna – d. 25 mai 1950 la Bucureşti) a studiat Medicina la Universitatea din Kiev şi la Universitatea din Cluj; iar fiica Nina D. Bogos (n. 1897 – d. 1921) după terminarea liceului a studiat Medicina la Universitatea din Iaşi.

Foto.  Preotul Dimitrie Bogos cu soţia şi cei cinci copii ai lor, în anul 1908

 

De la stânga la dreapta rândul întâi, aşezaţi: fiul Vladimir, soţia Vera, preotul Dimitrie Bogos, iar lângă el, în picioare, fiica Maria; rândul în picioare: fiica Nina, fiul Sergiu, fiul Dimitrie. Băieţii poartă uniforma elevilor de la Seminarul Teologic din Chişinău.

În timpul studenţiei la Varşovia (1910-1914), Dimitrie Bogos face parte din cercul studenţilor români basarabeni de la acea Universitate şi ţine legătura cu cercurile studenţilor basarabeni de la universităţile din Dorpat (Estonia), Kiev, Petrograd şi Odesa. La întrunirile cercului din Varşovia, Dimitrie o cunoaşte pe Isabella, studentă la Facultetea de Istorie şi Filozofie a Universităţii, fiica inginerului de origine poloneză Anton Goleanski din Tighina. După terminarea facultăţii în 1914, cei doi se căsătoresc şi Isabella îl urmează la Petrograd, unde Dimitrie Bogos se înrolează la Şcoala Militară de Ofiţeri/Junkeri din localitatea suburbană Oranienbaum, la 40 km. vest de Petrograd, la Golful Finic. A absolvit şcoala în 4 luni, procesul fiind accelerat din cauza războiului care deja începuse în august 1914. În Carnetul său Militar este menţionat „specialitatea militară pentru care a fost pregătit: Ofiţer de Stat Major”.

După absolvirea şcolii de ofiţeri este mobilizat şi trimis pe frontul din Polonia şi Ţările Baltice. Serveşte ca Sublocotenent, Locotenent, Căpitan. Pentru vitejie în armata ţaristă a fost decorat cu ordinele Sfânta Ana şi Sfântul Stanislav. În februarie-martie 1917, când, din cauza revoluţiei ruse, se dezmenbrează armata ţaristă, el este demobilizat şi se întoarce în Basarabia natală, la Chişinău, unde se integrează imediat în mişcarea naţională care se înfiripa în jurul redacţiei ziarului Cuvânt moldovenesc. Această manifestare politică naţională „constituie a doua manifestare, a doua mişcare mai importantă care se producea în Basarabia de la 1812. În primul rând, în 1905, când moldovenii grupaţi în jurul intelectualilor Gavriliţă şi Dicescu încearcă să scape de jugul cotropitorilor; acum din nou, idealişti, tineri şi bătrâni intelectuali entuziaşti s-au adunat, încercând să găsească modalitatea pentru a se scutura definitiv de jugul străin. Acestui cerc i se datorează înfiinţarea Partudului Naţional Moldovenesc, iar acestor intelectuali – primele începuturi ale organizării naţionale.” Citat din cartea memorialistică a avocatului Dimitrie D. Bogos La Răstântie: Moldova de la Nistru 1917-1918.*

În aceeaşi perioadă, martie-aprilie 1917, studenţimea de la Universitatea din Kiev începe să se organizeze în jurul Cercului Naţional al studenţilor români basarabeni „Deşteptarea”. Acest Cerc luase fiinţă în 1908 la Kiev din iniţiativa studenţilor basarabeni Daniel Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Simion Murafa, Alexei Mateevici şi a regăţeanului Ştefan Berechet. De-a lungul anilor cercul a trebuit să-şi suspende activitatea, căci autorităţile regimului ţarist au calificat-o ca fiind subversivă. Dar în anul 1917, studenţii din Kiev, care erau în legătură cu mişcarea naţională din jurul ziarului Cuvânt moldovenesc din Chişinău, primesc un avânt de energie de la ardelenii şi bucovinenii aflaţi la Darniţa, lângă Kiev. Aceştia erau foşti prizonieri austrieci (ardeleni şi bucovineni) din Rusia, care reuşiseră să convingă autorităţile româneşti şi ruseşti ca să fie instruiţi şi înarmaţi pentru a se alătura Armatei Române în lupta contra Germaniei şi Austro-Ungariei (Puterile Centrale). Ei au fost relocaţi la Darniţa formând Corpul Voluntarilor Ardeleni- Bucovineni. Conducătorii Corpului de Voluntari nu numai că au aderat la Cercul „Deşteptarea”, dar au şi influenţat programul acestuia. Cercul fusese reactivat în martie 1917 de către studenţii basarabeni Vlad Bogos şi Vlad Cazacliu, iar la 26 aprilie 1917, ei prezintă programul cercului în cadrul unei şedinţe cu toţi membrii. În acest program apare pentru prima dată, imperativ şi fără echivoc, ideea de unire cu România. „Acţiunea studenţilor de la Kiev, care datează din 26 aprilie 1917 a însemnat prima expresie a dreptului la autodeterminare şi primul pas făcut pentru unirea Basarabiei cu România.”* Programul a fost primit cu entuziasm unanim de către participanţii adunaţi în Sala 14 a Universităţii din Kiev: „Studenţimea entuziastă de la Kiev, reprezentanţii tineretului intelectual basarabean nu admiteau în întregime programul Partidului Moldovenesc, cu care totuşi voiau să lupte în comun, pentru că în el nu se vorbea nimic despre unire.”* Programul Cercului „Deşteptarea”este semnat: Preşedinte Vlad Bogos, vice-preşedinte Vlad Cazacliu, dar la elaborarea programului a contribuit în mare măsură căpitanul avocat Victor Deleu, preşedintele voluntarilor transilvăneni şi bucovineni şi comandantul primului eşalon de voluntari care a plecat în iunie 1917 în România, la Iaşi. Acest prim detaşament de voluntari a primit steagul românesc desfăşurat la şedinţa din 26 aprilie 1917 a cercului „Deşteptarea”, pentru a-l duce la Alba Iulia (extras din amintirile lui Vlad Bogos).

În mai 1917 studentul Vlad Bogos vine la Chişinău aducând cu el programul cercului „Deşteptarea” şi noile idei pentru viitorul Basarabiei. Acolo continuă să conducă lupta studenţilor basarabeni prin Societatea Studenţilor Moldoveni, în calitate de preşedinte, în acord cu programul elaborat la Kiev împreună cu Victor Deleu. Acest program devine adevăratul program pe care-l urmează mai departe intelectualii românii basarabeni.

La Congresul Studenţilor Moldoveni din 10 mai 1917, studenţii Vlad Bogos şi Vlad Cazacliu „propun ca la 1 septembrie 1917 să se deschidă în Basarabia gimnazii moldoveneşti pentru băieţi şi pentru fete, să se introducă limba română şi în seminariile de preoţi şi de învăţători, precum şi în şcolile de specialitate. Să se facă pregătirile ca la Chişinău să avem o universitate moldovenească.”* „Secretarul congresului Vlad Bogos desfăşoară un steag naţional al studenţilor, pe care este scris cu litere latine: Trăiască şcoala moldovenească autonomă ! Toţi cei de faţă se ridică în picioare.”

În 20-26 octombrie 1917 Dimitrie D. Bogos ia parte la Congresul Ostaşilor Moldoveni unde se hotărăşte, printre altele: 1. autonomia Basarabiei, 2. naţionalizarea oştilor moldoveneşti şi 3. mărirea numărului cohortelor de la 16 la 100. Deci apare clară necesitatea creării unei armate proprii. Avându-se în vedere experienţa sa militară în armata ţaristă, de unde ieşise cu gradul de căpitan, i se încredinţează funcţia de Şef de Stat Major al Comisariatului Militar al Armatei Republicii Moldoveneşti. În această funcţie începe imediat organizarea birourilor Statului Major şi ia parte la organizarea armatei.

Dimitrie Bogos participă ca delegat din partea Comisariatului Militar Moldovenesc la şedinţa de deschidere a Sfatului Ţării din 21 noiembrie 1917 şi este unul din cei ce au luat cuvântul în acea zi. Se adresează adunării : Fraţilor! „Cuvântarea ştabs-căpitanului Bogos a fost acoperită cu aplauze furtunoase”, se menţionează în procesul verbal nr.1: Solemnitatea Deschiderii Sfatului Ţării.

Vladimir Bogos a fost ales deputat în Sfatul Ţării din partea Societăţilor de Studenţi Moldoveni din Kiev şi Odesa (în locurile destinate moldovenilor de peste Nistru). La 27 martie 1918 a votat unirea Basarabiei cu România.

Către sfârşitul anului 1917 şi începutul lui 1918, în condiţiile în care se declarase autonomia Basarabiei la Congresul Ostăşesc din octombrie, iar la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării proclamase Republica Democratică Moldovenească, rămânerea trupelor bolşevice în Basarabia însemna un adevărat pericol pentru cei din Sfatul Ţării şi Blocul Naţional Moldovenesc. Pentru apărarea ordinei era nevoie a se organiza în continuare unităţi moldoveneşti, iar Comisariatul militar este reorganizat şi transformat în Directorat. În aceste împrejurări, şeful de Stat Major căpitanul Dimitrie Bogos, având ca ajutor pe sublocotenentul Vasile Ţanţu, se ocupă de organizarea armatei. În afară de cohorte, din iniţiativa sa se formează în decembrie 1917 la Chişinău două regimente de cavalerie şi se stabileşte pe lângă Sfatul Ţării o staţie de radiotelegraf, creându-se astfel legătura cu câteva centre din Basarabia, iar pentru paza palatului Sfatului Ţării este înfiinţată o gardă specială sub comanda locotenentului Modval; de asemenea sunt înfiinţate secţiuni de artilerie, geniu şi formaţiuni de intendenţă, sanitare şi de transport.

La 25 decembrie 1918, se organizează o serbare naţională cu parada armatei Rep. Moldoveneşti pentru sfinţirea drapelelor aparţinând unităţilor militare ale Armatei Moldoveneşti. Ordinul dat cu ocazia acestei serbări este semnat de şeful Statului Major căpitan Bogos. Scopul acestei manifestări era „de a stabili o legătură strânsă între Statul major şi unităţile formate. Tot atunci plecă la Kiev în mod secret Vlad Bogos şi Vlad Cazacliu, ca să urgenteze trimiterea voluntarilor ardeleni spre frontul român (care să facă escală în Chişinău n.n.), crezând că datorită ajutorului acestora se va putea pune mâna definitiv pe situaţia din localitate (Chişinău).”

Provocările bandelor bolşevice culminează cu atacarea, dezarmarea, arestarea voluntarilor ardeleni la sosirea lor pe 6 ianuarie 1918 în gara Chişinău. Au fost şi morţi printre ardelenii veniţi atunci la Chişinău. Acesta era ultimul eşalon de ardeleni de la Darniţa, care, în drumul lor spre Iaşi, fuseseră chemaţi să se oprească în Chişinău pentru a întări unităţile Armatei Moldoveneşti; în această situaţie liderii Blocului Moldovenesc din Sfatul Ţării, din iniţiativa medicului Daniel Ciugureanu, trimit emisari la Iaşi cerând sprijinul Armatei Române. Bolşevicii aflând de această acţiune reacţionează cu duşmănie, provocând dezordine şi confuzie în rândurile trupelor moldovene. Pe străzile oraşului se aud lozincile: „Sfatul Ţării trebuie distrus, trădătorii spânzuraţi!” şi apare o listă neagră de „trădători”, pe care figura şi Dimitrie Bogos.

La 9 ianuarie studenţii, conduşi de Vlad Bogos, Ion Văluţă, Vlad Cazacliu emit un manifest, în care arată scopul sosirii ardelenilor la Chişinău, încercând să aducă la raţiune pe moldovenii păcăliţi de propaganda bolşevică. Ei condamă cu vehemenţă acţiunile subversive, chiar fratricide, ce au avut loc în acele zile contra ardelenilor. În aceeaşi zi militarii ardeleni aflaţi sub arest, sunt eliberaţi din penitenciarul din Chişinău.

Una din acţiunile în care s-a dovedit atât de utilă prezenţa cavaleriştilor la Chişinău, a fost când în primele zile ale lunii ianuarie 1918, elementele ruse bolşevice în retragere din capitala Basarabiei creau anarhie şi destabilizare. Iată cum îşi aminteşte Dimitrie Bogos de acea acţiune din zilele premergătoate sosirii Armatei Române în Chişinău: „In piaţa aşa zisă Nemeţcaia, vestitul bandit Cotovschi (unul dintre conducătorii bolşevicilor încartiruiţi la Chişinău n.n.) ţinea un miting, îndemnând la pogrom contra ‚burjuilor’. Se prezintă căpitanul Manuilov cu un escadron… Trimit să traverseze piaţa fără să atace. Demonstraţia a avut efect. Am avut o muncă teribilă ca să putem opri scoaterea bogăţiei din oraş de către bolşevici.” Această tactică a cavaleriştilor a impus respect şi manifestaţia a fost împrăştiată.

La 13 ianuarie 1918, trupele române conduse de gen. Ernest Broşteanu intră triumfal în Chişinău. Un grup de tineri entuziaşti, studenţi şi militari din Chişinău, printre ei fiind 3 studente de la facultatea de Medicină din Iaşi, merg cu o trăsură (într-o altă versiune este o maşină militară) încărcată cu flori în întâmpinarea Armatei Române înainte de intrarea în oraş. Aceste studente, Nina D. Bogos, Iulia Bujoreanu şi Elena Tocan, erau îmbrăcate în cele 3 culori naţionate ale României: roşu, galben şi albastru. Acest eveniment apare descris în memoriile filologului Vasile Harea (la acel moment redactor la ziarul Cuvânt moldovenesc, deputat în Sfatul Ţării) şi ale ofiţerului Anatolie Moraru (deputat în Sfatul Ţării), ambii fiind martori oculari.

Mai târziu în acel an, Nina D. Bogos se căsătoreşte cu avocatul Grigore Gazacliu, deputat în Sfatul Ţării, care a votat la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu România. Din păcate, doctoriţa Nina Bogos Cazacliu decedează în anul 1921, la numai 24 de ani.

La mijlocul lui februarie 1918 Dimitrie Bogos este avansat la gradul de maior şi numit sub-Secretar de Stat la Ministerul de Război al tinerei Republici Moldoveneşti. În această calitate colaborează cu ofiţerii de Stat-Major trimişi de Ministerul de Război din Iaşi, pregătind fuziunea Armatei Moldoveneşti cu Armata Română. După înfăptuirea actului istoric al Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918 Armata Moldovenească intră în componenţa Armatei Române.

Dimitrie Bogos a fost preşedinte al Societăţii Ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Democrate Moldoveneşti, preşedinte al Ligii Cetăţeneşti şi preşedinte al Societăţii Ziariştilor Profesionişti.

După Marea Unire, ziua de 24 ianuarie a fost aleasă drept ziua pentru întrunirea Cavalerilor Ordinului Ferdinand. Din acest Ordin au făcut parte fiii neamului, care prin fapte deosebite, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri. Printre aceştia se numără şi Dimitrie Bogos, şef de Stat Major al armatei Rep. Moldoveneşti precum şi fratele său, Vlad Bogos, deputat în Sfatul Ţării şi conducător al studenţimii basarabene.

Foto. 27 noiembrie/10 decembrie 1918, Chişinău, după votarea reformei agrare şi a Unirii necondiţionate a Basarabiei cu România. 1. Dimitrie Bogos, 2. Vladimir Bogos

Foto. Aripa tânără a Sfatului Ţării. 1. Vladimir Cazacliu, 2. Vladimir Bogos, 3. Grigore Cazacliu

După Unire, Dimitrie Bogos a fost unul din primii prefecţi de judeţ (prefect de Lăpuşna între anii 1918-1920); la 1 iunie 1921 a fost trecut ca maior în rezerva în Armată Română. A fost director pentru Basarabia la Interne în guvernul gen. Al. Averescu (1920-1921) şi ministru al Basarabiei în guvernul Tache Ionescu (1921-1922).

În 1924, Dimitrie Bogos publică la Chişinău lucrarea sa memorialistică: La Răspântie, Moldova de la Nistru 1917-1918. Sursele pe care se bazează lucrarea sunt articole din ziare şi reviste basarabene din 1917-1918, jurnalul său zilnic şi al fratelui Vlad Bogos, cartea lui Constantin Stere „Marele război şi politica României”, manifeste, telegrame, adrese din acea perioadă. Lucrarea reprezintă veridic acea perioadă, fiind scoasă atât de recent după evenimentele Marii Uniri, când amintirile erau foarte proaspete. Este foarte bine documentată şi constituie o sursă valoroasă pentru istorici.

Dimitrie Bogos a fost primar al Chişinăului între anii 1931-1934 şi deputat în trei legislaturi în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Ţărănesc: 1920, 1928, 1932. Profesează avocatura, iar ca publicist colaborează la ziarul România Nouă, revista Viaţa Basarabiei şi alte publicaţii, cu articole interesante reflectând actualitatea în Basarabia.

Foto. Grup de tinere studente la Universitatea din Iaşi (fotografia datează din decembrie 1915). Trei dintre ele, la 13 ianuarie 1918, au întâmpinat Armata Română la intrarea în Chişinău: 1. Nina Bogos 2. Elena Tocan 3. Iulia Bujoreanu

Foto. Dimitrie Bogos în 1921 la Bucureşti

Foto. Dimitrie Bogos în perioada când a fost primar al oraşului Chişinău

În 1936, biografia sa, cât şi a fratelui său Vladimir Bogos, sunt incluse în lucrarea Politics and Political Parties in Roumania, publicată de către International Reference Library Publishing Co., London 1936.

La 10 noiembrie 1938 la Bucureşti, la sala Dalles, Dimitrie Bogos ţine o conferinţă cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. După ce prezintă un istoric al provinciei şi al capitalei sale, arată situaţia din Basarabia de la Unire şi până la acel moment.

După trecerea sa în rezervă în 1921, urmează concentrări, desconcentrări. La 4 iunie 1940 este concentrat, iar la 28 iulie 1940 este mobilizat, apoi demobilizat la 15 noiembrie 1940, dar rămâne concentrat şi la 22 iunie 1941 este iarăşi mobilizat şi trece Prutul cu Armata Română condusă de generalul Ion Antonescu. Am menţionat precedentele date, căci sunt legate de invadarea sovietică a Basarabiei şi apoi data trecerii Prutului de către Armata Română în iulie 1941.

Când a fost mobilizat la 22 iunie 1941, avea 52 de ani, era căsătorit cu trei copii, în viaţa civilă era avocat, om politic, publicist, ca militar maior în rezervă. Este mobilizat în urma înrolării sale voluntare în Armata Română, pentru a participa la redobândirea provinciei natale. Fiind în Armata Română, cu ocazia trecerii Prutului, şi-a scos eşarfa de doliu ce o purta la braţ în memoria Basarabiei pierdute, luată abuziv de Rusia Sovietică în urma ultimatumului din 26-28 iunie 1940, şi o aruncă semnificativ în fluviul ce nu mai era hotarul care să despartă Basarabia de România.

Ultima dată care apare în Carnetul său Militar este 29 octombrie 1945, când a fost desconcentrat de la Batalionul de Infanterie al Marinei Regale şi trecut în rezervă. Se întoarce la Bucureşti, unde se găsea familia sa. Grav bolnav, intră sub tratament la Clinica Medicală a spitalului Colentina, sub directa îngrijire a profesorului dr. Nicolae Gh. Lupu. Este îngrijit cu devotament de către soţia sa Isabella Bogos şi înconjurat cu dragoste de fiicele sale Iraida, Margareta şi Nina, dar nu a mai putut fi salvat, era deja prea târziu. Decedează în Bucuresti, str. Justiţiei nr. 41, la 14 mai 1946, cu o lună înainte de a împlini vârsta de 57 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Ghencea, apoi transferat în cripta familiei din cimitirul Mănăstirii Cernica.

Pentru activităţile şi faptele de arme din cadrul Armatei Române a fost decorat cu ordinele Ferdinand clasa I, Steaua României în grad de Comandor, Coroana României în grad de Comandor, Vulturul României în grad de ofiţer, Medalia Peleş, etc.

În 1950, în timpul masivelor arestări operate de regimul comunist din România, la 5 mai, Dimitrie Bogos a fost căutat de organele securităţii, care nu  s-au lăsat convinse decât după prezentarea actului de deces. Soţia sa Isabella este chemată la Procuratura Generală din Bucureşti cu actul de deces, pentru a dovedi că el nu mai există (fapt consemnat de fiica sa Iraida Bogos Ioan în jurnalul ei).

După Unire, Vladimir Bogos absolvă Facultatea de Medicină la Universitatea din Cluj, după care revine în Basarabia activând ca medic primar în judeţul Hotin. Ca publicist a colaborat în perioada 1917-1918 la ziarele România Nouă şi Cuvânt moldovenesc, iar în perioada interbelică a publicat articole în diverse reviste şi ziare. A fost prefect al judeţului Hotin în 1931 şi deputat în trei legislaturi în Parlamentul României. A primit distincţiile Steaua României, Coroana României şi Ordinul Ferdinand.

În 1940 se refugiază în România, iar în 1941 se întoarce în Basarabia şi practică medicina în judeţul Hotin. După al doilea refugiu în România, îşi reia activitatea de medic în regiunea petroliferă Ochiuri, judeţul Prahova.

Luând parte la campania de combatere a tifosului exantematic, se îmbolnăveşte de această boală, care îi afectează inima. În 1950 boala de inimă se agravează şi la 25 mai 1950 decedează în Bucureşti la spitalul Filantropia, în urma unui atac de cord. Se odihneşte alături de fraţii săi în cripta familiei la cimitirul Mănăstirii Cernica.

Sergiu Bogos, fiul mijlociu al preotului Bogos şi al soţiei sale Vera, după terminarea Seminarului Teologic din Chişinău urmează Facultatea de Ştiinţe Economice la Universitatea din Kiev. În timpul studenţiei participă la activităţile Cercului Naţional „Deşteptarea” din Kiev, reactivat de fratele său Vladimir. La terminarea facultăţii, în 1914, este trimis pe front, unde, pentru acte de vitejie, este decorat cu Crucea Sfântului Gheorghe. În 1917, după dezmembrarea armatei ţariste, este demobilizat şi se reîntoarce în Basarabia, la Chişinău, unde împreună cu fraţii săi Dimitrie şi Vlad participă la lupta intelectualilor basarabeni pentru unirea cu România.

În perioada atât de dificilă pentru Basarabia din decembrie 1917-martie 1918 îndeplineşte funcţia de curier între Sfatul Ţării şi Guvernul României din Iaşi.

După Unire lucrează ca profesor de liceu la Şcoala de Viticultură şi la Liceul Comercial din Chişinău. Preocupat de problemele economice din Basarabie, ia parte la recensământuri şi elaborează monografii ale satelor din judeţele Lăpuşna, Soroca, Tighina.

În 1941 participă la eliberarea Basarabiei. După război funcţionează ca profesor la Liceul Comercial din Brăila. Se stinge din viaţă la Bucureşti, în anul 1976, şi se odihneşte alături de fraţii săi Dimitrie şi Vladimir la cimitirul Mănăstirii Cernica.

Foto. Sergiu Bogos în 1941

Foto. Vladimir Bogos

Foto. Dimitrie Bogos purtând eşarfă de doliu la braţul stâng în memoria Basarabiei pierdute. Aici cu nepoţica Rodica Marta în iulie 1940

În 2014, Poşta Republicii Moldova a emis seria de timbre Militari Basarabeni în Primul Război Mondial, în care figurează maiorul Dimitrie Bogos, alături de generalul Constantin Brăescu şi mareşalul Alexandru Averescu. Reprezintă un frumos omagiu adus de Republica Moldova fiilor săi.

Foto. Mormântul Fraţiilor Bogos la cimitirul Mănăstirii Cernica

***

(Marina Antonia Negrilă,  arhitect licenţiat în SUA şi România, nepoata lui Dimitrie Bogos)

 

Bibliografie

 

*Bogos, Dimitrie. La Răspântie: Moldova de la Nistru 1917-1918. Ediţia I-a 1924, editura Glasul Ţării, Chişinău; Ediţia a II-a 1998, îngrijită şi prefaţată de fiica autorului Nina Bogos Manuilă. Studiu introductiv, note, comentarii de istoricul basarabean Ion Ţurcanu. Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa, Chişinău.

Căpitan Andronachi, Gheorghe. Albumul Basarabiei. În jurul marelui eveniment al Unirii. Ediţia I-a Chişinău 1933. Ediţia a II-a Editura Asociaţiei Române pentru Educaţie Democratică, Bucureşti 2000.

Colesnic, Iurie. Sfatul Ţării. Enciclopedie. Editura MUSEUM, Chişinău, 1998.

Chiriac, Alexandru. Membrii Sfatului Ţării 1917-1918. Dicţionar. Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001.

Bogos Mănuilă, Nina. Date despre tatăl meu Dimitrie Bogos (manuscris)

(Articol publicat în „Dacoromânia”, Alba Iulia, nr.96/2020, p.40-46)

Foto. Marina Antonia Negrilă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.