Curentul International

Curentul International Magazine

Românii din Banatul sârbesc

8 min read

Românii din Banatul sârbesc

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

 

Motto: „Nu e popor megieș care să nu aibă români sub jugul său: sârbi, bulgari,  greci, turci, unguri, muscali, nemți, fiecare are, unii milioane, alții sute de mii de suflete, din acest popor osândit de Dumnezeu spre nefericire și sabie” (Mihai Eminescu, Ziarul „Timpul”, 25 mai 1879)

Este de notorietate faptul că Banatul reprezintă zona geografică și istorică din Europa centrală care actualmente este împărțită de trei state: regiunea estică, situată în vestul României (județele Timiș, Caraș-Severin, Arad la sud de râul Mureș și partea vestică a județului Mehedinți), partea apuseană a Serbiei (majoritar inclusă în Voivodina) și o mică întindere nordică așezată în partea de sud-est a Ungariei (comitatul Csongrad). Ceea ce caracterizează esențialmente Banatul este multietnicitatea sa, regiunea fiind locuită de români, sârbi, maghiari, germani, ucrainieni, slovaci, bulgari, cehi, croați, evrei, rromi și alte etnii, fiind apreciată deseori ca „o Europă în miniatură”.

O sumară incursiune în istoria Banatului este incontestabil necesară pentru evaluarea situației delicate a românilor din teritoriile sârbești. Se impune menționat de la început că cele două războaie mondiale au marcat profund, pe multiple planuri, unitatea Banatului. Banatul nu mai există ca entitate politică distinctă din anul 1919, dar continuă să fie considerat o regiune istorică și culturală funcțională a României moderne.

După Primul Război Mondial, în urma unei îndelungate dispute româno-sârbe, la Conferința de Pace de la Paris, Banatul a fost împărțit între Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (RSCS) și România (Magazin istoric, nr. 12/2001) și 80 000 de români au rămas în Banatul sârbesc ce aparținea RSCS, iar circa 50 000 de sârbi și croați au continuat să trăiască în Banatul românesc. Guvernele celor două țări s-au implicat apoi în reglementarea situației prin încheierea unor convenții și acorduri reciproce privind românii din RSCS, respectiv sârbii și croații din Regatul României. Cu toate acestea, deși Tratatul de Pace de la Saint-Germain din 10 septembrie 1919 prevedea protectoratul internațional al minorităților din RSCS, clauzele aferente nu au fost aplicate în mod constant, fiind înregistrate numeroase abuzuri, prigoniri, șicanări și nedreptăți.

Datorită conjuncturii create după primul război mondial, mulți învățători, preoți, avocați, medici și funcționari români au părăsit Banatul sârbesc, împreună cu familii de țărani și s-au stabilit în România. Consecința imediată a acestei migrări a fost degradarea învățământului, în special cel primar: din cei 105 învățători care au funcționat înainte război, 72 au plecat în România. Făcuseră aceasta deoarece n-au vrut să se supună ordinelor noilor autorități de a-și însuși limba sârbă. Autoritățile centrale sârbești au numit în satele românești învățători sârbi, ruși sau bulgari, care nu cunoșteau limba maternă a elevilor. Funcționarii români au fost înlocuiți cu alții din rândul sârbilor, sub pretextul că nu cunosc limba statului. Totodată, școlile confesionale au devenit școli de stat, iar autoritățile au trimis în satele românești învățători care nu cunoșteau limba română. Această situație a fost rezolvată abia în 1935, când în baza unei convenții, Ministerul Învățământului de la Belgrad a numit în satele cu populație majoritar românească învățători „contractuali”, chemați din România, urmând ca la sfârșitul anului să activeze în acest regim în total 47 de învățători. Fruntașii românilor din Banatul sârbesc s-au implicat intens în organizarea învățământului primar în limba română.

Merită evocate câteva remarcabile poziții privind diferendul româno-sârb. Astfel, prezentă la Paris în anul 1919 în cadrul unei susținute campanii diplomatice pentru recunoașterea statului român reîntregit România Mare, Regina Maria s-a arătat preocupată de soarta Banatului, dovadă fiind și cele consemnate într-o scrisoare de Caius Brediceanu: De vreo zece zile e regina cu prințesele aici. Am fost de câteva ori la recepții date în onoarea ei. Așa, la Brătianu, Crucea Roșie, Academie, ministrul Antonescu. I-am fost prezentat la serata de la ministrul Victor Antonescu, unde vorbind cu mine, mi-a zis: „Azi am mâncat pentru prima dată fragi. Se zice că e bine să te gândești la ceva, când mănânci într-un an prima dată ceva. Și eu m-am gândit la Banat”. I-am răspuns: „Să vă ajute Dumnezeu!”. O atitudine tranșantă în chestiunea Banatului a avut-o colonelul Ion Antonescu (viitorul Mareșal) care participa în anul 1920 la Conferința de Pace de la Paris ca „delegat în diverse comisii și misiuni: reparații, dezarmare, lichidările de război etc.”. Declara Antonescu: Nu putem renunța la Torontal pentru că regiunea a constituit una și aceeași provincie. Torontalul este grânarul care aprovizionează celelalte două județe ale Banatului care n-au putința să facă agricultură…Prin cedarea Torontalului, se stabilește între noi și sârbi o frontieră cu totul artificială, ceea ce din punct de vedere militar este rău pentru ambele țări. Motivele invocate de sârbi sunt neîntemeiate. Din punct de vedere istoric, Banatul și cu el Torontalul n-au aparținut niciodată sârbilor. Din punct de vedere etnic, a se vedea majoritatea pe care o au românii în întregul Banat. Se mai cuvine să subliniem faptul că, prin atitudinea sa fermă, inteligentă și intransigentă, Ionel Brătianu a reușit să-l convingă pe președintele american Woodrow Wilson că Banatul nu e alcătuit doar din sârbi și unguri, așa cum credea acesta, ci, dimpotrivă, că românii sunt majoritari și cei mai vechi pe pământul bănățean, toată delegația română aflată la Paris mobilizându-se în acea fază a pertractărilor cu Marile Puteri în jurul lui Brătianu.

Pe la mijlocul deceniului al doilea, situația românilor din Banatul sârbesc s-a mai ameliorat. Era și  rezultatul muncii de organizare politică și culturală a puținilor intelectuali care mai rămăseseră pe la sate: s-a constituit Partidul Român, a apărut organul său de presă „Graiul românesc”, s-a fondat Asociația Culturală Română din RSCS, au apărut o serie de publicații („Nădejdea”, „Foaia poporului român”), a apărut Asociația Culturală „Astra”.

Cu toate acestea, chestiunea Banatului  a rămas la fel de dureroasă și la aproape 20 de ani de când Marile Puteri au impus nefireasca graniță care a rupt Banatul istoric în cele două părți, plus cele câteva sute de kilometri pătrați atribuiți Ungariei. Este semnificativă poziția lui Mircea Eliade exprimată într-un text intitulat „Piloții orbi”, apărut în publicația „Vremea”, nr. 505, 19 septembrie 1937: Cel dintâi lucru pe care l-au făcut iugoslavii după război a fost să colonizeze Banatul românesc aducând în masă de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbești. Iugoslavii, atunci ca și acum, erau departe de a avea liniștea și coheziunea politică pe care am fi putut-o avea noi: problema croată isbucnise cu violență. Cu toate acestea, știind că adevărata graniță nu e cea însemnată pe hărți, ci limita până unde se întinde un neam (Nae Ionescu) – au făcut tot ce le-a stat în putință ca să deznaționalizeze județele românești. Și se pare că au reușit. În orice caz, acum, la granița Banatului, stau masive colonizări sârbești, sate care nu existau la conferința păcii…

Dorința aprinsă a sârbilor de a îngloba Iugoslaviei Banatul întreg, manifestată în anii de după primul război mondial, s-a vădit și după încheierea celui de-al doilea război mondial. Evoluția Iugoslaviei din acea perioadă este indisolubil legată de numele Partidului Comunist și de cel al liderului său, Iosip Broz Tito. Serviciile secrete ale lui Tito au acționat energic pe teritoriul României, la Timișoara, prin așa-zisul „Front Antifascist Slav” din România. Aflat sub conducerea comuniștilor sârbi, frontul a convocat la Timișoara un congres la 8 mai 1945, când urma să solicite în mod oficial „unirea” Banatului românesc cu Iugoslavia, ca expresie a voinței întregii populații a regiunii. Prinzând însă de veste, autoritățile române au solicitat Înaltului Comandament Sovietic din București interzicerea acestui congres, fapt ce s-a și petrecut, deși delegații din Iugoslavia își făcuseră deja apariția la Timișoara. Sovieticii au dizolvat „Frontul Antifascist Slav” ca organizație politică, înlocuindu-l cu una culturală. Supuși constant deznaționalizării și asimilării într-un proces de slavizare forțată, românii din sudul Dunării au avut și o scurtă perioadă de timp, pe când se încerca construirea unei Iugoslavii a diversității etno-culturale, când Tito le-a oferit posibilitatea de a-și cultiva identitatea națională. Pentru puțin timp, au beneficiat de educație în limba maternă și au avut chiar un post de radio care emitea în limba română. Minunea a ținut însă doar vreo trei ani. O dată cu ruperea relațiilor dintre Belgrad și Moscova, într-o perioadă în care România sovietizată a rămas de cealaltă parte a baricadei, alături de Stalin, Tito a sechestrat accesul românilor la instrumentele de exercitare a identității naționale. A te declara român sau vlah echivala cu o sentință capitală aplicată unei eventuale cariere. Consecințele au fost catastrofale.

Foto. Români recruţi din Mesita în 1914 în Vrset

Datele privind evoluția demografică a populației românești din Banatul sârbesc sunt dezamăgitoare: dacă la recensământul din 1921 s-au declarat români aproape 80.000 de suflete, urmare a unui proces demografic în scădere, la un recensământ făcut în 2002, au fost înregistrați 34.576 de români. Cauzele sunt: natalitatea scăzută, căsătoriile mixte, asimilarea, emigrarea în țări europene, dar și în Statele Unite, Canada și Australia. După estimările profesorului Kicoșev din Novi Sad, în acest ritm de involuție demografică, în anul 2060, românii din Voivodina nu vor mai exista ca entitate. Este un semnal de alarmă demn de toată atenția, atât pentru oficialități, cât și pentru toți cei preocupați de păstrarea și apărarea minorității române din Banatul sârbesc.

Foto. Dorin Nădrău 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.