Drama românilor nevoiţi să-şi lase căsuţele plângând – povestea tragică a familiei Dabija

Drama românilor nevoiţi să-şi lase căsuţele plângând – povestea tragică a familiei Dabija

Autor: Felicia Nichita-Toma (Cernăuţi, Ucraina)

E dureros de dramatică povestea vieţii  familiei Dabija din Roşa, de lângă Cernăuţi, care, ca şi mulţi români din această parte înstrăinată de Ţară, în 1940,  au fost nevoiţi să-şi lase căsuţele plângând „eliberatorilor” sovietici, care au pus gheara pe pământurile şi bunurile agonisite de o viaţă ale românilor, să fugă de urgia bolşevică în România, doar cu o traistă cu ceva merinde şi hăinuţe. Atât ce puteau lua cu ei.

Mulţi dintre acei  rămaşi la vatră au fost duşi în neagră străinătate, la munci silnice, ca să li se piardă urma şi neamul, alţii au sfârşit în chinuri cristice, fiind exterminaţi în închisori pentru singura vină că erau români, îşi iubeau glia, având o singură dorinţă: să trăiască liberi în ţara lor.

L-am cunoscut pe unul din descendenţii acestei familii împătimite de români, Bogdan Constanda din Bucureşti, anul precedent, fiind şi el prezent la comemorarea românilor martirizaţi de regimul totalitar comunist, eveniment organizat de Societatea „Golgota” la crucea-simbol din curtea Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din suburbia cernăuţeană Roşa, în ziua praznicului Acoperământul Maicii Domnului.

Moştenitor al unei „poveşti de viaţă dureroasă de la bunicii materni”, după cum personal mărturiseşte, a văzut lumina zilei  în capitala României, în 1966, iar despre calvarul familiei sale, a miilor de români vitregiţi de Ţară, după  anexarea Bucovinei de către imperiul de la răsărit, a aflat de la maică-sa, care a trăit cu această durere în suflet şi cu ea a mers în pământ, cu dorul de meleagul natal de mit şi baladă.

Foto. Bogdan Constanda la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

„Viaţa tihnită și bunăstarea bunicilor mei –  bunelului Dabija Gheorghe, născut în 1912, și bunicii  Dabija Victoria, născută Perju, în 1920, a fost dată peste cap, în dezordine, de înțelegerea criminală Ribbentrop-Molotov și astfel au fost nevoiți, în ziua de 28 iunie 1940, în cele 8 ore permise de către ruşi, să se refugieze în România, cu un copil mic, de nici 3 anişori, mama mea, născută în septembrie 1937. Nu pot să-mi imaginez nici acum, la vârsta mea de peste 53 de ani ce au simțit și trăit ei atunci, prin ce infern au trecut, urmând să-şi părăsească casa, meleagul sfânt şi drag…”.

Era în preajma Sărbătorii Înălțării Domnului, pe peronul Gării din Cernăuți împărțeau copiilor ouă roșii și cozonac, i-a povestit bunica. Jalea românilor era mare, căci trebuiau să-şi părăsească căsuţele. Părinţilor li s-a propus ca toţi copiii să fie îmbarcaţi în vagoane de marfă, dar separat de ei. Soţii Dabija au refuzat, rugând ca fiica să fie lăsată cu ei. Trenul a fluierat şi a pornit, iar după câțiva kilometri parcurși vagonul cu copii a fost bombardat și incendiat. A fost o durere sfâşietoare, o mare tragedie pentru părinţii care şi-au pierdut odraslele. Domnica Dabija, mama lui Bogdan Constanda, a supraviețuit graţie puterii divine, ocrotirii îngerului păzitor, încăpăţânării părinţilor, care au insistat ca fiica să rămână alături, ascunzând-o sub hainele pe care reuşiseră să le ia de-acasă.

Foto. Bogdan Constanda la Roşa împreună cu familia – soţia şi tata

Familia Dabija s-a refugiat în România, a locuit mai întâi la Iași, apoi la Târgu-Jiu, stabilindu-se definitiv cu traiul în București.

„În 1957 s-a născut, în București, sora mamei Felicia Dabija. Iar în anii ’60 ai secolului trecut mama l-a cunoscut pe tata, fiind colegi de liceu. S-au căsătorit în septembrie 1965. Eu am apărut pe lume în 1966. Buneii s-au temut mult timp să povestească despre tragicul lor trecut. Abia după 1990, aveam 24 de ani, am auzit trista lor istorie, arzând de dorinţa de a revedea baştina lor – suburbia Roşa din Cernăuţi. Însă această realitate crudă s-a dovedit prea dureroasă pentru ei, bunicul refuzând să-şi răvăşească rănile trecutului, ştiind că nordul istoric al Bucovinei se află sub cizma comunistă. De la ei am aflat că au locuit lângă şcoală şi lângă Biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, unde, de altfel, au fost botezaţi toţi trei – bunelul, bunica şi mama. Actele  de cedare a proprietăților, înainte de a se refugia, bunicul le-a făcut cu sora lui, Domnica, care a rămas la Roșa. Au aflat apoi că pe pământul lor de lângă casă s-a ridicat o școală. Au mai avut și teren pe marginea pârâului din spatele bisericii. Au murit bunicii mei cu dureri și doruri nealinate – bunica în 1994, iar bunicul – în 1996. Mama aşa şi s-a stins din viaţă, în 2003, cu durerea în suflet că în buletin a fost scris locul nașterii Rosa-URSS, chiar dacă era o minciună, chiar și istorică, căci in 1937 or. Cernăuți era în România”.

Din 2005 dl. Bogdan Constanda a încercat să afle cât mai multe despre obârșia mamei sale și a bunicilor materni, obținând, în 2014,  cetățenie moldovenească.

Foto. În 2018, la comemorarea martirilor neamului.

„Am avut sprijinul Consulatului Roman de la Cernăuți și a autorităților de la Chișinău, dar tot multe lucruri au rămas nelămurite”.

Spre regret, în ultimul an, starea lui de sănătate s-a înrăutățit (diabet zaharat cu complicații din 1998, afecțiuni oncologice din 2015) și de aceea, chiar dacă şi-a dorit mult să revină la Roșa, în frumoasa baştină a mamei sale, duminică, la 13 octombrie 2019, de ziua comemorării martirilor români, jertfe ale regimului totalitar comunist, precum a făcut-o cu un an înainte, la 14 octombrie 2018, acest lucru nu a fost posibil. „Dar cu inima și sufletul am fost  alături de Romanii mei Bucovineni, care, sub conducerea Societății ,,Golgota”, au comemorat eroii acelor ani pecetluiţi de grozăviile „eliberării” ţinutului de către iscoadele bolşevice”, ne scrie, în poşta electronică a ziarului, Bogdan Constanda din Bucureşti, descendent al familiei Dabija din Roşa.

Acestea sunt doar crâmpeie din istoria zbuciumată, dramatică, trăită de mama sa și părinții ei, în acel an sângeros şi tragic 1940, când românii din istorica provincie a României au fost „eliberaţi” de Patria-Mamă, Bogdan Constanda promiţându-ne de a mai reveni în mult iubitul lui Cernăuți pentru a-şi cunoaște mai bine rădăcinile materne.

„Închei închinându-mă în faţa tuturor Eroilor Români Bucovineni din Roşa (cu cele 3 sate) !!! Domnul și Maica Sa ne dea sănătate să trăim şi să-i pomenim. Semnează, cu profundă pioșenie, un nepot al Plaiurilor Bucovinei României, Bogdan Constanda din București, România.

Foto. Felicia Nichita-Toma