Curentul International

Curentul International Magazine

Corina Dănila – „M-am indrăgostit de televiziune și m-am zidit în muncă”

8 min read

Corina Dănila – „M-am indrăgostit de televiziune și m-am zidit în muncă”

Autor: Viorel Vintilă (California)

 

Corina Dănila, omul cu o dublă „personalitate”, a găsit calea succesului şi pe „sticlă”, ca realizatoare de emisiuni, dar şi pe scenă, ca actriţă… o moldoveancă frumoasă și foarte determinată care îşi împarte viaţa între televziune, teatru şi fiica ei, Rianna. Munca în echipă o face fericită și îi dă un sens în viaţă, însă, din când în când, mai iese de pe „sticlă” și intră direct pe scenă… la Teatrul Metropolis. Timpul liber îi este, însă, acaparat aproape în totalitate de marea și adevărata ei dragoste, fiica ei, Rianna – o relație mamă-fiică, al cărei cordon ombilical este încă intact…

*

Viorel Vintilă: Săru-mână! Ce mai faci, Corina?

Corina Dănilă: Bine, mulţumesc de întrebare. Moderez emisiunea „Ieri-Azi-Mâine”, care se difuzează în fiecare vineri, în direct, pe TVR2 și online pe TVR+ (www.tvrplus.ro), timp de 100 de minute, începând cu ora 15.50, ora României, însă joc și la teatru, mai precis la Teatrul Metropolis, în piesa „Paganini” scrisă și regizată de Mick Davis (cel care a făcut filmul „Modigliani”), un regizor scoțian, cu o carismă aparte. Fac parte dintr-o echipă fabuloasă de actori: Gelu Niţu, Mihai Gruia Sandu, Ana Ciontea, Claudiu Bleonţ, Virginia Rogin, Elvira Deatcu și mulți alții, în rolul titular fiind Tudor Aaron Istodor (fiul Maiei Morgenstern și al lui Claudiu Istodor), cu un decor aparte semnat de Dragoș Buhagiar, o piesă ca un film, cu coloană sonoră superbă (capriciile lui Paganini, în interpretarea lui Alexandru Tomescu!!!). Eu o joc pe Teresa Paganini, mama compozitorului. De asemnea mai pot fi văzută şi la Teatrul Elisabeta, în „O căsnicie liniștită”, adaptare după „Private Lives” scrisă de Noel Coward, cel de-al doilea cel mai jucat autor britanic după Shakespeare, o comedie de limbaj și de situație, cu umorul britanic cunoscut, alături de Silviu Biriș, Doina Antohi și Ștefan Ruxanda (care semnează și regia). O comedie savuroasă, pe care ne-am bucura să o putem prezenta și românilor din diaspora! În rest, repet și în alte proiecte teatrale, însă, cel mai mult trăieșc viața, cu tot ce oferă ea!

V.V.: Ai făcut parte din generația de crainice de după revoluție… De ce ai ales această carieră și ce amintiri ai din acea perioadă?

C.D.: A fost o pură întâmplare, faptul că s-a scos la concurs un post de crainică și, la insistențele mamei mele, m-am prezentat, l-am susținut și… l-am luat! Apoi, m-am îndragostit… de televiziune! (râde). M-am „zidit” în muncă… iubesc munca în echipă. Mă uit și acum în jur la colegii mei, la cei care cred în meseria asta, la cei care au muncit pe bune, cu chef, cu inimă. De la unii am învățat lucruri importante, de la alții am primit sfaturi, câțiva îmi sunt chiar prieteni. Sunt obișnuită să le văd figurile, știu, fără să vorbim, cum se simt în ziua aia, bănuiesc ce probleme au lăsat acasă şi le știu îngrijorările. Nu prea vorbim despre asta, avem altă treabă. Am ajuns să ne cunoaștem atât de bine, încât nu mai e nevoie de cuvinte… Mă uit la ei, sunt oamenii mei, oamenii „de direct” și mintea îmi fuge la emisie. La momentele în care „crapă” aparatura, la defecțiunile de sistem, la secundele atent cronometrate, la clipa când unuia dintre noi i se face rău, la clipa când invitatul se prăbușește de pe scaun, de emoție, la desfășurătoarele schimbate „din mers”, la tensiunea telefoanelor care ne joacă feste taman în timpul unei transmisiuni, la casetele care se blochează, la căldura care ne omoară în studio, la emoțiile noastre, la nervii pe care îi depozităm în stomac atunci când nu reușim ceva… Pentru astea nu sunt nici regulamente, nici legi. Nici paragrafe speciale. Nici manuale. Și, totuși, ne iese! Ne reușesc emisiuni care încântă publicul telespectator, pentru că asta e datoria noastră – să facem publicul să se simtă bine.

V.V.: Cum ai petrecut sărbătorile de sfârşit de an?

C.D.: Minunat! Am fost în mijlocul comunităţii de români din Israel, la invitaţia lor, unde am fost primită cu multă dragoste. Am vizitat apoi locurile sfinte din Jerusalem şi a fost foarte frumos. Merită măcar o dată în viaţă să ajungi acolo…. A fost a doua mea călătorie de suflet în Ţara Sfântă. Mi-am încărcat bateriile pentru anul care tocmai a început!

V.V.: Știu că ai terminat Academia de Teatru. Cum se împacă cariera din teatru cu cea din televiziune?

C.D.: Am terminat Academia de Teatru și Film „I.L. Caragiale”, așa se intitula atunci fostul IATC și actualul UNATC… E dificil să le duci pe amândouă și, o bună bucată de timp, atât cât am fost la știri, nu am putut să o fac. De aceea  am ales știrile! Era și lipsit de deontologie să transmit diverse aspecte legate de politica vremurilor și de politicieni, de la Guvern, Parlament sau Președinție… iar seara să joc la teatru! Nu se face! Apoi, întorcăndu-mă la divertisment, am putut să-mi reiau și activitatea teatrală.

V.V.: Ești o femeie frumoasă şi nu spun un secret – faptul că mama-natură a fost generoasă cu tine, te-a ajutat în carieră? Este frumusețea un atu sau, uneori, poate fi un impediment?

C.D.: Este… ce este! (râde). Important e să reușești să-ți gestionezi situațiile în care frumusețea poate fi un impediment. Numai cu înzestrarea de la mama-natură nu poţi ajunge prea departe. Pe lângă frumuseţe, pentru a reuşi în viaţă, trebuie şi ambiţie, muncă multă şi inteligenţă. De multe ori însă, trebuie să recunosc că frumuseţea mi-a fost utilă – o spun fără falsă modestie. (râde)

V.V. Ce faci în timpul liber?

C.D.: Hmmm… îl vânez! (râde) Nu prea am timp liber – fiică-mea l-a acaparat aproape în totalitatel! După muncă fiica-mea este cel mai important hobby. (rade) Și e normal să fie așa, pentru că ne gestionăm timpul în așa fel, încât să fim cât mai mult timp împreună. Coafura rezistă şi cordonul ombilical încă există… (râde)

V.V.: Rianna, fiica ta, te moşteneşte genetic şi în departamentul frumuseţe… Crezi că te va moşteni şi în domeniul profesional şi va alege o carieră în teatru sau TV?

C.D.: Îţi mulțumesc frumos pentru compliment. Deocamdată este în clasa a VIII-a, ne pregătim de examenul la liceu, un moment important în drumul pe care-l va alege mai departe, în viață. Este pasionată de limbile străine și de fotografie. Dar descoperim împreună, ușor, ușor, ce o încântă și ce nu. Timpul însă, va decide…

V.V.: Realizezi emisiunea „Ieri – Azi – Mâine”… de ce ai ales acest tip de emisiune? Eşti o persoană nostalgică?

C.D.: Am plecat de la expresia: „Ars longa, vita brevis” (Arta este lungă, viaţa este scurtă). M-am dus cu gândul într-o mie de părţi… De la indiferenţa faţă de înaintaşi, faţă de păstrătorii valorilor româneşti, până la distrugerea patrimoniului cultural. Toate acestea le trăim într-un iureş zilnic, fără dorinţa de a mai înţelege şi a simţi. E drept că ne îndepărtăm zilnic de sensul valorii în multe domenii, chiar şi în cultură. Şi totuşi, dacă astăzi cuvântul „valoare” pentru mulţi se rezumă, din păcate, la bani, el continuă să funcţioneze pentru alţii drept preţuire în zona culturală. Dar când vedem că reperele ni se alterează zilnic, că zidurile noastre de sprijin se prăbuşesc… de 30 de ani încontinuu, că nu mai ştim ce se întâmplă cu noi, la ce să mai apelezi? Sau la cine? La Arhiva Televiziunii Române şi la păstrătorii valorilor autentice româneşti, oameni deosebiţi care au poveşti incredibile de spus, alături de modele reale de astăzi. Iar noi toţi cei care mai credem încă în idei şi în experienţa dezvăluită, ar trebui să devenim depozitarii acestor poveşti, pentru ca toţi aceşti oameni ne pot ajuta să înţelegem încotro ne îndreptăm ca neam. Iar imaginile din Arhiva Televiziunii Române sunt încă o dată dovada faptului că geniile şi elitele creează şi desăvârşesc un neam. Aşa s-a născut în octombrie 2014, emisiunea „Ieri-Azi-Mâine”.

Foto. Corina Dănilă împreună cu fiica sa, Rianna

V.V.: Ai fi vrut să fi făcut altceva ceva în trecut și nu ai putut? Ceva regrete?

C.D.: Sincer, poate vei fi surpins, dar nu regret nimic din ce am făcut în trecut. Tot ce am făcut în trecut a fost cu adevăr și cu simțire și, chiar dacă au fost greșeli, ele sunt ale mele și mi le asum. Toți greşim… totul este să învățam din greșeli. Eu am învăţat, merg înainte şi fără regrete.

V.V.: Te-a bătut vreodată gândul să emigrezi? De ce ai ales, totuși, să rămâi în țara?

C.D.: Nu cred că aș putea să stau departe prea mult timp. Poate, dacă pentru fiica mea, drumul ei în viață ar duce-o pe alte meleaguri, aș fi în stare să emigrez, însă nu definitiv. În nici un caz, definitiv! Inima mea este în România, așa cum este ea, și cu bune și cu rele…

V.V.: Ce te face fericită? Ce înseamnă pentru tine fericirea?

C.D.: Fac parte dintre cei care cred că toți am venit pe lumea asta pentru a găsi o cale spre adevăr… nu spre fericire. Nu contează drumul pe care ți-l alegi, fiecare are sau orbecăie să găsească o cale în labirintul către această Golgota a Adevărului și pe care ne purtăm propria cruce. Mă sperie însă, existența atâtor cârcotași de conjunctură, a urii dezlănțuite din senin, fara vreun motiv anume, a ignoranței crase a celor care, odată ajunși într-o funcție, hotărăsc cu zâmbetul pe buze care trebuie să fie drumul tău, crucea ta, chiar ca neam, ca țară. Sper să ne găsim drumul! Drumul către adevăr…

Foto. Viorel Vintilă 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.