March 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Eterna criză (poezie umoristică)

2 min read

Eterna criză
(poezie umoristică)
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

De când cu criza asta, dus de gânduri,
Mi-am amintit de-o chestie mai veche
Citită-n cartea vieţii printre rânduri,
Şi nu că aş fi eu într-o ureche
Dar omul, din a’ vremilor adâncuri
A fost afacerist fără pereche:

Aşa cum vezi pe-atâţi prin cartier,
Adam umbla prin Eden, fără rost,
La fel de sictirit şi de mizer,
Vorbind de unul singur ca un prost,
Când dintr-o dat’ se-aprinse-ntregul cer:
– De ce eşti, fiul Meu, aşa anost?!

– Păi cum să nu fiu Brè? ce pana mea!
Sunt cuc şi nu găsesc nimic să fac,
Măcar o păsărică, bună, rea,
Să am, chiar de e criză,-așa, de leac,
Şi mă-nfior că pân’ ‘oi da de ea
Va rugini şi frunza pe arac…

– Ei bine, fiul Meu, m-am conformat,
Însă cum e tot marketul închis,
Că, biznis, noi nu facem în sabat,
Îţi voi crea o soaţă ca de vis,
De n-am să fiu o dată înjurat,
C-ai să te simţi ca-n cer, nu-n paradis:

Îţi va găti de patru ori pe zi
Cât de bengoase pofte ai avea,
Îţi va spăla şi-apoi va netezi
Când ţoale vei începe a purta,
Iară în nopţi, când vei avea copii,
Nici pomeneală că te va scula,

Nu ai să şti ce-i ăla… cicălit,
Iar la scandal, cum sari necontrolat,
Va recunoaşte prima c-a greşit,
Şi te va răsplăti oricând în pat
Fără a scârţâi, ţi-o spun cinstit,
Chiar de-ţi vei bea salariu’ prin sat…

Ciuli Adam urechea suspicios…
Nu-i prea ardea s-ajungă tras în piept
Plătind pe ea să-l usture la os…
Dar îl tenta aşa un bun gheşeft
Chiar de n-avea piţule de prisos,
Iar pe daibogi… nu exista concept(!)

– Bătrâne, mi-ai deschis un orizont,
Dar hai să ne-nţelegem, ca-n Obor,
Că şarpele, nici vorbă să-mi dea cont,
Cam cât îmi ceri pe ea? că n-am un chior…
– Cum azi avem şi „sale”, başca discount,
Îţi iau… doar o mânuţă şi-un picior…

– Păi de-i aşa, m-ai dat pe omoplat!
Tu care-nvârţi în cer atâtea roţi…
O coastă, şi nu-ntreagă, ţi-aş fi dat,
Şi cu dobânzi, de-ar fi ca să socoţi…..
-O.K.! zise El scurt, s-a aranjat!
Şi-apoi, ce a urmat o ştim cu toţi…

Foto. Valeriu Cercel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.