Mărţişor

Mărţişor
Autor: Veronica Oșorheian (Bistriţa)

Semn de primăvară
(inedite)

Baba cea capricioasă
E ca firea omului;
Câte un cojoc își lasă
Pe spinarea câmpului.

Vrea s-acopere zăpada –
Să n-o soarbă soarele,
Să mai aibă zile, Baba,
Cât mai țin vântoasele.

Zilele-i sunt numărate
Și cojoacele-i, la fel;
Dintre frunzele uscate,
Dă binețe un ghiocel:

Du-te, Babă,-n lumea largă,
Că de frig ne-am săturat;
Eu aștept să mă culeagă
Din frunzișul cel uscat,

Să mă pună-n coș de salcă
Plângătoare și-argintată,
Și când vin cumpărătorii
Să le spun: c-ai fost odată …

Stol primăvăratic

Așteptam
să deschidă salonul;
Deodată,
un stol îndesat
s-a năpustit în juru-mi;

Din cântecul gălăgios,
n-am înțeles nimic;

Un băiețel
alerga într-un suflet;
Dintr-o pungă de un leu,
a deșertat fărâmiturile;

Pe caldarâm,
a început concertul…

Sânul mamei
(din Anotimpul macilor, Ecou Transilvan, 2018, p. 24)

A pământ bogat şi reavăn mirosea,
A pământ sfinţit de raze-nvăpăiate
Şi a rouă descântată-n vas de peruzea,
Pentru leacul suferinţelor dintâi;

Mirosea şi a tinere ierburi de leac
Strânse din adâncul adânc al pădurilor,
Şi a mireasmă de roşie petală de mac
Scuturată în poala tăcutelor holde;

A pere coapte mirosea, a miez de nuci bătute,
A struguri busuioacă şi proaspătă otavă
Cosită ş-adunată în doinele ştiute;
A holdă secerată şi a pâine aburindă,

A busuioc, din struţul popii, mirosea,
A cald omăt ce-nfăşura întinsul,
În care sfântul bob de grâu se odihnea
În tihna pregătirii de nouă încolţire;

A linişte de prunc blagoslovit,
A rugăciuni şi-a nopţi cu lampa trasă,
A tânăr trup în lacrimă sfinţit,
Când nu răzbea să curme întreaga suferinţă.

Roua
(din Anotimp cernut, Armonii culturale, 2011, p. 29)

O lacrimă a nopţii
Îndoaie firul plăpând de iarbă.
Raza de soare
Îl eliberează
De povara splendorii.

Vis îndoielnic
(din Anotimp cernut, Armonii culturale, 2011, p. 14)

E vis, la început, speranţă-i, mai târziu,
Şi trudă binecuvântată, de plugar
Ce brazda şi-o întoarce în pustiu,
Fără să ştie dacă va culege
Ori truda o să-i fie în zadar,
Căci, nu întotdeauna vin ploile, la vreme,
Şi ţolul de omături nu e destul de gros;
În nopţi târzii şi line, bietul poet se teme
Şi se întreabă-n sine: ce scrie-i de folos?

Foto. Veronica Oșorheian