November 15, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Dacă politichie nu e nimic nu e… cu Tudor Petruţ – Marea stimulare

3 min read

Dacă politichie nu e nimic nu e… cu Tudor Petruţ – Marea stimulare

Autor: Tudor Petruţ (California)

 

Încă de la începutul pandemiei, guvernul federal american, în acord cu Congresul, au aprobat o serie de  pachete de ajutor financiar care să suplimenteze toate resursele locale, de la majorarea ajutorului de şomaj până la împrumuturi nerambursabile pentru afacerile mici şi mijlocii. Ideea a fost de la început ca federalii să susţină masa de şomeri, să fara venit, famiiile cu nevoi şi să păstreze economia cât de cât în stare de plutire. Pentru că e vorba de trilioane de dolărei (câte zerouri?) bineînţeles că au fost abuzuri de putere, acte de corupţie, falsuri, furtişaguri şi incompetenţă (ca în cazul puscăriaşilor din California care au încasat milioane în ajutor financiar federal). Dar pachetele de ajutor federal au contat pentru majoritatea populaţiei şi s-au dovedit a fi un motiv pentru care, una peste alta, economia americană nu s-a prăbuşit, ci a pierdut, paradoxal, mai puţin de o pătrime într-un întreg an financiar, în mijloc de pandemie şi cu populaţia (muncitoare) închisă în casă.

Apoi au venit alegerile, preşedintele Joe Biden a fost instaurat la Casa Albă şi mult trâmbiţatul nou pachet de ajutor financiar, medical şi de stimulare a economiei va inunda populaţia nevoiaşă şi afaceriştii la limita supravieţurii şi va rezolva problemele de vaccinare în masă şi aşa mai departe. Două trilioane de verzişori (bugetul unei ţări mici) vor fi aprobate unilateral de către politicienii Partidului Democrat american (fragila majoritate parlamentară). De ce unilateral? Pentru că republicanii din opoziţie, unii încă sub mirajul fostului preşedinte portocaliu, sunt indiferenţi la starea naţiunii şi bunăstarea poporului. Drept pentru care ar trebui desfinţaţi definitiv. Sau cel puţin aşa lasă să se înţeleagă mass media americane, instrumentele de propagandă ale stângii.

Când republicanii şi unii analişti politici apucă sa opineze pe undeva, cetăţeanul credul ar putea să afle şi de unde vine încăpăţânarea republicană. Pentru că e vorba în primul rând de pandemie, doar 1% va fi alocat pentru vaccine şi vaccinare. Peste opt sute de miliarde vor ajuta poporul nevoiaş şi afacerile lor. Apoi urmează, în aritmetica democrată, partea în care îşi plătesc datoriile politice prin care au câştigat alegerile. Mulţi bani (din taxele noastre ale tuturor) vor fi alocate să închidă găurile din bugetul unor state, judeţe sau municipalităţi care plutesc în ape tulburi. Majoritatea guvernatorilor, consilierilor, primarilor din zonele falimentare sunt… democraţi, birocraţia de partid locală care şi-a făcut treaba în noiembrie. Asta înseamnă că un contribuabil care plăteşte taxe în statul Tennessee plăteşte şi pentru incompetenţa primăriei din Los Angeles. Absolut şi total democratic. Pentru că sindicatele din învăţământ nu se înghesuie să lase profesorii şi învăţătorii să deschidă şcolile, încă o sută treizeci de miliarde sunt alocate pentru educaţie. Totul pentru copiii noştri. Numai că mai sunt şaizeci de miliarde care nu au fost cheltuite din pachetele financiare ale anului trecut, iar dintre banii alocaţi pentru şcoli şi universităţi acum, majoritatea fondurilor vor fi eliberate începâand cu… anul viitor. Deci n-au nimic de-a face cu deschiderea şcolilor şi aplanarea efectelor pandemiei. Ci cu o plată în avans pentru eterna solidaritate politică şi ideologică a educatorilor, cei mai mari simpatizanţi şi susţinători ai democraţilor. Profesorii la toate nivelurile trebuie să rămână fericiţi şi graşi. De fapt, din întreaga mare stimulare, numai aproape o treime va fi consumată în anul în curs.

Aşa că ceea ce pentru unii înseamnă ajutor financiar necesar, pentru alţii semnifică plata datoriilor politice folosind buzunarele impozaţilor. Curat murdar unchiule Joe!

Foto. Tudor Petruţ 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.