Cu ochi de estet, la o cafea

Cu ochi de estet, la o cafea

Autor: Lili Crăciun (Oradea)

(Știu, mulți vor spune că, deh, era normal să o laud pe cea de 50  – pentru că și eu sunt o babă și, nu-i așa, iau apărarea tuturor babelor – și să atac duduița de 20. Dar ce să fac dacă prima chiar arăta ca o doamnă? Cât despre cea de a doua…)

Să începem cu începutul. Azi pe la ora zece mă scoate colegul meu, cel de o viață și de toate zilele, la o cafea. Primisem un răspuns neașteptat, care m-a bucurat. Ca orice român, hai să sărbătorim!

Cum ne fluieră vântul prin buzunare, rătăcind de nebun prin cotloanele cusăturilor fără să găsească mare lucru, sărbătoreala nu are cum fi mai mult decât o amărâtă de cafea. Da, dar o cafea băută (în sorbituri mici de tot, ca să dureze mult) la o terasă construită fix, da’ fix, peste Criș. Sub podele, pe care ne-am lăsat la hodină picioarele, se zărește curgând apa cristalină.

Mai întâi apare o femeie cam de cinzeci de ani. Se așează la o masă alăturată. O observ admirativ, mi-este jenă dar nu-mi pot dezlipi privirile de ea. Sau vreau! Nu este slabă. Însă nici un munte de grăsime. Cu forme rotunjite și calde, cum e numai bună o femeie, ca să aibă pe ce pune mâna un bărbat care o dorește. Părul, vopsit în nuanțele sorelui de august, îi flutură până la umeri, ondulat de o coafeză care a ales un permanent lejer; doar puțintel încrețit, cât să-l facă creț dar să se simtă natural. În picioare, sandale comode și fără toc, văs împletite câteva barete simple. Doar e vară. Rochia? O splendoare. Simplă, fără mâneci, croită dintr-o broderie fină. E uni, de culoarea untului. În fapt, toată rochia este o broderie. Pare a fi lucrată manual. Destul de lărguță, cât să-i acopere coapsele apetisante însă nu atât de largă încât să nu-i sublinieze talia. Decolteul e rotund, puțin mai sus de sâni, iar deasupra lui zăresc un șirag de mărgele colorate care îi dă rochiei un farmec deosebit, înnobilându-i simplitatea. Și, ca să o întinerească, este scurtă, mai sus cu cinci, poate chiar zece centimetru de genunchi. Se termină colțuros, în mai multe triunghiuri mici; se unduiesc la orice adiere. Nu trece mult timp și doamna se ridică grațios să dea mâna cu o altă femeie, pe care o aștepta. Cea de a doua are în mână un buchet de trandafiri. Atunci observ un amănunt pe care nu-l zărisem la început: lungimea (sau o fi scurtimea?!) e doar o păcăleală. Pe dedesubt are un fel de poale din in topit, mai lungi cu o palmă decât rochia. Poalele îi acoperă genunchii dar  – cum țesătura de in e străvezie – îi și descoperă, atât cât să zărești ceva dar să nu vezi chiar totul, să rămână o urmă de mister.

Las doamnele să sporovăiască în pace și-mi reîntorc privirile spre Criș. Numai că blestematul de colț al ochiului surprinde o altă apariție.

O tânără de maxim 22 de ani se îndreaptă spre o altă masă. Pășește repezit, parcă nu mai are timp sau o fugăresc dușmanii, se împleticește în tocurile de 12 centimetri, parte ale unor sandale complicate. Scapă un picior într-o parte, se clatină. ”Fată, ai să-ți rupi picioarele”, îmi vine să-i strig. Nu-i urâtă. Părul lung, castaniu, e învălătucit romantic într-o parte. Nici rochia n-ar fi urâtă, dacă n-ar avea tocurile care-i strâmbă picioarele. Și, certamente, dacă n-ar fi ora zece dimineața iar ea, fâțâindu-se la o terasă simplă, unde lumea ia micul dejun și bea cafea să se trezească, în ținută de seară. Rochia este galbenă, un galben intens cum este pălăria de floarea soarelui în mai și iunie, când se rotește veselă după soare. Strânsă pe corp atât de tare încât, atunci când pășește pe lângă mine, îi aud pârâind oasele. De ce o simți că trebuie să se sugrume, nu știu, are în total 40 de kilograme – cu tot cu sandale și poșetă. Partea de jos este un fel de evantai. De fapt mai multe evantaie, ciunțite de o mână dementă. Partea din față e scurtă, dar scurtă rău de tot (are tivul cam pe unde îi sunt chiloții) iar pe coapse (care coapse?!) și pe fund materialul coboară până la genunchi. Cum cineva i-a apretat minunea, ai senzația că lateralele vor zbura (sau zburda) și că acum, acum se vor desprinde de proprietară și o vor lăsa dezbrăcată.

Îmi întorc privirea spre minunea de femeie cu rochie brodată. I-aș da un zece plus.

Foto. Lili Crăciun