Dumitru Ungureanu – Scriitor şi rocker

Dumitru Ungureanu – Scriitor şi rocker

Autor: Liviu Antonesei (Iaşi)

Lecturi pandemice

Am anunțat, nu demult, apariția volumului Rockin` by myself 2013 – 2016  (Editura Akakia, 2021) de Dumitru Ungureanu, care reunește articolele dedicate muzicii în intervalul menționat în titlu. De aseară (2 februarie, n.red.), însă, grație lui Radu, editorul, și a lui Emil Răducanu, poștaș benevol la expedițiile lui Radu, am cartea în mână. Cartea pe hârtie vreau să spun, așa cum încă prefer eu cărțile. Pe lângă colecția de articole ale lui DU, cartea cuprinde și câteva texte liminare, o prefață a lui Gabriel Petric și scurte postfețe semnate de Radu Lupașcu, Ștefan Mardale, Bogdan-Lucian Stoicescu și, cu voia Dumneavoastră, ultimul pe listă, Liviu Antonesei. Scurte și semnificative extrase din aceste texte sunt instalate pe coperta a patra a volumului. În continuare, reiau cele scrise de mine în scurta postfață:

„Dumitru Ungureanu are o biografie de scriitor american, practicând o mulțime de meserii, de la marinar la electrician, fără a uita jurnalistica, inclusiv conducerea pasageră de publicații, și schimbându-și locul până când ceea ce el însuși numește lene l-a fixat la Găești, unde se pare că dorește să rămână. Deosebit de prozatorii americani, s-a confruntat în anii ’80 cu cenzura și îndrumarea ideologică, ceea ce i-a întârziat debutul până la 40 de ani. Ca destui din generația noastră, a avut și confruntările sale cu Securitatea. Sigur, au avut și mulți scriitori americani problemele lor cu serviciile, dar măcar acelea se mulțumeau să te lucreze doar, fără să știi, fără să te bată la cap.

Cum spuneam mai sus, Dumitru Ungureanu este un prozator foarte bun, dar eu l-am cunoscut ca excelent comentator al muzicii generației noastre în Suplimentul de cultură de la Iași și urmărindu-l apoi și în alte publicați, inclusiv pe site-ul Arta sunetelor al prietenului nostru comun Radu Lupașcu. Este un prozator foarte bun și asta în toate cărțile, povestiri sau romane, mai puțin în Poetica femeilor voluminoase, care este un roman extraordinar, pe care l-aș propune spre studiu tuturor cursurilor de creative writing din țară. Nu, nu ca să copieze vreo rețetă, romanul este inimitabil, dar ar trebui să-l citească, ceea ce poate ar aduce pe lume o nouă ediție, cum îmi doresc de mult, cum și el își dorește probabil. Prima ediție, cea din 2014 de la Eikon, este de negăsit. Eu o am, desigur, dar am vrut s-o fac cadou unui prieten traducător din Polonia și nu am mai găsit-o. Fac des asta, ca să completez politica de export de literatură a ICR, care mizează mereu pe același grup mic de ajutor, nu neapărat cei mai buni. Or, această politică greșită lasă acasă o mare parte a literaturii noastre, nu știu cum se face, dar cea mai puternică și adevărată. Mai ales în cazul prozei. La poezie, autorii se mai descurcă și pe cont propriu. Or Poetica femeilor voluminoase mi se pare, în termenii economiei culturii, un bun exportabil cu prioritate.

Dar cartea aceasta ține de celălalt registru al scrisului lui Dumitru Ungureanu, comentariul muzical. La productivitatea lui, nu e singura de altfel, nici cea dintâi care poartă titlul excelentei rubrici din revista ieșeană amintită. I-am citit cărțile de până acum dedicate muzicii cu aceeași plăcere cu care i-am citit articolele din ziare. Îmi place cum scrie Dumitru despre rock, blues, folk etc, o face fără fasoane, fără aere de expert, fără să renunțe la haina de scriitor, astfel încât analizele se întrepătrund cu amintirile, biografemele, o face ca între noi, rockerii. Și bine face, sunt sătul și în această zonă de experți găunoși și ininteligibili. Nu, nu e singurul, și cred că un mare merit al prietenului Radu este că în jurul site-ului său, și în cărțile pe care le editează, a știut să atragă asemenea comentatori.

Și o coincidență amuzantă. În 1976, în revista Flacăra, DU a publicat o Scrisoare deschisă către Eugen Barbu, în care îl executa pe acesta pentru atacul mizerabil la adresa trupei Phoenix. În același an, am publicat în Opinia studențească un pamflet despre același autor. În cazul lui Dumitru este vorba despre debutul său în presă. În cazul meu, era unicul articol publicat de mine ca student. Când apăruse revista, se terminase și facultatea!”

Cine știe? Poate din acest motiv, pe care, e drept, abia l-am aflat!, simt o legătură specială cu Dumitru, deși ne vedem o dată la câțiva ani. Poate pentru că suntem cam de-o vârstă și amândoi scriitori, și iubitori ai muzicii. Poate din toate aceste motive. Oricum, am făcut deja socoteala că din 2016 au trecut deja patru ani. Poate un nou volum e în pregătire.

Foto. Liviu Antonesei