Bătrânul Moş Crăciun

Bătrânul Moş Crăciun
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

Aş fi putut să cred cu zeci de ani nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că „Moşul” cel iubit e-un basm pentru copii,

Şi nici chiar prin liceu, chiar şi la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am aşteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că „Moşul” nu există şi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci şi n-am să cred vreodat’,
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri aşteptat
De oameni înţelepţi şi nu de maimuţoi,

Aşa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoţei
Că „Moşul” care-l ştiu nicicum n-ar exista…

De-aceea, când pe brazi steluţe se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoţii azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul „Moş Crăciun”, cu daruri la copii…

Iar voi ce-aţi mai nega, de răi şi urâcioşi
Ce-ntr-una clevetiţi că „Moşu”-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiţi oameni serioşi!
Pe Moş Crăciun îl ştiţi că este-adevărat…

E drept, bătrânul „Moş”, care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul roş’, cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, şi-i zilnic bărbierit,
De sac a şi uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu’, v-o spun eu, mă mir cum n-aţi ghicit!
E roşu câteodat’, de la un păhărel,

Şi când o ia la mers, ca un arac de viţă
E zvelt, nu-i cocoşat, şi-atâta-i de vioi…
Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipiţă,
Dar asta… ce să mai!… rămâne între noi…

Foto. Valeriu Cercel