Curentul International

Curentul International Magazine

Confesiunile unui gardian din California

10 min read

Authorities reached by Southern California News Group denied the inmates' claims, saying they are doing all they can to keep the virus from spreading among the incarcerated. (COURTESY OF RIVERSIDE COUNTY SHERIFF”S DEPT.)

Confesiunile unui gardian din California

Autor: Viorel Vintilă (California)

 

Cand avea 21 de ani, Rex Gerber ar fi vrut sa devină ofiţer de poliţie, dar nu a fost sa fie – destinul a ales un alt drum profesional pentru Rex. În 1991 a absolvit Western Oregon Univeristy, specialitatea Drept Penal, după care a fost angajat de către Departamentul de Corecţie şi Reabilitare (CDCR) din California, ca ofiţer de corecţie, la VSP Chowchilla, în California, în urma unui proces de selecţie care a durat mai bine de un an de zile. În doar cîţiva ani a fost promovat ca Sergent şi după 27 de ani s-a pensionat, la numai 53 de ani. Un pensionar tânăr, dar care nu a vrut sa rămână cu statutul de pensionar şi mi-a mărturisit că după o perioadă de acomodare cu viaţa de pensionar se va angaja 2 zile pe săptămână consultant pentru o companie de securitate. Munca în penitenciar nu este uşoară – psihologic şi fizic există o uzură foarte mare, întotdeauna pericolul este lângă tine, poţi fi asaltat zilnic, însă sunt şi beneficii pe măsură. Te poţi pensiona după numai 20 de ani, ai benefecii foarte bune, atât în timpul carierei, cât şi la pensionare, iar salariul este mult peste media naţională. Lunar, ofiţerii de corecţie câştigă cam 8000 dolari, iar la pensionare rămân cu asigurare medicală pe viaţă şi o pensie cuprinsă între 70 -90% din salariul cu care s-au pensionat. Îl cunosc pe Rex de mai bine de 5 ani şi îl consider un prieten cool, un tip cu un umor atipic şi cu poveşti foarte multe, mereu pus pe ghiduşii. Mai jos puteţi citi interviul meu cu Rex şi reflecţiile sale despre viaţa de dincolo de sârma ghimpată şi gardul electric al închisorilor din California.

Am vrut să fiu poliţist

 

V.V.: Rex, aş începe discuţia noastră cu o întrebare simplă, dar directă: De ce ai ales acest job?

R.G.: Iniţial, am vrut să fiu ofiţer de poliţie, dar procesul de selecţie a fost foarte îndelungat şi între timp am fost acceptat la Academia de Corecţie, academie care face training pentru ofiţerii de corecţie din penitenciarele din California, USA. Este un job guvernamental, cu benefcii şi salarii foarte bune, dar un job challenging (de provocare, n.red.) şi plin de pericole. Am obţinut o diplomă în Drept Penal de la Western Oregon University în anul 1991, pregătire ce m-a ajutat în cariera mea de Correctional Officer şi mai târziu de Sergent pentu CDCR. Un job cu o asigurare medicală foarte bună şi cu un salariu pe măsură, care m-a ajutat să-mi cresc familia şi să îmi permit multe lucruri. De la bun început m-am acomodat foarte bine şi am fost apreciat de colegi şi de supervisors, deoarece eram foarte bun la jobul meu – probabil şi faptul că aveam o licenţă în Drept Penal m-a ajutat destul de mult. Nu mai îmi părea rău că nu am ales cariera de poliţist, deorece noul job era plătit chiar mai bine decât jobul de poliţist. Aveam un job sigur, cu un salariu foarte bun, beneficii dintre cele mai bune şi concediu de 32 zile pe an. Acest lucru mi-a permis să am o viaţă confortabilă, să am grijă de familia mea şi să nu le lipsească nimic. Am fost mulţumit şi fericit de alegerea făcută. Am fost angajat în orşsul Bltye din California, la Chuckawalla Valley State Prison, după care m-am transferat la Valley State Prison in Chowchilla, Ca.

V.V.: Daca ai avea acum 21 de ani, ai alege aceeasi cariera?

R.G.: Cred că aş fi ales altceva. Mi-ar fi plăcut să fiu in domeniul medical ca RN (Registered Nurse, n.a. – asistent medical, n.red.). Însă, cel mai important aspect al jobului ar fi fost să am benefcii şi o pensie foarte bună – un job care să îmi permită să am o viaţă cât mai confortabilă pentru mine şi familia mea, dar tot aş fi  căutat un job guvernamental, dacă aş fi ales cariera de RN.

V.V.: Ce trebuie să faci ca ofiţer de corecţie în penitienciar de-a lungul carierei, pentru a reuşi să te pensionezi fără sechele psihice sau fizice, datorită jobulul periculos pe care l-ai ales?

R.G.: În primul rând trebuie să ai capul pe umeri şi să fii raţional în deciziile de zi cu zi. Din păcate eu am lucrat foarte mult peste program – făceam bani mulţi, deoarece eram plătit dublu – şi acest lucru mi-a afectat sănătatea mentală şi fizică într-o oarecare măsură. Aş fi vrut să lucrez mai puţin şi să mă bucur mai mult de viaţă. Am lucrat prea multe ore pe zi – 16 ore, de 3-4 ori pe săptămână – care m-a afectat din punct de vedere fizic, dar şi mental. Din 1995 până în 2002 am lucrat cu puşcăriaşe şi pot spune sincer şi deschis că femeile sunt mult mai dificile şi mai rele decât bărbaţii. Nu vreau să par cinic sau sexist, dar acesta este adevărul şi foarte mulţi dintre colegii mei au aceeaşi părere. Cel mai tough job din CDCR este să lucrez în puşcăriile de femei.

V.V.: Munca în penitenciar, ca ofiţer de corecţie, este o muncă care te afectează mental şi emoţional. Ce faci pentru a-ţi păstra sănătatea emoţională şi mentală?

R.G.: Aşa este! Munca cu detinuţii este o muncă care te solicită foarte mult mental şi emoţional, dar şi fizic. Trebuie să fii cu ochii în patru tot timpul – aici îi spunem correctional awarness – pentru că oricând potţ fi atacat de către deţinuţi. În fiecare an sunt ucişi în medie 30 de gardieni în închisorile din California, iar alte câteva sute sunt răniţi în urma atacurilor deţinuţilor. Faptul că am lucrat foarte mult ore suplimentare mă afectează şi acum mental şi emoţional. Dacă aş începe din nou în cariera asta, nu aş lucra atâtea ore suplimentare, pentru că te afectează foarte mult mental şi fizic. Cât timp am lucrat în penitenciar, meditam sau făceam yoga de 3-4 ori pe săptămână. În zilele libere ieşeam şi mă deconectam la pescuit sau la o partidă de golf.

Un salariu bun cu beneficii deosebite

 

V.V.: Mulţi angajaţi din penitenciar lucrează foarte multe ore suplimentare şi asta îi va afecta mental şi fizic când se vor pensiona. Şi tu ai lucrat o perioadă foarte multe ore suplimentare… este chiar nevoie de atăta muncă? Pentru că ştiu că sunteţi plătiţi foarte bine acolo, doar este o muncă de guvern cu beneficii deosebite.

R.G.: Din păcate, pentru mine, faptul că am lucrat foarte mult overtime (ore suplimentare, n.a), m-a afectat în mod negativ. Într-adevăr suntem plătiţi bine, dar parcă întotdeauna vrei şi mai mult. Dacă aş da timpul înapoi, nu aş mai lucrat atât de mult… în viaţă, însă, culegi ceea ce semeni… aşa că suport consecinţele. Însă, fuga dupa cât mai mulţi bani – ceea ce fac foarte mulţi angajaţi – nu este soluţia cea mai bună. Mai bine sănătos şi cu bani mai puţini, dar suficienţi să îţi permiţi o viaţă confortabilă. Dar, din păcate natura umană nu este satisfacută niciodată din punct de vedere material – cu câţi ai mai mulţi bani, cu atât vrei mai mulţi bani. Începi cu o maşină, apoi îţi iei casă, îţi cumperi barcă, îţi cumperi RV (rulotă, n.red.), mergi în excursii exotice şi asta cere din ce în ce mai mulţi bani, începi să te învârţi într-un cerc vicios, care în final nu ava avea consecinţe prea bune în departamentul sănătate mintală şi fizică.

V.V.: Care crezi că este cel mai greu lucru în acest job?

R.G.: Faptul că lucrezi într-un negative enviroment (mediu negativ, n.red.). Zilnic, când vii la muncă, trebuie să treci prin mai multe filtre, de fiecare dată se închide în spatele tau câte o poartă de fier masivă. În fapt devii tu însăţi un deţinut – un deţinut liber – timp de 8 sau 16 ore zilnic dacă lucrezi overtime. Mental este foarte greu, dar trebuie să te acomodezi, altfel nu rezişti şi după câţiva ani, unii renunţă. Însă, nu există job pefect, trebuie să te adaptezi şi să vezi partea bună a jobului – un salariu atractiv cu beneficii foarte bune.

 

Respectul este o stradă cu două sensuri

 

V.V.: Ai lucrat pentru CDCR (Departamentul de Corectţe şi Reabilitare în California) pentru mai bine de 27 de ani. Cum îţi câştigi respectul din partea deţinuţilor şi ce trebuie să faci în acest sens?

R.G.: Nu trebuie să uiţi că eşti în the human being business – deţinuţii pot fi de multe ori cei mai periculoşi oameni, dar trebuie să îi respecţi şi să îi tratezi cu demnitate. Când îi tratezi cu respect, vei avea o oarecare prestanţă şi autoritate în rândul lor. Însă, dacă aştepţi să te respecte şi ei la rândul lor, tot la fel, vei avea de multe ori surprize. Deţinuţii pot fi de multe ori, indivizi cu probleme psihice sau oameni manipulatori şi violenţi care nu au niciun Dumnezeu. Totul este să nu iei ceva în mod direct şi personal. Dacă iei totul prea personal, vei avea o viaţă mizerabilă şi probabil nu vei rezista mult în Departament.

V.V.: Te-ai confruntat cu multe situaţii dificile în cariera ta. Care crezi că a fost cea mai complicată şi cum ai reuşit să o rezolvi?

R.G.: În anul 2005, un locotenent corupt a încercat să mă bage în belea, pe mine şi pe doi colegi, pentru că era în cârdăşie cu deţinuţii. Încă mă supără când mă gândesc cât de mârşav a fost şi cât de mult m-a afectat. După o investigaţie de un an de zlie, am fost scos nevinovat şi mi-am putut continua cariera fără probleme. O amintire neplăcută, dar care a trecut şi totul s-a terminat cu bine.

 

Pentru unii, închisoarea nu este un loc rău

 

V.V.: Crezi că sistemul penitenciar din California este un sistem dur pentru puşcăriaşii de acolo? Este grea viaţa de deţinut în California?

R.G.: O întrebare foarte bună! Uite cum aş descrie eu, în linii mari, viaţa din penitenciarele din California, pentru cei care nu au lucrat niciodată în Penitenciare şi care nu au fost niciodată deţinuţi. Imagineză-ţi că pentru unii viaţa dinainte de închisoare era una plină de haos şi violenţă. Pentru această categorie de deţinuţi, viaţa în penitenciar nu este prea rea. Pentru ei este aproape normal să fii în puşcărie – gândesc diferit faţă de noi şi toată viaţa lor au fost în locuri periculoase, afiliaţi cu găşti de infractori şi le place violenţa şi haosul. Aici, în închisoare au de toate – trei mese pe zi, asigurare medicală, dentist, doctori, psihologi şi programe de reabilitare. Aici pentru mulţi este mai bine decât „afară”, unde nu au acest confort. Dacă însă faci parte dintr-o familie bună şi ajungi în închisoare, viaţa este un iad, pentru că lipsa de libertate te afectează foarte mult – nu mai poţi merge în excursii, la cumpărături, să dormi în casa ta confortabil, să te uiţi la TV când vrei tu, să faci ce vrei… Aici, în închisoare, faci ce îţi spun alţii, plus că eşti mereu în pericol şi cu frica de viaţa ta, dacă eşti în celule cu puşcăriaşi „de meserie”.

 

Nu există simple soluţii…

 

V.V.: De ce crezi că există o aşa mare rată de recidivism în rândul deţinuţilor? Citeam undeva că rata de recidivism este de 60-70% – în timp de un an majoritatea revin în inchisoare.

R.G.: Nu sunt sigur de numărul acesta, dar este foarte posibil să fie adevărat. Oamenii sunt fiinţe complicate, cu probleme complicate. Faptul că locuiesc în stradă, fără adăpost, cu probleme psihice şi cu dependenţă de droguri, le poate face viaţa mizerabilă. Nu există simple soluţii la toate problemele acestea. Nu am răspunsuri, dar CDCR cheltuie o grămadă de bani pentru reabiltarea deţinuţilor – Statul California cheltuie în jur de 80.000 de dolari pe deţinut.

V.V.: Recent, după 27 de ani de activitate în penitenciarele din California, te-ai pensionat la doar 53 de ani. Eşti un om liber cu desăvârşire acum.. .Ce planuri ai?

R.G.: Într-adevăr, în sfârşit liber cu adevărat. I am free! (râde). Sincer, încă încerc să mă detaşez definitiv de munca de acolo, m-am obişnuit prea mult acolo şi în fiecare dimineaţă când mă trezesc, mă pregătesc să mă duc la muncă, dar realizez că sunt pensionar (râde). Încă mă acomodez cu viaţa de pensionar – am ieşit la pensie acum o lună de zile doar şi încerc să mă adaptez la noua viaţă. Este un proces de ajustare şi de acomodare care durează o perioadă… Unii colegi mi-au spus ca le-a luat vreo 6 luni să se detaşeze total de munca de acolo. Deocamdată, mă voi muta în statul Oregon cu tatăl meu, care are 80 de ani şi are nevoie de ajutor. Îmi place mult să merg la pescuit, să joc golf şi să plec în excursii lungi cu motocicleta – un Harley Davidson – cu prietenii mei. Apoi voi căuta un part-time job pentru o poziţie de consultant la o companie privată de protecţie personală. Viitorul însă, rămâne nescris…

Foto: Viorel Vintilă 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.