Restaurația în forță a cleptocrației

Restaurația în forță a cleptocrației

Autor: Silvia Jinga (Delray Beach, Florida)

Țara este atât de disperată încât votanți și nevotanți ai PSD-ului s-au iluzionat că acesta este partidul providențial, care va scoate România din șanț. Programul electoral al partidului sună ca la carte, ca în visurile cele mai frumoase ale românilor, secătuiți de succesiunea guvernelor mai mult sau mai puțin criminale, care au ruinat economic și spiritual un popor vrednic, atunci când este condus cu pricepere. Problema cea mai acută a României după 1990 este lipsa totală a moralității liderilor, absența unei viziuni politice pentru dezvoltarea țării, furtul de proporții și înstrăinarea avuției naționale de către înalții demnitari. „M-am săturat de lichele, dați-mi o canalie” ar fi spus Victor Eftimiu. Ne aflăm exact în această situație. Românii sunt conduși nu doar de lichele, ci de canalii.

Programul electoral a fost întocmit ca să arunce electoratului praf în ochi. Las’că, după ce s-au instalat bine în fotoliile guvernamentale, aleșii poporului s-au pus zeloși pe treabă, o treabă numai a lor care îi ardea cumplit la degete. Frații mafioți băgați la pârnaie trebuiau degrabă eliberați, baronetul aflat în teritoriu trebuia urgent răsplătit cu accesul la credite cu nemiluita timp de un an de zile. Vă amintiți de ordonanța nr. 13. Încurcăturile penale ale șefului partidului se cereau rezolvate ca nici să nu se mai știe de ele, de la primar până la ministru cazierul trebuia spălat de lucruri necurate și partidul să trăiască. Judecând după tradiția de management corupt, dominantă în PSD în toate guvernările lui, începând cu 1990, când politicienii de stânga s-au năpustit să jefuiască, cei care s-au iluzionat cu ocazia victoriei acestui partid au dovedit că au o memorie scurtă.

Se pare că, ceea ce l-a determinat pe dl. Dragnea să forțeze ordonanța de pomină nr. 13 pentru salvarea penalilor, ar avea o motivație personală destul de stringentă, care depășește îngrijorarea sa pentru procesul în curs. Există suspiciuni serioase că Liviu Dragnea și-a dosit o parte din afaceri în America de Sud, fapt pentru care se teme de posibile noi anchete. La puțin timp după alegeri a declarat că a primit multe mesaje prin interpuși că va fi băgat în pușcărie. (cf. Dan Tapalagă, A început căderea lui Dragnea, HotNews, 28 februarie, 2017). Dragnea nu va renunța la putere cu ușurință. Plecând din țară în Israel, probabil pentru lecții de tactică și strategie de la consilierii lui de campanie, l-a lăsat ca vârf de lance pe senatorul tupeist, Șerban Nicolae, care prin amendamentul la legea grațierii bate în aceeași direcție: protecția infractorilor. Întreaga ambianță socială în România este infestată de morbul fărădelegii. De aceea se poate observa că spiritul de strâmbătate al guvernului pesedist este pe placul multora care se simt cu musca pe căciulă, indiferent de apartenența lor partinică. Traian Băsescu, Sebastian Ghiță, Elena Udrea, Alina Bica și atâția alții sunt ejusdem farinae și au suficiente motive să se coalizeze pe față sau tacit cu politica de obstrucționare a justiției, legalizată de guvernul patronat de Dragnea. Analiștii politici din presa românească prevăd începutul declinului lui Liviu Dragnea, marcat și de slăbirea loialității premierului Sorin Grindeanu, acesta detașându-se abil de manevrele bosului.

Senatorul Șerban Nicolae, care îi caracterizează pe criticii săi drept „excesiv de proști, excesiv de ticăloși”, a stârnit din cauza sfidării lui ciocoiești reacții de condamnare în presă, ca aceea a lui Cristian Tudor Popescu în Republica (6 martie, 2017): „Multigușatul senator Ș. Nicolae o plesnește de masă și mai tare în Parlament: toți corupții, mitarnicii, abuzierii în serviciu, traficanții de influență sunt de fapt nevinovați”, suferind, săracii, din cauza călăilor de la DNA. Cam patru mii de pușcăriabili ar scăpa prin legile de grațiere pe care partidul de guvernământ se zbate să le impună prin toate mijloacele, dacă nu direct, atunci mascat, doar, doar s-or strecura cumva. Vă dați seama ce nivel de conștiință au acești guvernanți, care luptă să exonereze pe cei care au furat din banii populației, bani ascunși prin paradisuri artificiale în vreme ce mii de români fie au luat calea exilului, fie se chinuiesc să supraviețuiască în țară. În fapt, se vede limpede că cei mai mari dușmani ai românilor sunt românii înșiși, aceia care formează cleptocrația din România.

Hoyt Yee, adjunctul asistentului pentru afaceri europene și euroasiatice al secretarului de stat SUA, a declarat în 21 februarie la o întâlnire cu jurnaliștii în București (cf. Dan Tapalagă, Hoyt Yee a avut un singur mesaj pentru guvernul Grindeanu, HotNews, 22 februarie 2017) că SUA urmărește atent situația statului de drept în România, după tentativa guvernului de a slăbi legislația penală. Ceea ce i-a dat o speranță demnitarului american a fost distanțarea premierului Sorin Grindeanu de această tentativă prin abrogarea ordonanței nr. 13, dovedind că a acordat atenție protestatarilor din Piața Victoriei, din celelalte orașe ale României și din câteva capitale occidentale. Eu i-aș șopti domnului Hoyt Yee:   ”not so soon”. Timp de treizeci și opt de zile cinci sute de mii de oameni în România s-au opus cu fermitate ticăloșiei celor cărora le-au dat mandatul. Demonstranții au cerut demisia guvernului, care în primele două luni de administrație a încercat să lovească mortal în justiție. Acest guvern este total lipsit de credibilitate, dar se ține în jilț cu puterea, sprijinindu-se pe de-alde senatorul Șerban Nicolae și pe alții de aceeași extracție.

În tensiunea care s-a creat între guvern și populație s-ar părea că, în absența unui partid de opoziție valid, singura opoziție viabilă rămâne strada. „Ne găsim stimați Republicani, în situația pe care o presimt demult (…) soarta DNA, soarta Justiției, a noastră a tuturor celor care ne încăpățânăm să vrem a trăi drept și demn fără să părăsim România (…) o va hotărâ nu Guvernul, nu Președintele, ci înfruntarea dintre stradă și ĂȘTIA” (Cristian Tudor Popescu, idem, ibidem). Cuvintele amare ale lui Cristian Tudor Popescu trădează o stare de disperare cauzată de o democrație care nu lucrează încă. După douăzeci și șapte de ani de frustrări, în condițiile atotputerniciei corupției, în absența deocamdată a unor forțe reale care să i se opună, pesimismul este de înțeles. Răbdarea oamenilor a ajuns la limită. Manipulările odioase ale lui Dragnea and co. au adâncit starea de dezolare la maximum. Protestatarii au substituit pentru o vreme absența unei opoziții adevărate, dar, așa cum corect observă Dan Tapalagă (Unificarea dreptei, HotNews, 14 februarie 2017), strada nu se poate constitui în partid, nu poate guverna, își pierde forța prin uzură. Poate fi o soluție extremă într-o stare de urgență, dar nu se poate conta pe ea tot timpul. Așa că singura cale rămâne apariția unui nou partid sau reorganizarea celor existente pe bazele onestității și devotamentului autentic pentru cauzele naționale. Sugestia Alinei Pippidi-Mungiu (interviu cu Rareș Bogdan la Realitatea TV, 7 martie, 2017) că Liviu Dragnea ar fi de neînlocuit la ora actuală și că vânarea corupților ar trebui limitată la vârfuri, exceptându-i pe primari, de pildă, mi s-a părut cel puțin hilară, demnă de pana lui Caragiale. Adică să stârpim furtul, dar nu chiar peste tot, doar pe ici pe colo prin punctele esențiale. Asta ar fi curat murdar, vorba lui Nenea Iancu.

(Delray Beach, 7 martie 2017)

Foto. Silvia Jinga