„CUMINŢENIA PĂMÂNTULUI” ÎNTRE INTERESUL ROMÂNILOR ŞI ALTRUISMUL GUVERNULUI
8 min readEste un fapt binecunoscut de multă lume că în România este în plină desfăşurare o intensă campanie de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”, campanie care se va derula până pe 30 septembrie 2016. Guvernul a înaintat în luna martie anul acesta o ofertă de achiziţie care a fost acceptată de proprietarii sculpturii Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu. Din suma totală de 11 milioane de euro, guvernul va plăti 5 milioane de euro, iar pentru diferenţa de 6 milioane de euro a fost lansată subscripţia publică naţională.
Ritmul înregistrat până în prezent în colectarea banilor de la populaţie relevă că această valoroasă operă, al cărei preţ pe alte meridiane ar fi mult mai mare, nu va putea fi cumpărată de Statul Român. Această prezumţie conduce la ideea că demersul guvernului de a cere bani cetăţenilor într-o perioadă de incontestabilă criză mult prelungită se dovedeşte anormal şi complet nepotrivit, consolidând opinia că soluţia lansării unei subscripţii publice pentru o operă de artă într-o ţară frământată de corupţie şi sărăcită de impostori şi escroci, este de o tulburătoare imaturitate.
Manifestările vădit controversate pe care împrejurarea le-a stârnit justifică, în mod evident, o realistă analiză atât a impresionantei lucrări brâncuşiene, cât şi a considerentelor pro şi contra din jurul ei.
„Cuminţenia Pământului” este o sculptură executată de Constantin Brâncuşi în anul 1907. Ea aparţine Patrimoniului cultural naţional, fiind înscrisă în categoria „Tezaur”. Lucrarea a fost realizată din calcar crinoidal prin tehnica cioplirii. Referitor la material, primul posesor al statuii povestea că ştie de la Brâncuşi că acesta ar fi folosit un bloc de piatră din catacombele Parisului – grotele Savonnieres. Este considerată o capodoperă a sculptorului, aparţinând perioadei în care au fost realizate şi lucrările „Rugăciune” şi „Sărutul”, stadiu de creaţie în care artistul se elibera de influenţa lui Auguste Rodin şi recurgea la limbajul sever, grav şi profund interiorizat care l-a consacrat în istoria universală a artei. „Cuminţenia Pământului” reprezintă o femeie foarte concentrată asupra ei însăşi degajând un mister care pare a o preface într-un portret universal şi sugerând un sentiment de ataşament faţă de pământul mamă. Criticii, nici până astăzi, nu s-au putut pune de acord asupra sursei de inspiraţie a lucrării, însă de cele mai multe ori sulptura a fost interpretată ca simbolizând o zeitate stranie, venită din mitologia românească. Fără îndoială, „Cuminţenia Pământului” reflectă filozofia lui Brâncuşi care îşi are originea într-o cuminţenie anterioară creştinismului. O serie de analişti de specialitate au comparat sculptura cu o zeiţă htoniană precreştină, precum şi cu o creatură sosită din viitor, constituind o sinteză evoluţionistă a creaţiunii care-i înfăţişează vizitatorului trecutul şi viitorul, în funcţie de unghiul din care o priveşte.
Petre Comarnescu, marele critic de artă şi specialist în opera lui Brâncuşi, afirmă că „Gânditorul de la Hamangia este o precuminţenie a pământului”, iar Tudor Arghezi opinează cu admiraţie: „Cuminţenia Pământului nu e întrecută decât în proporţii şi durată de portretul fratelui mai bătrân, Sfinxul”.
Despre opera sa, Constantin Brâncuşi spunea: „Cuminţenia Pământului…A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul…Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită… Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului – care îi conferă şi preţuirea şi nemurirea. Cuminţenia Pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!”.
Istoria lucrării este destul de întortocheată. A fost expusă pentru prima dată în 1910, stârnind reacţii contradictorii şi fiind în cele din urmă acceptată. În anul 1910 a fost cumpărată de inginerul şi iubitorul de artă Gheorghe Romaşcu, chiar de la artist. În 1957, sculptura a fost confiscată în mod abuziv de conducerea comunistă a Muzeului de Artă, unde a şi suferit câteva accidente, a fost zgâriată şi perforată pentru a putea fi fixată de postament. Apoi, a fost expusă la Muzeul Cotroceni unde i s-a acordat mai multă atenţie, beneficiind de un tratament mai bun şi de o pază corespunzătoare. După un îndelungat proces, în urmă cu patru ani, urmaşii colecţionarului Romaşcu au câştigat procesul intentat pentru recuperarea statuii, iar statul a fost obligat să o cedeze.
Opiniile pro şi contra privind achiziţionarea creaţiei lui Brâncuşi relevă aspecte de o copleşitoare diversitate. Cred că o trecere în revistă a câtorva păreri şi considerente care au fost enunţate mai energic în timpul scurs de la lansarea subscripţiei publice nu este lipsită de interes.
Unii, nu puţini la număr, consideră că statul ar trebui să o cumpere, preţul nefiind foarte mare, iar chestiunea banilor ar fi lesne rezolvată prin confiscarea averilor unora dintre marii pungaşi ai României, îmbogăţiţi peste noapte în chip scandalos. A pierde ocazia de a intra în posesia statuii ar fi o gravă greşeală şi o dovadă de crasă nepăsare privind redutabila lucrare, o probă de revoltătoare eschivare de la răspundere, fiind îndeobşte cunoscută „măiestria” statului de a irosi imense fonduri bugetare pe acţiuni nefireşti şi nefolositoare sau pe transferarea spre propaganda partidelor politice. Ignorarea şansei de a achiziţiona una dintre primele lucrări moderne ale lui Brâncuşi ar putea fi calificată şi ca incultură dublată de o indiscutabilă calicie. Sunt mulţi cei care vin în susţinere cu semnalarea constatării că guvernele au risipit mari sume de bani pe investiţii falimentare şi în numeroase cazuri au deturnat sume mult mai mari în conturile clientelei de partid. Suma necesară pentru cumpărarea statuii este infimă faţă de ceea ce s-ar fi putut recupera din despăgubiri în marile dosare de corupţie dacă guvernul ar fi acţionat în timpul legal şi, mai ales, înainte ca sume fabuloase obţinute ilicit să fie transferate în paradisurile fiscale.
În favoarea intrării în mod imperativ în posesia preţioasei lucrări s-a pronunţat în termeni elogioşi şi Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou din Paris, în interviul acordat Agerpres:
«„Cuminţenia Pământului” trebuie să rămână în România, în colecţia Muzeului Naţional de Artă. Trebuie să facem absolut orice să o răscumpărăm (…). „Cuminţenia Pământului” este o operă fundamentală în creaţia lui Brâncuşi şi vă spun de ce. În 1907, Brâncuşi a făcut această turnură, această „invenţie” a artei moderne prin cioplirea directă a pietrei. Aspectul atemporal, care parcă vine din neoliticul românesc sau chiar din alte arte primitive, îi dau valoare de operă unică (…). Titlul însuşi de „Cuminţenia Pământului” este intraductibil».
Celor care sprijină iniţiativa guvernului şi îi promovează o acerbă publicitate li se opun o serie de comentatori care se situează pe o poziţie contrară. Astfel, într-o opinie, se apreciază că suma reprezentând preţul cumpărării ar putea fi folosită mult mai chibzuit, statul, în loc să investească într-o „piatră”, putând aloca respectiva sumă în acordarea de burse şi premii în numele marelui sculptor român. Această părere este explicată prin considerente ce au o oarecare raţiune. Primul ar fi că sculptura a fost până în prezent expusă fie la Muzeul de Artă, fie la Muzeul Cotroceni, fără să intereseze cine era proprietarul de drept. În al doilea rând, se are în vedere că oricum statuia nu poate fi scoasă peste graniţă fiind calificată ca bun de patrimoniu naţional, ceea ce înseamnă că ea va rămâne în ţară şi orice colecţionar care ar cumpăra-o ar fi avantajat să o lase în custodie statului, într-un muzeu, fiind scutit de grija şi paza unei opere de artă deosebit de valorasă.
Trebuie menţionat şi că există şi numeroşi opinenţi mai radicali care susţin că, indiferent dacă o cumpără sau nu, statul nu ar trebui să ceară bani oamenilor, considerând campania o probă de cinism a statului şi o formă de a se exonera de unele responsabilităţi prin trecerea lor în contul cetăţenilor care oricum plătesc taxe şi impozite din care, de fapt, guvernul achită cele cinci milioane de euro cu care a decis să participe la achiziţionare. Potrivit altor observatori, este posibil ca în campania de imagine a acestei achiziţii să se fi cheltuit până în prezent mai mulţi bani decât cei donaţi, zeci de personalităţi apărând în clipuri publicitare şi fiind lansate o pagină de internet, conturi pe facebook şi twitter.
Reprezentanţii guvernului au transmis românilor că după ce mai multe opere ale lui Brâncuşi au fost achiziţionate în ultimii ani de diverse persoane private, această sculptură, reprezentativă pentru întreaga sa operă, este ultima pe care Statul Român o mai poate recupera pentru a o face accesibilă iubitorilor de artă şi publicului larg. Se impune precizat că în situaţia în care la data de 31 octombrie 2016 statul nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de sarcini asupra sculpturii, sumele colectate vor fi restituite donatorilor. În acest caz, sumele vor fi restituite abia în anul 2017, guvernul având termen pentru emiterea unei hotărâri în acest sens data de 31 decembrie 2016.
Mă alătur celor mulţi care socotesc că o operă de artă de o asemenea valoare trebuie să fie accesibilă tuturor, indiferent de preţ, fiind de domeniul evidenţei că sulptura „Cuminţenia Pământului” nu este o simplă piatră, ci chiar una de hotar care reprezintă startul unei revoluţii artistice avându-l ca promotor pe Constantin Brâncuşi – emblemă incontestabilă a geniului românesc.
Dorin Nădrău (S.U.A.)
Guvernul vrea sa cheltuie 11 milioane de euro pentru achizitionarea unei sculpturi de Brancusi( care are 16 variante) dar refuza sa infiinteze un Muzeu National Brancusi la Targu-Jiu unde sunt trei opere unicat majore ale sculptorului: Masa Tacerii. Poarta Sarutului si Coloana Recunostintei ( sau a Infinitului). Evident ca acesti bani ar fi suficienti pentru infiintarea unui asemenea muzeu cat si pentru functionarea multi ani.
Francezii au reconstituit Atelierul lui Brancusi la Centru Pompidou. Muzeul de Arta din Philadelphia are o camera dedicata lui Brancusi (in care sunt expuse 14 din sculpturile sale). Noi ce vom face? Vom expune doar Cumintenia Pamantului? Este plina de ipocrizie ( si comisioane pentru ei) aceasta campanie a guvernului!
Ipocrizia guvernului e mare. Dupa ce a respins proiectul infiintarii Muzeului National Brancusi la Targu Jiu acum vrea sa cheltuie 11 milioane de euro pentru o singura sculptura ( cioplita in 16 variante, raspandite in lume). Pe langa casa natala din Hobita Brancusi are un complex de lucrari la Targu Jiu format din Coloana Vesnicei Pomeniri ( numita si Coloana fara de sfarsit), Masa Celor 12 Apostoli ( numita si Masa Tacerii) si Poarta Infratiri Neamurilor ( numita si Poarta Sarutului). care sunt unicat in lume. Francezii l-au onorat pe Brancusi reconstituind atelierul sau la Centrul Pompidou, in Philadelphia la Muzeul de Arta Brancusi are rezervata o camera in care sunt 14 sculpturi. Noi ce-o sa aratam la Muzeul de Arta o singura statuie!