March 18, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

„Lucian Blaga şi ultima lui muză” – O carte premiată

10 min read

„Lucian Blaga şi ultima lui muză” – O carte premiată

 

Recenzie: Doina Popa (Dexter, Michigan)

 

Scriitoarea Anca Sîrghie, conferenţiar dr. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi în prezent la Universitatea „Alma Mater” din Sibiu, istoric şi critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România, precum şi a altor asociaţii şi ligi culturale din ţară şi de peste hotare, a publicat până în prezent şase cărţi şi 13 cursuri universitare, ca unic autor, fiind prezentă în numeroase volume colective. Este semnatara a peste 400 de articole dar şi redactor coordonator al publicaţiei academice „Lumina Slovei Scrise”. A redactat 12 prefeţe la operele altor scriitori, a îngrijit 4 ediţii de cărţi, a scris numeroase recenzii de carte, cronici de teatru, a dat şi a luat interviuri, fiind constant prezentă la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. A fost onorată cu titlul de „Cavaler” pentru merite culturale în Franţa (2000) şi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în România (2007). I s-au conferit premiile “Radu Stanca” la Sibiu şi “Biblios” la Alba Iulia.

Lucian-Blaga-si-ultima-lui-muza

Iată doar câteva menţionări din palmaresul literar al scriitoarei, care ne-a surprins anul trecut cu un nou volum, publicat la Editura “Techno Media” din Sibiu, Lucian Blaga şi ultima lui muză. Este cartea care recent a fost onorată cu Premiul “Octavian Goga” al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, pe anul 2015. Volumul constituie rodul unei sincere şi trainice prietenii care s-a legat între scriitoare şi cea din urmă muză a lui Lucian Blaga, Elena Daniello. Cartea este alcătuită din trei capitole: „Greieruşa” versurilor lui Lucian Blaga – Dialog în trepte I, Într-o vară de noiembrie – Dialog în trepte II şi Un dialog imaginar – Dialog în trepte III. În Cuvântul înainte intitulatCum am cunoscut-o eu pe Elena Daniello, renumitul profesor universitar Ovidiu Drimba face câteva confesiuni, surprinzătore ca inedit, legate de doamna Elena Daniello, care prin naştere este o membră a nobilei întru spirit românesc familii Puşcariu. Ca un preludiu al destinului viitoarei iubiri, academicianul Sextil Puşcariu, cel înrudit cu Elena, a marcat în 1919 cu încurajarea sa debutul poetului din Lancrăm – satul care “poartă în nume sunetele lacrimei”şi i-a stimulat tânărului Lucian Blaga evoluţia ulterioară. Aflăm din cartea Ancăi Sîrghie că, personajul ei central, medicul stomatolog Elena Daniello era o profesionistă remarcabilă, o femeie frumuşică, inteligentă şi modestă, fără aere de mare cucoană… Relaţia ei de iubire cu Lucian Blaga s-a stabilit prin anul 1950, ca o afecţiune discretă. Precum poveştile celorlalte patru muze anterioare ale lui Lucian Blaga, de la Cornelia şi Domniţa, până la Eugenia, Coca, şi această idilă din urmă,pentru Elena Daniello, a fost bazată pe o dragoste completă, în care iubirea s-a îmbinat cu inspiraţia creatoare.

În preambulul dialogului din care se constituie cartea, scriitoarea Anca Sîrghie dezvăluie împrejurarea care a facilitat apropierea sa de Elena Daniello. Este vorba de Sesiunea Ştiinţifică a Festivalului Internaţional „Zilele Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, desfăşurată într-o sală a Bibliotecii Universitare, care astăzi poartă numele poetului-filosof, între 6 şi 8 mai 1996. Iată cum îşi aminteşte Anca Sîrghie momentul primului lor contact vizual, iniţiat de Elena Danielo: “Am întors uimită capul şi m-au întâmpinat doi ochi puternici ai unei făpturi firave de femeie vârstnică, dar care nu-şi trăda greul celor 86 de ani, pe care mai apoi aveam să aflu că îi purta”. Distinsa doamnă urma să-i mărturisească la fel de intempestiv, cum tocmai i se şi adresase, faptul că pentru ea scrisese poetul versurile: „Din amintiri beau cu nesaţiu/Boccadel Rio/rană în spaţiu”. O memorabilă vizită rămâne pentru autoare aceea din mai 1996, când a intrat prin intermediul Elenei Daniello nu numai în casa ei din str. Eminescu,nr.3, ci   într-un spectacol total al universului poetic blagian. Au urmat apoi întâlniri la Sibiu şi Cluj-Napoca, firul basmului depănat de Elena Daniello continuându-se sub semnul dezvăluirilor uluitoare. În ciuda diferenţei de vârstă, între Anca Sîrghie şi Elena Daniello se statorniceşte o prietenie sinceră, timp de vreo 13 ani, în care aceasta din urmă îi prezintă texte în manuscris cu poezii blagiene deja publicate, pe care ea le inspirase poetului, precum şi epistole inedite de o superbă încărcătură metaforică, vădind o tainică iubire, alături de traduceri, texte filosofice, cugetări. Blaga trăise încă din 1948 umilinţa de a se vedea scos din Academia Română, din Universitatea clujeană, chiar şi din literatura şi filozofia ţării lui, în care figura pe lista scriitorilor interzişi de regimul comunist, atunci instalat. Şi aşa a şi rămas până la stingerea sa din luna mai 1961. În mod cert, se dovedeşte în carte adevărul că Elena era o veritabilă cunoscătoare a spaţiului material şi sufletesc în care se mişca Lucian Blaga în cea mai cruntă perioadă a vieţii sale. Este vorba de deceniul al VI-lea, supranumit în întreaga literatură română “obsedantul deceniu”, când a fost decimată crema intelectualităţii noastre interbelice.

Autoarea cărţii notează esenţa dialogurilor purtate cu distinsa ei prietenă din Cluj-Napoca şi chiar filmează în două rânduri mărturisirile Elenei Daniello, totalizând 4 ore de peliculă. O situaţie cu totul inedită pentru Anca Sîrghie ca scriitoare este faptul că înainte de a aşterne pe hârtie conţinutul dialogului lor, ea a realizat un film documentar, intitulat Amintiri despre Lucian Blaga şi apoi ataşat noii sale cărţi. Se pare că acesta nu va rămâne singurul film al scriitoarei pe această temă, căci în prezent tocmai finalizează lucrul la un al doilea. Urmând cronologia biografiei poetului, aflăm din recentul volum că Elena a fost în 1951 naşa de cununie a fiicei poetului, Dorli. Cum era de aşteptat, Elena va deveni în timp ţinta denigrărilor acesteia… tocmai datorită faptului că era muza adorată a tatălui său. Nemulţumită de situaţia creată, Dorli va afirma că tot Clujul cunoştea relaţia lor de “amitie amoureuse”.

Un incontestabil merit al muzei din urmă este faptul că Elena Daniello a făcut din păstrarea amintirilor şi a textelor încredinţate ei de poetul interzis o datorie sacră şi o menire, un sens al dăinuirii ei într-un anume loc sub Soare, anume în vila ei de pe str. Eminescu, nr. 3 din Cluj-Napoca, unde ea va trăi până la 100 de ani. Astfel, transcriind fragmente din dialogul desfăşurat între Anca Sîrghie şi Elena Daniello, se naşte acest sens evocativ, textul-document cuprinzând cele trei trepte ale volumului. Dialogul dintre cele două interlocutoare este viu şi bogat în date documentare, unele de un sfâşietor dramatism, căci dezvăluirile Elenei Daniello sunt incitante, trezind curiozitatea şi atracţia spre lectură pasionată, ea plimbându-ne prin “împărăţia amintirilor” sale. O formă paroxistică a umilinţei la care scriitorul a fost supus de comunişti rămâne episodul în care, după ce atinsese cele mai înalte piscuri ale recunoaşterii ca personalitate complex afirmată pe plan naţional şi chiar peste hotare, ajuns bibliotecar, Lucian Blaga se vede obligat să dea la moara de hârtie propriile sale cărţi intrate în patrimoniul prestigioasei instituţii clujene.

În capitolul Dialog în trepte II se dezvăluie acea „vară de noiembrie” a iubirii lor, despre care Elena are bucuria să povestească în întâlnirile cu convorbirile lor vesperale din vara, când universitara sibiană activa ca preşedintă de comisie la o sesiune de bacalaureat clujean. Anca Sîrghie mărturiseşte cât de norocoasă a fost, aleasă fiind de Elena pentru acest „festin spiritual” care completa tot ce citise până atunci despre poetul şi omul Lucian Blaga. Treisprezece ani a durat această prietenie, iar ultima întâlnire a avut loc la Cluj-Napoca, atunci când muza lui Lucian Blaga ajunsese la venerabila vârstă de 99 de ani.

În cel de-al treilea capitol, unde dexteritatea de scriitor a autoarei îşi dovedeşte calitatea înaltă, asistăm la un dialog imaginar pe care Anca Sîrghie îl realizează în decembrie 2014 la Sibiu cu condeiul în mână, găsind cuvenit să afle şi… opinia poetului. Nu ştiu să fi citit undeva o mărturisire atât de copleşitoare ca emoţie a iubirii la anii deplinei maturităţi, ca aceasta: ”Pentru a iubi cu adevărat, -considera Lucian Blaga – trebuie să ai în urmă aproape o viaţă întreagă. Anume alesături de melancolie ale „vârstei” dau iubirii o violenţă şi o luciditate fără de care ea rămâne uşor în penumbră… Că şi vârsta poate fi o calitat încep s-o învăţ acum, dureros câteodată, dar şi îmbucurător. Aceasta nu e bătrâneţea, ci adolescenţa triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii, pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea. “Aşadar, iubirea elenică se constituia drept apogeu al erosului blagian, o sinteză a lui, şi   trebuie înţeleasă în unicitatea ei.

Autoarea recurge pentru acest capitol la cugetările din Elanul insulei şi la paginile memorialistice ale lui Blaga, pivotând îndeosebi pe Luntrea lui Caron. Tipologic, cartea câştigă în diversitatea profilelor conturate, rememorările venind nu numai din partea Elenei, ci şi din cea a autoarei, cu momente din istoria familiei, a colegilor evocaţi. Aşa trebuie înţeleasă diferenţa dintre interviu şi dialog, care se deschide spre multiplicarea planurilor confesive.   Este semnalată astfel în recenta carte şiprezenţa constantă a soţiei poetului, Cornelia, care a fost “biciul lui Dumnezeu“pentru opera sa, a unor intelectuali prieteni care îl admiraseră pe Lucian Blaga fără rezerve şi nu în ultimul rând a fiicei sale, Dorli.

Se ştie că Elena Daniello i-a inspirat poetului ciclul Vară de noiembrie, atât de diferit faţă de cele precedente ca stare sufletească. Poetul însuşi mărturiseşte: „viaţa izbucneşte în mine ca un murmur năvalnic de ape, parcă aş da spre o vară cât patru anotimpuri. Atari avânturi au darul să-mi apropie, prin contrast, gândul morţii. In stări de exuberanţă şi turmentare, gândul nefiinţei îmi este insuportabil. El nu mă atinge decât cu melancolii de natură lirică, stinse ca subt surdină. Iar asemenea melancolii dau relief însăşi stărilor mele de beatitudine.” Iubirea poate fi o forţă regeneratoare, indiferent la ce vârstă îţi infloreşte sufletul. Blaga este convins de acest adevăr. Pentru poet, iubirea târzie este nu numai un ferment al reînvigorării omeneşti, ci şi al celei creatoare. Elena Daniello i-a mărturisit prietenei sale, Anca Sîrghie, cu nedisimulată mândrie şi mulţumire, că oricare altă femeie l-ar fi inspirat pe Lucian Blaga în anii anteriori, în mod cert,după ea nu a mai existat altă muză care să-l stimuleze creator.

Valoroasă este descinderea făcută de autoare cu instrumentele criticului literar în ciclul Vară de noiembrie, punându-se în   lumină poeziile cele mai semnificative, de la Boccadel Rio la Risipei se deda florarul,cu strofele: “ Polenul cade peste noi,/ în preajmă galbene troiene/alcătuieşte-n aur fin./Pe umeri cade-ne şi-n gene/Ne cade-n gură când vorbim,/şi-n ochi când nu găsim cuvântul/şi nu ştim ce păreri de rău/ ne tulbură, pieziş, avântul.”precum şi Cântecul focului, Portret, În lumea lui Heraclit, Cântec de noapte, Andante, Solstiţiul grădinilor, Descântec, Primăvara, Caut nume, Anotimpurietc., cu versuri ce sunt dedicate indubitabil Elenei Daniello. Recenta carte a Ancăi Sîrghie dovedeşte cât de rodnică în plan creator a fost iubirea lor…Acest fapt va fi atestat şi de către Dorli, fiica poetului, care după ce a renunţat la atitudinea belicoasă, în capitolul Muzele…tatălui meu, ea a publicat o scrisoare adresată de poet Elenei Daniello, apărută   şi în revista „Apostrof”: „O inteligenţă atât de vie precum este a ta… Tu ai ştiut să o menţii în slujba celor 100 de procente de feminitate ce le porţi în fiinţa ta. Aceasta este o condiţie să-ţi dezvolţi, fără a şti,darul cel mai frumos ce-l poate avea o femeie pe plan istoric. Darul de a stimula.” Cu Elena purtată mereu în gând, dar având alături pe soţia lui devotată, Blaga a trecut prin purgatoriul silniciilor de tot felul în ultimii săi ani de creaţie. În mare taină, Elenei i-a încredinţat, între multe altele, şi cele trei caiete mari în format A4, cu textul în manuscris al romanului Luntrea lui Caron, ea copiindu-l cu stoicism, ca astfel să rămână posterităţii un exemplar sigur, în cazul în care, scriitorul ar fi fost arestat, iar manuscrisele, confiscate spre a fi distruse. Prin gestul onorant al doamnei Rodica Daniello, medic în Germania, care ca fiică a Elenei, a donat Bibliotecii Universitare “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca un adevărat tezaur de documente blagiene, totalizând vreo 26 repertorii cartonate, în prezent este posibilă cercetarea lor de către exegeţi. Majoritatea lor poartă pe coperte dedicaţii făcute “Pentru Elen” de către genialul ei admirator.

V-am prezentat acum doar câteva aspecte din această carte densă ca informaţie literară, minunată ca scriitură, un document ce ridică vălul de pe viaţa privată a uneia dintre cele mai importante personalităţi din literatura noastră contemporană: poet, prozator, dramaturg, filozof, jurnalist, diplomat, academician, traducător, profesor universitar, Lucian Blaga, cel căruia istoricul literar Anca Sîrghie i-a dedicat ani întregi de muncă şi cercetare. O dovedeşte neprecupeţit sinteza cuprinsă la capitolul final al Anexelor, unde enumerarea variatelor forme în care scriitoarea a înţeles să valorifice universul blagian este susţinută de imagini fotografice edificatoare. Cartea Lucian Blaga şi ultima lui muză, premiată recent de Uniunea Scriitorilor din România la Sibiu constituie un document de o reală valoare. Citind-o, ne înălţăm pe alte culmi ale cunoaşterii poeziei din noi înşine, căci fiecare dintre noi ascundem în profunzimile inimii şi sufletului nebănuite unde lirice.

1 thought on “„Lucian Blaga şi ultima lui muză” – O carte premiată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.