LA MULŢI ANI, NORMAN MANEA!

Autor: Dorin Nădrău (S.U.A.)

Pe Norman Manea l-am „descoperit” relativ târziu, o dată cu lectura romanului său „Întoarcerea huliganului”, carte care m-a impresionat într-un mod aparte şi mi-a facilitat înţelegerea meritului autorului de a fi tradus în 20 de limbi. Împrejurarea mi-a incitat profund interesul de a-i cunoaşte opera, astfel că au urmat alte câteva volume pe care le-am parcurs cu deosebită plăcere, „vinovată” pentru această reuşită fiind Editura Polirom care în anul 2008 a antamat o susţinută şi benefică activitate editorială pentru cunoaşterea, popularizarea şi difuzarea în România a întregii opere a acestui admirabil scriitor de limba română stabilit de zeci de ani în Statele Unite ale Americii.

În anul 2014, când am vizitat timp de două săptămâni România, providenţa mi-a oferit fericita ocazie de a participa la un eveniment demn de atenţie desfăşurat în perimetrul cultural al Timişoarei, şi anume, întâlnirea la cafeneaua librăriei „Cartea de nisip” cu scriitorul Norman Manea, aflat pentru o scurtă perioadă în ţară, cu prilejul lansării volumului său „Plicuri şi portrete”. Prezentarea cărţii, moderată de reputaţi critici literari, discuţiile şi comentariile induse, dar, mai ales, răspunsurile autorului m-au fascinat, recunoscând în Norman Manea un valoros scriitor, dar şi un gânditor independent şi un incontestabil umanist.

Revenind la „Întoarcerea huliganului”, roman foarte apreciat, dovadă că pentru această carte autorului i s-a atribuit Premiul Medicis Etranger, în opinia mea mea, volumul reprezintă o îmbinare inedită şi originală de jurnal de călătorie şi scriere memorialistică, trădând o existenţă întortocheată, sinuoasă şi dificilă, marcată de evenimente istorice zguduitoare, ca: deportarea evreilor bucovineni în Transnistria, nefasta perioadă a stalinismului absolut, uşoara liberalizare din anii ’60 urmată imediat de decăderea societăţii româneşti din anii ’70 şi ’80. Şi pe plan profesional, parcursul scriitorului a fost complicat: după finalizarea studiilor superioare de inginerie şi câţiva ani practicaţi pe şantiere și în ateliere de proiectare, s-a dedicat în exclusivitate scrisului. La vârsta de 50 de ani, cu trei ani înainte de căderea comunismului, Norman Manea a emigrat, întâi în Germania, pentru a ajunge după aceea în America („Paradisul”, „Lumea de dincolo”).

Romanul reconstituie reîntoarcerea după mai bine de zece ani de exil, în România anului 1997, călătoria pregătită cu multă nelinişte, ezitare, neîncredere şi îndoială, declanşând activarea angrenajelor intime ale memoriei, ceea ce îi trezeşte vii amintiri din timpul petrecut în ţara natală privind copilăria, familia şi prietenii, perioada în care era angajat la Bucureşti, lumea literară a capitalei în anii comunismului, cu reveniri repetate la experienţele proprii care l-au impresionat în mod special: comunismul, exilul, condiţia de evreu. Evenimentele relatate în volum se constituie în evidente imbolduri de a medita şi chibzui la teme dintre cele mai diferite, ca: istoria, identitatea, limba, apartenenţa, adaptarea, susţinute şi încântător completate de citate şi referinţe din scriitorii care i-au influenţat formarea (Proust, Kafka, Celan, Mihail Sebastian, Freud, Primo Levi).

Perioada de zece zile cât durează vizita lui Norman Manea în România în aprilie 1997, perioadă care de altfel defineşte întinderea jurnalului de călătorie, este prezentată cu largi referiri la trecutul său însemnând copilărie, adolescenţă şi tinereţe, precum şi cu o bogată anecdotică, probând indiscutabil uimitoarea sa memorie. Impresionante sunt paginile în care autorul evocă Bucovina natală, familia, părinţii şi prietenii, dar şi cele în care îşi aminteşte cu oarecare nostalgie de Bucureştiul anilor tinereţii cu vechile cartiere şi cu „secta de drogaţi ai cărţilor” deosebit de interesată şi activă în acele vremuri în urmărirea celor mai recente apariţii editoriale. În fine, în ediţia din anul 2011 a „Întoarcerii huliganului” (Editura Polirom) se conchide sintetic şi expresiv: „Revenirea după mai bine de un deceniu de exil într-o Românie pe care o părăsise atunci când îi părea că situaţia nu mai poate fi îndurată nicicum, că aerul devenise nerespirat, iar viaţa, un coşmar cotidian, îi conferă autorului prilejul de a scrie un roman profund autobiografic, o mărturie cutremurătoare despre ororile istoriei, despre totalitarisme şi tragediile individuale sau colective cărora acestea le-au dat naştere. O carte gravă, tensionată, impresionantă şi complexă, rememorând destinul împovărat de suferinţe al Europei de Est din secolul trecut şi care a fost întâmpinată cu aprecieri unanime încă de la apariţia sa în numeroase ţări în care a fost tradusă. O carte considerată una dintre capodoperele importante ale literaturii contemporane române şi universale”.

„Plicuri şi portrete”, cartea la a cărei lansare, după cum am amintit, am luat parte (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), cucereşte prin epistolele şi portretele unor personalităţi remarcante ale culturii şi istoriei noastre contemporane, conferind volumului pe lângă calitatea literară originală şi atractivă şi o valoare documentară de necontestat. Istorisirile memorialistice, scrisorile şi portretele ocazionează cititorului întâlniri cu Nichita Stănescu, Gabriela Adameşteanu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Claudio Magris, Lucian Raicu, Antonio Tabucchi, Imre Kertesz, Florin Mugur, Saul Bellow, Robert Musil, Philip Roth, Octavio Paz, Paul Bailey, Matei Călinescu, Paul Cornea ş.a.

Este indiscutabil fascinantă raportarea pe care Norman Manea a adoptat-o şi o promovează faţă de limba română. „Dacă nu locuiesc într-o ţară, ci într-o limbă? Dar, limba este, în final, doar o emblemă orgolioasă a eşecului” (Norman Manea). Limba engleză apărându-i ca o închiriere şi nu ca o proprietate, limba română constituie adevărata ţară, el simţindu-se în aceasta asemenea unui melc, ducându-şi cochilia cu el („casa melcului”), fiind evident pentru scriitor că renunţarea la limba română s-ar identifica cu resemnarea în faţa condiţiei de emigrant.

Opera lui Norman Manea este una considerabilă: 10 volume, până la plecarea din ţară (5 romane, 3 volume de proză scurtă şi 2 volume de eseuri) şi altele, numeroase, după stabilirea în Statele Unite, elogios recenzate în presa ţărilor în care a fost tradus. Este remarcabilă performanţa de a fi fost tradus în zeci de limbi. Impresionează, de asemenea, meritul de a i se fi decernat prestigiosul Premiu „Nelly Sachs” (2011), precum şi onoarea de a fi fost invitat să devină membru de onoare al Royal Society of Literature. Fără îndoială, Norman Manea este un mare prozator contemporan, scrierile sale incitând atât printr-o aparentă simplitate melancolică dublată de o fină ironie, cât şi prin lucidele analize contemplative de mare forţă expesivă vizând aspecte complexe ale condiţiei umane. Profesor la Bard College din New York, Norman Manea este incontestabil unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români şi, după părerea mea, cel mai tradus autor de limbă română.

Recent, la Bucureşti, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române, a avut loc un binemeritat eveniment aniversar consacrat lui Norman Manea care împlineşte anul acesta (19 iulie) venerabila vârstă de 80 de ani: Sesiunea „Norman Manea. O viaţă / Norman Manea. A life”. La sărbătorirea scriitorului şi intelectualului român au participat personalităţi ale lumii culturale şi academice din diverse colţuri ale lumii (S.U.A., Franţa, Italia, Anglia, România etc.), temele abordate fiind foarte diverse şi, în majoritate, desprinse din problematica romanelor şi eseisticii sale. Sesiunea aniversară s-a desfăşurat într-o ambianţă prietenească, sărbătoritului prezentându-i-se direct felicitări amicale.

Mă alătur şi eu celor care i-au exprimat gânduri de sinceră apreciere, adresându-i în încheierea aceastor rânduri, „La Mulţi Ani!”, împreună cu urarea de a purta în continuare „casa melcului” cu aceeaşi unică şi admirabilă eleganţă!

Foto. Dorin Nadrau