ȘASE! VINE DRAGOBETE!

Vali (Sfântul Valentin) fuse și se duse! Dar nu disperați! Pe 24 februarie își face apariția “fracsu vitreg”, Dragobetele, mesangerul de drept al dragostei la românași. De când a intrat Sfântul Vali pe piața românească, Dragobetele luptă din răsputeri pentru un comeback și încearca să-i arate  Sfântului Vali , ca el este jupân în spațiul mioritic, deoarece, vezi Doamne, are vechime în câmpul muncii!

Ficiorul Babei Dochia, Dragobetele fiind un fel de Eros al românilor  sau, dacă vreți, un Cupidon al grecilor, își revendică drepturile de  distribuitor șef al dragostei în spațiul mioritic. Sunt mai multe  ipostaze etimologice vis-a-vis de originea numelui Dragobete, una dintre  ele susținând că Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti = a fi drag.

O alta, susține că Dragobete ar proveni din cuvintele dacice “trago” –  țap și “pede” – picioare, care în timp s-au transformat în “drago” și  “bete”, țapul simbolizand vitalitate, libidou și puterea de a procrea.

Dragobetele este o sărbatoare cu o tradiție având o “vechime” în jurul a  170-180 de ani de la pătrunderea ei în teritoriile românești și  păstrate cu precădere în nord-estul, sudul-estul şi sud-vestul României.

Dragobetele își revendică supremația în spațiul mioritic ca fiind  adevaratul Eros/Cupidon de România în dispută cu acest “venetic”,  Valentin, un sfânt declarat al romano-catolicilor, care a trăit în  secolul al III-lea și care a decedat pe data de 14 februarie.

Se zice că Dragobete era ziua când fetele și baieții se îmbracau frumos  în ţoale de sărbatoare și, dacă timpul era frumos, porneau în gașcă  organizată prin lunci, câmpii și păduri, cântând și cautând primele  flori de primavară.

“Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau  şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în  sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia  îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata  îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele  sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un  an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi  afişa dragostea în faţa comunităţii.”( Wikepedia)

Probabil așa se facea acuma vreo 50-100 de ani, pentru ca acum fetele și  baieții se duc, mai nou, la mall la shopping sau la un club de fițe  unde se sparg în figuri și licori bahice cu nume afrodisiace… cam așa  se sărbătorește un Dragobete pe la noi, un Dragobete al secolului XXI,  made in Romania.

C-o fi Vali, c-o fi ficiorul madamei Dochia…who cares…aceeași  Marie cu altă pălarie…oamenii trebuie să se scobeasca de 2 ori în  buzunare, de două ori pe an, ca să-și dovedească iubirea, și pe 14 și pe  24 februarie. Cei mai câștigați sunt, bineințeles, comercianții, care  își freacă lăbuțele fericiți și-l salută cu respect și pe Vali și pe  Dragobete, pentru ca le fac vânzare dublă. Ei nu discriminează și îi  acceptă pe ambi mesangeri ai dragostei cu brațele și buzunarele  deschise. Deh, dragostea costa…

În opina mea, nu cred că avem nevoie de o zi specială pentu folosirea  cuvântului “Te iubesc”! Cred că aceste nobile sentimente nu pot fi  “arondate” în jurul unei singure zile și nu pot fi ignorare în restul  anului. Totuși, nu văd nimic rău în a avea o zi specială dedicată  îndrăgostiților și celor care iubesc. O privesc ca pe un bonus, ca pe o  cireașă de pe tort, dacă vreți, ca un micro revelion al iubirii și  romantismului, avându-l ca MC (Maestru de ceremonie) pe Dragobete, mesangerul de drept al dragostei în spațiul carpato-pontico-danubian.

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA