ÎN PRAG DE AN NOU – 2014

Elena BUICĂ

Anul care este pe picior de plecare, cu numărul 13 în coadă, nu s-a arătat a ţine seama de superstiţiile legate de el, ci mai degrabă a înclinat a da sens mărţişorului purtător de noroc al acestui număr. Dacă ţinem cont de faptul că întotdeauna  izbânzile  se împletesc şi cu limitele, neputinţele, pierderile inerente, concluzia pe care o tragem şi în acest prag de an nou este totuşi cea cu un plus adăugat în final. Oful cel mare rămâne ca un blestem pe noi românii, politica noastră care pare mereu călcând în străchini. Dar, până la urmă, dacă românul încă îşi mai poate trage sufletul, îşi face şi el nădejde de mai bine. Şi acest bine îşi face loc parcă discret.

Cu tot oful, dacă ajungi în ţară după 2-3 ani, se văd mai evident schimbări semnificative. Deşi populaţia s-a împuţinat, localităţile, indiferent de mărime, nu-şi mai încap în teritoriile lor de la an la an. Blocurile şi casele au înfăţişări noi, maşinile dau una peste alta, încât nu mai ai pe unde merge pe trotuare, tehnologia e tot mai la îndemâna oamenilor, îmbrăcămintea este accesibilă şi mâncarea, e drept, foarte diferită pe mesele oamenilor, dar şi atunci când nu este îndestulătoare pentru toţi, nu împinge foamea să pună oamenilor gheara în gât. La sate casele împrumută înfăţişarea vilelor, cei mai mulţi săteni au grup sanitar în casă, au televizoare, telefoane cu care fac fotografii, internet prin care comunică cu lumea întreagă, unelte agricole, maşini cu GPS, etc… În multe aspecte satele încep să se asemene cu oraşele. Despre neajunsuri mi-ar trebui mai mult spaţiu, dar prefer ca în ajun de Anul nou să rămânem la această parte a împlinirilor, ca pe ea să construim altele în anul ce urmează.

Pe plan personal pot spune că anul acesta m-am bucurat când am reuşit să transmit un zâmbet vieţii şi semenilor mei prin cel de al optulea volum chiar aşa intitulat: „Zâmbind vieţii”, scris în perioada rotunjirii anului 80 de viaţă. A fost un zâmbet plămadit din bucuria descoperirii frumosului vieţii în deplinul său înţeles, un zâmbet ţesut de forţele nevăzute ale cuvântului. Acest zâmbet a fost trimis pe zeci de mii de kilometri prin intermediul publicaţiilor online aflate pe multe meridiane ale lumii.

Am avut şi perioade când zâmbetul a lăsat loc suspinului adânc ce a însoţit lacrimile pentru pierderea câtorva persoane dragi inimii mele, ori scrâşnetului, atunci când sănătatea a dat peste colţii ce-au rănit-o.

Pentru anul următor mi-aş dori ca aceşti colţi să nu fie chiar aşa de tare ascuţiţi ca să pot purta zâmbetul pe care să-l dăruiesc cu tot dragul semenilor mei prin cele două cărţi la care lucrez acum: „Liliacul de la poarta înserării” şi „Frumoasele vacanţe”. Mi-aş dori să am suficiente resurse interioare si pentru scrieri noi ca să mă pot bucura de rafinatele delicii pe care le oferă slova aşternută cu aleasă cuminţenie pe hârtie şi de acel bun prilej pentru prietenii literare. Mi-aş dori să mai pot găsi resurse şi pentru a face o călătorie în ţară, acolo de unde aud chemările tainice ale devenirii mele de fiinţă pământeană. Mi-aş dori ca frumoasa Românie, ţara mamă şi generoasa Canada, ţara care m-a adoptat ca pe o adevărată fiică a ei, să devină tot mai înfloritoare şi cu mulţi lauri ai izbânzii pentru fiii lor. E o dorinţă dar şi o urare pentru anul 2014 la care mai adaug şi tradiţionalul: LA MULŢI ANI CU FERICIRE!

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto

29 decembrie 2013