March 29, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Eveniment NATO la Washington D.C.

3 min read

Zece ani ACT NATOConferinţa Internaţională “Young People Forging the Future”

 

Simona M. Botezan

 

În data de 26 martie 2013 Comandamentul pentru Transformare al Alianţei Atlanticului de Nord (ACT), ȋmpreună cu Şcoala de Studii Internaţionale Avansate “Paul H. Nitze” a Universităţii John Hopkins (CSIS); Centrul pentru relații transatlantice (CTR) și Consiliul Atlantic al Statelor Unite (ACUS), au găzduit evenimentul “Young People Forging the Future”.

 

Evenimentul face parte din eforturile Comandamentului Academic al Alianţei de a găsi resurse externe benefice pentru organizaţie. Şaptezeci dintre cele mai ascuțite minți tinere, cu diverse profesii şi naţionalităţi, angajaţi ai unor companii de renume, doctoranzi şi cercetători implicaţi ȋn studii postdoctorale, ghidaţi de mentori distinşi ai ACT şi ai altor organizaţii prestigioase, au căutat cele mai inteligente soluții la provocările care ar putea avea un impact profund asupra planetei şi a milioane de oameni de pe glob. Proiectul face parte din eforturile Comandamentului de a găsi cele mai eficiente căi de transformare şi adaptare a Alianţei, astfel ȋncât să poată să răspundă rapid şi eficient provocărilor viitoare.

 

Conferinţa a ȋnceput cu câteva remarci ale organizatorilor. Au luat cuvântul Dr. Daniel Hamilton, Directorul Executiv al Centrului pentru Relaţii Transatlantice al Universităţii John Hopkins (SAIS); Ambasadoarea Kolinda Grabar – Kitarovic, Asistent Secretar General pentru Diplomaţie Publică al NATO (ACUS) şi Generalul Maior Peter C. Bayer Jr. din US Army, şeful adjunct al Statului Major pentru Planuri Strategice şi Politică al NATO. Obiectivul conferinţei a fost crearea unui cadru ȋn care aceşti tinerii foarte talentați să se implice și să contribuie cu o perspectivă nouă și inovatoare la activitatea ACT.

 

A urmat detalii despre proiectul fiecarui grup de lucru, prezentate de Lt.Col. William Jakola, analistul strategic al NATO HQ SACT şi LCdr. Robert Clarady, specialistul NATO HQ SACT ȋn probleme de angajament.

 

Evenimentul a cuprins trei sesiuni plenare şi intervențiile a doi dintre liderii de top ai NATO – Comandantul Suprem al ACT NATO generalul francez Jean – Paul Palomeros şi generalul – maior Peter Bayer Jr. adjunct responsabil cu strategia şi politica NATO. Pe parcursul zilei, au fost şi două sesiuni restranse, formate din patru grupuri de lucru, în care tinerii profesionişti şi mentorii lor s-au angajat în discuții aprofundate pe teme de importanță strategică pentru Alianță. Ideile şi soluţiile acestor tineri geniali vor contribui la dezvoltarea viitoarelor strategii ale comandamentului ACT NATO și vor sprijini misiunea ACT de îmbunătățire a relațiilor, interacțiunii și cooperării practice cu partenerii, națiunile și organizațiile internaționale.

 

Tinerii au discutat ȋn patru grupuri, care s-au ȋntâlnit de două ori, fiecare sesiune fiind coordonată de un mentor prestigios al ACT, SAIS sau al altei organizaţii internaţionale. Ȋn aceste sesiuni s-au discutat pe larg subiectele propuse de organizatori şi s-au căutat răspunsuri şi soluţii pentru ȋntrebările generalului strateg Peter Bayer Jr.

 

Concluziile celor patru grupuri au fost prezentate ȋn sesiunea plenară finală, prezidată de generalul Bayer, Dr. Dan Hamilton şi fostul Ambasador al Ungariei la Washington D.C., domnul Andras Simonyi, actualmente director al Centrului pentru Relaţii Transatlantice al Universităţii John Hopkins.

 

După discuții îndelungate, examinarea factorilor și a tendințelor de dezvoltare relevante, analiza riscurilor, viitorul securităţii și mediul de operare pentru NATO în 2030 și mai departe, grupurile de lucru s-au reunit pentru a oferi soluții lor, iar mentorii și analiștii strategici, inclusiv generalul-maior Peter Bayer, au fost impresionaţi de rezultatele lor.

“Oricum priveşti la viitor, acesta este periculos, complex şi rapid”, a declarat Bayer. “Ceea ce am văzut astăzi aici mă face să fiu optimist în privința viitorului NATO. Am văzut energie, inteligenţă și angajament și vă mulțumesc pentru ziua aceasta.”

 

 

Foto: Simona Botezan

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.