HAIBUN (3) – MIEII ŞI ZĂPADA LOR
2 min read
S-au dus Babele-
miros de pământ reavăn
sfinţeşte livada
În urmă cu doi ani, primăvara, eram la Gurbediu, în Bihor, împreună cu soţul meu, la mormântul părinţilor săi, aflat în cimitirul satului, la marginea unei păşuni. După ce ne-am recules şi am lăsat la căpătâiul lor zambile, ne-am îndreptat spre ieşirea din cimitir. Dinspre şosea, venea o turmă de mioare şi 2 câini ciobăneşti. Un cioban tânăr mâna oile şi mieii, mai cu zor decât te-ai fi aşteptat. În graba lor, vreo două dintre ele au dat să intre pe poarta cimitirului. Am închis-o de îndată, astfel că animalele şi-au continuat drumul spre stâna din apropiere. După câteva minute a apărut o oaie behăind tare şi alergând singură, după celelalte. Se vedea că doreşte să le prindă din urmă. În strigătul ei, era ceva special. Ne-am lămurit curând despre ce era vorba. Pe câmpul cu iarba abia încolţită am văzut un alt cioban care ţinea în braţe un miel abia fătat. Era rodul mioarei pe care o prinseseră chinurile facerii pe când era cu suratele ei la păşunat. Mieluşelul încerca să „glăsuiască” şi el, chemând-o pe mamă-sa, dar puterile îi erau încă slabe. O parte a mieilor din turma celor doi ciobani urmau să fie crescuţi spre a fi puşi în vânzare şi sacrificaţi de Sfintele Paşti. Viaţa blândelor fiinţe devine efemeră, precum e zăpada care le poartă numele. Mi-a revenit în minte imaginea mielului fătat pe câmp, zilele acestea, când din nou se nasc mieii care vor fi sacrificaţi şi a căror existenţă e atât de scurtă. Când credeam că primăvara era la ea acasă, a căzut peste case şi pomi neaua, în vreme ce în staul, pe paie, oile fată mieluţii.
Alb de Mărţişor-
staulul înviorat
de glasuri de miei
Brăduţul din curte, care are vârsta lui Teo, s-a împodobit cu steluţe albe. Creştetul fântânii a-ncărunţit dintr-odată, iar ghioceii s-au îmbrăcat în mantie rece. Peisajul e strălucitor, zăpada s-a aşternut peste tot. Splendoarea n-a durat prea mult căci zăpada mieilor e efemeră.Fulgii au fost topiţi de razele calde ale soarelui primăvăratic. Căci e mare nevoie să crească plantele, să ne bucure cu portul lor şi să ne susţină traiul nostru zilnic, aşa cum a lăsat să fie Bunul Păstor.
——————————-
Haibun – Compoziţie litarară (de origine japoneză) care combină proza cu haiku
Gabriela Genţiana GROZA
Cluj-Napoca
februarie 2011