Am luat teiul şi l-am purtat peste ocean…

         La fiecare început de an, odată  intraţi în luna ianuarie, gândul ni se îndreaptă spre

 cel, ce  la 15 ianuarie 1850 a văzut lumina zilei şi care va deveni unul dintre puţinii

scriitori moderni europeni, cel care reprezintă în esenţă spritualitatea românească – Mihai

Eminescu – poetul de geniu, atât de  aproape de noi prin poezie, proză, publicistică, prin

        harta călătoriilor şi a vieţii sale.

                Poeziile lui Eminescu, împreună cu teatrul lui Caragiale şi povestirile lui Creangă

        au intrat în circuitul larg al valorilor culturii universale.

                Poezia eminesciană se defineşte ca o expresie specifică a modului de creaţie tipic

        ultimului mare scriitor romantic european, contemporan al tuturor timpurilor, care ne

        surprinde neîncetat cu talentul de excepţie, bunul gust, prin tonalităţi ale versurilor

        deschise, în culori îmbietoare.

                Eminescu este un povestitor fantastic, căruia i se impune, nu observarea realităţii,

       ci recompunerea ei vizionară, plină de semnificaţii adânci.

                “Nimeni înaintea lui Eminescu si nimeni după el, nu a reuşit acea pictură fantastică

        a realităţii care aminteşte de arta unui William Blake.”- afirma Tudor Vianu.

                 Mihai Eminescu este cea mai profundă şi simţitoare voce poetică din literatura

       română, care a deschis itinerariul poeziei româneşti spre universalitate.

                Viaţa lui a fost o suprapunere de cicluri, alimentate de visuri şi crize, datorate

       impactului cu realitatea. Iată cum promovează Titu Maiorescu imaginea poetului:

       ” Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este aşa o

       covârşitoare inteligenţă, ajutată de o memorie, căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată

       nu-i scăpa, încât lumea lui era lumea ideilor generale ce şi le însuşise şi le avea pururea la

       îndemână.”

               Viaţa sa a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite si extravertite.

               Caragiale îşi aminteşte despre el în felul acesta:”Vesel şi trist, comunicativ şi ursuz,  

       blând şi aspru, uneori nepăsător, alteori iritabil – ciudată amestecătură – fericită pentru        artist, nefericită pentru om.”

                Creaţia eminesciană, aparţinând unui romantism relativ întârziat, dar cunoscut ca fiind

      “High Romanticism” a parcurs mai multe etape, recuperând temele tradiţionale ale

       romantismului european – gustul pentru trecut, pasiunea pentru istoria naţională, nostalgia

       regresivă pentru copilărie, melancolia, întoarcerea în natură.

                Atât în plan poetic, cât şi în proză, Eminescu a fost influenţat de marii creatori

       romantici germani: Novalis, Goethe, Lenau, fiind interesat în acelaşi timp de filozofia

       indiană, impresionat de teoria metempsihozei sau a reîncarnării, cunoştea culturi şi religii

      din Zoroastrism, Budhism, Catolicism, Ortodoxism.

                Creaţia populară a constituit un izvor important al poeticii sale, scriind multe poeme în

      metrica poeziei populare. A cules căntece de petrecere sau basme cărorale-a adăugat

      simboluri onirice sau fantastice.

                Pentru acest înalt conţinut filozofic al său şi al operei sale, Constantin Noica l-a  

      denumit pe Mihai Eminescu, pe drept cuvânt ” Omul deplin al culturii române”.

                Mihai Eminescu este şi va rămâne de-a pururi simbolul românilor de pretutindeni,

      “Luceafăr” purtat pe toate meridianele lumii.

Am luat teiul

şi l-am purtat peste ocean

în cutele inimii

Mă aşez

la picioarele

statuii tale

cu flori albe

pe braţe obosite

Profilul tău de sfânt

ne-alină dorul

Versurile tale curate

ne picură rouă cristalină

în ochii uscaţi

de lacrimile despărţirii.

          DOINA POPA – 11 ianuarie-2012