SORIN OLARIU – POEME
2 min read
RĂTĂCIND PRIN ROUĂ STRĂINĂ
îmi amintesc de palma grea a tatei
cum despica cerul copilăriei
mele în două
ca un trosnet de muguri
copţi
ca o vecernie într-o limbă
uitată
îmi amintesc de palma grea a tatei
cum se unduia stângace peste
anii mei fragezi
ca un nor durut
de atâta
zbor ca o aripă de
înger ostenit
îmi amintesc de palma grea a tatei
acum când tata doar ce-a aţipit
sub iarbă
iar greierii s-au pitulat
în ţârâit
***
AM MURIT DECI EXIST
de la un timp am început să putrezesc
pe la colţuri
ca o mantie roasă
de vânt şi de
ploi
nisipul mi s-a împuţinat în clepsidra
tocită
şi s-a scurs subţiat
pe pământ
înapoi
acum ochii mei oglindesc chipul morţii
călăuză
de taină-n tărâmul
promis
prin vene îmi curge-un ocean de-ntuneric
abisul ce
umple un alt fel
de-abis
***
ŞARPE SĂRUTÂND
sărutând glezna subţire a nopţii poetul se împrăştie
în toate cele şasesuteşaizecişişase
de zări
pe umerii ei goi moartea îl luă să-i arate
mult-umblatele-i neumblate
cărări
la birtul din colţ trei beţivi cântă ceva despre
dragoste despre sex
despre viaţă
doar mama poetului într-un ungher plânge mocnit
cu faţa în mâini sau cu
mâinile-n faţă
hei zise ofticat barmanul cel gras cine dracului
a încuiat timpul
pe dinafară
cum cine spuse mama poetului fiul meu drag
scumpul meu fiu care astăzi învaţă
să moară
***
ULTIMUL MARE PREOT
vinovat
alunec cu sfială
la ceas de dimineaţă
peste temple sfărâmate
şi peste religii uitate
străjuite doar
de umbra timpului
sanctuarele
sunt acum umbre
rugăciunile
au apus demult
îngheţate pe buze
muribund
ultimul mare preot
îmi întinde urna
apoi se risipeşte
ca un abur de lumină
peste lucruri
deschid
şi mă cutremur
cenuşa
sunt eu
***
ŞAPTE PĂCATE
eu l-am ucis în mine
demult pe
dumnezeu
cioplind în piatră idoli
şi-uitând de rostul
meu
iisus nazariteanul m-am
bucurat să
moară
în mintea mea bolnavă
pe cruce-a doua
oară
am pângărit fecioara
cea pururea
virgină
ales-am întuneric
în loc s-aleg
lumină
apostolii scripturii
i-am omorât de-a
rândul
cu fiecare moarte
înseninându-mi
gândul
iar sfinţii-n calendare i-am
răstignit pe
veci
în patru pioneze de pe
pereţii-mi
reci
am dărâmat biserici
blesteme-am
înălţat
urcându-mi nepăsarea
la rangul de
păcat
şi-acum plângând mă caut
sunt oare de găsit
la fel de pur cum fost-am
din luturi
zămislit?
***