Interviu cu Ana BLANDIANA

Autor: Adalbert  GYURIS (Augsburg, Germania)

-25 martie 1942 se naşte la Timişoara, ca primă fiică a cuplului Gheorghe şi Otilia Coman, Otilia-Valeria, cea căreia în familie şi printre prieteni i se va spune constant Doina, iar în literatură se va numi Ana Blandiana.

-1959 Debutează în revista Tribuna din Cluj cu poezia Originalitate, semnând pentru prima oară Ana Blandiana

– 1960 Se căsătoreşte cu scriitorul Romulus Rusan.                              

-1963 După o interdicţie de patru ani, redebutează, de data aceasta irevocabil, în revista Contemporanul, condusă de G. Ivaşcu.

-1963-1967 Urmează şi termină cursurile Facultăţii de filologie a Universităţii din Cluj

-1964 ii apare prima carte “Persoana intaia plural“, versuri, cu o prefata de Nicolae Manolescu, Editura pentru Literartura.

-de-a lungul anilor ii apar numeroase carti, la diferite edituri si face multe traduceri                                                                                                                                     

– 2001 Este aleasă membru fondator al Academiei Mondiale de poezie care ia fiinţă la Verona sub egida UNESCO.

Ana Blandiana este o militanta de frunte a vieţii publice româneşti. O femeie frumoasă, inteligentă, cu o voce blândă, receptivă cu tot ce se petrece în jurul domniei sale şi este o adevărată profesionistă.                                                                                                                       

Mulţumesc din suflet că a acceptat interviul care urmează. Prenumele domniei sale de poetă, ziua şi luna de naştere coincid cu ale mamei mele, o bucurie în plus pentru mine.

„Nu e nevoie să ajungi la poezie, este destul să tinzi către ea pentru a fi salvat.”

Adalbert GYURIS: –De când colaborarea cu poezia şi cu    cuvintele?

Ana  BLANDIANA: – Îmi amintesc momentul când am scris primul text cu rime şi ritm, asta înţelegeam atunci prin poezie, în clasa a doua. Dar nu îmi mai amintesc de când toata lumea considera că acesta este destinul meu, în orice caz, tot din prima copilarie. N-am avut niciodată problema opţiunii. A hotărat pentru mine cineva mai de sus.

-Atunci v-a venit ideea de a folosi un pseudonim?

– Pseudonimul s-a născut, din numele satului Mamei – Blandiana – şi rima sa, când eram în ultima clasa de liceu am trimis, mai mulţi colegi, poezii semnate cât mai melodios la revista ,,Tribuna” din Cluj. Ale mele au apărut, iar pseudonimul s-a transformat în nume pentru că Tata fiind deţinut politic, n-aş fi putut publica cu numele meu real – Otilia Valeria Coman. De altfel, nici aşa nu mi-a folosit prea mult, pentru că oficialităţile din oraşul meu, Oradea, au avut grijă să comunice tuturor publicaţiilor din ţară că “sub pseudonimul Ana Blandiana se ascunde fiica unui duşman al poporului”.

-Cântăriţi mult înainte de a aşterne pe hârtie gândurile dumneavoastră ?

– În poezie, de obicei, începutul vine de undeva din afara mea, primele cuvinte, sau primele versuri. Munca este să fiu în stare să continui, să rotunjesc şi să închei la acelaşi nivel. Este ca şi cum ar trebui de fiecare dată să dovedesc că merit să fiu destinatara acestor mesaje.

-Poetului i s-a dat un talent de la Dumnezeu pentru a remodela lumea, de a o retrăi şi apoi a o retransmite celor ce iubesc poezia?

– Nu cred că poeţii au fost vreodată în stare să remodeleze lumea, ceea ce Dumnezeu le-a dat a fost puterea de a transmite oamenilor revelaţia sâmburelui de lumină pe care îl ascund fiecare, de multe ori fără să ştie, în ei înşişi.

-Credeţi că poetul e un ales în felul său?

– Da, cu siguranţă, da. El este ales să transforme suferinţa în cuvinte şi cuvintele în suferinţă.

-Este un avantaj că soţul dumneavoastră Romulus Rusan este scriitor?

– Da. Am avut în felul acesta fiecare câte un critic de uz propriu. Ceea ce nu e puţin lucru.

-Care este deosebirea dintre un poet şi scriitor?

– Poetul transcrie “vocea zeească” despre care vorbea Socrate, scriitorul este un intelectual care încearcă, muncind din greu, să creeze oameni şi lumi.

–Poezia poate salva frumuseţea unor sentimente care azi riscă să fie măcinate de partea materială?

– În măsura în care oamenii vor înţelege că “a aşeza poezia în centrul lumii” (aşa cum se spune în textul fondator al Academiei Mondiale de poezie UNESCO) este un fel de a salva lumea. De altfel nici nu e nevoie să ajungi la poezie, este destul să tinzi către ea pentru a fi salvat.

-Sunteţi implicată în ,,Memorialul Sighet”, a venit cineva la dumneavoastră care a lucrat la penitenciarul din Sighet spovedindu-se?

– Nu. Ar putea face asta doar dacă le-ar fi frică sau ruşine de ceea ce au făcut. Dar atâta vreme cât reprezentanţi ai forţelor de represiune au încă poziţii importante în societate nu au de ce să le fie frică de oameni, iar de Dumnezeu nu le-a fost frică niciodată. În ceea ce priveşte ruşinea, ea nu poate să apară decât acolo unde există discernământ între bine şi rău.

-Stimată doamnă Ana Blandiana vă mulţumesc tare mult pentru aceste destăinuiri şi vă doresc dumneavoastră şi domnului Romulus Rusan, soţul domniei voastre înca multe realizări în domeniul scrisului. Sărut mâinile!