February 13, 2025

Curentul International

Curentul International Magazine

Ursul păcălit de vulpe

17 min read

Ursul păcălit de vulpe

Autor: Monica Ligia Corleanca (Cincinatti, Ohio) 

După ce am ajuns în America m-au dus drumurile către nordul Manhattan-ului unde am luat prima slujbă. Intr-o zi am zărit pe stradă o persoană ce mi s-a părut cunoscută şi m-am apropiat de dânsa; ca să întâlneşti în zona New York-ului pe cineva ştiut de zeci de ani, era un incident fericit, mai ales că doamna fusese o pictoriţă şi graficiană de renume în Bucureştiul tinereţii mele. M-am apropiat prudent şi am întrebat:

-Iertaţi-mă, cumva doamna Corado?

-Da, eu sunt, răspunse dânsa surprinsă, dar cam peste umăr şi puţin arogantă, ne ştim de undeva?

-Da, eu vă ştiu bine, ne-am cunoscut la pictorul Ţugui la Brăila, iar mai târziu la Bucureşti în atelierul pictorului Murariu. Am fost colegă de şcoală şi prietenă cu scenografa Ilinca şi ne-am mai întâlnit şi pe la ea. Evident că anii au trecut, timpul m-a schimbat mult şi nu mai semăn cu cea care eram înainte.

-Să nu mai vorbim de cât ne-a schimbat pe toţi timpul şi evenimentele, spuse dânsa.

Ea era încă o femeie frumoasă de statură medie, cu aceiaşi ochi fascinanţi de culoarea pietrei semipreţioase a “ochiului de tigru”, plină de bun gust, iar costumul roşu- tern pe care îl purta o făcea cu vreo cincisprezece ani mai tânără.

-Sunt foarte încântată să vă regăsesc în acest loc complet necunoscut mie, locuiţi pe aproape, am întrebat eu din nou.

-Da, locuiesc la cateva mile de aici şi puteţi găsi telefonul meu în cartea de Westchester dacă doriţi să mă sunaţi, spuse dânsa grăbindu-se către intrarea în magazinul Syms fiind însoţită de o alta doamnă.

-Sigur am să vă caut fiindcă mă simt tare izolată în aceste locuri unde de-abia m-am mutat găsindu-mi primul serviciu aici.

În primul meu weekend am sunat-o fiindcă îi păstrasem o amintire deosebit de frumoasă; o admirasem în trecut pentru talentul ei remarcabil, îi văzusem expoziţiile, iar amintirile mă trimiteau înapoi în timp cu peste treizeci şi ceva de ani de când o ştiam.

Am decis să ne vedem şi am plecat spre locuinţa ei, destul de aproape de mine.

A fost extrem de amabilă, m-a primit cu curtuazia omului de lume şi ne-am aşezat la poveşti începând cu timpul când o întâlnsem prima oara la Brăila. Pisica ei m-a cercetat curioasă,

apoi mi s-a aşezat în braţe spălându-mă drăgăstos pe mâini, acceptându-mă ca pe cineva de-al casei, ceace  mi-a făcut mare plăcere.

Delia Corado venise în America cu vreo patru ani înaintea mea şi avea să-mi povestească dramatice întâmplări.

-Am ajuns aici urmându-l pe soţul meu Vadim, dar a durat mai mult de trei ani până mi-a dat drumul securitatea română. El a scăpat cu şansa de a fi fost  trimis la o conferinţă internaţională de unde a plecat în America. Nu mi-a spus o vorbă despre fuga lui, poate nici nu i-a venit ideea până nu s-a văzut liber, dincolo de cortina de fier.

La acel timp eu eram în culmea gloriei profesionale, fusesem peste hotare de câteva ori şi nici prin gând nu mi-ar fi trecut vreodată să rămân în afara ţării, fiindcă artiştii de orice fel erau muritori de foame peste tot, acceptând munci extrem de josnice pentru a supravieţui.

Întâlnisem în Danemarca câţiva români care regretau că au făcut greşeala de a rămâne acolo.

Avem o fată, iar Vadim a luptat să ne aducă cu orice preţ lângă el, nu ştiu cât de mult pe mine la acel timp, dar pe ea o dorea cu orice preţ. Mă gândesc acum că eu am fost cumva bagajul nedorit  fiindcă relaţiile dintre noi se cam deterioraseră după naşterea copilului, când eu fusesem destul de bolnavă pentru un timp, iar el cred că mă înşela chiar cu colege de-ale mele, dar n-am vrut ştiu.

Primeam de la el sute de scrisori disperate din America spunând că ne aşteaptă şi va face totul să fim împreună.

Mama mea, care era încă în viaţă, nu crezuse niciodată în el şi mă făcuse atentă să nu mă arunc în această căsătorie, simţind că fusese un căutător de “nevastă celebră” şi un tip sanguin  cu reacţii greu de anticipat. Este mai tânăr decât mine cu câţiva ani, iar mama îmi amintea mereu că el va pleca într-o zi după o fustă mai tânără, iar eu voi rămâne la maturitate singură printre străini  şi cu un copil de crescut. N-am luat-o în seamă la acel timp şi chiar că n-aş fi plecat din România, însă m-am gândit numai la viitorul fetei. Am ajuns în America cu Ana care avea atunci aproape opt ani.

Vadim ne-a aşteptat la aeroport, ne-a dus acasă, eu eram emoţionată şi buimacă după atâtea ore de zbor, dar am simţit că el era absent, iar noi nu prea părea a mai face parte  din viaţa lui.

Lucra în computere, venea acasă la ore extrem de târzii, părea mereu agitat şi foarte nervos, nimic nu-i cădea bine, începuse să mă insulte grosolan fără  motive şi în scurt timp am aflat că în viaţa lui exista o femeie cu douăzeci şi patru de ani mai tânără decât mine, dar nu bănuieşti cine putea fi amanteza: fiica unei foste colege de meserie pe care noi o ştiam de când era copil.

Dintr-odată mi-a venit în minte o scenă din vremea când această fată era un copil şi fusesem invitaţi de mama ei ca s-o vedem la o serbare. Atunci Vadim mi-a spus:” fetiţa aceasta are o comportare foarte stranie pentru vârsta ei, are nişte ochi de diavol şi să-l ferească Dumnezeu pe cel care o va lua de nevastă!”

M-am amuzat pe moment, i-am spus că n-o putea judeca fiind încă mică şi am uitat incidentul, însă el avusese probabil premoniţia propriei lui drame.

Din cauza atmosferei imposibile ne-am separat, că el oricum nu mai venea pe acasă, eu am cerut divorţul şi am început căutarea unei slujbe ca să am din ce trăi. Am găsit primul serviciu la un hotel unde lucram printre oameni de tot soiul, mi-era frică când îi vedeam furând de la cafea, şerveţele, detergenţi şi săpunuri, pâna la cearşafuri şi pleduri, dar trebuia să fac muncă de slujnică, ceace nu făcusem niciodată în viaţă, o făceam însă pentru fată.

Vadim îmi dădea mult prea puţini bani prin divorţ, între timp se căsătorise cu juna şi aştepta un copil, deci avea cheltuieli mari de acoperit. Locuia în Manhattan plătind o sumă exorbitantă pentru chiria unui apartament, fiindcă aşa dorea noua soţie, iar sacrificiile se făceau acum pentru noua consoartă ce-i pretindea o viaţă foarte costisitoare pe măsura mofturilor ei. Tânăra lui soţie a mers la facultate, care trebuia plătită, apoi a făcut un doctorat, timp în care copilul era crescut de el împreună cu soacra lui şi fosta mea colegă de meserie.

Cum pentru toate lucrurile există un preţ, el plătea atunci preţul primei crize tipice a bărbatului la patruzeci la ani!

Am locuit în Queens-ul cu cel mai pestriţe straturi sociale româneşti, latino şi restul lumii sărace aduse de soartă în aceste locuri. Ana suferea enorm că nu-l avea alături pe tata şi-l întâlnea doar ocazional ca pe un părinte de duminică, stress-ul că se afla printre copii străini, limba în curs de învăţare şi nedumierirea la tot ceace se petrecea în jurul ei.

Unde erau casa noastră plină de protipendada artistică în care mă învârteam la Bucureşti, bunica ei cu surorile mele care o iubeau aşa de mult, verii ei şi apoi………prietenii ei de joacă?!

Eram amândouă precum două bărci naufragiate în bătaia valurilor, aşteptând scufundarea pe care nu aveai cum s-o eviţi; numai o minune ne-ar fi putut salva din oceanul învolburat al Americii necunoscute de noi. Am gândit atunci, ca şi acum, că fiecare din noi trăieşte aci într-o Americă a lui, care este foarte diferită de a celor din jur. Oamenii veniţi pentru o speranţă, sau pentru a-şi salva viaţa, poartă în ei o “Americă numai a lor, precum o broască ţestoasă ce-şi duce cu greu casa în spinare, târându-se printre nisipuri mişcătoare, cu frica că poate dispare la orice moment.

Eu, nu ştiam pe ce lume mă aflu fiindcă munca fizică mă storcea de energie şi acţionam ca un robot fără creier. Plecam când afară nu era încă lumină şi ajungeam acasă mult după căderea serii. Aşa ceva nu făcusem în viaţa mea şi eu nu aveam rezistenţa fizică de a acoperi un asemenea volum de lucru. Nu aveam nici o conecţie care să mă fi ajutat cu ceva, nu aveam o profesie care să-mi fi dat imediat o slujbă bună, nu ştiam încă bine limba, deci munca de jos era singurul mod de a-mi câştiga pâinea zilnică atât de amară.

A fost cumplit, iar dezrădăcinarea mea fost mai crudă decât a altora din cauza meseriei lăsate deoparte pe veci fără şanse de a mai avea de-aface cu arta.

Asta fusese ceace nu anticipasem eu din România şi ceace m-a frânt sufleteşte pe viaţă!

Grija Anei, nesiguranţa zile de mâine, lipsa de bani, locuinţa noastră modestă, fără vreo rază de speranţă în faţă, m-au copleşit şi deprimat. Ajunsesem la gândul să mă sinucid aruncându-mă de pe vreun zgârie nori, dar n+am am îndrăznit s-o distrug pe Ana, având responsabilitatea ei, care nu avea nici o vină că Vadim o părăsise.

Acesta fusese “cadoul” lui care suferise în România de complexul că era tratat drept “soţul soţiei sale”; parcă se răzbuna acum pe mine, având o meserie care îl ajutase să găsească aici un serviciu destul de bun, o nevastă cu mult mai tânără, apoi un alt copil, aproape că şi uitase de noi. (gentile canaille )

Viaţa mea intrase  pe panta care mergea numai în jos, acolo unde mă aruncase crud soţul fără a avea măcar mustrări de conştiinţă sau a-şi aminti decât vag de existenţa noastră anterioară; numai a lui conta!

Mă gândeam că transmutarea într-o altă ţară este asemănătoare cu escaladarea unui munte înalt şi necunoscut, iar când doi parteneri au decis să meargă pe acelaş drum trebuie să se bizuie unul pe altul. Dacă îi prinde o avalanşă şi unul suferă un accident, celălalt este obligat de legea muntelui să facă totul pentru a-l salva.

Vadim ne părăsise când eu eram ca o infirmă şi cu un copil pe care trebuia să-l îngrijesc, protejez şi educ.

Acum m-am mutat cu serviciul aici, în Westchester, unde lumea este alta, dar viaţa este foarte scumpă fiindcă locuitorii sunt în majoritate milionari, vei vedea.

Fiind extrem de ocupată n-am mai văzut-o pe Delia un timp. Am reîntâlnit-o pe stradă într-o zi când întrebând-o ce mai face mi-a spus că s-a căsătorit.

-Tu, căsătorită, cum, când şi cu cine?

-Este şi aceasta o formă de existenţă, nu? Vino pe la mine vineri seară, când va fi acasă şi soţul meu pe care ai să-l cunoşti.

Am făcut-o şi am înţeles că Delia se căsătorie cu un intelectual de elită, fost profesor universitar  în România, care s- a oferit să-i fie prieten şi suport şi care i-a dat şansa de a sta acasă, măcar pentru un timp. A fost generos şi nobil cu Ana, care trecea prin criza adolescenţilor, prieten bun cu noi, cele câteva amice ale Deliei, fiind foarte vibrant şi plin de humor pentru vârsta lui.

Pentru mine era o plăcere să mă văd cu el de fiecare dată la serile noastre de şuete sau nenumăratele dispute culturale.

La momentul care Vadim a aflat că Delia s-a căsătorit devenise agitat căutând-o destul de des cu telefoanele , pretinzând de fiecare dată că are de vorbit cu fiica lui.

Interesant cum acest Prinţul al Răului care avusese amnezii retrograde până atunci, s-a trezit dintr-odată că poate controla ca un despot viaţa celeia căreia i-a mutilat sufletul fără să-i pese.

Trecuseră mulţi ani de la divorţul cu Delia, iar el era încă absorbit de mofturile tinerii lui neveste care îl executa ca pe hoţii de cai făcându-şi interesele întru dobândirea diplomelor de care avea nevoie pentru a deveni complet independentă.

Plecau în Europa în fiecare an, unde o luau uneori şi pe Ana, care povestea mamei la înapoiere cum cei doi soţi nu se înţeleg de loc şi cum soaţa tinerică îl chinuia pe Vadim făcându-i concediile greu de suportat.

După nişte ani soţul Deliei, profesorul, s-a îmbolnăvit  plecând în România, Ana a trebuit să meargă la colegiu, iar eu am părăsit New York-ul schimbându-mi slujba.

Vorbeam destul de des la telefon şi astfel am aflat că profesorul, a făcut un cancer galopant şi s-a prăpădit în România. Delia se mutase atunci în nordul statului  New York unde-şi urmase fata la studii, neputându-şi permite să ţină două locuinţe. Era bolnava şi ea, fusese suspectă de un cancer şi trăia fiecare zi aşa cum venea.

Eram foarte îngrijorată şi o sunam mereu să aflu cum se simte.

-Stai jos să nu cazi aflând ce s-a întâmlplat, îmi spune ea într-o seară la telefon. M-am trezit cu Vadim care s-a ostenit să vină până aici, aşa departe de Manhattan, împreună cu fetiţa lui cea mică ( fructul iubirii, mi-am spus eu).

-Cu ce ce ocazie, am întrebat-o eu, bănuind că-l arsese vreun interes.

-L-a părăsit juna nevastă plecând după unul mai tânăr, pe care l-a întâlnit aici, dar lăsându-i lui Vadim copilul în braţe cu menţiunea:” tu l-ai vrut, tu să ai grija lui ”.

Copilul fusese gajul de schimb ca s-o întreţină la facultate şi doctorat, iar eu……. intuisem asta.

Exact când le-a terminat pe amândouă şi-a amintit că nu-i mai trebuie provider-ul.

 -Emoţionant şi a îndrăznit să-ţi plângă pe umăr ţie? Tocmai ţie? Câtă neruşinare pe unii bărbaţi, i-am răspuns eu, jubilând în sinea mea că a fost părăsit. Îşi primise plata!

-Da, mi-a mărturisit că a ştiut că va plăti pentru modul odios în care ne-a părăsit pe mine şi pe Ana. Mi-a spus că el a fost precum ursul din poveste care şi-a pierdut coada fiind păcălit de vulpe! Ar fi dorit să se întoarcă la mine, să reluăm viaţa dinainte, să, să, să…..

-Ce vorbeşti, el te-a căutat să te impresioneze şi-a pus cenuşă-n cap ca să te convingă să-i creşti acum şi „fructul iubirii” lui, să te folosească, după ce s-a lepădat de tine şi Ana precum de o raniţă veche şi ruptă? Ai uitat cât ai suferit singură şi cum ţi-ai distrus sănătatea?

Unde era dânsul atunci? În plăceri!

Cum poate crede un bărbat că femeia care l-a iubit este o jucărie pe care o aruncă undeva pe un raft când s-a plictisit, apoi o caută în altele pe tot mapamondul, iar când nu a găsit-o se întoarce la locul ştiut să ia păpuşa prăfuită scuturând-o şi încercând să reînceapă jocul ca şi când nimic nu s-a întâmplat!

-Adevărul este că între noi exista o comunicare pe care nici el şi nici eu nu am mai aflat-o. Erau legături puternice care au fost rupte din cauza instinctelor lui masculine de a-şi căuta mereu noul, iar însingurarea pe timpul aşteptării noastre, l-a făcut vulnerabil la asaltul tinerii noastre cunoştinţe. Să ştii că mama ei şi fosta mea colegă mi s-a scuzat de multe ori pentru ceace se întâmplase, cunoscându-şi bine fiica ei crudă ca o hienă.

-Scuteşte-mă te rog cu “comunicarea”, nu-i mai căuta scuze, să nu te aud că te laşi fermecată de trecut!  Nu cred în el nici o clipă, este la ananghie şi caută soluţiile dintre care tu erai cea mai  la îndemână şi cea mai uşor de obţinut, crezând că-i vei cădea imediat în braţe prinzându-te în capcana lui !

Nu vreau să te văd călcată în picioare din nou, acum eşti mai în vârstă decât erai atunci când ai venit, el îşi va aminti asta şi va căuta din nou o altă porţie de carne proaspătă aflându-se la cea de a doua criză a bărbatului înainte de andropauză.

Dacă trăieşte numai prin instinctele primare va face mereu la fel!

Mi-am aminit poza lui de pe scrinul Deliei din care mă privea un chip dezagreabil, chiar urât şi rău. Nu l-am întâlnit niciodată, dar nici n-aş fi dorit.

Am fost invitată la o familie din oraşul unde mă mutasem în midwest şi unde am întâlnit pe mama unui profesor de matematici care trăise înainte la Paris. Din discuţiile lor aud menţionat numele Deliei, mai exact comentau ceva despre domnişoara Raluca, care se măritase cu fostul soţ al doamnei Corado. Am ciulit urechile fără a spune că Delia mi-este prietenă şi încerc să aflu mai mult depre această Raluca.

-Vai dragă, spunse mama Zina, era o neisprăvită, o cocotă care venise la Paris şi căuta cu disperare să pună gheara pe un bărbat care s-o întreţină. (Aha, mi-am zis eu!)

Era frumuşică, îmbrăcată ostentativ ca să atragă atenţia şi m-am temut să nu-l înhaţe pe băiatul meu cel mic care era neînsurat atunci, a continuat doamna.

Cred că s-a culcat cu toţi românii din Paris, după care s-a aruncat la băiatul meu cel mic;  în acelaş timp s-a culcat şi cu vărul lui din Anglia, aşa încât aceştia doi nu şi-au mai vorbit niciodată şi le-a stricat relaţia lor, aproape frăţească, pe viaţă.

Oricum ar fi fost eu am fost fericită când am aflat că şi-a găsit un prost să-l îmbrobodească şi am scăpat de ea plecând la New York unde avea părinţii. Am aflat ulterior că cel cu care s-a căsătorit fusese soţul distinsei doamne Corado şi m-am gândit cum o fi putut acel bărbat să lase o femeie aşa de valoroasă şi frumoasă pentru o depravată rapace şi fără scrupule numai fiindcă era mai tânără.

Am înghiţit în sec zâmbind şi am tăcut, dar am gîndit şi eu in sinea mea cum a putut Vadim s-o întreţină pe soaţa cea tânără să facă o facultate şi doctorat, în timp ce primului său copil i-a lăsat şansa să se zbată singur pentru a-şi face un rost; afecţiune selectivă?

Această Raluca fusese cu adevărat o vulpe parşivă care l-a păcălit magistral pe ursul Vadim, dar a distrus şi câteva alte vieţi, inclusiv a propriei ei fete. Aflând că mai târziu Raluca a fost părăsită şi ea, la rîndul ei de amantezul după care plecase, m-am gândit cum totul se plăteşte în viaţă exact cu aceiaşi monedă.

Au trecut anii şi Ana şi-a terminat studiile cu brio fără ajutorul tatălui, care le tot invita din când în când la masă pe ea şi pe Delia, pentru diverse sărbători, dar se plângea constant că nu are bani. Era strâmtorat de costul vieţii în Manhattan, al îngrijirii fetei lui mai mici şi chiar al domniei sale. Găsise însă soluţii pentru el şi fiica cea mică, mai puţin pentru Ana, deşi era tot a lui.

Picta în timpul liber, a făcut vreo două expoziţii la care a cerut sugestii şi ajutorul Deliei la aranjare, iar tablourile rămase i le plasa generos ei.

Se dorea acum prieten al casei cu aerul tatălui mândru de Ana, care-i semăna foarte bine, dar fusese educată, cizelată cu măiestrie, răbdare şi tact de către Delia care nu i-a rostit o şoaptă urâtă despre tatăl ei, suferind ca un martir.

Cât  de greu se creşte un pui de om numai o mamă ştie!

Când am mers ultima oară la New York am văzut la Delia pe masă o carte primită de curând de la Vadim, pe care era scrisă dedicaţia:” Deliei, cea mai iubită. Vadim

Să mori şi alta nu!

A mers Vadim şi la nunta Anei însoţit numai de cealaltă fiică, fără vreo manicuristă, coafeză, sau altă “gagică” de Ridgewood, cu care se întreţinea pentru relaţiile lui biologice despre care-i povestea fără ruşine Deliei ca şi cum ar fi fost o rudă îndepărtată sau un prieten oarecare de taifas. Sexul şi uneori pictura fusese unicele moduri de relaxare când nu se afla la computer.

Nici o umbră de regret sau mustrări de conştiinţă pentru ceace făcuse, iar comportarea lui dezinvoltă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, a scos la iveală câţi demoni poate ascunde în el un om şi ce faţete poleite poate arăta lumii!

Delia s-a retras cu demnitate în înalta ei spiritualitate care a ţinut-o în viaţă, trăind intens prin evenimentele culturale abundând în zona New York-ului, printre prieteni şi cu satisfacţia că Ana ajunsese un om împlinit, pe picioarele ei, având o profesie foarte bună şi o căsătorie reuşită. 

Despre Vadim vorbea fără nici o tresărire, precum despre un cunoscut oarecare de care îţi aduci aminte cu greu; el fusese doar o greşeală din trecutul ei îngropat de mult în cenuşă.  

            Ultima oara aflasem că iar s-a insurat flăcăul tomnatec cu o asiatică  găsită prin internet, care nu ştia bine limba engleză, taman bine să se înţeleagă prin semne si să-i suporte orice năravuri pentru că o adusese în America. “Mare e grădina Domnului”, ar spune orice român înţelept şi crecut în morala de acasă, a familiei solide şi indestructibile.

 

 

 

1 thought on “Ursul păcălit de vulpe

  1. Viata-i plina de surprize si daca femeile devin periculoase la 30 de ani (ca in celebra carte !)barbatii se pot prosti (indragosti!)
    si la varsta senectutii!? Dar ii tine cam…putin!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.