E ziua mea – poezie cu… umor

E ziua mea

Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada) 

De când nu mai port mătreaţă,

Nici frizer ca să mă tundă,

Am ajuns iarăşi în viaţă

Ca să fac cifră rotundă,

Şi…precum distinse doamne

Suferind de modestie,

Vârsta mea, cu-atâtea toamne,

Nici nevasta nu mi-o ştie,

Auzind-o cum se plânge

Azi, în zori, cu migăleală,

Că, mai greu parcă ajunge  

Ca să dea de socoteală,

Fi’nd acuma o etate

Schimbătoare, ca şi clima,

Când în zori, să nu zic toate,

Soaţa-i de se scoală prima,

Dar cum nu-i o vârstă mică…

Pe la mijlocul ulucii…

Sunt fălos că-mi poarte pică

Toţi ce-şi mai stropesc papucii,

Însă-i vârsta potrivită

Când copii-s pe picioare

Şi doar când n-au recuzită,

Te mai cată …la boznare…

E momentul din răscruci,

Între cârcă, pensionare,

Când te-ntrebi de mai apuci

La birou vreo avansare,

Este vârsta când, pe dos

Îţi mai iei ciorapii-n pripă,

Şi nu simţi că au miros

Chiar de sar în sus şi ţipă,

Când te-mbeţi şi-adormi cuminte

Doar dintr-un pahar anost

Şi nu-ţi mai aduci aminte

Cam al câtelea a fost…

Este vremea când uităm,

De gâlcevi, de dandanale,

Iar pe duşmani îi iertăm,

Suferind de boli normale,

Însă e şi minunată,

Când, la fuste de priveşti,

Parc-ai mai trăi o dată

Să n-ajungi să te căieşti (!)

Este trecerea-n revistă

Amintindu-ţi anii toţi,

Contemplând o nouă listă

Cu nepoate şi nepoţi….

Este vârsta, cum am spus,

Precum Terra de rotundă,

Însă cu un pol în plus, 

Pregătit pentru o rundă,

C-o să-mi vină neamul tot,

Pentru performanţa asta

Şi pentru…ce bine-arăt,

…să-mi felicite nevasta !

Valeriu Cercel