November 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Lecţia de limba română

3 min read

Autor: Gabriela Petcu

                Se spune că presa este a patra putere în stat. Ca urmare, ziariştii indiferent despre ce domeniu scriu, devin automat informatorii, formatorii şi educatorii opiniei publice. Bine ar fi fost să nu existe greşeli de limbă literară dar, din păcate, sunt destul de frecvente iar mass- media actuală face erori inacceptabile.

                Am întâlnit numeroase greşeli de limbă care provin din utilizarea cu un sens sau într-un context inadecvat a unor cuvinte. Fie din dorinţa unor vorbitori de a „inova” cu orice preţ în materie lexicală, fie – pur şi simplu – din necunoaşterea sensului exact al cuvântului folosit, rezultă o sumedenie de formulări lipsite de exactitate şi precizie.

                        Oricare ar fi însă explicaţia apariţiei greşelilor de exprimare şi oricare ar fi natura acestora, astfel de abateri lingvistice ar trebui combătute. Dacă suntem atenţi câteva ore, urmărind emisiuni de la radio sau televizor, citind presa scrisă, vom întâlni greşeli de ortografie şi ortoetie, semantice, gramaticale, lexicale.

                      Mass-media actuală trebuie să ne ofere dovada că performanţa este la îndemâna noastră şi să devină un model de comunicare firească şi elegantă.

                      Prin aceste „lecţii” recomand să încercăm stoparea fenomenului de degradare a limbii române care se manifestă cu atâta vigoare în ultimii ani şi astfel, poate reuşim să păstrăm măcar o parte din moştenirea limbii literare, încercând să ne corectăm în fiecare zi câte puţin.

                                                                Lecţia 1

                                                            Pronunţarea

                                                    Despre sunete şi accent

                   forma greşită                                                            forma corectă

                 Dă-mi o ţigare!                                                           Dă-mi o ţigară!

                 Cumpăr o cămaşe.                                                      Cumpăr o cămaşă.

                 O pereche de teneşi.                                                   O pereche de tenişi.

                 Vereghetele acestea.                                                  Verighetele acestea.

                       De foarte multe ori, oamenii care vorbesc la televizor sau la radio pronunţă greşit litera „x”, rostind „cs” în loc de „gz”. În enunţurile de mai jos, este notată pronunţarea, nu scrierea.

 

                                                                  „ecsact”

                    Nu se ştie cu (ecsactitate).                            Nu se ştie cu (egzactitate).

                    Metodă de (ecsaminare).                              Metodă de (egzaminare).

                    Termen de (ecsecuţie).                                  Termen de (egzecuţie).

                    Scrie un (ecserciţiu).                                     Scrie un (egzerciţiu).

                    El ne spune (ecsact).                                     El ne spune (egzact).

  

                        Litera x se pronunţă fie „cs”, fie „gz”. Dacă „x” este prima sau ultima literă din cuvânt ori dacă este urmat de o consoană, se pronunţă „cs”, de exemplu Xenia, fix, extraterestru. Dacă „x” are în dreapta şi în stânga sa vocale, fiecare cuvânt are norma lui de pronunţare.

                               Ţările din Europa.                                       Ţările din Ieuropa.

                               Cartea este frumoasă.                               Cartea ieste frumoasă.

                        Formele verbului a fi (e, este, eram, eraţi, erau) se pronunţă cu „ie” iniţial, dar se scriu cu „e”, deşi poate să pară ciudat sau incorect, pentru că, de obicei, cuvintele din limba română se citesc cum se scriu. Acest tip de pronunţare este numit „preiotare”. Aceeaşi regulă funcţionează şi în cazul pronumelor personale el, ea, ei, ele, care trebuie pronunţate (iel), (ia), (iei), (iele).

                              Pot merge pe jos la servici.                           Pot merge pe jos la serviciu.

                                         Forma substantivului este serviciu, cu „u” final.

                       O altă greşeală care apare foarte des în rândurile noastre, este cea legată de pronunţarea numerelor cardinale 17 şi 18 care au structura şapte/opt+spre+zece.

Pentru că este greu să se pronunţe cinci consoane consecutive, foarte mulţi dintre noi spun:

                                             greşit                                                  corect            

                                  optisprezece, optâsprezece                  optsprezece

                                  şaptisprezece                                              şaptesprezece

                                                                  Accentul                                     

                                         greşit                                                 corect

                                          Idol                                                         Idol

                                          Mafia                                                      Mafia

                                          Butelie                                                    Butelie

                                          Alibi                                                        Alibi

                                          Editori                                                     Editori

                                         Legitimă                                                  Legitimă

                                                                                                                                        va urma

Gabriela Petcu

6 thoughts on “Lecţia de limba română

    1. De câţiva ani buni, Academia Română a stabilit noi reguli de scriere, înlocuind pe î cu â în majoritatea cazurilor şi pe sînt cu sunt. Deci, corect este “sunt”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.