POEZII PASCALE
14 min readPOEZII PASCALE
PENTRU SĂPTĂMÂNA SFÂNTĂ ŞI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
Autor: Cezarina Adamescu
LUNEA SFÂNTĂ –
ATÂT DE FRIG ÎN SUFLET
Ce vaiete de îngeri răzbat prin ceruri, grele,
Când Tu pe cruce sângeri în gândurile mele!
Ce palide lumine se-acoperă cu umbre
În ceruri tremurânde gemând de gânduri sumbre!
Ce aer sfârtecat! Se duc în ceruri lupte
Se văd la orizonturi catapetesme rupte!
Şi ce cutremur, Doamne, a străbătut pământul,
O mare de-ntuneric a ţintuit Cuvântul.
Se face întuneric în plină zi de-april,
De-atâta frig în lume îngheaţă orice tril.
Şi nu ştiu ucenicii pe unde să apuce
Înspăimântaţi de sânge prelins ce-n ceruri suie
Pe când Tu mori Iisuse, însingurat, pe Cruce
Cu trupul pironit pe lemn, străpuns de cuie.
Cât sânge în şuvoaie din fruntea-ţi înspinată,
Din mâini şi de la coastă, din degete rănite,
Adună de sub cruce Măicuţa Preacurată,
Din inime creştine, cu Tine răstignite.
Mi-atât de frig în suflet şi plâng, căci mi-e ruşine
Nu-mi pot cuprinde-n palme nici sufletul să-Ţi dărui
Când ştiu că Te jertfeşti pe-altare pentru mine
Iar eu în răutate şi în greşeală stărui.
O Doamne, lasă-ţi fruntea pe pieptul meu o clipă
Şi Te-odihneşte, Doamne, în braţele-mi firave,
Să-nveşnicesc minutul şi-a timpului aripă
Să-mi cânte ca o liră suav, acorduri grave…
Că Te-osândesc la moarte, o, iartă-mă, Părinte,
Cu gânduri necurate, cu fapte de osândă
Şi că ignor întruna atâtea haruri sfinte
Că sunt atât de slabă şi de păcat flămândă.
___________________
MARŢEA SFÂNTĂ
ARATĂ-MI, DOAMNE…
Vin iarăşi la poalele Crucii Tale,
Primeşte-mă Doamne, lângă Tine, aproape.
Şi lasă-mă să Te privesc.
Lasă-mă să-Ţi mulţumesc că Te-ai jertfit pentru mine.
Pentru că Ţi-ai dat Sângele scump
Ca să mă aperi şi să mă eliberezi de prihană.
Cine-ar mai fi făcut acest lucru?
Nu voi putea niciodată să fiu
Îndeajuns de recunoscătoare
Pentru tot ce-ai făcut pentru mine.
Pentru că m-ai iertat,
Pentru că m-ai iubit,
Pentru că eşti răbdător cu mine,
Pentru că nu mă cerţi,
Pentru că eşti atât de milostiv
Încât nu-mi scoţi pe faţă toate mizeriile
Pe care eu, inconştientă, ori cu bună ştiinţă
Le comit în fiece zi.
Pentru că Tu aştepţi de la mine un semn,
O mică atenţie, un mic gest,
O fluturare de mână,
O luminiţă răsărită în suflet,
Ca să certifice faptul că Te merit.
Dă-mi răgazul să-Ţi pot arăta
Cât de mult însemni pentru mine,
Mai mult decât orice altă fiinţă,
Mai mult decât tot ce mă înconjoară,
Mai mult decât tot ce am
Şi voi putea să visez vreodată.
Mai mult decât jumătatea de veac
Pe care mi-ai dăruit-o,
Mai mult decât părinţii, fraţii
Şi rudele mele,
Plecaţi toţi în Patria Îngerilor.
Mai mult decât toţi prietenii,
Cunoscuţi şi necunoscuţi,
Mai mult decât toţi colegii avuţi vreodată,
Mai mult decât toate iubirile mele defuncte,
Mai mult decât toate averile
Pe care aş fi putut să le am,
Mai mult decât Viaţa.
Tu, prietenul meu, dragostea mea,
Stăpânul meu şi Totul inimii mele.
Arată-mi ce trebuie să fac, ce trebuie să scriu,
Ce trebuie să vorbesc, ce trebuie să ascund.
Arată-mi, cu neprihana Ta,
Cât de supărător e să fii vinovat,
Cât de adânc jignitor este să mă împotrivesc Ţie,
Cât de meschin lucru este să Te ignor,
Ca şi când n-ai existat niciodată,
Ca şi când nu Te-aş cunoaşte,
Ca şi când n-ai fi murit pentru mine,
Ca şi când totul n-ar fi decât o iluzie,
Un mit, o erezie, un basm, o imensă minciună.
(O, iartă-mă, Doamne!)
Ajută-mă să înţeleg că doar Tu meriţi
Deplina mea recunoştinţă, pentru că sunt,
Pentru că m-ai îngăduit
În pântecul obosit al mamei mele,
Pentru că m-ai scos la lumină-n durere de Moarte,
O dată cu primul strigăt al Vieţii
O dată răsăritul acelei zile de toamnă,
O dată cu apa binecuvântată
Pe care aş fi alunecat la venire.
Arată-mi Iisus, cât de mult însemn pentru Tine,
De vreme ce m-ai lăsat să trăiesc,
De vreme ce m-ai învelit în alba cămaşă
A Botezului, a Numelui Tău Sfânt,
De vreme că m-ai curăţat de prihană,
M-ai alăptat cu laptele sfânt al vieţii.
De vreme ce mă hrăneşti cu Trupul şi Sângele Tău,
Ca să mă mântui, ca să mă eliberezi,
Ca să mă fericeşti.
Îţi mulţumesc pentru îngerul care a stat
Zi şi noapte alături de mine,
Păzindu-mă şi ocârmuindu-mă,
Ferindu-mă de primejdii.
Trimite-mi, Doamne, Duhul cel Sfânt
Ca să mă lumineze,
Ca să-mi dea înţelepciune şi har,
Ca să-mi dea tărie în suferinţă,
Răbdare în încercări,
Evlavie şi putere-n credinţă,
Speranţă-n mântuirea cea veşnică,
Iubire pentru toată făptura.
Îţi mulţumesc, Domnul meu,
Pentru ziua aceasta şi pentru toate celelalte
Pe care le mai am de parcurs
În această Vale a plângerii.
Amin!
MIERCUREA SFÂNTĂ
BEAU DINTR-UN IZVOR NEVĂZUT
Dă-mi Doamne să beau din acest izvor nevăzut
Care e lacrima Ta pentru mine.
Dă-mi să-ţi sorb această răcoare divină,
Apă strălimpede, în puritatea căreia
Vreau să mă scald,
Ca-n apa dintâi a venirii pe lume.
Ca-n apa Botezului Sfânt
Care m-a-nvelit în neprihănire.
Dă-mi Doamne să beau din Lumina
Acestui Răsărit de Mileniu creştin,
Dă-mi Doamne să beau din lumina de stele,
Din aurora ivindu-se furişat
Dintre ape…
Dă-mi să-ţi cuprind necuprinsul
În mintea mea însetată de Tine.
Dă-mi să trăiesc pentru Tine
Un ASTĂZI CONTINUU,
Un astăzi Înalt din care răsar
Seminţele tari ale lui Mâine.
Dă-mi să purced pe lunga Cale a Crucii
Alături de Tine, Iisuse!
____________________
JOIA SFÂNTĂ –
LA MASA DIVINĂ
Domnul nu oboseşte iertând,
Domnul nu oboseşte milostivindu-ne,
Domnul nu oboseşte iubindu-ne,
Aşa cum nimeni nu ne-a iubit niciodată.
Domnul nu oboseşte învăţându-ne,
Domnul nu oboseşte să-şi împartă
Trupul şi Sângele,
Să ne spele picioarele,
Să ne slujească pe toţi.
Domnul nu oboseşte să ne arate
Calea, Adevărul şi Viaţa.
Domnul nu oboseşte să se glorifice în noi,
Domnul nu oboseşte să sufere şi să se jertfească
Pentru fiecare păcat omenesc,
Domnul nu oboseşte să stea pe altare,
Domnul nu oboseşte să ni-L trimită pe Mângâietor,
Să ne-o dăruiască pe Maica cerească.
Domnul nu oboseşte să învie mereu pentru oameni,
Domnul nu oboseşte să ne invite la Şcoala Iubirii Divine.
Domnul nu oboseşte să fie prezent în Sfintele Sacramente,
În Euharistie.
Domnul nu oboseşte să se arate în creaturile Sale,
Domnul nu oboseşte să se înalţe la Cer,
Şi odată cu El, să ne înalţe în Slava Sa veşnică.
Domnul nu oboseşte a ne numi „Prieteni” şi „Fraţi”,
Să ne dea atâtea semne de dragoste.
Domnul nu oboseşte să ne vorbească în Evanghelie,
Să ne cheme sub Cruce,
Să poarte El Însuşi
Crucea noastră de suferinţă.
Domnul nu oboseşte să ne spele picioarele,
Să ne cureţe inima,
Cu Sângele Său Preacurat,
Domnul nu oboseşte să ne servească la Masa Divină,
Să ne poftească la nuntă,
Să ne caute şi să ne aştepte…
____________________
VINEREA SFÂNTĂ –
PE CULMEA RĂSTIGNIRII
Merg pe culmea răstignirii
Şi simt revărsându-se
Sângele Sfânt al Iubirii.
Calc pe pământ
Pe urmele Sângelui Sfânt.
Sângele – azimă a curăţiei,
Abisul Neprihănirii
Din albia copilăriei
Când mă scăldam în sudorile fericirii
Iar pomul cunoaşterii
Încă nu înflorise
Flori putrede.
Ce imagine stranie!
Ochiul îmi fură lumina obscură.
Doamne, ce văd?
Un Creator răstignit
De creatură….
____________________
SÂMBĂTA SFÂNTĂ
CERUL DIN INIMĂ – invocaţie
Vino în cerul inimii mele, Iisuse,
Vino în grădina de vară a inimii mele
De timpuriu înflorită,
Plină de crini şi maci sângerii,
Presărată cu flori de nu-mă-uita,
Cu trandafiri şi mimoze.
Vino în lacul albastru –
Oglinda azurie a sufletului!
Vino la portiţa deschisă încet,
Vino cu paşi măsuraţi,
Vino aducându-mi în braţe
Un buchet imens de Lumină.
Vino într-o lumină de gând,
Vino într-o frază primăvăratică,
Vino într-un buchet mistic
De vise alergând să-şi găsească Stăpânul.
Aleargă cu Inima Ta de copil
Şi schimbă-mi inima cea învechită.
Vino cu crucea pe umeri,
Vino cu rănile Tale,
Vino la adăpostul inimii mele,
Aşa cum te-ai duce în Cer,
Aşa cum ai Învia,
Aşa cum ne-ai învia,
Aşa cum ai alerga la ţărmul unei ape,
Aşa cum te-ai îndrepta spre pădure
După ce ai mărşăluit în deşert.
Vino ca într-o oază de pace,
În petecul, oricât de mic,
Al cerului, pe care-l ofer
Sălaş pentru Tine!
Vino aducându-mi în dar
Pâinea fierbinte a rănilor Tale,
Pâinea aburind, a Iubirii,
Pâinea punerii înainte,
Ofranda stropită cu Duhul cel Sfânt.
Vino în rugul de linişte
Al cerului meu, să adormi,
Pe un pat de lumină,
Pe un pat de azur,
Sub privirile blânde ale unui păzitor serafim,
Sub aripile întinse ale păsării Lyră.
Vino plutind pe văzduh ca pe ape,
Vino pe norul mănos
Al începutului de anotimp,
Când ploile calde înviorează pământul.
Vino ca într-o capelă plină cu miozothis,
Vino pe altarul tapisat cu icoane.
Vino şi rămâi
Pe pajiştea înrourată în zori
A inimii mele însetate de Tine.
Vino ca la făgăduitul liman
De unde ţâşneşte Lumina.
Vino în luminişul fiinţial
De acolo de unde survine fiinţa.
Vino-n grădina cu rodii adiind de miresme.
Vino cântându-mi „Cântarea Cântărilor”,
Precum regele Solomon îi cânta Sulamitei.
Vino şi du-te, ca să poţi reveni
Să mă poţi învia,
Odată cu Tine
Şi eu să Te pot aştepta
Acum şi de-a pururi….
DUMINICA PAŞTELUI:
SFINTELE PAŞTI – TRIUMFUL VIEŢII ASUPRA MORŢII
Iată o realitate, Iisuse:
Cu logica noastră îngust şi slabă
În loc să-Ţi fim recunoscători pe vecie,
Noi Te-am ucis, Doamne,
Nimeni altcineva decât noi,
Te-am ucis fără scrupule.
Ca-ntr-un tablou virtual se răsfiră
Imagini fugare:
Dumnezeu ucis de om.
Creatorul ucis de creatură.
Mesia batjocorit de popor.
Domnul la dispoziţia sclavului,
Stăpânul servind pe slugă.
Cel mai curat spălând picioarele celor întinaţi.
Neprihănitul din veac strivit de cel păcătos.
Răscumpărătorul răstignit de cel răscumpărat.
Ispăşitorul crucificat
Pentru ceea ce nu a făcut niciodată
Şi nici nu va face nicicând.
Păstorul ucis de oile rătăcite.
Preotul din vecie judecat de tribunalul uman.
Cel investit cu Judecata Supremă anchetat de un om.
Cel care iartă, pedepsit de cel neiertător.
Cel Drept mort pentru cei mai nedrepţi de pe lume.
Majestatea Divină călcată-n picioare
De ignoranţa umană.
Sfinţenia însăşi ignorată
De cei fără sfinţenie.
Lumina Lumii acaparată de întuneric.
Stăpânul poruncilor alungat
De cei care nu urmează nici o poruncă.
Sfânta candelă peste luminători
Ascunsă sub obrocul umbriţilor.
Ascultătorul până la moartea pe cruce
Ignorat de cei neascultători.
Învăţătorul trădat de ucenici.
Dumnezeul adevărat ucis de idolatri.
Cel care nu ştie ce-i răzbunarea,
Ucis de răzbunători.
Cel care iubeşte alungat de cei care urăsc.
Fiul lui Dumnezeu omorât de om.
Dumnezeu – victimă a călăului om.
Fiul lui Dumnezeu biciuit, scuipat,
Lovit cu pumnii
Şi răstignit precum un tâlhar de temut.
Trimisul Divin ucis de pământenii iubiţi.
Atotputernicul încătuşat de cel slab.
Vindecătorul ucis de cel vindecat.
Sfinţitorul pângărit de cei unşi cu prihană.
Iubirea Însăşi strivită de ură.
Cel îmbrăcat în slavă cerească
Despuiat de veşminte.
Cel care a îmbrăcat pe cei goi,
Cel care i-a săturat pe cei flămânzi,
Cel care le-a potolit setea celor cuprinşi de arşiţă.
Tămăduitorul celor asupriţi de boli incurabile.
O, Doamne, ce fel de logic e logica umană?
Tu, Cel mai Vrednic ucis de nevrednici.
Tu, Cel mai presus de ceruri,
Devenit mai prejos decât creaturile Tale,
Dintâiul Născut al Tatălui Veşnic,
Născut din sân de Fecioară,
Prin adumbrire cu Duhul cel Sfânt,
Dezbrăcat de slavă,
Dezbrăcat de glorie,
Dezbrăcat de putere.
Tu care ai rămas ceea ce erai
Şi te-ai făcut ceea ce nu erai,
Tu, Luminătorul tuturor
Ucis de întunericul lumii,
Tu, Cel Dintâi ucis de cei mai de pe urmă.
Tu, Blândul Păstor adunându-ţi oile risipite
Pentru a le conduce la Cer.
Ca un Tată preamilostiv
Ca un frate preavrednic,
Cel care ne ierţi de 70 de ori câte şapte,
Numindu-ne „prieteni” pe noi care Te-am vândut
Cu o sărutare mincinoasă.
Pe noi care îţi aşezăm pe cruce
Povara păcatelor noastre supraetajate frumos
Ca să-ţi facem cât mai grea
Misiunea divină.
Care ne împotrivim prin orice mijloc
Mântuirii,
Iertării,
Iubirii,
Adevărului, Căii şi Vieţii veşnice,
Care umblăm pe cele mai întortocheate cărări
Cu ochii legaţi,
Orbecăind în plină Lumină,
Care refuzăm cu osârdie Crucea,
Propria cruce şi crucea aproapelui nostru.
Care o respingem pe Maica Ta Preacurată
Şi nu ne refugiem sub mantia ei protectoare,
Deşi Tu Însuţi ne-ai dat-o de Maică pe Cruce,
Deşi ne-ai trimis un Mângâietor,
Deşi Tu nu ne-ai lăsat orfani,
Ne-ai dat un Tată,
O Mamă Preasfântă,
Fraţi cât puzderia stelelor.
Tu care ne-ai făcut pe toţi
Fraţi de cruce
În pofida trădărilor noastre,
Prezent zi şi noapte alături de noi,
Chemându-ne,
Rugându-ne,
Aşteptându-ne la nesfârşit,
Fără să-ţi pierzi răbdarea,
Pe noi, care nu Te putem aştepta nici o clipă.
Nerăbdători atunci când petrecem cu Tine,
Câteva clipe în faţa altarului,
Fugind uneori înainte de vreme
Din faţa privirii Dumnezeieşti,
Cea mai blândă şi cea mai curată şi sfântă privire.
Noi care ne ascundem departe, departe,
Cât vezi cu ochii,
Sub pământ şi-n văzduh,
Pribegi şi străini în această Vale de lacrimi,
În acest deşert populat cu umbre fecunde,
În acest straniu paradis de ocazie,
Dat cu împrumut,
Vândut la mezat de neguţătorii de sclavi,
Sclavi ai păcatului şi ai trufiei,
Sclavi ai întunericului cel mai bicisnic,
Răscolit de termite gigant,
Gata să devoreze-ntr-o clipă
Tot ce e viu.
Pământ al măştilor de carnaval,
Al fantoşelor sulemenite hidos,
Al ucigaşilor în serie,
Ucigaşi de suflete,
Vânzători de neant frumos ambalat cu fundiţe.
Pământ al terorismului în floare,
Al baloanelor multicolore
Şi al clonelor care se ucid una pe alta.
Pe acest pământ populat de monştri giganţi
Ucigând pe savanţii fanatici.
Copii paranoici şi mongoloizi,
Copii autişti şi schizofrenici,
Punând la cale asasinate în masă,
Carnagii de suflete nevinovate.
Cum mai poţi răbda Mântuitorule,
Să fii răstignit la infinit
De propria Ta creatură?
Te-am părăsit în singurătatea altarului,
În tabernacolul vieţii,
Unde Te afli viu cu Trup şi cu Sânge.
Noi care ne închinăm de la naştere
Banul,
Viciul,
Computerul şi puterea
Ignorându-Te cu bună ştiinţă,
Batjocorindu-ne cu mii de injurii,
Cu mii de gesturi şi fapte nedemne,
Cu zeci de atracţii împotriva naturii,
Cu milioane de surâsuri meschine,
Cu sărutări de pe buze vopsite vulgar,
Făcând grimase obscene trecătorilor simpli.
Noi asupriţi de grija suprem a zilei de mâine,
Cu teama necontrolată că nu vom putea agonisi
Cât mai multe averi,
Pe acest pământ, putregăit, mucezit,
Ros de cari şi rugină,
Ros de ambiţii deşarte,
Ros de orgolii şi vanitate,
Ros de vicii abominabile,
Ros de pofte trupeşti necontrolate,
Cât mai setos de putere,
Cât mai setos de tot ce îmbată simţirea.
Noi care ignorăm în chip absolut
Moartea Ta sfinţitoare,
Moartea răscumpărătoare pentru noi,
Jertfa Ta nepătată,
Jertfa Supremă pe cruce,
Jertfa nesângeroasă de pe altarele lumii,
Prilej de aducere aminte
Că pâinea şi vinul se schimbă
În Trupul şi Sângele Tău,
Că ni Te-ai dat nouă întreg,
Cu Trup, cu Suflet şi Sânge,
Că ne cureţi de rănile trupului
Şi cele ale sângelui nostru,
Ca să ne sfinţeşti,
Ca să ne mântui,
Ca să ne eliberezi de sclavie.
Prilej de aducere aminte
Că numai Tu eşti uşa spre Paradis,
Că Tu eşti Totul în lumea asta vremelnică,
În valea de lacrimi
În care peregrinăm zi şi noapte.
Că ne-ai creat doar pentru Tine
Şi inima noastră
În veci nu va avea picătură de linişte
Departe de Tine, Dumnezeule Sfânt,
Departe de Tine, Iisuse.
Departe de Tine, Spirit Înalt,
Departe de Maica Cerească,
Maica Fecioară, Născătoare de Dumnezeu,
Şi Maica Bisericii,
Măicuţa fără prihană.
Tu care Te arăţi necontenit în veacul acesta,
În veacurile trecute şi cele ce vin,
Nouă, copilaşilor Tăi,
Invitându-ne la sânul Tău cald,
La Sânu-ţi neprihănit,
Să alergăm fără întârziere
Ziua şi noaptea,
În stare de veghe,
În somn,
În trezie,
Ca la Mângâietoarea Mâhniţilor,
Ca la Ajutorul creştinilor,
Ca la Regina tuturor îngerilor.
Mama care se roagă
Pentru toţi fiii ei deopotrivă,
Lacrimi de sânge vărsând,
Pentru copiii ei pe care-i iubeşte
Aşa cum Te-a iubit şi pe Tine, Iisuse.
Cum să înţelegem această Mare Iubire,
Acest mare har,
Această minune,
Această binecuvântare cerească,
Acest semn-fără-de-seamăn pe lume,
Acest adevăr mai presus de mintea umană,
Mai presus de îngeri,
Mai presus de orice închipuire.
Ajută-ne, Doamne, să înţelegem,
De ce ne purtăm astfel cu Tine,
Refuzând darurile
Pe care ni le-ai pregătit
Pentru veşnicie,
Şi în chip deosebit,
Refuzând Învierea
O dată cu Tine!
AMIN!
___________________-
CEZARINA ADAMESCU,
Martie 2010