Se inmultesc indoielile in tabara Obama

Se inmultesc indoielile in tabara Obama

Autor: Tommy Barbulescu

Probleme serioase, sunt create de metoda diplomatică a preşedintelui american in Orientul Apropiat. In speţă, metoda lui de compromis cu orice preţ, este din ce în ce  mai vehement criticată. În politică, Legea Seriilor Negre nu cunoaşte pardon. În plină bătălie pentru adoptarea Legii Protectiei Sanitare, al cărei succes este de acum încolo perceput drept ultima şansă a lui Obama de a nu pierde definitiv Preşedinţia, gestul sfidător la adresa vicepreşedintelui Joe Biden, în Israel, capătă o pondere cu atât mai mare cu cât multiplică semne de întrebare şi îndoieli în tabăra democratică, şi aşa din ce în ce mai divizată. Comentatori şi diplomaţi se întrec în calificative cum ar fi: “Scuipat în faţă”, “lovitura de pumnal în spate”, sau – mai recent, constatarea generalului David Petraeus, şeful Comandamentului  Central  US-CENTCOM,  la Tampa – FLORIDA: “Statele Unite au devenit Pudel-ul Israelului”.

Acestea sunt calificativele palmei diplomatice suferite de Joe Biden in recenta vizită din Israel. Vicepreşedintele American se deplasase acolo cu intenţia de a reafirma importanţa crucială a relaţiei israelo-americane mai cu seamă în lumina sfidării iraniene, şi, de a înjgheba o nouă fază de convorbiri indirecte între Palestinieni şi Israelieni, în scopul relansării procesului de pace. Dar in chiar a doua zi a vizitei, Joe Biden a fost confruntat cu anunţul oficial al guvernului Benyamin Netanyahu care făcea cunoscut edificarea a o 1.600 de locuinţe noi, în cartierul Ramat Shlomo, din Ierusalimul de Est.

Anunţat in plină vizită americană, acest plan de continuare a “colonizării” israeliene apare ca o tiflă dată eforturilor administraţiei americane, care încă de la preluarea mandatului, pledează pentru sistarea construirii de noi aşezări israeliene. Dar dincolo de întrebarea  privind motivele la originea acestui afront, încep să se profileze semne grave de întrebare asupra metodei diplomatice Obama  în Orientul Apropiat, şi pe plan mai general, asupra leadership-ului de care mai dispune încă, într’o lume care pare că se joacă cu deschiderile lui şi cu slăbiciunea crescândă a poziţiei lui, pe plan intern.  

Şi-ar fi permis israelienii să acţioneze în acest mod, acum un an, când preşedintele American era în apogeul popularităţii şi când părea capabil să răstoarne munţii? Au simiţit ei oare – se întreabă în continuare cunoscători ai scenei – că îşi pot permite să descumpănească cel mai bun aliat, într’un moment în care acesta pare cuprins de un acces de slăbiciune dacă nu chiar de neputinţă? Din ce în ce mai mulţi analişti se întreabă dacă această condescendenţă recurentă, care face ecoul altor tifle suferite de Washington pe plan de politică externă, nu este  cumva,  tocmai rezultatul eşecului metodei “compromis cu orice preţ”, caracteristică stilului Obama, atât pe plan intern cât şi extern. Spune Justin Vaisse de la Brookings Institution: “Este o întrebare adevărata, autentică. Există  întotdeauna -fără doar şi poate – o legătură, între disponibilitatea de a acţiona în exterior şi poziţia unei echipe pe plan intern”. Schimbul de gingăşii între Siria şi Iran în plină reconciliere cu Washington, gesturi de respingere din China, jocul provocator al Iranului, dar şi – nu mai puţin – maniera dezinvoltă cu care ruşii încearcă să tărăgăneze încununarea negocierilor START, sunt menţionate de experţi, drept exemple de incapacitate a administraţiei americane de a repurta succes pe plan de politică externă. Recent, în anturajul lui Putin s-au făcut ironii pe seama  importanţei  definitivării unui acord cu americanii, pe motiv ca de acum în trei ani, Obama nu va mai fi acolo. Ruşii, de departe, nu sunt singurii care vor să se prevaleze de starea de slăbiciune -neîndoielnică – a Administraţiei americane actuale, incapabilă să avanseze pe niciunul din marile dosare de pe agendă şi zdruncinată de  polemici şi suspiciuni.

Numeroşi colaboratori din campul Obama, cât şi unii observatori cred că sub imperiul obsesiei de a ajunge la un compromis cu repulicanii, Preşedintele a ajuns sa paralizeze proiectele proeminente ale mandatului său.

Planul climatologic pare să fie dat uitării, si aceleaşi cercuri mai cred că nu ar fi exclus ca sub enormele presiuni – ceeace este adevărat – ale taberei conservatoare – s-ar putea ca preşedintele să abandoneze proiectul său iniţial de a-i judeca pe terorişti în instanţe civile. După ce insistase asupra abrogării legii care îi obliga pe homosexuali să-şi ascundă orientarea, în serviciile militare – Administraţia Obama nu mai  pare grăbită să-şi cheltuiască capital politic în Congres, pentru o luptă cu rezultat incert, preferând în schimb, să se concentreze asupra Planului Sanitar. Pronosticul cel mai frecvent avansat de think-tanks -care pare de altfel să fie confirmat de fapte – este acela  că numai o adoptare a reformei “Asigurări de Sănătate”  îi va permite lui Obama sa redobândească inţitiva, la numai şase luni înainte de alegerile pentru Congres. Aici, se poate face analogia cu situaţia lui Clinton în 1995, când  succesul din Bosnia şi câteva reforme interne au fost îndeajuns  pentru a da uitării eşecul lui pe planul reformei sanitare. Numai că acum, pe ton murmurat, foşti fervenţi partizani Obama, încep să vorbească despre o problemă de fond; se întreabă care ar fi motivaţia profundă a personalităţii politice a preşedintelui, a acestui om, care atât pe plan intern cât şi extern, pare mereu grăbit să-şi înduplece adversarii (repulicani, iranieni, chinezi) mai de grabă decât să-şi convingă propri aliaţi (democraţi sau europeni).

 Le Figaro, WEB.

Tommy  Barbulescu

New Jersey March 23.2010