Urecheală europeană

Romanii din Ungaria

Urecheală europeană

Autor: Eva Iova
În timp ce preşedintele Ungariei îi „încurajează” pe ungurii din Voivodina să înveţe limba sârbă ca pe o limbă străină (acelaşi îndemn spunându-l deja în repetate rânduri şi pentru ungurii din România) şi elogiază politica sârbilor faţă de minorităţi, acasă lucrurile nu sunt chiar atât de roz. E mult mai uşor pentru politicienii maghiari să se plimbe prin fostele teritorii ale Ungariei şi să dea sfaturi pentru guvernele ţărilor vecine cum să-şi trateze minorităţile, în special pe unguri, decât să-şi rezolve problemele de acasă. Sistemul de autoguvernări minoritare sângerează din toţi porii, pentru alegerile minoritare din toamnă sunt prevăzute numeroase fraude electorale, iar minorităţile din Ungaria îşi pierd limba maternă pe zi ce trece. Reprezentarea în parlament a minorităţilor este o promisiune nerespectată deja de peste două decenii. Nici unul dintre partidele care se luptă acum, în campanie electorală, pentru a intra în noul parlament de la Budapesta, nu are în program problemele minorităţilor. Asta poate să fie din două motive: 1. Pentru că atât socialiştii cât şi democraţii sau extremiştii consideră că toţi cei care trăim în Ungaria suntem unguri (doar şi sloganul Jobbik-ului ne arată că „Ungaria este a ungurilor”, deci toţi suntem unguri) şi deci minorităţile nu au probleme diferite de populaţia majoritară; 2. Pentru că absolut nu contează pentru ei nici slovacii, nici sârbii, nici românii şi nici o altă naţionalitate, numai atunci când suntem folosiţi ca monedă de schimb în relaţia cu ţările noastre mamă.
Dar ca să nu poată să stea chiar atât de liniştiţi politicienii maghiari, Comitetul Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei a făcut zilele trecute şase noi recomandări pentru Ungaria în legătură cu respectarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, pe care Ungaria a semnat-o printre primii, încă în anul 1995. Raportul publicat pe 10 martie 2010, la Strasbourg, arată însă că Ungaria mai are mult de făcut pentru răspândirea în diferitele domenii ale vieţii publice şi culturale a limbilor minorităţilor. Printre altele, Comitetul Miniştrilor cere ca Ungaria „să elaboreze o politică şi un plan pe termen lung pentru învăţarea limbilor minoritare”, „să întărească situaţia financiară a predării limbilor minoritare”, „să intensifice crearea şcolilor bilingve la toate nivelurile de educaţie” şi „să crească numărul profesorilor care sunt capabili să predea materiile de specialitate în limbile minorităţilor”. Se mai recomandă îmbogăţirea ofertei programelor televizate pentru minorităţi şi finanţarea cursurilor de perfecţionare pentru jurnaliştii care folosesc limbile minorităţilor.
Nu sună rău, păcat că realitatea este cam departe de aceste propuneri. Poate nu la toate minorităţile, dar la români cu siguranţă. Situaţia învăţământului din şcolile aşa-zis româneşti este dureroasă: nici până azi nu sunt manuale de română la toate materiile, iar pentru profesori nu se organizează cursuri de perfecţionare eficace, al căror rezultate să se observe în munca de la şcoli. Cum putem să vorbim despre şcoli bilingve când elevii nu ştiu să se exprime decât într-o singură limbă: în maghiară. Situaţia presei minorităţilor, atât scrisă cât şi cea electronică, este într-o stare mult mai proastă decât acum 15 ani. Şi exemplele negative le-am mai putea înşira.
În Ungaria, peste trei săptămâni vor fi noi alegeri parlamentare. Cu toate că acum nici un partid nu le bagă în seamă, minorităţile speră să aibă în următorii patru ani un parlament şi un guvern mai bun. Speranţe deşarte. În două decenii a trebuit să ne dăm seama că, de exemplu, pentru noi, românii, ajutorul niciodată nu o să mai vină de la Budapesta, ci mai degrabă de la Bucureşti, Strasbourg sau Bruxelles. Punem pariu?
 

 (Eva Iova – redactor sef la Foaia Roamâneasca din Ungaria)